Compensation for refugee abandoned property: Statutory deadline excludes only administrative, not judicial, submission of heirship proof; appeal dismissed.

Şedinţa publică din data de 19 mai 2022

asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomiţa la 13 iulie 2020, reclamanţii A., B., C., D. şi E. au formulat contestaţie împotriva deciziei Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor nr. 5952/29.05.2020, prin care a fost validată Hotărârea nr. 5079/05.12.2018, emisă de Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, solicitând anularea Deciziei A.N.R.P. nr. 5952/29.05.2020 şi obligarea entităţii la emiterea unei decizii prin care să fie invalidată integral Hotărârea nr. 5079/5.12.2018 a Comisiei municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi să fie acordate compensaţii în baza Legii nr. 9/1998 pentru bunurile abandonate în comuna Cetalgea, judeţul Durostor urmare a încheierii tratatului de la Craiova din 1940, aparţinând autorului reclamanţilor F.. Au mai solicitat şi anularea Hotărârii nr. 5079/5 decembrie 2018, emisă de Comisia municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 1053F din 25 noiembrie 2020, Tribunalul Ialomiţa a admis contestaţia formulată de reclamanţii E., B., A., C. şi D. împotriva Deciziei Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor nr. 5952/29.05.2020, pe care a anulat-o, a obligat Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la emiterea unei noi decizii prin care să fie invalidată integral Hotărârea nr. 5079/5 decembrie 2018 a Comisiei municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi la soluţionarea pe fond a dosarului de despăgubiri. A luat act că reclamanţii nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva hotărârii primei instanţe a formulat apel pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

3. Hotărârea pronunţată în apel.

Prin decizia civilă nr. 1398A din 22 octombrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins apelul, ca nefondat.

4. Calea de atac formulată în cauză.

Decizia de apel a fost atacată pe calea recursului de către pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

În invocarea motivului de nelegalitate întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 22 C. proc. civ. prin aceea că nu a dat eficienţă normei înscrise în art. 180 C. proc. civ.

Depunerea înscrisurilor în fata instanţei, cu ocazia soluţionării contestaţiei formulate împotriva deciziei nr. 5952/29.05.2019, câtă vreme a fost depăşit termenul de decădere prevăzut de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 164/2014, nu poate conduce la recunoaşterea dreptului la acordarea despăgubirilor direct în instanţă, cu eludarea procedurii prevăzute şi a termenelor reglementate de Legea nr. 290/2003. Astfel, nerespectarea termenului de depunere a documentelor doveditoare atrage decăderea reclamanţilor din dreptul de a mai completa dosarul administrativ cu acte, iar odată intervenită decăderea, sancţiunea are caracter definitiv, ea nemaiputând fi acoperită prin depunerea actelor în instanţă.

În speţă, atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel, aveau obligaţia de a da eficienţă sancţiunii procedurale cu privire la decăderea reclamanţilor din dreptul de a mai depune acte, determinată de nerespectarea termenului imperativ prevăzut de lege.

Consideră că instanţa trebuia să înlăture, respectiv să nu ţină seama de certificatul de calitate de moştenitor nr. 121/15.06.2018 eliberat de B.I.N. G. de pe urma defunctului autor F., care a fost depus cu încălcarea termenului imperativ prevăzut de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 164/2014.

Potrivit acestui text de lege, se instituie un termen de decădere de 120 de zile, în care persoanele care au formulat cereri de acordare de despăgubiri pot completa, cu înscrisuri, dosarele aflate în curs de soluţionare la comisiile abilitate potrivit legii ori la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor. Termenul de decădere curge de la data la care persoanei i se comunică în scris care sunt documentele necesare soluţionării cererii.

Pentru a se da posibilitatea persoanelor îndreptăţite să-şi completeze dosarele, conform art. 12 alin. (2) din lege, termenul de 120 de zile poate fi prelungit la solicitarea scrisă a persoanei care a formulat cerere de acordare de despăgubiri, o singură dată pentru o perioadă de 60 de zile, în situaţia în care aceasta face dovada efectuării unor demersuri pentru completarea dosarului.

Prin instituirea termenului de decădere s-a urmărit să se înlăture eventuala pasivitate a persoanelor îndreptăţite în ceea ce priveşte dovedirea pretenţiilor şi, implicit, eliminarea blocajului la care s-ar ajunge prin tergiversarea completării dosarului cu actele necesare soluţionării sale.

În speţă, prin adresa din 14.04.2017, Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 a solicitat completarea dosarului administrativ cu înscrisuri care să dovedească calitatea de moştenitor faţă de fostul proprietar al bunurilor F., respectiv certificatul de moştenitor, certificat de calitate de moştenitor sau hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă prin care se atestă această calitate, însă, reclamanţii nu şi-au completat dosarul.

