Conflict between enforcement objection appeals: admissibility of cassation based on third-party status versus explicit inclusion in criminal seizure measures

Şedinţa publică din data de 25 mai 2022

asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele

I. Circumstanţele cauzei

1. Hotărârea atacată

Prin decizia nr. 533R din 16 iulie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia inadmisibilităţii recursului şi a respins recursul declarat de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 3354A din 19 septembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în contradictoriu cu intimatele Administraţia Sectorului 1 a Finanţelor Publice prin Direcţia Regională a Finanţelor Publice Bucureşti şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în cauza având ca obiect contestaţie la executare, ca inadmisibil.

2. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii, a formulat cerere de revizuire A. pentru motivul prevăzut de art. 509 pct. 8 C. proc. civ., cerere ce a fost înregistrată pe rolul Curţii de apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă sub nr. x/2021, iar ulterior declinată spre competentă soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În motivarea cererii, s-a arătat că anterior deciziei atacate prin care s-a respins, ca inadmisibil, recursul, prin decizia nr. 542R din 26 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2016, s-a respins excepţia inadmisibilităţii recursului promovat de ANAF.

A precizat revizuenta că obiectul ambelor dosare a fost dat de contestaţiile la executare pe care le-a formulat împotriva actelor de executare şi a titlului executoriu reprezentat de decizia nr. 1207 din 14 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, cererile fiind în contradictoriu cu ANAF şi Administraţia sectorului 1 Bucureşti a Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti.

Situaţia a fost generată de modul eronat în care ANAF a înţeles să pună în executare hotărârea instanţei de judecată pronunţată în dosarul penal nr. x/2005, respectiv decizia nr. 1207/2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală care constituie titlu executoriu.

Specificul cauzei a fost dat de faptul că dosarul penal a avut ca obiect tragerea la răspundere penală a mai multor inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de spălare de bani, care au fost condamnaţi prin sentinţa penală nr. 809/F/20.11.2011 şi decizia penală nr. 1207A/14.10.2014, ambele hotărâri având dispoziţii şi în privinţa laturii civile a cauzei ori a măsurii confiscării speciale a bunurilor dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală şi asupra bunurilor şi banilor obţinuţi din exploatarea bunurilor supuse confiscării.

Revizuenta susţine că nu a avut calitatea de parte în procesul penal, fiind introdusă forţat în cauză de instanţa de judecată prin încheierea din 1.10.2014, ca urmare a extinderii obiectului măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător, dispusă prin încheierea din 15.09.2014 Curţii de Apel Bucureşti.

Susţine că nici dispozitivul deciziei penale nr. 1207A/14.10.2014 şi nici cel al sentinţei penale nr. 809/2011 nu cuprind vreo referire în sensul obligării revizuentei la acoperirea prejudiciului cauzat prin săvârşirea infracţiunilor.

Cu toate acestea, după rămânerea definitivă a deciziei penale nr. 1207/14.10.2014, ANAF, prin organele sale specializate, a procedat în primă etapă la instituirea de măsuri asiguratorii asupra bunurilor revizuentei, iar apoi a trecut la executarea lor pentru recuperarea produsului supus confiscării speciale dispuse împotriva inculpatului B..

Prin urmare, revizuenta, care este un intervenient introdus forţat în cauză (iar nu un inculpat), deci un terţ faţă de procesul penal, prin decizia ANAF este urmărită în privinţa bunurilor sale deşi nu a avut niciodată calitatea de inculpat sau de parte responsabilă civilmente în dosarul penal şi nici nu s-a dispus vreodată împotriva acesteia, prin hotărâre penală, o asemenea măsură.

Pornind de la această împrejurare, afirmă că în dosarele nr. x/2015 şi nr. y/2016*, având ca obiect contestaţiile sale la executare formulate împotriva actelor la executare realizate de ANAF/DGRFP Bucureşti şi împotriva titlului executoriu reprezentat de decizia penală nr. 1207/14.10.2014, s-a tranşat în mod diferit asupra admisibilităţii căii de atac a recursului, respectiv prin decizia nr. 533/16.07.2021 Curtea de Apel Bucureşti respingând recursul împotriva deciziei din apel ca inadmisibil, în timp ce prin decizia civilă nr. 542/26.06.2019 recursul la decizia din apel a fost considerat admisibil, a fost judecat şi respins ca nefondat.

