Scope of administrative mandate: distinction between acts of administration and disposition in long-term lease and gratuitous use agreements

Şedinţa publică din data de 12 mai 2022

Examinând recursul civil de faţă şi văzând dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată la 16 noiembrie 2017, pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, sub nr. x/2017, modificată la 5 iunie 2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii S.C. B. S.R.L. şi C., solicitând a se dispune: constatarea nulităţii absolute a contractului de comodat nr. x din 25.10.2005, încheiat în numele reclamantului de către pârâtul C., pentru S.C. B. S.R.L., fără a avea mandat în acest sens, precum şi a actului adiţional pretins a fi încheiat la 19 octombrie 2010, prin care, în mod fraudulos, s-a menţionat prelungirea contractului de comodat cu 20 de ani, respectiv de la 25.10.2010 până la 25.10.2030, pentru cauză ilicită şi imorală; constatarea nulităţii absolute a contractului de închiriere încheiat la 1 aprilie 2008, între pârâtul C., pretins a fi împuternicit de reclamant şi S.C. B. S.R.L; constatarea inexistenţei vreunui drept material şi procedural al S.C. B. S.R.L., urmare a radierii societăţii; constatarea lipsei oricărui titlu locativ al pârâţilor asupra apartamentului situat în Bucureşti, bd. x, sector 1; evacuarea pârâţilor din imobilul situat în Bucureşti, bd. x, pe care îl ocupă fără niciun titlu legalşi fără a exista vreun raport de locaţiune între reclamant şi pârâţi.

2. Hotărârea pronunţată în declinarea de competenţă

Prin sentinţa civilă nr. 3468 din 5 iunie 2018, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat cauza în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Prin întâmpinarea depusă la 26 septembrie 2018, pârâţii au invocat excepţia autorităţii de lucru judecat.

3. Hotărârea pronunţată, în primă instanţă, de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 1720 din 8 iulie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, ca neîntemeiată. A admis, în parte, cererea de chemare în judecată şi a anulat actul adiţional încheiat la 19 octombrie 2010 la contractul de comodat nr. x din 25 octombrie 2005. A declarat nulitatea absolută a contractului de închiriere, încheiat la 1 aprilie 2008, între pârâţii C. şi B. S.R.L., respectiv S.C. B. S.R.L. - societate radiată. A dispus evacuarea pârâtei B. S.R.L. din imobilul situat în Bd. x, sector 1 şi a respins în rest cererea, ca neîntemeiată. A obligat pârâţii la plata către reclamant a sumei de 3.700 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. A luat act că reclamantul înţelege să solicite, pe cale separată, plata onorariul de avocat.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel reclamantul şi pârâţii.

4. Decizia pronunţată, în apel, de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia civilă nr. 1749A din 11 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie au fost respinse apelurile, ca nefondate, precum şi cererea apelantului-reclamant de acordare a cheltuielilor de judecată.

5. Recursul exercitat în cauză

Hotărârea din apel a fost atacată pe calea recursului de către pârâţii C. şi B. S.R.L.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtii au formulat, în esenţă, următoarele critici:

Hotărârea este netemeinică în condiţiile în care anulează recurenţilor un drept asupra investiţiilor realizate la imobil, în contextul în care recurenţii ocupă în prezent în baza contractului a cărui scadenţă este la data de 31 martie 2033, aspect care a fost ignorat de instanţele anterioare.

În cauză nu a fost avut în vedere faptul că procura autentificată sub nr. x/09.04.1999 de BNP D., nerevocată de proprietarul apartamentului, îi conferă pârâtului C. drepturi depline de reprezentare pentru a încheia orice act, însă tribunalul a anulat, indirect, şi a limitat efectele acestei procuri, fără ca acest fapt să fie cerut de către A. sau de reprezentantul acestuia. Acest aspect poate fi observat şi din contractul de comodat nr. x/25.10.2005 la care face referire tribunalul în motivare, reţinându-se că actul a fost încheiat tot în baza unei procuri date de reclamant.

