Budgetary damages claim time-barred under Civil Code limitation rules for illicit acts

Şedinţa publică din data de 25 mai 2022

asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 5 iunie 2019, sub nr. x/2019, reclamanţii Primarul municipiului Slatina şi Consiliul Local al municipiului Slatina, în contradictoriu cu pârâţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., au solicitat instanţei de judecată să dispună obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 4.286.637,98 RON reprezentând prejudiciu cauzat bugetului local al Municipiului Slatina, obligarea acestora la plata foloaselor nerealizate calculate potrivit legii până la data recuperării efective a prejudiciului, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta acţiune.

La termenul de judecată din 1 octombrie 2019, reclamanţii au formulat precizare la cererea de chemare în judecată, prin care au solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâţi a numiţilor Y. şi Z., în calitate de consilieri locali şi, pe cale de consecinţă, obligarea şi a acestor doi pârâţi, în solidar cu restul pârâţilor chemaţi în judecată, la plata sumei de 4.286.637,98 RON.

La termenul din data de 10 decembrie 2019, s-a dispus disjungerea cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâţii A., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., care nu aveau calitatea de funcţionari publici şi s-a dispus formarea unui nou dosar, respectiv dosarul nr. x/2019.

Prin încheierea nr. 18 din 10 decembrie 2019 s-a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei I civilă - conflicte de muncă a Tribunalului Olt.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secţia I civilă - complete specializate în soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurări sociale sub nr. x/2019*.

La termenul din 15 aprilie 2021 instanţa a admis necompetenţa materială procesuală a secţiei I civile - litigii de muncă şi a apreciat că este competentă secţia I civilă - fonduri în soluţionarea cererii privind cererea formulată în contradictoriu cu consilierii locali, motiv pentru care s-a dispus disjungerea dosarului privind cererea formulată în contradictoriu cu fostul primar de cererea formulată în contradictoriu cu consilierii locali şi s-a format un dosar nou în care pârâţi sunt cei care au avut calitatea de consilieri locali.

2. Hotărârea pronunţată de tribunal

Prin sentinţa nr. 346 din 13 mai 2021, Tribunalul Olt, secţia I civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului S.. A admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârâţi. A respins acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâţii E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y. şi Z., ca fiind prescrisă. I-a obligat pe reclamanţi la plata sumei de 1000 RON cheltuieli de judecată către pârâţii H., U., X., V., R., N., J., F., I. şi S. şi la plata sumei de 2000 RON cheltuieli de judecată către pârâtul P..

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Prin decizia nr. 248 din 13 octombrie 2021, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei tribunalului. I-a obligat pe reclamanţi la plata a câte 300 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu redus către fiecare din pârâţii I., S., E., J., F., H., R., X., V. şi N..

4. Calea de atac a recursului formulată în cauză

Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanţii Primarul municipiului Slatina şi Consiliul Local al municipiului Slatina, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor de apel şi de fond şi admiterea acţiunii.

Invocând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii au susţinut că instanţa de apel, păstrând soluţia dată de instanţa de fond, a procedat în mod absolut neîntemeiat.

În opinia recurenţilor, printr-o incorectă interpretare a normelor de drept material şi insuficientă apreciere a materialului probator administrat în cauză, atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au pronunţat soluţii nelegale şi netemeinice a căror reformare se impune.

Astfel, potrivit Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţii specifice Curţii de Conturi, Primarul municipiului Slatina are obligaţia de a duce la îndeplinire măsurile dispuse prin actele de control. De asemenea, primarul are dreptul de a contesta actele de control şi masurile dispuse de către Curtea de Conturi.

Recurenţii au arătat că procedurile judiciare declanşate în cauză pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei rapoartelor de control au pus sub semnul întrebării caracterul cert al prejudiciului, lucru care a făcut ca să nu poată proceda la recuperarea acestuia.

