Employment dispute jurisdiction set by workplace, not post-termination status—Cluj Tribunal competent.

Şedinţa publică din data de 3 mai 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la 11 ianuarie 2021, sub nr. x/2021, reclamanţii A., B. şi C. au solicitat obligarea pârâtei D. S.R.L. la plata drepturilor salariale cuvenite, începând cu 8 ianuarie 2018 şi până la încetarea raporturilor de muncă.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Codului muncii.

Pârâta a depus note scrise prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Cluj.

Prin încheierea din 24 iunie 2021, Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale a disjuns cererea formulată de reclamantul A., fiind format dosarul nr. x/2021, pe rolul aceluiaşi tribunal.

Prin sentinţa civilă nr. 1842/2021 din 24 iunie 2021, Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă sesizată a reţinut că reclamantul are domiciliul în judeţul Bacău şi că acesta a menţionat în cuprinsul cererii de chemare în judecată că raporturile sale de muncă cu societatea pârâtă au încetat.

În acest context, a apreciat că instanţa competentă teritorial este cea de la domiciliul reclamantului, conform dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011, în aplicarea cărora a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bacău.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău sub nr. x/2021.

Prin sentinţa civilă nr. 142/2022 din 25 februarie 2022, Tribunalul Bacău, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competenţă între instanţele sesizate şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, instanţa sesizată ulterior a apreciat că excepţia necompetenţei teritoriale este de ordine privată şi că aceasta nu a fost invocată prin întâmpinare, astfel cum impune art. 130 alin. (3) C. proc. civ., ci prin notele scrise depuse înainte de primul termen de judecată.

A mai reţinut că este incident cazul de coparticipare procesuală activă prevăzut de art. 269 alin. (3) din Codul muncii raportat la art. 59 C. proc. civ., astfel încât prima instanţă sesizată era competentă să soluţioneze inclusiv cererea reclamantului care nu avea domiciliul în circumscripţia sa.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/2021.

Analizând actele dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Tribunalul Cluj şi Tribunalul Bacău - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre ele este competentă să soluţioneze cauza. Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la emiterea regulatorului de competenţă.

Acţiunea disjunsă are ca obiect obligarea pârâtei la plata către reclamant a unor drepturilor salariale, începând cu 8 ianuarie 2018 şi până la încetarea raportului de muncă, fiind astfel dedus judecăţii un conflict individual de muncă.

Potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011 "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Analiza acestui text de lege relevă că, în materia conflictelor de muncă, competenţa revine fie tribunalului în a cărui circumscripţie reclamantul are domiciliul, fie tribunalului în circumscripţia căruia acesta are locul de muncă.

În aplicarea acestui text de lege, Înalta Curte reţine că deşi domiciliul reclamantului se află în judeţul Bacău, sediul angajatorului său chemat în judecată se află în Cluj-Napoca.

Criteriul alternativ al locului de muncă pentru determinarea instanţei competente nu poate fi exclus în baza aserţiunii în sensul că a încetat raportul de muncă dedus judecăţii, întrucât drepturile salariale sunt solicitate pârâtului, în calitate de angajator al reclamantului.

În plus, existenţa/inexistenţa raportului de muncă generator al drepturilor salariale pretinse de reclamant reprezintă o chestiune de fond ce nu poate fi tranşată în cadrul unui conflict de competenţă.

Relevant în acest sens este art. 36 teza finală C. proc. civ. care prevede că existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond.

În consecinţă, dat fiind că art. 210 din Legea nr. 62/2011 instituie un caz de competenţă teritorială alternativă, rezultă că alegerea instanţei deopotrivă competente aparţine reclamantului, conform art. 116 C. proc. civ.

În aceste condiţii, introducerea acţiunii pe rolul instanţei în circumscripţia căreia se află locul de muncă al reclamantului impune concluzia că Tribunalului Cluj îi revine competenţa de soluţionare a conflictului de muncă.

Pentru aceste motive, în aplicarea art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 mai 2022.