Medical institution liability for patient death: contractual duty of supervision and exclusion of fortuitous event for undisclosed underlying pathology

Şedinţa publică din data de 19 mai 2022

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş la data de 21 iulie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei de 100.000 euro, cu titlu de daune morale şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 1176 din 30 iulie 2021, Tribunalul Mureş a admis în parte acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamanta A. şi a obligat pârâta B. S.R.L. la plata către reclamantă a sumei de 10.000 de euro - echivalent în RON la data plăţii potrivit cursului BNR, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat, precum şi la plata sumei de 549,5 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea pronunţată în apel.

Prin decizia civilă nr. 763/A din 18 noiembrie 2021, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă a respins apelurile declarate de reclamanta A. şi de pârâta B. S.R.L împotriva sentinţei civile nr. 1176 din data de 30.07.2021 pronunţată de Tribunalul Mureş, secţia I civilă.

4. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei civile nr. 763/A din 18 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă a declarat recurs pârâta B. S.R.L., solicitând casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Printr-o primă critică, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., s-a susţinut că hotărârea recurată conţine motive străine de natura pricinii întrucât instanţa de apel nu a analizat şi motivat argumentul referitor la faptul că răspunderea contractuală a pârâtei nu putea fi angajată deoarece reclamanta nu a informat clinica cu privire la afecţiunea tumorală a bunicii sale, afecţiune care a cauzat problemele psihiatrice şi pentru care pacienta a refuzat tratamentul.

Se arată că acel considerent al instanţei de apel prin care este înlăturată apărarea pârâtei referitoare la existenţa unei cauze exoneratoare de răspundere a fost motivat pe necesitatea, relevanţa şi utilitatea actelor medicale care documentează afecţiunea psihiatrică de care suferea bunica reclamantei. Or, pârâta a invocat că pacienta suferea de o afecţiune tumorală foarte gravă, din cauza căreia a refuzat tratamentul, iar această afecţiune este cunoscută drept cauza apariţiei problemelor de natură psihiatrică. În lipsa informării pârâtei de către reclamantă cu privire la întreg istoricul medical atât din punct de vedere psihiatric, cât şi din punct de vedere al altor afecţiuni care puteau reprezenta sursa problemelor psihiatrice, răspunderea pârâtei nu putea fi angajată. În acest sens, pârâta s-a referit în faţa instanţei de apel şi la recomandarea medicală ce viza efectuarea unui control oncologic şi necesitatea parcurgerii schemei de tratament necesare, în contextul în care s-a apreciat că afecţiunea tumorală este o sursă a problemelor psihiatrice, intanţa neanalizând aceste argumente.

Subsumat aceleiaşi critici se invocă omisiunea instanţei de apel de a motiva de ce a reţinut că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 1351 şi 1352 C. civ.. Se susţine că dispoziţiile legale menţionate au fost indicate în faţa primei instanţe în cuprinsul întâmpinării şi reiterate prin apel. Or, instanţa de apel a ignorat în totalitate apărările formulate de pârâtă referitor la faptul că lipsa de informare din partea reclamantei cu privire la istoricul medical al pacientei echivalează cu fapta victimei şi constituie o cauză exoneratoare de răspundere, sub forma cazului fortuit.

Se mai arată că hotărârea recurată conţine argumente contradictorii întrucât instanţa de apel reţine că pârâta nu avea obligaţia securizării spaţiilor de cazare, iar apoi menţionează faptul că prima instanţă a reţinut corect că această obligaţie incumbă pârâtei în temeiul contractului încheiat de părţi.

Printr-o altă critică întemeiată pe cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se susţine că instanţa de apel a încălcat şi a aplicat greşit prevederile art. 1351 şi art. 1352 C. civ. atunci când a reţinut că în cauză nu există vreo cauză exoneratoare de răspundere.

Or, fapta pacientei şi a reclamantei de a nu aduce la cunoştinţa pârâtei întreg istoricul medical întruneşte condiţiile cazului fortuit. În acest sens, se arată că reclamanta a omis să menţioneze faptul că pacienta a fost diagnosticată cu formaţiune tumorală în zona ORL, formaţiune care ar fi putut fi cauza tulburărilor psihotice şi care, în lipsa tratării, ar fi putut duce la agravarea afecţiunii psihice, ori chiar la apariţia unei ideaţii autolitice.

Reiterând aspecte ce vizează administrarea şi aprecierea greşită a probatoriului, în opinia sa, de către instante, pârâta conchide, având în vedere şi normele din regulamentul intern, parte integrantă a contractului încheiat între părţi, că reclamanta avea obligaţia de a aduce la cunoştinţa stabilimentului istoricul medical al pacientei. Neprocedând astfel, pârâta este exonerată de răspundere.