O altă critică se referă la contractul de închiriere şi contractul de comodat încheiat la 01.04.2008, atestat cu dată certă şi notat la OCPI sectorul 1, prin care se constituie dreptul de folosinţă, neîngrădit, asupra apartamentului situat în Bd. x, sector l Bucureşti, de către S.C. B. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L. Legat de acest aspect, recurenţii au relevat o serie de argumente care ţin de situaţia de fapt, arătând, în esenţă, că reclamantul a încercat să pătrundă cu forţa, în decembrie 2015, în acest apartament şi au fost sesizate organele competente, fiind deschis un dosar penal pentru distrugere şi tentativă de pătrundere prin efracţie intr-un imobil fără a avea un titlu executoriu definitiv şi irevocabil.

Au mai susţinut că există autoritate de lucru judecat în raport de sentinţa nr. 2537/12.07.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, iar instanţa a respins excepţia fără a recurge la o motivare în drept.

Fără a indica în drept motivele de lelegalitate pe care îşi fundamentează calea de atac, recurenţii au solicitat admiterea recursului şi schimbarea hotărârii pronunţate de instanţa de apel.

6. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare intimatul A. a invocat excepţia nulităţii recursului, întrucât aspectele invocate nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., precum şi excepţia netimbrării, recurenţii neconformându-se cerinţelor legale, de a achita taxa judiciară de timbru aferentă căii de atac. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

7. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor.

Constatând că recurenţii au timbrat corespunzător, conform dovezilor aflate la dosar, astfel încât excepţia privind netimbrarea recursului nu poatefi primită, prin încheierea din 9 decembrie 2021, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâţii C. şi S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1749 A din 11 decembrie 202, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi a fixat termen pentru judecata recursului în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

8. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor susceptibile de încadrare în cazurile de nelegalitate şi în raport de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte va constata că recursul pârâţilor este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele care urmează să fie expuse:

Cu titlu preliminar, se impune a sublinia faptul că, din cuprinsul cererii de recurs rezultă că anumite critici vizează modul de interpretare a materialului probator de către instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, critici care nu sunt susceptibile de încadrare în motivele de nelegalitate reglementate expres şi limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi, ca atare, nu pot forma obiect al analizei instanţei de recurs. Prin urmare, doar o parte a criticilor semnalate sunt susceptibile de încadrare în motivele înscrise în art. 488 alin. (1), pct. 7 şi 8 C. proc. civ., astfel încât analiza instanţei supreme se va realiza doar în privinţa susţinerilor care se înscriu în respectivele cazuri de nelegalitate.

Prin memoriul de recurs, pârâţii au pretins că decizia atacată a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat în raport de sentinţa nr. 2537/12.07.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Bucureşti.

Critica punctată de recurenţi pune în discuţie chestiunea autorităţii de lucru judecat sub aspectul funcţiei sale pozitive, regăsită în cuprinsul dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. civ., întrucât se referă la încălcarea, de către instanţele fondului, a unui aspect tranşat definitiv într-un proces anterior şi care are legătură cu soluţionarea litigiului de faţă.

Critica, deşi susceptibilă în cazul de casare înscris în art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., nu poate fi primită, întrucât nu se poate imputa instanţelor de fond că au nesocotit aspectul pozitiv al lucrului judecat derivând din cele statuate prin sentinţa nr. 2537/12.07.2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Obiectul dosarului nr. x/2017 înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti a vizat cererea formulată, pe cale de ordonanţă preşedinţială, de reclamantul A., prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii S.C. B. S.R.L. şi C., încetarea abuzului de folosinţă exercitat de către ambii pârâţi, cu privire la apartamentul nr. x, situat în Bucureşti, Bd. x, obligarea pârâţilor să permită examinarea imobilului, precum şi evacuarea pârâţilor din apartament.

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 115/11/01.2018, a respins cererea, ca nefondată, sentinţă rămasă definitivă, prin respingerea apelului, prin decizia civilă nr. 2537/12.07.2018 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Aşadar, cum corect s-a reţinut prin decizia recurată, autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 115/11/01.2018, definitivă prin decizia civilă nr. 2537/12.07.2018, nu poate fi reţinută în cauză întrucât, în conformitate cu dispoziţiile înscrise în art. 1002 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ., rezultă că ordonanţa preşedinţială nu are autoritate de lucru judecat asupra cererii privind fondul dreptului, ci doar faţă de o altă cerere de ordonanţă preşedinţială şi numai dacă nu s-au modificat împrejurările de fapt care au justificat-o.

