Negative jurisdictional conflict resolved: Tribunal Vâlcea assigned jurisdiction over payment claim against local sanitary authority.

Şedinţa publică din data de 11 mai 2022

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II a contencios administrativ şi fiscal la data de 10.12.2020, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţionala Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, obligarea pârâtei să plătească suma de 70.000 RON (respectiv: 10.000 RON/lună de la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 şi până la data apariţiei O.U.G. nr. 117/2020, adică de la data de 16.12.2019, până la data de 24.07.2020), conform art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, precum şi dobânda legală calculată asupra sumelor datorate lunar, de la data scadenţei acestora şi până la data plăţii efective, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflaţiei calculate pentru fiecare perioadă de la data scadenţei acestora până la data plăţii efectiv.

În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 554/2004, Legii nr. 236/2019 şi O.U.G. nr. 117/2020.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale a Tribunalului Bucureşti, secţia a II a contencios administrativ şi fiscal raportat la obiectul acţiunii, respectiv refuz acordare drepturi, la calitatea pârâtei de autoritate centrală şi la sediul legal al reclamantei, competenţa materială şi teritorială aparţinând Curţii de Apel Piteşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

La data de 12.02.2021, reclamanta a formulat cerere modificatoare prin care a chemat în judecată şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Vâlcea.

II. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

Prin sentinţa nr. 1334/01.03.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a II a contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti.

A reţinut instanţa că raportul de drept administrativ dedus judecăţii vizează exercitarea unei competenţe de către o autoritate publică centrală, respectiv Autoritatea Naţionala Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Conform art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004, "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului."

Având în vedere că reclamantul are sediul în judeţul Vâlcea, localitate situată în circumscripţia Curţii de Apel Piteşti, aceasta este instanţa competentă în soluţionarea cauzei.

Prin sentinţa nr. 81/F/06.05.2021, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a declinat competenţa de soluţionare în contradictoriu cu pârâta Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Vâlcea, în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia civilă, complet de contencios administrativ şi fiscal.

Sub aspectul competenţei, instanţa a reţinut că prin cererea formulată împotriva DSVSA Vâlcea în temeiul art. 10 alin. (1) teza I din Legea contenciosului administrativ, se susţine refuzul nejustificat al acestei autorităţi de a efectua plata sumelor datorate în temeiul Legii nr. 236/2019, astfel că faţă de statutul pârâtei de autoritate locală, competenţa în primă instanţă aparţine tribunalului. Totodată, în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi de faptul că reclamantul este persoană juridică de drept privat, acesta trebuie să se adreseze numai instanţei de la sediul său, respectiv Tribunalul Vâlcea.

Prin sentinţa nr. 1321/24.09.2021, Tribunalul Vâlcea, secţia a II a civilă şi pentru cauze de contencios administrativ, a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

A reţinut instanţa că plata sumei de 10.000 RON lunar, ca de altfel a contravalorii oricăror alte prestaţii îndeplinite de concesionar în derularea contractului de concesiune (sau de prestator în derularea contractului de servicii), ţine de executarea contractului de concesiune sau de servicii, reprezentând prestaţia corelativă la care este ţinut concedentul/achizitorul.

Chiar dacă dreptul concesionarului/prestatorului de a primi suma de 10.000 RON este reglementat printr-o lege, iar nu printr-o clauză contractuală, acest lucru nu schimbă natura juridică a acestei prestaţii, ţinând cont că, în cadrul unui contract de concesiune de servicii publice, autoritatea concedentă are dreptul de a stabili şi/sau de a modifica unilateral partea reglementară, supusă normelor de drept public, a contractului. Art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 reglementează chiar preţul unora din serviciile prestate în cadrul contractului de concesiune, astfel că orice acţiune în justiţie referitoare la plata acestei sume constituie, în opinia tribunalului, o acţiune în executarea contractului administrativ de concesiune de servicii/de achiziţie de servicii.