Consideră că cele două hotărâri pronunţate asupra aceluiaşi litigiu conţin dispoziţii potrivnice şi că la momentul tranşării prin decizia nr. 533/16.07.2021 asupra admisibilităţii recursului formulat împotriva hotărârii din apel, chestiunea fusese deja lămurită cu putere de lucru judecat prin decizia nr. 542R/26.06.2019 (pronunţată în dosarul nr. x/2016) a Curţii de Apel Bucureşti, prin care se reţinuse că "hotărârea este supusă recursului dacă prin contestaţia la executare o terţă persoană pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit, indiferent dacă recursul este formulat de partea care a formulat contestaţia sau de partea adversă".

Pornind de la reglementarea cuprinsă la art. 509 pct. 8 C. proc. civ., a susţinut că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri îşi are suportul logic în respectarea puterii lucrului judecat, iar conservând acest deziderat legiuitorul a înlăturat limitele admisibilităţii revizuirii în funcţie de evocarea fondului prin hotărârea atacată.

A considerat că statuarea din decizia anterioară, nr. 542R/2019, în argumentarea respingerii excepţiei inadmisibilităţii recursului are autoritate de lucru judecat.

În aceste condiţii, având în vedere că a arătat că există două decizii pronunţate în cauze conexe cu referire la acest aspect, a apreciat că instanţa de apel avea deja lămurită chestiunea inadmisibilităţii.

A mai susţinut că decizia atacată încalcă art. 6 din CEDO şi s-a prevalat de jurisprudenţa Curţii Europene potrivit căreia interpretarea legii trebuie să fie aceeaşi.

A opinat, astfel, că revizuirea este admisibilă având în vedere că între dosarele la care s-a referit există tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, acestea fiind contestaţii la executare decurgând din actele de executare efectuate în baza aceluiaşi titlu executoriu reprezentat de decizia nr. 1207/2014.

3. Apărările formulate în cauză

Intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea excepţiei inadmisibilităţii cererii, precum şi respingerea acesteia, ca nefondată.

A arătat că în cauză nu sunt întrunite cumulativ condiţiile pentru a invoca motivul de revizuire prevăzut de art. 509 pct. 8 C. proc. civ., respectiv cea a pronunţării hotărârilor în acelaşi litigiu, care presupune existenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză.

A apreciat că instanţa de apel a reţinut corect că în cauză este vorba de un alt înscris, care potrivit legii, constituie titlu executoriu, respectiv de hotărârea penală definitivă prin care s-a soluţionat procesul penal şi s-au menţinut măsurile asiguratorii instituite în cursul procesului penal, hotărâre executorie potrivit art. 553 alin. (1) C. proc. civ. penală din 2010.

Pe fondul cererii, intimata a susţinut că în mod corect s-a dispus respingerea recursului, ca inadmisibil

Prin răspunsul la întâmpinare, revizuenta a solicitat a se constata că apărările formulate de intimată sunt neîntemeiate şi fără legătură cu obiectul dedus judecăţii.

4. Prin decizia nr. 189R din 2 martie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale. A declinat competenţa de soluţionare a cauzei, având ca obiect cererea de revizuire formulată de A., în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în raport de dispoziţiile art. 510 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că ambele decizii plasate în conflict aparţin curţii de apel.

5. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a stabilit termen de judecată la 25 mai 2022, în şedinţă publică, cu citare părţi.

II. Considerentele Înaltei Curţi

Analizând cererea de revizuire, Înalta Curte reţine caracterul său nefondat în considerarea celor ce urmează.

Astfel, prin cererea sa de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuenta a pretins că deciziile nr. 533/16.07.2021 şi nr. 542/26.06.2019, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în litigii având ca obiect contestaţiile sale la executare formulate împotriva executărilor silite pornite de ANAF şi DGFP Bucureşti, conţin dezlegări contrare asupra aceleiaşi chestiuni de drept constând în admisibilitatea căii de atac a recursului în astfel de cauze. În sinteză, revizuenta afirmă că, prin decizia civilă nr. 533/16.07.2021 s-ar fi încălcat puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 542/26.06.2019, prin aceea că s-a statuat în sensul inadmisibilităţii căii de atac a recursului într-un litigiu având ca obiect o contestaţie la executare, ceea ce prima hotărâre (decizia nr. 542/2019) dezlegase deja în mod contrar, statuând că "hotărârea este supusă recursului dacă prin contestaţia la executare o terţă persoană pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit, indiferent dacă recursul este formulat de partea care a formulat contestaţia sau de partea adversă".

