Recourse annulled for lack of judicial stamp despite claimed exemption and challenge to appellate peremption
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice annulled the appeal (recurs) filed by the intervening party as untaxed, leaving the Court of Appeal's decision declaring the lower appeals perempted in force. The dispute concerned a challenge to a validity decision issued by the National Commission for Immobile Compensation under Law No. 247/2005, with the appellant arguing procedural incompetence and nullity of the appellate decision. The decisive legal basis for the final outcome was Article 486(3) of the Code of Civil Procedure, which sanctions the nullity of an appeal for failure to provide proof of payment of the judicial stamp fee, in conjunction with Article 24(1) of Emergency Ordinance No. 80/2013 regarding judicial stamp fees, which mandated a 100 RON fee for appeals invoking specific casation grounds.
Legislator headnote
AI generatedart. 78 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 107 alin. (1) C. proc. civ, art. 418 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 421 alin. (2) C. proc. civ, art. 486 alin. (1) C. proc. civ; Recourse annulled for lack of judicial stamp despite claimed exemption and challenge to appellate peremption: Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 24 mai 2022
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
I.1. Obiectul cauzei
Prin cererea înregistrată la data de 20 martie 2018 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună soluţionarea dosarului administrativ în temeiul Legii nr. 247/2005 şi nu al Legii nr. 165/2013, care nu poate retroactiva, contestând decizia de invalidare nr. 18725/2018.
La termenul de judecată din data de 21 septembrie 2018, au fost introduşi în cauză beneficiarii deciziei de invalidare, B., C., D., E., F. şi G., în calitate de intervenienţi forţaţi, în temeiul art. 78 alin. (2) C. proc. civ.
La data de 2 noiembrie 2018, intervenientul B. a arătat că C. a decedat la data de 27 decembrie 2006, iar soţul acesteia, H., a decedat în anul 2007, din căsătorie nerezultând copii.
I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă
Prin sentinţa civilă nr. 532 din data de 22 martie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A..
I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie
Împotriva sentinţei tribunalului au declarat apel intervenientul B. şi reclamantul A..
Prin încheierea din data de 16 iunie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a dispus suspendarea judecării apelurilor până la introducerea în cauză a moştenitorilor defunctei E..
Prin decizia civilă nr. 717A din data de 27 aprilie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a constatat perimate apelurile formulate de apelantul-reclamant A. şi de apelantul-intervenient B. împotriva sentinţei civile nr. 532 din 22 martie 2019, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimaţii-intervenienţi E., F., G. şi D. şi cu intimata-pârâtă Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.
I.4. Calea de atac declarată în cauză
Împotriva deciziei civile nr. 717A din data de 27 aprilie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat recurs intervenientul B..
Recurentul-intervenient a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, cu consecinţa reţinerii cauzei spre rejudecare sau trimiterii cauzei spre rejudecare instanţei de apel, invocând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, a arătat că, în speţă, competenţa de a se pronunţa asupra perimării cauzei revenea Curţii de Apel Galaţi, căreia îi sunt arondate Judecătoria Brăila şi Tribunalul Brăila, iar nu Curţii de Apel Bucureşti, potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ.
A mai susţinut că suspendarea judecăţii cauzei s-a realizat în condiţiile survenirii decesului surorii sale, E., în raport de art. 418 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., însă, această împrejurare, survenită după închiderea dezbaterilor, nu împiedica pronunţarea hotărârii.
A apreciat că recursul este declarat în termen legal în condiţiile în care hotărârea atacată i-a fost comunicată la data de 24 mai 2021, iar termenul pentru declararea căii de atac se împlinea la data de 5 iulie 2021.
Recurentul-intervenient a considerat şi că decizia atacată este lovită de nulitate absolută, întrucât nu este semnată de către completul de judecată, ci doar de grefier.
I.5. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea formulată în termen legal, intimata-pârâtă Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a invocat excepţia tardivităţii formulării cererii de recurs, având în vedere că decizia atacată a fost pronunţată la data de 27 aprilie 2021, iar recurentul-intervenient a declarat recurs la data de 29 iunie 2021, cu depăşirea termenului prevăzut de art. 421 alin. (2) C. proc. civ.
La data de 6 octombrie 2021 (data depunerii la oficiul poştal), numitul I., arătând că este moştenitorul defunctei intimate-interveniente E., a depus întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursului declarat de recurentul-intervenient B..
Recurentul-intervenient B. a depus răspuns la întâmpinările formulate în cauză, arătând că este de acord cu aspectele învederate de către moştenitorul defunctei intimate-interveniente E. şi solicitând respingerea excepţiei tardivităţii recursului, apreciind că recursul a fost declarat în termen legal, în condiţiile în care instanţa era obligată să înainteze confirmarea primirii deciziei atacate.
I.6. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 5 august 2021, sub nr. x/2018.