Având în vedere ca primarului îi incumbă obligaţia de a proceda la recuperarea prejudiciului stabilit prin actele de control, iar măsurile stabilite prin acestea au rămas definitive la data soluţionării irevocabile a litigiilor prin care s-a solicitat anularea acestora, respectiv 16 octombrie 2018 şi 9 mai 2018, potrivit recurenţilor acestea reprezintă datele de la care începe să curgă termenul de prescripţie.

Au considerat că instanţele de fond, în mod neîntemeiat, nu au făcut aplicarea prevederilor art. 2537 alin. (2) C. civ. şi că acestea, în mod greşit, au constatat prescris dreptul recurenţilor la acţiune, fără a avea în vedere întreruperea cursului prescripţiei prin formularea cererilor de chemare în judecată împotriva deciziilor emise de Camera de Conturi Olt.

Au concluzionat că termenul de prescripţie nu curge de la data producerii prejudiciului, ci de la data la care s-au definitivat dosarele privind anularea actelor de control, ca atare acţiunea introductivă a fost depusă cu respectarea termenului de prescripţie.

5. Apărările formulate în cauză

În cauză au formulat întâmpinări intimaţii - pârâţi F., H., J., N., R., V., X., U. şi M., prin care s-a solicitat, în principal, admiterea excepţiei nulităţii recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar, respingerea acestuia, ca nefondat.

Totodată, s-au formulat întâmpinări de către intimaţii - pârâţi E., I., L., Y., G., P. şi S., prin care s-a solicitat respingerea recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte reţine următoarele:

Motivele recursului prin care s-a criticat greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale privind prescripţia, prin neluarea în neluarea în considerare a întreruperii cursului acesteia pot fi circumscrise pct. 8 al art. 488 C. proc. civ.

Criticile astfel formulate sunt însă nefondate.

Nu pot fi primite criticile recurenţilor privind greşita aplicare a prevederilor referitoare la data la care începe să curgă termenul de prescripţie pentru recuperarea sumelor pretinse de la intimaţii - pârâţi.

Se observă astfel că dispoziţiile art. 2523 C. civ. conţin regula generală privind începutul prescripţiei extinctive, având ca obiect dreptul la acţiune, în timp ce art. 2528 alin. (1) din acelaşi cod vizează regula specială, edictată pentru situaţia reparării pagubelor cauzate printr-o faptă ilicită, fiind aplicabilă cu prioritate speţei de faţă, în raport de temeiul juridic al acţiunii.

Totodată, prevederile art. 2528 alin. (1) C. civ. sunt clare în privinţa elementelor care trebuie cunoscute de titularul dreptului la acţiune, şi anume "paguba" şi "pe cel care răspunde de ea".

Cunoaşterea pagubei presupune cunoaşterea faptului producerii ei, adică a rezultatului dăunător, de natură patrimonială sau nepatrimonială, consecinţă a încălcării sau vătămării drepturilor şi intereselor legitime ale unui subiect de drept şi care dă naştere obligaţiei de reparare în sarcina persoanei prejudiciate. Cele două noţiuni, "pagubă" şi "întinderea ei", nu se suprapun, astfel încât cunoaşterea pagubei nu se confundă cu cunoaşterea întinderii sale.

Soluţia prevăzută de art. 2528 alin. (1) C. civ. este în acord şi cu dispoziţiile art. 1381 din acelaşi act normativ, potrivit cărora dreptul la reparaţie se naşte din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat. Prescripţia va începe să curgă de la momentul la care creditorul poate acţiona, respectiv de la data la care a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât prejudiciul, cât şi persoana răspunzătoare pentru acesta.

Prin urmare, Înalta Curte constată că excepţia prescripţiei dreptului la acţiune a primit o judicioasă dezlegare prin decizia atacată, nefiind fondate susţinerile recurenţilor.

Astfel, prin actele de control întocmite de Curtea de Conturi s-a stabilit în sarcina recurenţilor obligaţia de a recupera un prejudiciu, însă aceştia nu pot pretinde că nu au cunoscut paguba până la data la care acţiunile prin care s-au contestat deciziile Curţii de Conturi au fost soluţionate irevocabil în instanţă.