Or, nedepunerea acestor înscrisuri în termenul de 120 de zile de la comunicarea adresei nr. x din 14.04.2017, dată fiind natura juridică a termenului reglementat de art. 12 din Legea nr. 164/2014, respectiv de decădere, atrage după sine pierderea dreptului reclamanţilor de a-şi dovedi calitatea de persoană îndreptăţită de a primi despăgubiri.

În conformitate cu prevederile legale, respingerea cererilor pentru acordarea de despăgubiri de către Comisia Municipiului Bucureşti se datorează, în prezenta speţă, culpei reclamanţilor, care au depus cu întârziere documentele solicitate, iar orice demers efectuat în prezent nu are susţinere legală.

A apreciat recurenta că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe cărora li se subsumează şi instituirea unor termene după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. Termenele instituite de legiuitor au ca finalitate exercitarea în condiţii optime a dreptului respectiv, prevenindu-se, astfel, eventualele abuzuri şi limitându-se efectele negative asupra stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice civile.

Depunerea înscrisurilor în faţa instanţei cu ocazia soluţionării contestaţiei formulate împotriva deciziei de validare nr. 5952/29.05.2019, câtă vreme a fost depăşit termenul de decădere prevăzut de art. 12 din Legea nr. 164/2014, nu poate conduce la recunoaşterea dreptului la acordarea despăgubirilor direct în instanţă, cu eludarea procedurii prevăzute şi a termenelor prescrise în Legea nr. 164/2014.

În concluzie, este firesc ca actele necesare demonstrării dreptului la despăgubiri să se supună regulilor în vigoare la data acordării lor prin hotărâre a autorităţii abilitate.

Pe de altă parte, instanţa de apel în mod nelegal a apreciat că nesemnarea şi neînsuşirea de către membrii delegaţiei bulgare a Comisiei Mixte Româno - Bulgară a situaţiei de avere rurală imobiliară a locuitorului F. nu poate fi un motiv de respingere a cererii de acordare a despăgubirilor, întrucât Statul Român şi-a asumat situaţia de avere a defunctului refugiat, prin îndeplinirea formalităţilor impuse, respectiv semnarea şi aplicarea stampilei, asumându-şi realitatea inventarului efectuat şi existenţa bunurilor lăsate pe teritoriul Bulgariei.

Contrar susţinerilor acesteia, că nesemnarea şi neştampilarea situaţiei de avere rurală imobiliară a locuitorului F. de către membrii delegaţiei bulgare a Comisiei Mixte Româno - Bulgară nu poate fi un motiv de respingere a cererii de acordare a despăgubirilor, recurenta a învederat faptul că dintre formele substanţiale necesare pentru ca actul juridic să fie valid, se desprinde ca importanţă semnarea actului respectiv, formalitate ce permite verificarea legalităţii şi/sau oportunităţii actului în sine.

Semnătura constituie forţa probantă a înscrisului sub semnătură privată, puterea probantă şi valoarea acordată de lege înscrisului sub semnătură privată şi care se impune judecătorului în operaţiunea logico-juridică de selectare a probelor şi de evaluare a importanţei lor pentru dezlegarea pricinii.

Situaţia de avere rurală imobiliară a locuitorului F., nesemnată de către membrii Comisiei Mixte Româno - Bulgară nu este valabilă ca "instrumentăm", documentul neîndeplinind condiţiile prevăzute de lege pentru dovedirea dreptului de proprietate.

Pentru toate motivele descrise, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea pricinii spre rejudecare la instanţa de apel.

5. Apărările formulate în recurs.

Intimata - pârâtă Comisia Municipiului Bucureşti pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998 a depus întâmpinare, prin care a arătat că îşi însuşeşte considerentele cererii de recurs şi solicită admiterea căii de atac în considerarea argumentelor expuse de recurentă.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Prin prima critică, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta impută instanţei de apel, prin raportare la art. 22 şi art. 180 C. proc. civ., greşita interpretare a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 164/2014 care instituie un termen de decădere de 120 de zile, în care persoanele care au formulat cereri de acordare de despăgubiri pot completa, cu înscrisuri, dosarele aflate în curs de soluţionare la comisiile abilitate potrivit legii ori la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, susţinând că reclamanţii au depus certificatul de moştenitor cu depăşirea termenului defipt de lege.

