Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 986/2022 AI generated

Pension recalculation dispute: Supreme Court jurisdictional limits on revision grounded solely in legal misinterpretation rather than conflict of judgments

Case Number Decizia nr. 986/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (ICCJ) dismissed its own jurisdiction over a request for revision, declaring itself materially incompetent and declinatory of competence in favor of the Bucharest Court of Appeal, thereby leaving the prior appellate decision—which had dismissed the pension claimant's challenge and restored the administrative decision—untouched by this specific ruling. The dispute concerned a social security case where a claimant sought to recalculate his pension benefit using specific annual point scores and a reduced insurance period based on special legislative norms, after the first-instance tribunal had initially granted the recalculations but the appellate court reversed that decision. The decisive legal basis was the ICCJ's constitutional interpretation of Article 510(2) of the Code of Civil Procedure, which restricts the supreme court's jurisdiction in revision proceedings to cases involving a conflict between definitive judgments (Article 509), determining that since the appellant did not ground the revision on a conflict of judgments but rather on alleged misinterpretation of law, the matter fell under the general jurisdiction of the court of appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 510 C. proc. civ, art. 130 alin. (2) C. proc. civ, art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ, art. 510 alin. (2) C. proc. civ, art. 509 C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ; Pension recalculation dispute: Supreme Court jurisdictional limits on revision grounded solely in legal misinterpretation rather than conflict of judgments: Tot prin cererea de revizuire, revizuentul a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept şi anume, dacă punctul 3 din art. 2 din Normele metodologice ale O.U.G. nr. 4/2005 au acelaşi înţeles cu punctul 4 a aceluiaşi articol din actul normativ enunţat, respectiv dacă reglementările referitoare la stagiul complet de cotizare utilizat la calculul punctajului mediu anual, prevăzut de Legea nr. 3/1977 au acelaşi înţeles ca şi prevederile legale referitoare la stagiul complet de cotizare utilizat la stabilirea punctajului mediu anual pentru persoane beneficiare de pensii stabilite în condiţii prevăzute de acte normative cu caracter special.

Keywords

AI generated
revision of a judgment recalculation of pension conflict of jurisdiction Civil Procedure Code constitutional limits social insurance dispute

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 4 mai 2022

Asupra cererii de revizuire cu care a fost învestită, reţine următoarele:

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, la 30.08.2019, sub nr. x/2019, contestatorul A. a chemat în judecată intimata Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea deciziei nr. 178030/08.08.2019, să oblige intimata la emiterea unei noi decizii de pensie în care să se reţină număr total de puncte de 63,99341 şi un punctaj mediu anual de 2,55973 şi la plata către contestator a diferenţelor de punctaj de 0,07249, începând cu 01.10.2018.

Prin sentinţa civilă nr. 2698/14.04.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis în parte contestaţia, a anulat decizia nr. 178030/08.08.2019 a Casei Locale de Pensii Sector 4, a obligat intimata să emită o nouă decizie prin care să recalculeze drepturile de pensie cuvenite contestatorului, prin reţinerea unor punctaje medii anuale: de 2,08634 - de la data de 04.08.2008, de 2,15884 - de la data de 01.06.2009, de 2,49794 - de la 01.01.2011 şi de 2,49794 - începând cu 01.10.2018. Totodată, a obligat intimata la plata către contestator a sumei de 32.071 RON, reprezentând diferenţe drepturi pensie pentru perioada 04.08.2008-01.03.2021, calculate în continuare până la data plăţii efective şi a sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 297/20.01.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis apelul şi a schimbat hotărârea primei instanţe, în sensul că a respins contestaţia ca neîntemeiată, păstrând în rest sentinţa civilă apelată.

Împotriva acestei decizii civile, A. a formulat cerere de revizuire, care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la 22.02.2022, sub nr. x/2022.

În motivare, după prezentarea situaţiei de fapt şi a etapelor procesuale anterioare, a arătat că, în mod eronat şi discriminatoriu, instanţa de apel a reţinut că revizuentul nu poate beneficia în acelaşi timp de majorarea punctajului de pensie şi utilizarea la recalcularea dreptului de pensie a unui stagiu de cotizare redus, prevăzut de actele normative cu caracter special.

A mai arătat revizuentul că în mod greşit s-a reţinut că Legea nr. 263/2010 este un act normativ cu caracter special şi că prin aplicarea eronată a legii de către intimată în ceea ce priveşte recunoaşterea stagiului său de cotizare de 25 de ani, a fost nevoit să efectueze demersuri legale în vederea recunoaşterii acestui stagiu.

