Municipality's appeal fails: 148 sqm Bucharest plot acquired by usucapion with joinder of possessions.

Şedinţa publică din data de 26 mai 2022

Asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată la 20 septembrie 2016 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti sub dosar nr. x/2016, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primar General, C., D. şi E. au solicitat să se constate că au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului - teren în suprafaţă de 148 m.p. situat în Bucureşti, str. x, prin uzucapiune si joncţiunea posesiilor, conform prevederilor art. 1847 - art. 1890 din C. civ. de la 1864.

Prin sentinţa civilă nr. 1446 din 10 februarie 2017, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 913 din 22 iunie 2017 pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 2 Bucureşti. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Curţii de Apel Bucureşti pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Prin sentinţa civilă nr. 108F din 22 august 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, prin raportare la valoarea imobilului.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti:

Prin sentinţa civilă nr. 1665 din 18 septembrie 2018, tribunalul a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Bucureşti, a admis cererea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti, C. şi D., E..

A constatat că reclamanţii au dobândit prin uzucapiune şi joncţiunea posesiilor dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 148 m.p. situat în Bucureşti, str. x, identificat conform schiţei anexă la raportul de expertiză specialitatea topografie întocmit de expert F. ca reprezentând suprafaţa delimitată prin punctele 321-322-323- 324-325-326-327-328-329-330-331-12-13-14-15-16-17-18-321.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti:

Împotriva sentinţei civile nr. 1665 din 18 septembrie 2018 a Tribunalului Bucureşti, pârâtul Municipiul Bucureşti a declarat apel, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie la 7 februarie 2020, sub dosar nr. x/2020.

Prin decizia civilă nr. 261A din 16 februarie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-pârât Municipiul Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1665 din 18 septembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 261A din 16 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, pârâtul Municipiul Bucureşti prin primar general a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate cu consecinţa admiterii apelului formulat de Municipiului Bucureşti, în sensul schimbării soluţiei instanţei de fond şi respingerii cererii reclamanţilor.

Criticile de nelegalitate aduse hotararii instantei de apel din perspectiva motivului de recurs prevazut de art. 488 alin .1 pct. 8 C. proc. civ. vizeaza in esenta aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv art. 477, art. 646 şi art. 680 din C. civ., art. 26 alin. (1) şi alin. (36) din Legea nr. 18/1991, precum şi art. 25 din Legea nr. 213/1998.

Astfel recurentul susţine că instanţa de apel a reţinut că bunul este abandonat de fostul titular sau acesta nu se poate identifica în accepţiunea C. civ. de la 1864 patrimoniul succesoral, respectiv bunurile fără stăpân trec în proprietatea statului, în ipoteza în care nu există moştenitori legali sau testamentari sau există moştenitori, dar vocaţia lor succesorală nu se întinde asupra întregii mase succesorale ori din alte motive.

Instanţa de apel a apreciat că, în raport cu art. 26 alin. (1) şi art. 36 din Legea nr. 18/1991, din interpretarea coroborată a acestor prevederi legale, reiese că legiuitorul, fără a abroga dispoziţiile C. civ., care recunoştea dreptul statului de a prelua moştenirile vacante şi bunurile fără stăpân, reglementează şi dreptul concurent al unităţii administrativ-teritoriale de a dobândi în proprietate publică aceste bunuri succesorale, ce provin din moşteniri vacante şi bunurile fără stăpân, aparţin domeniului privat al statului sau unităţii administrativ - teritoriale de a culege aceste moşteniri vacante şi cele fără stăpân se integrează domeniului privat.

Astfel, instanţa a concluzionat că moştenirea vacantă şi bunurile fără stăpân sunt preluate de unităţile administrativ-teritoriale, în domeniul privat al acestora, soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Bucureşti, dată de instanţa de fond, este corectă, în condiţiile în care terenul, obiect al litigiului, nu se regăseşte în titlurile de proprietate ale autorilor reclamanţilor, municipiul fiind singura entitate juridică ce poate contesta dreptul real imobiliar vizat de reclamanţi.

Hotărârea instanţei de apel este nelegală, întrucât în cauzele având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune calitatea procesuală pasivă aparţine adevăratului proprietar, uzucapiunea reprezentând un mod de dobândire a dreptului de proprietate, dar şi sancţiune, împotriva proprietarului nediligent care, prin pasivitatea lui, a făcut ca timp îndelungat, bunul să se afle în posesia altei persoane, care s-a comportat ca proprietar. Municipiul Bucureşti nu are calitate de proprietar nediligent pentru a fi sancţionat pentru o eventuală pasivitate.