Cu privire la competenţa de soluţionare a unei asemenea acţiuni, s-a reţinut că, potrivit art. 8 alin. (2) ultima frază din Legea nr. 554/2004, "Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competenţa de soluţionare a instanţelor civile de drept comun", iar faţă de valoarea obiectului cererii şi locul situării sediului pârâtei, competenţa aparţine Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

Prin sentinţa nr. 627/16.02.2022, Judecătoria Râmnicu Vâlcea, a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Piteşti, a constatat conflictul negativ şi a înaintat dosarul pentru soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

A reţinut instanţa că refuzul autorităţii publice centrale de a-şi îndeplini o obligaţie prevăzută de legiuitor prin Legea nr. 236/2019, respectiv de a plăti suma stabilită lunar, pentru fiecare contract încheiat, în favoarea beneficiarilor contractelor de concesiune şi/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 pentru modificarea şi completarea art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi pentru modificarea unor acte normative, reprezintă un act administrativ asimilat.

Pentru stabilirea instanţei competente, trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi alin. (3) teza I din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, potrivit cărora "litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel şi reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său".

Având în vedere că reclamantul a înţeles să se judece şi cu autoritatea publică centrală, rezultă că litigiul priveşte un act administrativ asimilat ce emană de la autoritatea publică centrală, nerevenindu-i instanţei posibilitatea de a analiza calitatea procesuală a acestei autorităţi, în etapa de stabilire a competenţei materiale şi teritoriale. Astfel, competenţa materială de soluţionare a litigiului aparţine curţii de apel, ca instanţă de contencios administrativ şi fiscal, iar competenţa teritorială de soluţionare aparţine instanţei în circumscripţia căreia se află domiciliul reclamantului, adică în judeţul Vâlcea, astfel încât instanţa competentă este Curtea de Apel Piteşti.

III. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia a II a civilă şi pentru cauze de contencios administrativ, pentru următoarele argumente:

Cererea de chemare în judecată care a generat declinările de competenţă este o acţiune prin care, în baza Legii nr. 554/2004, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Vâlcea, obligarea acestora la achitarea unei sume de bani (respectiv 10.000 RON/lună pentru perioada indicată), sumă ce i se cuvine, în temeiul art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019.

Cu prilejul declinărilor succesive de competenţă, prin sentinţa nr. 81/F/06.05.2021, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia civilă şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal raportat la calitatea de autoritate publică locală a pârâtei rămasă în proces (Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Vâlcea) şi la sediul reclamantului persoană juridică de drept privat.

Potrivit verificărilor efectuate prin intermediul sistemului de evidenţă informatizată al instanţelor Ecris, soluţia de scoatere din cadrul procesual a pârâtei Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor nu a comportat modificări până în prezent, astfel încât declinările de competenţă ulterioare acestui moment s-au făcut cu neluarea în considerare a cadrului procesual astfel cum a fost stabilit prin respectiva sentinţă, potrivit căreia, faţă de soluţia dată asupra lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare pentru Siguranţa Alimentelor, a rămas în judecată, în calitate de pârâtă, doar Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Vâlcea (autoritate locală în materie), iar nu şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (autoritate centrală).

Dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi alin. (3) teza I din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, stabilesc că "litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel şi reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său".

În cauză, valoarea pretenţiilor deduse judecăţii este de 70.000 RON şi dobânzile aferente, iar pârâta căreia i se impută aceste sume este, aşa cum s-a arătat, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Vâlcea, astfel încât competenţa de soluţionare a cauzei aparţine secţiei de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia îşi are sediul autoritatea locală, respectiv Tribunalul Vâlcea.

Referitor la natura litigiului dedus judecăţii, este evident că este vorba de un litigiu de contencios administrativ, întrucât obiectul cererii de chemare în judecată vizează refuzul nejustificat al autorităţii de a soluţiona într-un termen rezonabil cererea reclamantei, respectiv de a achita suma de bani în temeiul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019.

Cum în prezentul cadru procesual, astfel cum a fost stabilit prin sentinţa nr. 81/F/06.05.2021 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, dar neluat în considerare de o parte din instanţele care şi-au declinat competenţa, acest refuz este imputabil autorităţii locale, în speţă Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Vâlcea, competenţa materială aparţine tribunalului.

Întrucât autoritatea locală care deţine calitatea de pârâtă, dar şi reclamanta îşi au sediile în raza teritorială a Tribunalului Vâlcea, din punct de vedere teritorial competenţa aparţine acestei instanţe. Iar întrucât litigiul este unul administrativ, aşa cum s-a arătat, competenţa aparţine secţiei de contencios a Tribunalului Vâlcea.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia a II a civilă şi pentru cauze de contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia a II a civilă şi pentru cauze de contencios administrativ.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 11 mai 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.