Instanţa de apel a apreciat că acest termen de decădere, stipulat în favoarea persoanelor îndreptăţite, priveşte exclusiv procedura administrativă şi nu şi cea jurisdicţională în care verificarea legalităţii şi temeiniciei deciziei se face prin raportare la toate mijloacele de probă relevante. În subsidiar, a reţinut că termenul curge de la data comunicării către persoana îndreptăţită de către autoritatea competentă a necesităţii completării dosarului, inexistenţa unei atare solicitări neputând atrage sancţiunea decăderii.

Recurenta nu a combătut distincţia pe care instanţa de apel a făcut-o între cele două etape de soluţionare a cererilor, cea administrativă şi cea jurisdicţională, susţinând doar natura imperativă a termenului de decădere.

Or, sunt pertinente argumentele instanţelor de fond conform cărora termenul de decădere prevăzut în Legea nr. 164/2014, ce reglementează măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor, este un termen instituit în favoarea persoanelor îndreptăţite, câtă vreme duce la o soluţionare mai rapidă a acestor solicitări însă nu este menit să paralizeze dreptul lor la soluţionarea pe fond a pretenţiilor.

Aceasta întrucât, pe de o parte, dacă s-ar interpreta că termenul echivalează cu un fine de neprimire, nu s-ar mai justifica dispoziţia inserată la art. 7 alin. (2) din lege care, în etapa validării deciziei, dispune ca în situaţia în care se constată lipsa sau neconcordanţa unor înscrisuri doveditoare, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor poate solicita înscrisurile necesare atât instituţiilor publice, cât şi persoanelor care solicită acordarea de despăgubiri.

Prin urmare, în situaţia în care autoritatea de control administrativ constată lipsa unor documente, le poate solicita persoanelor îndreptăţite. Or, în cauză, ANRP a nesocotit această dispoziţie legală, neluând în considerare certificatul de moştenitor emis la data de 15.06.2018, care se afla depus la dosarul comisiei de la data de 20.11.2018, anterior emiterii hotărârii nr. 5079/5.12.2018, fiind, evident, şi la dispoziţia ANRP la momentul emiterii deciziei de validare nr. 5952/29.05.2019.

Pe de altă parte, nu poate fi negat nici atributul instanţei de judecată de a soluţiona, cu plenitudine de jurisdicţie, în cadrul contestaţiei formulate la decizia ANRP toate aspectele de formă şi de fond deduse judecăţii în ceea ce priveşte aplicarea Legii nr. 9/1998 cu modificările şi completările ulterioare, în condiţiile în care nu rezultă din conţinutul legii că aceasta ar institui o normă derogatorie de la dreptul comun, atât sub aspect procedural, cât şi substanţial.

Prin urmare, în mod corect, sub acest aspect, instanţele de fond au valorificat înscrisul depus, considerând că reclamanţii au dovedit calitatea de moştenitori de pe urma autorului lor în vederea obţinerii de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 9/1998.

Cea de-a doua critică formulată tot în baza dispoziţiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ. vizează împrejurarea că reclamanţii nu au dovedit care sunt bunurile preluate de la autorul lor, întrucât înscrisul intitulat Situaţia de avere imobilă rurală nu ar fi fost semnat şi de partea bulgară, ci numai de autorităţile statului român.

Critica este nefondată în condiţiile în care, judicios, instanţa de apel a arătat că semnătura părţii bulgare nu constituie o condiţie cerută ad validitatem, pentru valabilitatea constatării preluării, din patrimoniul autorului reclamanţilor, a bunurilor aflate pe teritoriul Bulgariei, cât timp Situaţia de avere este certificată prin semnătură de partea română, fiind însoţită de copia actului de vânzare cumpărare a proprietăţii confirmată prin menţiune de notariatul comunei, acte în baza cărora reclamanţii au pretins despăgubirile.

Astfel, în mod corect au fost interpretate şi aplicate în cauză prevederile art. 4 din Legea nr. 164/2014 potrivit cărora cererile aflate în curs de soluţionare la comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, se analizează şi se soluţionează pe baza actelor care atestă existenţa dreptului la despăgubiri, certificate de autorităţile competente, acte care pot fi completate cu declaraţii ale martorilor, autentificate.

Or, nu se poate aprecia că înscrisurile depuse în dovedirea solicitării de acordare a măsurilor reparatorii nu îndeplinesc această cerinţă, dreptul de proprietate al autorului reclamanţilor neputând fi negat, problema evaluării componentelor imobilului fiind o chestiune distinctă de cea a dovedirii proprietăţii.

Prin urmare, constatând legalitatea deciziei atacate, în baza art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva deciziei civile nr. 1398A din 22 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 mai 2022.