Susţinerile revizuentei sunt nefondate, cele două decizii supuse verificării pe calea revizuirii pentru contrarietate de hotărâri fiind doar în mod aparent potrivnice.

Înalta Curte reţine, cu referire la conţinutul deciziei civile nr. 542R/26.06.2019, că admisibilitatea căii de atac a recursului în soluţionarea contestaţiei la executare formulată de revizuentă împotriva procesului-verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr. x/11.10.2016 şi a întregii executări silite iniţiate împotriva sa de intimatele ANAF-DRFP Bucureşti şi ANAF, a fost stabilită prin reţinerea incidenţei dispoziţiilor art. 718 alin. (1) coroborat cu cele ale art. 715 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora calea de atac împotriva hotărârii pronunţate în contestaţia la executare este dată de dreptul comun (nefuncţionând regula "poate fi atacată numai cu apel") când aceasta aparţine terţei persoane ce pretinde că are un drept de proprietate sau un al drept real asupra bunului urmărit.

Pentru a stabili că aceasta era situaţia în care se regăsea titulara contestaţiei la executare (revizuenta de azi) în raport cu bunul imobil situat în Bucureşti, str. x, asupra căruia se instituise sechestrul asigurător pentru bunurile imobile, curtea de apel a avut în vedere că persoana respectivă nu a avut calitatea de inculpat sau de parte responsabilă civilmente în procesul penal finalizat cu pronunţarea deciziei penale nr. 1207A/14.10.2014 şi, deopotrivă, că bunul imobil în litigiu nu se regăsea individualizat ca atare în hotărârea penală menţionată, în rândul bunurilor ce au făcut obiectul măsurii sechestrului instituit pe parcursul procesului penal.

Analizând în mod coroborat conţinutul încheierii din 15.09.2014 şi a deciziei penale nr. 1207A/14.10.2014, ambele pronunţate în dosarul nr. x/2005, curtea de apel a arătat că prin hotărârea ce a soluţionat definitiv cauza penală, instanţa a analizat situaţia fiecărui bun asupra căruia s-a instituit în mod concret sechestru pe parcursul judecăţii penale şi a decis menţinerea măsurilor asigurătorii asupra unor bunuri determinate. Nu a fost vorba despre o dispoziţie generică de menţinere a măsurilor asigurătorii, ci de una individualizată, asupra unor bunuri enumerate ca atare în dispozitivul deciziei, între acestea regăsindu-se ca bunuri ce aparţin contestatoarei, considerate produs al infracţiunii, alte imobile decât cel aflat în litigiu.

S-a explicat că, spre deosebire de inculpaţi şi părţile responsabile civilmente, pentru care decizia penală prin care se stabileşte obligaţia de a plăti o sumă de bani pentru repararea prejudiciului, constituie titlu executoriu în baza căruia se poate porni executarea silită asupra oricărui bun din patrimoniul acestora, debitorul răspunzând cu întreg patrimoniul său prezent şi viitor, terţii atraşi în procesul penal ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 249 alin. (4) C. proc. pen. nu au calitatea de debitori. De aceea, decizia penală constituie titlu împotriva lor doar în măsura în care bunuri ale acestora sunt menţionate expres în dispozitivul deciziei ca fiind supuse măsurilor asigurătorii sau măsurii confiscării. Aceşti terţi nu pot răspunde decât cu bunurile în privinţa cărora s-a stabilit că provin din faptele penale ce fac obiectul judecăţii.