Or, cererea care face obiectul litigiului de faţă priveşte fondul dreptului, fiind formulată pe calea unei acţiuni de drept comun, iar nu a procedurii ordonanţei preşedinţiale, drept pentru care, în procesul pendinte, nu poate fi opus efectul pozitiv al celor statuate în cadtul dosarului nr. x/2017, cum corect s-a reţinut, prin decizia recurată, de instanţa de apel.

Printr-o altă critică, pârâţii au susţinut că instanţa de apel a apreciat greşit contractului de comodat nr. x/25.10.2005 ca fiind un act de administrare şi nu unul de dispoziţie. Totodată, au pretins că instanţele de fond nu au avut în vedere că scadenţa termenului stabilit prin contractul de închiriere este data de 31.03.2033 şi, că, procura autentificată sub nr. x/09.04.1999 nu a fost revocată de către mandant, ceea ce îi conferă lui C. drepturi depline de reprezentare şi perfectare a unor acte juridice, astfel cum este şi contractul de închiriere, ce conferă S.C. B. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L. un drept de folosinţă asupra apartamentului.

Susţinerile recurenţilor, deşi susceptibile de încadrare în cazul de casare înscris în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât ridică aspecte de aplicare şi interpretarea a dispoziţiilor de drept substanţial, nu pot fi primite.

Cenzura de legalitate a hotărârii recurate impune ca examinarea să fiereaklizată în raport de situaţia de fapt reţinută de instanţeleanterioare, pe baza probatoriului administrat în cauză.

Astfel, raportat la demersul judiciar declanşat în cauză, avut în vedere de instanţele fondului, s-a reţinut în baza probatoriului administrat, relativ la contractul de comodat nr. x/2005, a cărei nulitate s-a solicitat de către reclamant pe motiv de cauză ilicită, că actul juridic respectiv a fost încheiat de pârâtul C., pe de o parte, în calitate de comodant, care a acţionat ca reprezentant convenţional al reclamantului A., în baza procurii autentificate sub nr. x/09.04.1999, iar, pe de alte parte, în calitate de asociat unic şi administrator a S.C. B. S.R.L..

S-a stabilit că pârâtul, la data încheierii contractul de comodat, a acţionat în dublă calitate, respectiv atât ca reprezentant convenţional al comodantului, cât şi ca reprezentant legal al comodatarului. Dată fiind acestă dublă reprezentare la momentul perfectării contractului şi, ca efect al verificării îndeplinirii obligaţiei de loialitate faţă de mandant, s-a reţinut că perfectarea contractului de comodat pe o perioadă iniţială de 5 ani nu poate prezenta, în lipsa dovedirii unor elemente suplimentare, un aspect care să conducă la concluzia că pârâtul C. ar fi acţionat în fraudarea intereselor reclamantului.

În schimb, în privinţa actul adiţional din 19.10.2010 la contractul de comodat iniţial, în baza căruia dreptul de folosinţă gratuită (acordat, iniţial, pentru o perioadă de 5 ani) a fost prelungit pentru o perioadă de 20 ani, s-a constatat că durata stabilătă - excepţional de îndelungată - determină concluzia că actul a fost încheiat cu încălcarea obligaţiei pârâtului de loialitate faţă de mandat şi cu vătămarea intereselor reclamantului, aflat în imposibilitatea de a folosi bunul său o perioadă îndelungată de timp.

Relativ la contractul de închiriere din 01.04.2008, s-a stabilit că procura, în baza căreia a acţionat pârâtul, era dată doar pentru efectuarea unor acte de conservare sau de administrare, iar nu pentru încheierea unui contract de locaţiune pe o perioadă de 25 de ani, a cărei durată conferea actului natura unui act de dispoziţie. În contextul factual reţinut şi în lipsa unei procuri speciale care să acorde, expres, pârâtului dreptul de a încheia acte de dispoziţie, instanţele fondului au reţinut lipsa consimţământului proprietarului bunului la încheierea respectivului act juridic.

Înalta Curte constată necesar a observa, în exercitarea controlului de legalitate, că în privinţa determinării legii aplicabile actelor juridice contestate în cauză, pârâţii nu au formulat critici prin memoriul de recurs. În raport de data perfectării contractului de comodat, a actului adiţional celui dintîi, precum şi a contractului de închiriere, s-a stabilit ca incidente normele de drept substanţial înscrise în C. civ. din 1864, potrivit art. 3 şi art. 5 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ.

