Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1162/2005 AI generated

Appeal against denial of ethnic persecution benefits for child born during parents' displacement: Cassation appeal dismissed, lower ruling upholding beneficiary status maintained

Case Number Decizia nr. 1162/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania rejected the appeal filed by the County Pension House, thereby upholding the appellate court's decision that recognized the claimant’s status as a beneficiary of ethnic persecution relief. The dispute concerned the validity of an administrative decision denying the claimant benefits under the law compensating victims of ethnic persecution, specifically arguing that the claimant, born in 1943 to parents who were ethnically displaced, did not fall within the statutory categories of eligible persons. The court ruled that the administrative denial was unlawful, as the displacement of the parents constituted an ethnic persecution that extended to the child born during the period of forced relocation, thereby granting the claimant rights retroactively from January 1, 2004. The decision was based on Article 1(c) of Government Ordinance No. 105/1999 (approved by Law No. 189/2000) and its implementing norms, which equate displacement with other forms of ethnic persecution, establishing that a child born in a location of forced residence shares the refugee status of the displaced parents.

Legislator headnote

AI generated

art. 1 lit. e) din Legea nr. 189/2000, art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, art. 312 C. proc. civ; Appeal against denial of ethnic persecution benefits for child born during parents' displacement: Cassation appeal dismissed, lower ruling upholding beneficiary status maintained: Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează (…) lit. c), a fost strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Keywords

AI generated
ethnic persecution refugee status relocation of child residence right of residence status of beneficiary parents' pension

Cited Legislation

AI generated
art. 1 lit. e) din Legea nr. 189/2000
8051 din 17 noiembrie 2003, emisă de pârâtă și a obligat pârâta să recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a prevederilor art. 1 lit. e) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 14 aprilie 1943 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile, începând cu 1 ianuarie 2004.
art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000
8051 din 17 noiembrie 2003, emisă de pârâtă și a obligat pârâta să recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a prevederilor art. 1 lit.
art. 312 C. proc. civ
În consecință, soluția instanței fiind temeinică și legală, recursul se privește nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 15 martie 2004, reclamanta F.G. a solicitat anularea hotărârii nr. 8051 din 17 noiembrie 2003, emisă de Casa Județeană de Pensii Bihor și recunoașterea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000, motivând că a avut statutul de persoană refugiată din motive etnice.

Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, a pronunțat sentința civilă nr. 276/CA/PI din 5 aprilie 2004, prin care a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 8051 din 17 noiembrie 2003, emisă de pârâtă și a obligat pârâta să recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a prevederilor art. 1 lit. e) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 14 aprilie 1943 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile, începând cu 1 ianuarie 2004.

Hotărând astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta s-a născut la data de 14 aprilie 1943, dată la care părinții săi erau refugiați, din motive etnice, din localitatea de domiciliu și a dobândit prin naștere, statutul de refugiată, îndeplinind condițiile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru acordarea drepturilor recunoscute prin această lege.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, solicitând casarea hotărârii și respingerea acțiunii formulate de F.G.

Recurenta a susținut că hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal, în condițiile în care Legea nr. 189/2000 și H.G. nr. 127/2002 nu cuprind prevederi referitoare la persoanele care s-au născut în perioada de strămutare a părinților lor, iar intimata nu se încadrează în categoriile de persoane stabilite expres și limitativ prin dispozițiile legale sus-menționate.

Recursul este nefondat.

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează (…) lit. c), a fost strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Prin Normele de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2000, în art. 2, persoanelor strămutate în altă localitate, decât cea de domiciliu, le-au fost asimilate și cele expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.

Cum strămutarea din localitatea de domiciliu, în alta, pe criterii etnice, este o modalitate de persecuție etnică, ce durează pe toată durata strămutării, în mod legal instanța a apreciat că și copilul născut în localitatea în care părinții au fost strămutați, are același statut ca aceștia, perioada fiind de la data nașterii lui, la data retrocedării pământului românesc.

Situația de refugiat a rezultat din probele administrate în cauză, respectiv declarațiile martorilor G.F. și R.T. și copia actului de naștere al reclamantei.

Interpretarea dată de instanță este legală și nu adaugă la lege.

În consecință, soluția instanței fiind temeinică și legală, recursul se privește nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr. 276/CA/PI din 5 aprilie 2004, a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2005.