Inadmissibility of cassation against labor dispute clarification order due to statutory exclusion of appeal rights

Şedinţa publică din data de 3 mai 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la 26 mai 2016, sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, anularea deciziei nr. 813 din 26 aprilie 2016, emisă de pârât, reîncadrarea reclamantului pe postul de director medical deţinut anterior numirii sale în funcţia de manager interimar şi obligarea pârâtului la plata diferenţei dintre salariul primit pentru postul de medic primar O.R.L. şi cel cuvenit pentru postul de director medical, începând cu 21 aprilie 2016 şi până la data plăţii, la care se adaugă dobândă legală.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 41 din Codul muncii.

Prin sentinţa civilă nr. 8539 din 3 octombrie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinţei primei instanţe, reclamantul a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 5660 din 16 noiembrie 2017, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 7 mai 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis apelul declarat împotriva sentinţei primei instanţei, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că: a admis acţiunea; a anulat decizia nr. 813 din 26 aprilie 2016 şi a obligat pârâtul să emită o nouă decizie de reintegrare a reclamantului pe postul deţinut anterior, respectiv director medical, începând cu 21 aprilie 2016; a obligat pârâtul să plătească reclamantului diferenţa dintre salariul primit pentru postul de medic primar O.R.L. şi cel cuvenit pentru postul de director medical, în perioada cuprinsă între 21 aprilie 2016 şi 31 mai 2017; a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 100 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în primă instanţă.

Prin încheierea din 2 martie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins ca inadmisibilă cererea de lămurire a dispozitivului deciziei instanţei de apel.

Împotriva acestei încheieri, reclamantul a declarat recurs.

Intimatul Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil şi obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

Recurentul a depus răspuns la întâmpinare prin care a susţinut că recursul este admisibil.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 10 martie 2022, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Numai intimatul a depus un punct de vedere la raport.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., admisibilitatea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

Recursul are ca obiect încheierea din 2 martie 2021, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de lămurire a dispozitivului deciziei instanţei de apel.

Potrivit art. 446 C. proc. civ., "încheierile pronunţate în temeiul art. 442 şi 443, precum şi hotărârea pronunţată potrivit art. 444 sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ori completarea."

Din analiza acestui text de lege rezultă că hotărârea pronunţată asupra cererii de lămurire este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea a cărei lămurire s-a solicitat.

Astfel, admisibilitatea căii de atac declarate împotriva încheierii pronunţate asupra cererii de lămurire se va determina în funcţie de materia în care a fost pronunţată decizia ce a format obiectul acestei cereri.

Acţiunea are ca obiect anularea unei decizii emise de angajator şi reintegrarea reclamantului pe postul deţinut anterior, cu obligarea pârâtului la plata diferenţelor salariale, cauza fiind soluţionată în primă instanţă în temeiul dispoziţiilor din Codul muncii.

Aşadar, reclamantul a învestit instanţele de judecată cu soluţionarea unui conflict de muncă.

Potrivit art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, "În procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv şi nesoluţionate prin hotărâre pronunţată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, precum şi în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, precum şi în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare."

Acest text de lege enumeră litigiile în care este suprimată calea de atac a recursului, după criteriul materiei în care a fost pronunţată hotărârea instanţei de apel. Printre aceste litigii se regăsesc şi cele care vizează conflictele de muncă.

Totodată, conform art. 208 din Legea nr. 62/2011, "conflictele individuale de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal", iar potrivit art. 214 din acelaşi act normativ, "hotărârile instanţei de fond sunt supuse numai apelului".

În aplicarea acestor texte de lege, Înalta Curte reţine că obiectul acţiunii se încadrează într-una din ipotezele reglementate de art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, întrucât vizează un conflict de muncă.

Cum textul de lege anterior evocat exclude dreptul la recurs în litigiile de muncă rezultă că decizia instanţei de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunţării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Având în vedere că decizia instanţei de apel este definitivă, rezultă că şi încheierea prin care a fost respinsă cererea de lămurire a acestei decizii are acelaşi caracter, conform art. 446 C. proc. civ.

Prin urmare, încheierea pronunţată asupra cererii de lămurire nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat împotriva încheierii pronunţate asupra cererii de lămurire a deciziei instanţei de apel.

Referitor la cererea privind obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine că intimatul nu a făcut dovada efectuării acestor cheltuieli, astfel cum impune art. 452 C. proc. civ., motiv pentru care va respinge această cerere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 2 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2016.

Respinge cererea formulată de intimatul Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti privind obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 mai 2022.