Se mai susţine că, prin raportare la lipsa de informare completă cu privire la istoricul medical al pacientei, evenimentul nu putea fi nici prevăzut şi nici împiedicat, precizând, cu privire la locul unde a fost cazată şi de unde s-a aruncat pe geam pacienta, ca urmare a unor halucinaţii auditive sau vizuale, că era situat la parter, prezentând un risc minim de deces, respectiv că aceasta era supravegheată în permanenţă, iar diagnosticul nu implica riscul unor tentative autolitice.

5. Apărările formulate în cauză

La data de 9 martie 2022, intimata - reclamantă A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea motivelor în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta-pârâtă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte reţine următoarele:

Excepţia nulităţii recursului urmează a fi respinsă întrucât criticile formulate, în măsura în care nu vizează modalitatea de administrare şi interpretare a probatoriului în faţa instanţelor devolutive, pot fi încadrate în prevederile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Subsumat dispoziţiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta invocă, sub un prim aspect, existenţa unor motive străine de pricină, în sensul că instanţa de apel ar fi analizat modalitatea în care pârâta a fost informată cu privire la afecţiunea psihiatrică a pacientei decedate, dar nu şi cât priveşte afecţiunea tumorală gravă ce a generat apariţia problemelor psihice. A invocat şi teza referitoare la lipsa motivelor pentru care instanţa a înlăturat apărarea pârâtei referitoare la existenţa cazului fortuit, exonerator de răspundere civilă, precum şi teza existenţei unor considerente contradictorii cu privire la obligaţia ce îi revenea pârătei, de a securiza spaţiile de cazare.

Critica este nefondată. Dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. constituie temei pentru casarea unei hotărâri judecătoreşti atunci când lipseşte motivarea soluţiei sau instanţa de control judiciar a preluat tale quale considerentele hotărârii atacate, fără să răspundă motivelor de critică, când utilizează argumente fără legătură cu situaţia dedusă judecăţii, precum şi atunci când există contradicţie între considerente şi dispozitiv sau există contradicţie între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că este întemeiată.

În speţă, nu poate fi reţinută niciuna dintre aceste teze. Astfel, în ceea ce priveşte motivarea soluţiei, instanţa de apel a analizat cererea dedusă judecăţii prin raportare la probele administrate, a indicat considerentele de fapt şi de drept în temeiul cărora şi-a format convingerea, dezvoltând un raţionament judiciar în concordanţă cu soluţia pronunţată.

Nu este necesar ca, în economia considerentelor, instanţa să răspundă în mod punctual fiecărui argument, acestea putând fi grupate în funcţie de teza căreia i se subscriu pentru a fi dezvoltat un raţionament unic, fără a presupune un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia. Înlăturarea unei apărări contrare situaţiei de fapt constatate nu impune respingerea fiecărui argument în parte dacă acesta nu corespunde situaţiei reţinute.

În cauza dedusă judecăţii, nu se poate aprecia că instanţa de apel ar fi motivat soluţia sub un alt aspect, respectiv cel referitor la afecţiunea psihică, pe care, în opinia pârâtei, l-ar fi separat de cauza generatoare, aceea a tumorii maligne, câtă vreme a reţinut în considerente că Centrului medical i-a fost comunicată situaţia medicală relevantă a pacientei decedate, respectiv existenţa unor afecţiuni ORL ce necesită control oncologic, precum şi starea de tulburare psihotică acută, considerând irelevante celelalte elemente din dosarul medical pentru stabilirea diagnosticului la internarea în stabilimentul medical. Or, sub acest aspect, recurenta nu a adus un argument care să contrazică acest raţionament.

Recurenta a invocat şi o lipsă a motivării criticii din apel referitoare la înlăturarea cazului fortuit, afirmaţie nereală, din considerentele deciziei rezultând că, deşi a constatat că dispoziţiile art. 1351 şi 1352 C. civ. nu au fost invocate la fond, instanţa de apel le-a avut în vedere, apreciind că sunt lipsite de suport probator, în condiţiile în care a fost corect reţinută culpa pârătei, care a exclus orice caz fortuit sau forţa majoră.

Sub un ultim aspect, recurenta invocă o contrarietate în considerentele deciziei atacate referitoare la reţinerea, în sarcina pârâtei, a obligaţiei de a securiza spaţiul de cazare. Afirmaţia este eronată, întrucât recurenta face confuzie între obligaţia de securizare a spaţiului (sub aspectul accesului, elementelor de siguranţă electrică, termică, etc), pe care instanţa de apel nu a reţinut-o în sarcina pârătei şi obligaţia de supraveghere a pacientului, prevăzută de pct. 1 din anexa la H.G. nr. 837/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, concretizată prin luarea unor măsuri eficiente şi adaptate afecţiunilor cu care a fost diagnosticat, această din ultimă obligaţie, preluată şi în contractul încheiat între părţi, fiind constatată încălcată de către instanţele de fond. Or, supravegherea presupune nu doar administrarea unui tratament indicat, ci şi obligaţia de a-i asigura pacientului integritatea fizică, prevenind orice risc de posibilă vătămare.