Aşadar, întrucât contestatoarea nu a avut calitatea de inculpat sau parte responsabilă civilmente în procesul penal, dar şi pentru că decizia penală nr. 1207A/14.10.2014 de soluţionare definitivă a acestuia nu menţiona ca atare, nici în considerente şi nici în dispozitiv, imobilul în litigiu ca fiind vizat de măsurile asigurătorii sau de măsura confiscării dispuse/instituite în cursul procesului penal, s-a apreciat că aceasta se află, din punct de vedere procedural, în situaţia "terţei persoane care pretinde că are un drept de proprietate sau alt drept real asupra bunului urmărit" menţionată de dispoziţiile art. 715 alin. (4) C. proc. civ., cu consecinţa în planul dreptului procesual prevăzută de art. 718 alin. (1) C. proc. civ.

Aplicând exact acelaşi raţionament, dar cu referire la măsuri asigurătorii instituite asupra unor bunuri mobile-părţi sociale deţinute la mai multe societăţi comerciale şi cu referire la măsuri de executare silită prin poprire asupra conturilor deţinute la mai multe bănci de către revizuentă, în dosarul nr. x/2015 finalizat prin decizia civilă nr. 533R/16 iulie 2021, Curtea de apel a apreciat asupra inadmisibilităţii căii de atac a recursului, în litigiul privind soluţionarea contestaţiei la executare introduse de aceasta.

Pentru a decide astfel, Curtea de apel a avut în vedere că în dosarul penal finalizat prin pronunţarea deciziei penale nr. 1207A/14.10.2014, contestatoarea a avut calitatea de terţ intervenient, fiind fosta soţie a inculpatului C., iar executarea silită se desfăşoară în contextul în care, prin încheierea din 15.09.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia II-a penală în dos. nr. x, s-a dispus extinderea obiectului măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător dispus prin ordonanţa nr. 171/D/P/2003 din 12.01.2005 a Parchetului General de pe lângă ÎCCJ/DIICOT/Structura Centrală şi a sechestrului asigurător instituit prin încheierea din 20.05.20110 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a Penală, asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor D. (. . . . . . . . . .), inclusiv asupra conturilor şi activelor societăţilor comerciale la care aceştia figurează ca împuterniciţi, beneficiari reali, asociaţi sau administratori, situate în ţară şi în străinătate, ale soţiile acestora, ale rudelor de gradul I şi ale altor persoane în posesia cărora se află bunuri cu privire la care există presupunerea rezonabilă că provin din faptele penale deduse judecăţii, care se vor identifica în cursul procedurii de îndeplinire a măsurilor asigurătorii.

Ulterior, prin decizia penală nr. 1207/14.10.2014, măsurile asigurătorii al căror obiect a fost extins prin încheierea de şedinţă din 15.09.2014 a Curţii de Apel Bucureşti (dosar x/2005) au fost menţinute, împrejurare faţă de care, prin decizia civilă nr. 533R/16.06.2021 s-a apreciat că contestatoarea A. nu poate fi considerată terţ, în sensul art. 715 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., ci are poziţia de parte (debitor), astfel că, hotărârea pronunţată cu privire la contestaţia pe care a formulat-o în dosarul nr. x/2015 este una care poate fi atacată numai cu apel (art. 718 alin. (1) teza I C. proc. civ.), neavând deschisă calea de atac a recursului.

Se deduce în urma acestei analize că instanţele ce au pronunţat cele două hotărâri supuse verificării pe calea revizuirii, au utilizat o analiză concordantă, întemeiată pe aceleaşi criterii legale desprinse din conţinutul prevederilor art. 718 alin. (1) şi art. 715 alin. (4) C. proc. civ., pe care le-au aplicat în raport de poziţia contestatoarei în cadrul fiecărei executări silite pornite asupra bunurilor sale, concluzia diferită asupra admisibilităţii căii de atac a recursului în fiecare din cele două dosare nefiind rodul unor statuări contrare, diferite, de natură să pună în discuţie o încălcare a puterii de lucru judecat a dezlegărilor din prin hotărâre. În mod evident, această soluţie diferită a fost determinată de situaţia concretă a fiecăruia din bunurile ce au fost supuse măsurilor de indisponibilizare şi de executare silită dispuse de organele autorităţii intimate, situaţie caracterizată prin menţionarea/nemenţionarea acestora fie în cuprinsul încheierii din 15.098.2014, ca bunuri vizate de extinderea obiectului măsurilor de indisponibilizare a sechestrelor asigurătorii instituite în cursul procesului penal, fie în cuprinsul deciziei penale nr. 1207A/14.10.2014.