În speţă nu se pune problema unei joncţiuni reale a posesiilor, nefiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 1.859 şi art. 1.860 C. civ., dispoziţii pe care instanţa le-a interpretat greşit.

5 Apărările formulate:

La 30 iulie 2021 intimaţii-reclamanţi A. şi B. au depus întâmpinare, prin care au solicitat să se constate nulitatea recursului, deoarece cererea de recurs nu este semnată şi de primarul general şi nu este însoţită de mandatul acordat directorului executiv şi consilierului juridic.

La aceeaşi dată, intimaţii-pârâţi C. şi D. au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a deciziei recurate. De asemenea, au solicitat să se admită excepţia nulităţii recursului invocată de intimaţii-reclamanţi.

La 7 septembrie 2021 intimaţii-pârâţi au depus răspuns la întâmpinare, prin care au precizat că solicită admiterea excepţiilor de nulitate a recursului şi respingerea acestuia ca nefondat.

6. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor.

Prin încheierea din 31 martie 2022 completul de filtru a respins excepţiile de nulitate a recursului, invocate de intimaţii-reclamanţi A. şi B..

A admis, în principiu, recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primar general, împotriva deciziei nr. 261A din 16 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la motivele de recuss invocate şi dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin, 1 pct. 8 C. proc. civ., "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material" indicat, de recurent ca temei de drept al recursului, Înalta Curte reţine, că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situaţiile în care instanţa aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecăţii, dă eficienţă unei norme generale în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză.

Or, raportand cele expuse la litigiul pendinte precum si la sustinerea recurentului privind greşita soluţionare a excepţiei procesuale de fond, absolute, peremptorii a lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Bucureşti, prin primarul general, şi că în speţă nu se pune problema unei joncţiuni reale a posesiilor, nefiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 1.859 şi art. 1.860 C. civ., Înalta Curte reţine că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din perspectiva urmatoarelor considerente:

Obiectul acţiunii deduse judecăţii şi asupra căruia au statuat instanţele de fond poartă asupra recunoaşterii dreptului de proprietate al reclamanţilor, ca fiind dobândit prin prescripţia achizitivă de 30 ani, exclusiv cu privire la un teren în privinţa căruia nu există cereri de reconstituire şi asupra căruia nu s-a reconstituit dreptul de proprietate, în favoarea niciunei alte persoane.

Potrivit art. 36 din C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea de părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond.

Din interpretarea acestui text legal, rezultă că raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între subiectele ce rezultă din raportul de drept material dedus judecăţii; în ipoteza moştenirii vacante, legitimarea procesuală pasivă se raportează exclusiv la acea vocaţie reziduală a statului de a dobândi moştenirile vacante, în absenţa moştenitorilor legali sau testamentari, în timp ce sfera bunurilor fără stăpân nu este limitată la moştenirile vacante, ci includ şi bunurile în privinţa cărora foştii proprietari s-au desistat voluntar sau nu sunt cunoscuţi.

Înalta Curte constată că situaţia de fapt reţinută în cauză şi necontestată relevă faptul că în titlurile de proprietate ale autorilor reclamanţilor nu a fost evidenţiată suprafaţa de teren ce face obiectul prezentei cauze, dar care în fapt a fost inclusă în suprafaţa totală a terenului care se identifică la adresa poştală str. x, în condiţiile în care din probele administrate în cauză a rezultat faptul că imobilul a fost întotdeauna bine delimitat şi îngrădit, limitele proprietăţii nefiind modificate.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că instanţa de apel raportându-se la situaţia de fapt conturată în cauză pe baza actelor şi faptelor juridice translative proprietate care s-au succedat în timp de la momentul dobândirii imobilului de către primul posesor şi până la momentul sesizării organului judiciar, în mod corect şi legal a constatat că se solicită constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de teren de 148 mp, care s-a aflat în permanenţă în curtea imobilului, ale cărui limite nu s-au modificat în timp, dar care nu a figurat în actele de proprietate ale autorilor reclamanţilor.

Faţă de această situaţie, cum sub aspectul regimului juridic al lotului de teren, obiect al uzucapiunii, acesta poate fi asimilat unui bun fără stăpân, instanţa de apel în mod legal a constatat că în cauză se pune problema legitimităţii procesuale a pârâtului Municipiul Bucureşti în condiţiile în care în cauză nu se poate identifica o persoană fizică sau juridică căreia să i se atribuie proprietatea imobilului în litigiu. Este real că din interpretarea dispoziţiilor art. 1847 şi următoarele şi a art. 1890 vechiul C. civ. rezultă că prescripţia achizitivă trebuie opusă doar fostului proprietar al imobilului în litigiu, în considerarea efectului juridic al uzucapiunii de sancţiune civilă faţă de titularul nediligent care a permis ieşirea bunului din patrimoniul său.

