Competence for Enforcement Contestation: Court Authorizing Execution Retains Jurisdiction Regardless of Debtor's Domicile

Şedinţa publică din data de 18 mai 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la data de 16 iulie 2021, sub numărul x/2021, contestatorului A. a formulat, în contradictoriu cu intimata B., contestaţie la executare împotriva executării silite demarate împotriva sa în cadrul dosarului execuţional nr. x/2016 al C., solicitând lămurirea titlului executoriu reprezentat de contract de credit nr. x/10.01.2011 şi nr. y/11.01.2011, sub aspectul constatării caracterului abuziv al clauzelor privind comisionul de gestiune anual asupra soldului creditului şi dobânda penalizatoare.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă.

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 16380 din 18 noiembrie 2021, pronunţată de Judecătoria Buftea, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a fost declinată competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Ploieşti.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanţa de executare este instanţa de la domiciliul debitorului şi, constatând că debitorul are domiciliul în jud. Prahova, a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Ploieşti.

2.2. Învestită prin declinare, Judecătoria Ploieşti, prin sentinţa civilă nr. 1038 din 09 februarie 2022, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., precum şi incidenţa dezlegărilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, date prin decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunţată în recurs în interesul legii, conform cărora instanţa de executare este instanţa care a încuviinţat executarea.

Totodată, a reţinut că excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Buftea a fost invocată de abia la al doilea termen de judecată, cu ignorarea termenului legal de invocare a acesteia.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Înalta Curte reţine că este sesizată cu un conflict negativ de competenţă care se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 133 alin. (2) teza I din C. proc. civ., conflict ivit ca urmare a declinărilor reciproce între Judecătoria Buftea şi Judecătoria Ploieşti.

Obiectul prezentului demers judiciar îl constituie contestaţia la executare formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimata B., împotriva executării silite demarate împotriva sa, în cadrul dosarului execuţional nr. x/2016 al C., contestatorul solicitând lămurirea titlului executoriu reprezentat de contract de credit nr x/10.01.2011 şi nr. y/11.01.2011 sub aspectul constatării caracterului abuziv al clauzelor privind comisionul de gestiune anual asupra soldului creditului şi dobânda penalizatoare.

Conflictul ivit între cele două judecătorii, care şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, este consecinţa aplicării aceloraşi dispoziţii legale, respectiv art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ.

Contestaţia la executare este de competenţa exclusivă a instanţei de executare, aşa cum rezultă din prevederile art. 714 alin. (1) coroborate cu dispoziţiile art. 651 alin. (3) C. proc. civ. în sensul că "Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe".

Conform dispoziţiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 651 alin. (3) C. proc. civ. instanţa de executare soluţionează contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

Astfel cum rezultă din înscrisurile dosarului şi ale dosarului execuţional nr. x/2016 al BEJ C., Judecătoria Buftea este cea care a încuviinţat executarea împotriva debitorului A..

Potrivit dezlegărilor obligatorii date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunţată în recurs în interesul legii, aplicabile mutatis mutandis în litigiul pendinte, s-a stabilit că:

"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 din C. proc. civ., instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviinţat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

Aplicând pentru identitate de raţionament aceste statuări şi în speţa de faţă, se reţine că în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare, competenţa instanţei de executare dobândită la data sesizării sale cu cererea de încuviinţare a executării silite, rămâne aplicabilă pentru întreaga durată a executării silite, indiferent de data sesizării instanţei de executare cu cereri sau incidente ulterioare circumscrise fazei executării silite, precum contestaţia la executare, cererea de suspendare a executării silite sau cererea de întoarcere a executării silite.

Cum cererea de încuviinţare a executării silite a fost admisă de Judecătoria Buftea, nefiind incidentă o ipoteză de excepţie, în sensul art. 651 alin. (3), teza finală din C. proc. civ., care să justifice determinarea competenţei în speţă, în raport de alte criterii, competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect contestaţie la executare se va stabili în favoarea judecătoriei care a încuviinţat executarea silită, şi anume Judecătoria Buftea, ca instanţă de executare.

Totodată, nu poate fi ignorat faptul că, Judecătoria Buftea a invocat excepţia necompetenţei teritoriale, la al doilea termen de judecată, cu ignorarea dispoziţiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe".

Din interpretarea textului de lege sus-menţionat rezultă că, atât timp cât excepţia nu a fost invocată în condiţiile stipulate de art. 130 C. proc. civ., soluţionarea cauzei rămâne dobândită instanţei pe rolul căreia se află înregistrată şi aceasta rămâne competentă teritorial a o soluţiona, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competenţa teritorială a altei instanţe.

Raportat la considerentele expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Buftea este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea de chemare în judecată, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 18 mai 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.