În concret, prin decizia nr. 542R/26.06.2019 s-a stabilit că, întrucât bunul imobil vizat de măsurile de indisponibilizare instituite de intimată, nu se regăseşte între cele avute în vedere prin încheierea din 15.09.2014 şi nici între cele anume individualizate prin decizia penală nr. 1207A/2014, contestatoarea se regăseşte în legătură cu acesta în situaţia terţei persoane care pretinde că are un drept de proprietate sau alt drept real asupra bunului urmărit, cu consecinţa reţinerii aplicabilităţii art. 715 alin. (4) şi art. 718 alin. (1) C. proc. civ., în sensul posibilităţii atacării hotărârii date în contestaţia la executare prin exercitarea tuturor căilor de atac prevăzute de dreptul comun (apel şi recurs) .

În mod diferit de aceasta, prin decizia civilă atacată cu prezenta revizuire s-a stabilit că, întrucât bunurile mobile (părţi sociale) sechestrate şi conturile deschise la diverse unităţi bancare ce au fost indisponibilizate, toate aparţinând contestatoarei, fac parte din bunurile vizate prin măsura de extindere a efectelor sechestrelor asigurătorii instituite în cursul procesului penal, măsură luată prin încheierea din 15.09.2014 şi menţinută prin decizia penală nr. 1207A/14.10.2014, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, poziţia contestatoarei în cadrul executării silite este aceea de parte (debitor) iar nu de terţ, cu consecinţa reţinerii aplicabilităţii art. 718 alin. (1) teza I C. proc. civ., în sensul posibilităţii atacării hotărârii pronunţate în contestaţia la executare doar cu apel.

Nu este vorba de statuări ori raţionamente diferite, cum fără temei pretinde revizuenta prin cererea sa, ci de unul şi acelaşi raţionament aplicat la dispoziţiile art. 718, interpretate în corelaţie cu cele ale art. 714 alin. (4) C. proc. civ., prin raportare la poziţia particulară dobândită de revizuentă în cadrul procesului penal ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2005, de terţ atras în procesul penal ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 249 alin. (4) C. proc. civ..penal, privind extinderea măsurilor asigurătorii luate în cursul procesului penal asupra bunurilor aparţinând unor terţi, în vederea confiscării.

Rezultatul diferit la care au ajuns instanţele învestite cu soluţionarea contestaţiilor la executare formulate de revizuentă, prin cele două decizii civile pretins a conţine dezlegări contrare, este doar consecinţa observării la cazul concret a poziţiei din care partea formula contestaţia (de terţ sau de debitor), poziţie determinată de menţionarea ori, după caz, nemenţionarea bunurilor supuse măsurilor de sechestrase şi executare silită luate de intimată, în cuprinsul încheierii din 15.09.2014 sau al deciziei penale nr. 1207A/14.10.2014, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală în dosarul nr. x/2005.

Cum prin actele de sechestrare şi executare silită dispuse de intimată au fost vizate bunuri diferite ce aparţineau revizuentei (în primul caz, bunul imobil din Bucureşti, str. x, iar în al doilea caz părţi sociale deţinute la diverse societăţi şi sumele prezente şi viitoare aflate în conturi deschise la mai multe unităţi bancare) care, funcţie de criteriul arătat, aveau un statut diferit în cuprinsul încheierii din 15.09.2014 şi al deciziei penale nr. 1207A/14.10.2014 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, se înţelege că autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 542/26.06.2019 privea doar raţionamentul utilizat în identificarea căilor de atac susceptibil a fi utilizate împotriva hotărârii pronunţate în contestaţia la executare (raţionament care a şi fost acelaşi în cuprinsul deciziei civile nr. 533/16.07.2021), iar nu şi situaţia bunurilor care, prin statutul lor diferit, au condus la soluţii diferite şi doar aparent contrare.

În considerarea acestor motive, apreciind că revizuirea de faţă nu ilustrează un caz de reală încălcare a puterii de lucru judecat (sub aspectul considerentelor) a primei hotărâri, Înalta Curte va respinge cererea formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 533R din 16 iulie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 mai 2022.