Dar, in măsura în care, nu este posibilă identificarea fostului proprietar al terenului ce face obiectul cererii, ori a altor persoane care ar fi interesate în contestarea uzucapiunii sau acesta a decedat şi nu s-a dezbătut succesiunea vacantă, calitatea procesuală pasivă se prezumă, prin dispoziţiile legii, că aparţine unităţiilor administrativ - teritoriale, în a cărei rază teritorială se află imobilul, ca titulare ale patrimoniului imobiliar. Ca atare, Înalta Curte reţine că legitimare procesuală pasivă a unităţii administrativ teritoriale nu decurge, în mod arbitrar, din faptul neidentificării unui alt pârât, ci se întemeiază pe dispoziţiile art. 26 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, relative la caracterul potenţial de bun fără stăpân al terenului în litigiu.

Altfel, s-ar putea ajunge, în situaţia particulară a inexistenţei unei persoane care să pretindă un drept de proprietate asupra nemişcătorului, în calitate de proprietar sau de moştenitor al proprietarului iniţial al terenului, la respingerea acţiunii în constatarea dobândirii dreptului de proprietate, prin efectul prescripţiei achizitive, deşi sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a uzucapa, pe considerentul că unitatea administrativ - teritorială este lipsită de legitimare procesuală pasivă, ceea ce ar echivala cu lipsirea reclamantilor de orice posibilitate de valorificare a dreptului lor, cu atat mai mult cu cât CEDO a retinut existenţa unui drept protejat de Convenţie, rezultat din situaţii de fapt, cu mare persistenţă in timp, de care legea leagă producerea unor efecte juridice.

Cum art. 26 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 statuează că terenurile situate în intravilanul localităţiii care au aparţinut cooperatorilor sau altor persoane care au decedat, în ambele cazuri fără moştenitoro, trec in proprietatea comunei, oraşului sau municipiului, după caz, şi în administrarea primăriilor, coroborand aceste dispoziţii cu art. 21 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, republicată şi actualizată, rezultă că, în cauzeleîin care se pune în discutie dreptul de proprietate al statului cu privire la un astfel de teren, calitate procesuală pasivă are unitatea administrativ-teritorială în raza căreia se află situat imobilul.

Or, în condiţiile în care în evidenţele oficiale ale recurentului pârât nu a fost identificat un proprietar actual al terenului în litigiu, iar bunul imobil se află pe raza municipiului Bucureşti operând prezumţia că face parte din domeniul privat al unităţii administrativ - teritoriale, Înalta Curte reţine că recurentul pârât Municipiul Bucureşti este singurul în măsură să conteste eventualul drept de proprietate al reclamanţilor asupra imobilului litigios. Raportat la aceste considerente şi având în vedere că nu există o persoană care să revendice drepturi asupra imobilului, în calitate de proprietar sau de moştenitor al proprietarului iniţial al imobilului, unitatea administrativ-teritorială este singura care ar putea ridica pretenţii în legatură cu imobilul din litigiu.

Din perspectiva celor expuse, şi a dispoziţiilor legale enunţate, Înalta Curte reţine că sunt nefondate susţinerile recurentului legate de greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Bucureşti. În ceea priveste susţinerile legate de joncţiunea posesiilor şi neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 1.859 şi art. 1.860 C. civ., Înalta Curte reţine că şi aceste susţineri sunt nefondate în condiţiile în care instanţa de apel raportat la starea de fapt necontestată a analizat cerinţele legale în ceea ce priveşte dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune în condiţiile în care reclamanţii au dobândit, pe şirul transmisiunilor reale imobiliare succesive, suprafaţa de 148 mp de la posesorul anterior.

Înalta Curte constată că în examinarea condiţiilor privind dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, în mod legal şi corect instanţa de apel a reţinut că "în speţa de faţă nu se pune problema unei uzurpări a stăpânirii imobilului de către reclamanţi, aceştia dobândind restul imobilului, format din cele două corpuri de casă şi terenul în suprafaţă de 485 mp prin contractele de vânzare cumpărare perfectate, în privinţa lotului de teren obiect al litigiului de faţă, în condiţiile în care reclamantii, au început să-l stăpânească în fapt la momentul intrării în posesia imobilului achiziţionat, continuând în această manieră stăpânirea materială exercitată sub nume de proprietar de antecesorii lor,,.

Cum niciuna din susţinerile recurentului pârât nu se circumscriu dispozitiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin primar general împotriva deciziei nr. 261A din 16 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin primar general împotriva deciziei nr. 261A din 16 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2022.