Astfel, în raport de precizarea semnalată şi a normelor de drept substanţial aplicate în cauză, critica recurenţilor în privinţa calificării naturii contractului de comodat şi a contractului de închiriere ca fiind acte de dispoziţie şi nu acte de administrare, se vădeşte a fi nefondată.

Întrucât contractul de comodat nr. x/25.10.2005 a fost încheiat şi şi-a produs efectele sub imperiul C. civ. de la 1864, rezultă că, în acord cu doctrina în materie şi practica judiciară, instanţa de apel a stabilit corect natura actul juridic analizat ca fiind cea a unui act de administrare, iar nu a unui act de dispoziţie, de vreme ce, prin încheierea acestuia, părţile contractante au urmărit o normală punere în valoare a bunului dat în folosinţă gratuită.

Pe de altă parte, învestite cu examinarea contractului de închiriere încheiat la 01.04.2008 instanţele fondului au reţinut că reclamantul A. a fost reprezentat, la momentul încheierii contractului respectiv, de către pârâtul-recurent C., în baza procurii autentificate sub nr. x/09.04.1999, împuternicire dată doar pentru efectuarea unor acte de conservare şi/sau de administrare a imobilului, nu şi pentru încheierea unui contract de locaţiune pentru o perioadă de 25 de ani, care conferă, prin însăşi durata actului perfectat, natura unui act de dispoziţie, astfel cum rezultă din coroborarea dispoziţiilor art. 1419 cu cele ale art. 1268 C. civ. din 1864.

Aşadar, contrar susţinerilor recurenţilor, instanţa de apel a stabilit, în acord cu dispoziţiile legale evocate, că mandatul acordat, în baza procurii autentificate sub nr. x/09.04.1999, nu conferea pârâtul-recurent C. prerogativa de a încheia acte de dispoziţie, respectiv contractul de închiriere ce a fost perfectat pentru o perioadă mai mare de 5 ani. Or, în contextul în care recurentul C. a fost mandatat să încheie doar acte de administrare, în circumstanţele factuale expuse, concluzia instanţei de apel referitoare la lipsa consimţământului reclamatului la perfectarea contractului de închiriere din 01.04.2008, pentru un termen de 25 de ani, ce are natura unui act de dispoziţie, se vădeşte a fi corectă.

Nici susţinerile recurenţilor care impută instanţelor lipsa acordării unor despăgubiri echivalente valorii investiţiilor sau reparaţiilor făcute imobilului este lipsită de temei legal, de vreme ce recurenţii nu înţeles să învestească instanţa de fond cu o cerere reconvenţională.

Or, în acord cu principiul disponibilităţii părţilor, înscris în art. 9 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia "obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor" şi în aplicarea dispoziţiilor înscrise în art. 22 alin. (6) C. proc. civ., în conformitate cu care "judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel", instanţa de apel a reţinut corect că limitele învestirii au fost pe deplin respectate, de vreme ce prima instanţa s-a pronunţat doar asupra a ceea ce s-a cerut de reclamant, prin cererea de chemare în judecată, atât timp cât, în cauză, nu a fost formulată cerere reconvenţională de către pârâţi, în legătură cu propriile pretenţii.

Relativ la susţinerea recurenţilor referitoare la titlul în baza căruia ar avealegitimarea ocupării imobilului litigios, Înalta Curte urmează a o respinge întrucât soluţia dată cererii de evacuare din imobilul reclamantului constituie consecinţa măsurii de anulare/constatare a nulităţii actului adiţional la contractul de comodat şi, respectiv, a contractului de închiriere, drept pentru care s-a reţinut corect lipsa vreunui titlu care să confere recurentei-pârâte S.C. B. dreptul de a ocupa imobilul, proprietatea reclamantului.

În consecinţă, constatând că motivele de recurs înscrise în art. 488 pct. 7 şi 8 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, deoarece decizia recurată a fost pronunţată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale în materie, Înalta Curte urmează, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., să respingă, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii C. şi S.C. B. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii C. şi S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1749 A din 11 decembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 mai 2022.