În continuare, a afirmat că deşi acest stagiu i-a fost recunoscut printr-o hotărâre judecătorească, intimata nu a înţeles nici până astăzi, să îi achite drepturile băneşti ce i se cuvin.

Totodată, a precizat că prin hotărârea a cărei revizuire a solicitat-o instanţa de apel i-a încălcat drepturile legale, motiv pentru care a apreciat că se impune revizuirea deciziei atacate, în vederea restabilirii legalităţii în cauză.

Tot prin cererea de revizuire, revizuentul a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept şi anume, dacă punctul 3 din art. 2 din Normele metodologice ale O.U.G. nr. 4/2005 au acelaşi înţeles cu punctul 4 a aceluiaşi articol din actul normativ enunţat, respectiv dacă reglementările referitoare la stagiul complet de cotizare utilizat la calculul punctajului mediu anual, prevăzut de Legea nr. 3/1977 au acelaşi înţeles ca şi prevederile legale referitoare la stagiul complet de cotizare utilizat la stabilirea punctajului mediu anual pentru persoane beneficiare de pensii stabilite în condiţii prevăzute de acte normative cu caracter special.

A mai arătat că în decizia nr. 40/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, s-a prevăzut stagiul complet de cotizare pentru persoanele care au desfăşurat activitate în grupe de muncă şi s-au pensionat în baza Legii nr. 3/1977, pentru care stagiul complet de cotizare este reglementat la art. 14 din aceeaşi lege, iar prin decizia nr. 15/2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite a stabilit că stagiul complet de cotizare pentru persoanele pensionate între 01.07.1977-31.03.2001, stagiul complet de cotizare este de 20, 25 sau 30 de ani, în funcţie de condiţiile de muncă.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

Astăzi, Înalta Curte, din oficiu, în temeiul art. 131, raportat la art. 129 alin. (2) pct. 2 şi art. 510 C. proc. civ., a invocat excepţia necompetenţei sale teritoriale, asupra căreia reţine următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 130 alin. (2) C. proc. civ. "Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate (…)", iar potrivit art. 132 alin. (1) din acelaşi cod, "Când în faţa instanţei de judecată se pune în discuţie competenţa acesteia, din oficiu sau la cererea părţilor, ea este obligată să stabilească instanţa judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicţională competent".

Raportând textele legale evocate la dispoziţiile art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Necompetenţa este de ordine publică: în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad", şi, totodată, văzând şi dispoziţiile imperative ale art. 510 alin. (2) C. proc. civ., instanţa supremă constată că nu este competentă să soluţioneze cauza pendinte, având în vedere următoarele considerente.

În revizuire, astfel cum rezultă din interpretarea prevederilor art. 510 alin. (2) C. proc. civ., competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este atrasă numai în situaţia de excepţie în care, în anumite circumstanţe specific determinate, calea extraordinară de atac se întemeiază pe contrarietatea de hotărâri; mai precis, instanţei supreme îi revine competenţa soluţionării revizuirii dacă aceasta este fondată pe art. 509 C. proc. civ., pentru hotărâri definitive potrivnice şi prima hotărâre a fost dată de curtea de apel sau una dintre acestea a fost pronunţată de instanţa supremă în recurs.

În speţă, revizuentul critică decizia a cărei revizuire o solicită, fără a dezvolta, în concret, motive care ar putea conduce spre concluzia că revizuirea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi fără a se putea deduce, din întreaga situaţie de fapt şi de drept descrisă de revizuent, că cererea sa poate fi încadrată în aceste dispoziţii legale particulare.

În aceste condiţii, nefiind conturate elemente care să justifice incidenţa normei derogatorii ce ar atrage competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în cauză şi, constatând că decizia a cărei retractare se solicită este dată de Curtea de Apel Bucureşti, căreia îi revine competenţa soluţionării cauzei în toate celelalte cazuri de revizuire, cu excepţia celui reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., rezultă că, în acest litigiu, competenţa materială de soluţionare revine Curţii de Apel Bucureşti.

Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) pct. 2, coroborat cu art. 132 alin. (3) şi art. 510 alin. (1) C. proc. civ., admite excepţia necompetenţei sale materiale, urmând a declina competenţa de soluţionare a cererii de revizuire în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 297/20.01.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 mai 2022.