Prin urmare, în cauză nu pot fi reţinute motivele de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Recurenta a invocat şi dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., susţinând că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art. 1351 şi 1352 C. civ., ce duc la înlăturarea răspunderii civile. Invocă fapta victimei şi a reclamantei, aceea de a nu i se fi adus la cunoştinţă totalitatea afecţiunilor medicale ale pacientei, ceea ce a determinat imposibilitatea de apreciere a modurilor de manifestare a afecţiunilor care au cauzat, în final, decesul acesteia. Consideră că dacă ar fi cunoscut că pacienta ar fi avut o formaţiune tumorală în zona ORL, care a fi putut constitui cauza tulburărilor psihotice şi apariţia unei ideaţii autolitice, prin această omisiune de informare, evenimentul nu a putut fi prevăzut şi nici împiedicat.

Deşi o atare apărare, întemeiată pe existenţa unei tumori maligne în legătură cauzală cu manifestările psihotice, a fost formulată pentru prima dată în apel, instanţa a reţinut că pârâta a avut la dispoziţie toate datele medicale relevante pentru a evalua starea de sănătate a pacientei, inclusiv sub aspectul afecţiunii oncologice, a apreciat că nu există în antecedent existenţa unei ideaţii autolitice şi că, din această perspectivă, pârâta nici nu a solicitat acte medicale suplimentare.

Critica este nefondată întrucât pleacă de la premisa eronată că în dosarul medical ar fi existat elemente relevante suplimentare privind existenţa tumorii care putea cauza halucinaţii, pe care, potrivit propriilor susţineri, dacă le-ar fi cunoscut, pârâta nu ar fi încheiat contractul. Este adevărat că în anexa contractului semnat este prevăzută dispoziţia potrivit căreia pârâta este exonerată de răspundere pentru vătămare şi deces cauzate de neinformarea acesteia asupra istoricului medical, însă, raportat la situaţia de fapt reţinută de instanţele de fond şi apel, pe baza probelor administrate în etapa procesuală anterioară, imposibil de reevaluat în recurs faţă de configuraţia art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., se constată că, astfel cum s-a menţionat anterior, instanţele devolutive au ajuns la concluzia că pârâta a fost informată cu privire la afecţiunile de care suferea pacienta care, de altfel, a şi fost evaluată la internare, neexistând în dosarul medical informaţii despre diagnosticarea altor afecţiuni care ar fi determinat un alt tip de manifestări decât cele deja cunoscute, referitoare la psihoza şi episoadele de halucinaţii, relevante în cauză. Doar în ipoteza în care cauza decesului ar fi fost în legătură de cauzalitate cu o altă afecţiune, neadusă la cunoştinţa pârâtei, atunci, într-adevar, ar fi putut opera clauza contractuală sau cea legală de nerăspundere, ceea ce, cum a constatat şi instanţa de apel, nu s-a dovedit. Câtă vreme pacienta a decedat în lipsa unei supravegheri corespunzătoare tipului de afecţiune psihică cunoscut la momentul internării, obligaţie ce revenea pârătei în baza pct. 1 din anexa la H.G. nr. 867/2015, cauza care a declanşat această acţiune (starea de temere, un episod de halucinaţie sau intenţia de suicid) este mai puţin relevantă în stabilirea culpei pârâtei.

Celelalte aserţiuni, prin care pârâta îşi exprimă, de fapt, nemulţumirea faţă de ceea ce consideră o apreciere eronată a probelor administrate şi pentru faptul că instanţa de apel nu a validat propria prezentare a situaţiei de fapt, nu pot fi valorificate pe calea recursului, critica privind greşita stabilire a situaţiei de fapt ca urmare a interpretării eronate a probatoriului administrat neputând fi încadrată în motivele de nelegalitate expres şi limitativ reglementate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În consecinţă, conform art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

În baza art. 451 alin. (2) C. proc. civ., va obliga pe recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4000 RON, reprezentând onorariu avocaţial, redus în raport cu volumul şi complexitatea cauzei în actuala etapă procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă A..

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 763/A din 18 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.

Obligă recurenta-pârâtă B. S.R.L. la plata sumei de 4000 RON către intimata-reclamantă A., cu titlu de cheltuieli de judecată reduse, conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 19 mai 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.