Termenul general de prescripţie, la care trimite art. 2517 C. civ., nu poate fi calculat decât de la momentul la care entitatea auditată a cunoscut sau trebuia să cunoască existenţa prejudiciului.

Or momentul la care entitatea auditată putea avea pârghiile procedurale necesare pentru a stabili întinderea reală a prejudiciului era, în esenţă, acelaşi în condiţiile în care Regulamentul de organizare a activităţii Curţii de Conturi obliga entitatea auditată să ia măsurile necesare identificării exacte a prejudiciului produs.

În speţă, trebuie observate şi dispoziţiile Deciziei nr. 19/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, deşi obiectul pricinii este altul, de vreme ce există identitate de raţiune în ceea ce priveşte modul de calcul al termenului de prescripţie atunci când se pune problema emiterii unui raport al Curţii de Conturi şi a efectelor acestuia.

Astfel, prin această decizie, instanţa supremă a statuat, la paragraful 60, că izvorul obligaţiei debitorului nu îl reprezintă actul de control al Curţii de Conturi sau al unui alt organ cu atribuţii de control, ci actul sau faptul juridic ce a generat paguba invocată.

Nu în ultimul rând, se reţine că invocarea începerii curgerii termenului de prescripţie după finalizarea definitivă a procedurii judiciare parcurse în contestarea deciziilor Curţii de Conturi, ar echivala cu posibilitatea modificării unilaterale a momentului de la care partea ar avea dreptul şi posibilitatea să acţioneze în vederea recuperării prejudiciului.

Faptul că deciziile Curţii de Conturi au fost validate în urma procesului de contestare prin hotărârile pronunţate nu presupune statuarea asupra existenţei unei fapte ilicite şi a vinovăţiei.

În atare condiţii, sunt nefundamentate juridic susţinerile recurenţilor potrivit cărora măsurile stabilite prin actele de control ale Curţii de Conturi au rămas definitive la data soluţionării irevocabile a litigiilor prin care s-a solicitat anularea acestora, respectiv 16 octombrie 2018 şi 9 mai 2018, acestea reprezentând datele de la care începe să curgă termenul de prescripţie.

Neîntemeiate sunt şi susţinerile recurenţilor prin care s-a criticat neaplicarea de către instanţe a prevederilor art. 2537 alin. (2) C. civ., neavându-se în vedere întreruperea cursului prescripţiei prin formularea cererilor de chemare în judecată împotriva deciziilor emise de Camera de Conturi Olt.

Demersurile ulterioare întreprinse de reclamanţi, respectiv formularea acţiunilor în justiţie nu pot reprezenta acte de întrerupere a cursului prescripţiei extinctive şi nu pot marca începutul unui nou termen de prescripţie. Din această perspectivă, a susţine că momentul începerii curgerii termenului de prescripţie este acela al definitivării dosarelor privind anularea actelor de control ar însemna a lipsi de eficienţă însăşi instituţia prescripţiei.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţi.

Văzând solicitarea intimaţilor - pârâţi H., X., F., J., N., R. şi V. de acordare a cheltuielilor de judecată, dovedite prin înscrisurile depuse la dosar, urmează, ca în conformitate cu dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurenţii să fie obligaţi la plata sumei 3.600 RON, cu aplicarea art. 451 alin. (2) din cod raportat la complexitatea cauzei.

Se constată astfel că art. 451 alin. (2) C. proc. civ. reglementează asupra posibilităţii instanţei de a reduce, chiar şi din oficiu, cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei.

Or, în speţă, soluţionarea cauzei a avut în vedere excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, fără analiza fondului, iar judecata recursului s-a făcut la un singur termen de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii Primarul municipiului Slatina şi Consiliul Local al municipiului Slatina împotriva deciziei nr. 248 din 13 octombrie 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.

Obligă pe recurenţi la 3.600 RON cheltuieli de judecată către intimaţii - pârâţi H., X., F., J., N., R. şi V., cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 mai 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.