Prin raportul întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului, s-a reţinut că: părţile au deschise calea de atac a recursului împotriva deciziei civile nr. 717 A din data de 27 aprilie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie; recursul este declarat şi motivat cu depăşirea termenului prevăzut de art. 421 alin. (2) C. proc. civ. cererea de recurs îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) şi e) C. proc. civ. în ceea ce priveşte cerinţa de formă impusă de lit. d) a art. 486 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-intervenient a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. recurentul-intervenient nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru aferente căii de atac exercitate în cauză; părţile nu şi-au exprimat acordul ca recursul, în situaţia în care va fi admisibil în principiu, să fie soluţionat în complet de filtru, în condiţiile art. 493 alin. (6) C. proc. civ.
În concluziile raportului, s-a arătat că, în speţă, completul de filtru urmează a aprecia, în principal, asupra nulităţii recursului pentru netimbrare, faţă de dispoziţiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., iar, în subsidiar, asupra excepţiei tardivităţii recursului, în raport de dispoziţiile art. 421 alin. (2) C. proc. civ., reţinând în analiză şi dacă, în cauză, criticile formulate de recurentul-intervenient pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege sau dacă intervine sancţiunea nulităţii recursului; în măsura în care va trece peste aspectele menţionate, completul de filtru urmează a se pronunţa asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor, astfel cum rezultă din procesele-verbale de înmânare aflate la dosar, iar recurentul-intervenient a depus punct de vedere prin care a solicitat admiterea recursului şi a apreciat că este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.
Celelalte părţi nu au formulat puncte de vedere la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului.
Prin rezoluţia din data de 20 aprilie 2022, în cauză a fost fixat termen de judecată la data de 24 mai 2022, când instanţa a reţinut cauza în pronunţare prin prisma excepţiei netimbrării recursului.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând recursul în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., reţinând şi prevederile art. 499 teza finală C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte reţine următoarele:
Faţă de împrejurarea că prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului au fost reţinute excepţiile netimbrării, tardivităţii şi nulităţii recursului, Înalta Curte constată că prioritară este analiza excepţiei netimbrării căii de atac, legala învestire a instanţei fiind condiţionată de îndeplinirea obligaţiei de achitare a taxei judiciare de timbru prevăzute de lege.
Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ.
De asemenea, art. 33 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar pentru situaţia în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, alin. (2) al art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 statuează că instanţa va pune în vedere reclamantului, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite dovada achitării acestei taxe în cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei.
În acelaşi timp, dispoziţiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii. Lipsa menţiunilor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi neîndeplinirea cerinţelor prevăzute de alin. (2) sunt sancţionate, potrivit alin. (3) al art. 486 C. proc. civ., cu nulitatea.
În speţă, prin rezoluţia din data de 6 septembrie 2021, s-a pus în vedere recurentului-intervenient B. să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, în temeiul dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, sub sancţiunea anulării cererii.
Această obligaţie a fost comunicată recurentului-intervenient la data de 1 octombrie 2021, astfel cum rezultă din adresa emisă la data de 15 septembrie 2021 şi dovada de înmânare a acesteia, aflate la dosar.
Recurentul-contestator a formulat cerere de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, cerere care a fost respinsă, ca tardivă, prin încheierea de şedinţă din data de 17 noiembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2018.
Încheierea prin care a fost respinsă cererea de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru a fost comunicată recurentului-intervenient la data de 23 decembrie 2021, conform menţiunii de pe procesul-verbal de înmânare aflat la dosar.
La data de 29 decembrie 2021, recurentul-intervenient a formulat cerere de îndreptare a erorii materiale pretins a fi strecurate în încheierea de şedinţă din data de 17 noiembrie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2018, cerere care a fost respinsă de către instanţă prin încheierea de şedinţă din data de 2 februarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2018.1.
Încheierea prin care a fost respinsă cererea de îndreptare a erorii materiale a fost comunicată recurentului-intervenient la data de 2 martie 2022, astfel cum rezultă din procesul-verbal de înmânare aflat la dosar.
În concluziile raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, care a fost comunicat recurentului-intervenient, s-a reţinut că, în speţă, completul de filtru se va pronunţa, în principal, asupra nulităţii recursului pentru netimbrare.
Recurentul-intervenient nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru datorate pentru soluţionare căii de atac promovate, iar, prin punctul de vedere la raportul privind admisibilitatea în principiu a căii de atac, a susţinut, în continuare, că este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.
Prin urmare, reţinând că recurentul-intervenient nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de către instanţă, în raport de prevederile art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, Înalta Curte va face aplicarea sancţiunii nulităţii prevăzute de art. 486 alin. (3) C. proc. civ. şi va anula recursul ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de intervenientul B. împotriva deciziei civile nr. 717A din data de 27 aprilie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 mai 2022.