Invalidity of financial statements due to signature error and mandatory reasoning for statutory interest in guarantee fund litigation

Şedinţa publică din data de 13 aprilie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Cadrul procesual şi soluţia primei instanţe

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la 08 ianuarie 2018 sub nr. x/2018, reclamantul Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A.- IFN (denumit în continuare FNGCIMM) a chemat în judecată pe pârâtul Fondul Român de Contragarantare S.A. (denumit în continuare FRC), solicitând obligarea pârâtului la plata contragaranţiei în valoare de 440.281,17 RON, acordată pentru asumarea garanţiei în favoarea A. S.A. pentru creditul acordat B. S.R.L., la care se adaugă dobânda legală calculată de la data de 03.01.2017 (data la care s-au împlinit 90 de zile de la data ultimei adrese a Fondului nr. RG/36462 din 05.10.2016, prin care acesta a transmis toate documentele şi informaţiile solicitate de FRC), până la data plăţii efective a acestei sume, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 3000 din 15 mai 2018, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. x/2018, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a judecătoriei, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti - secţiile civile competente să judece litigii între profesionişti.

Prin sentinţa civilă nr. 3168 din 18 octombrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţia lipsei de interes, ca neîntemeiată şi a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

II. Soluţia instanţei de apel

Împotriva sentinţei primei instanţe, reclamantul FNGCIMM a declarat apel, solicitând schimbarea, în tot, a sentinţei apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată şi obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru achitată cu ocazia judecării cauzei în faţa primei instanţe şi în faţa instanţei de apel.

Prin decizia civilă nr. 1529A din 07 octombrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul formulat de apelantul-reclamant FNGCIMM împotriva sentinţei civile nr. 3168 din 18 octombrie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimatul-pârât FRC.

A schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a admis cererea şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 440.282,17 RON reprezentând contra-garanţie, cu dobânda legală calculată de la data de 03.01.2017 şi până la data plăţii efective; a obligat pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 15.567 RON reprezentând taxă judiciară de timbru în fond şi în apel.

A menţinut soluţia primei instanţe privind respingerea excepţiei lipsei interesului.

Instanţa de apel a reţinut că, în mod neîntemeiat, intimata-pârâtă şi apoi, prima instanţă au constatat neîndeplinirea dispoziţiilor art. 8 lit. c) şi art. 22 din Norma 1/2010 coroborată cu prevederile art. 7.3 lit. d) din Convenţia nr. 1/2010, constând în aceea că situaţiile financiare pe baza cărora s-a efectuat analiza indicatorilor de dificultate ai societăţii nu sunt semnate de administratorul societăţii, C., ci de D. (asociat), aşa încât nu sunt valabile pentru a fi utilizate în calculul privind încadrarea ca "firmă în dificultate" din Anexa B2.

În acest sens, instanţa de apel a arătat că valabilitatea unor astfel de documente cum sunt situaţiile financiare poate fi apreciată numai de organul fiscal la care au fost depuse, şi nu de Fondul de Contragarantare.

În plus, a reţinut că semnătura aplicată pe cele două situaţii financiare este identică cu specimenul de semnătură aparţinând doamnei C., fiind evident că aceasta este cea care a semnat documentele contabile. Aşa fiind, justificarea adusă de societate şi de finanţator, în sensul că din eroare a fost consemnat numele d-lui D. la rubrica "reprezentantul societăţii" este credibilă şi probată.

Concluzionând, Curtea de apel a reţinut că inadvertenţa constatată de intimata-pârâtă în conţinutul celor două situaţii financiare este o simplă eroare materială, iar respingerea cererii de executare pentru acest motiv este excesivă şi nejustificată.

III. Judecata în recurs

1. Motivele de casare invocate

Împotriva deciziei instanţei de apel, pârâtul FRC a declarat recurs, solicitând casarea în tot a deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Cererea de recurs debutează cu o expunere pe scurt a istoricului litigiului urmată de reproducerea anumitor considerente ale instanţei de apel, faţă de care recurentul formulează anumite critici de nelegalitate întemeiate pe motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de nelegalitate întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., autorul recursului susţine ca decizia recurată nu este motivată, pentru următoarele argumente:

a) Curtea de apel nu a justificat soluţia de obligare la plata către reclamantă a dobânzii legale calculată de la data de 03.01.2017 şi până la data plăţii efective, nefăcând nicio referire la dobândă în considerente.

Mai mult, recurentul susţine că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra nivelului dobânzii şi a formulei de calcul, în raport cu dispoziţiile legale prevăzute la art. 19 alin. (1) din O.G. nr. 29/2003, art. 21 din Legea nr. 72/2013 şi art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, indicate prin întâmpinarea la apel, în cuprinsul căreia recurentul arată că a explicat motivele pentru care a considerat că cererea intimatei asupra dobânzii, este, în principal, nefondată, iar în subsidiar, a arătat care este formula de calcul pe care o consideră corectă şi normele aplicabile.

b) În considerentele deciziei recurate nu se reţine niciun temei juridic referitor la valabilitatea situaţiilor financiare analizate, ci se fac doar supoziţii, instanţa de apel ajungând la concluzia că doar organul fiscal poate aprecia asupra valabilităţii unor documente financiare şi că inadvertenţa pe care pârâtul a constatat-o este doar o eroare materială.

Subliniind faptul că acesta este principalul argument al soluţiei de admitere a apelului, autorul recursului apreciază că instanţa de apel avea îndatorirea să arate baza legală a cărei aplicare a condus la concluzia valabilităţii situaţiilor financiare şi la lipsa de competenţă a pârâtului în a aprecia asupra legalităţii acestor înscrisuri în baza cărora se acordă contragaranţia.

Din perspectiva celor evocate anterior, recurentul apreciază că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se justifică şi prin aceea că decizia atacată nu cuprinde toate elementele prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., cu referire, în mod special, la motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, la expunerea motivelor pentru care s-au admis, cât şi a celor pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

În dezvoltarea motivului de nelegalitate întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autorul recursului susţine că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru a fi plătită contragaranţia, întrucât situaţiile financiare nu sunt valabile şi, în consecinţă, nu poate fi considerat îndeplinit criteriul de eligibilitate referitor la faptul ca beneficiarul să nu se afle "în stare de dificultate".

În acest sens, recurentul susţine că decizia din apel este dată încălcarea dispoziţiilor art. 10 alin. (1), art. 28 alin. (10), (11) şi (13) şi art. 30 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, art. 185 alin. (1) din Legea societăţilor nr. 31/1990, deoarece instanţa de apel nu a analizat deloc aceste prevederi, cu toate că la dosar se află opinia M.F.P. care precizează clar că Fondul Român de Contragarantare, în baza atribuţiilor legale, nu trebuie să se limiteze la informaţii care să ateste depunerea situaţiilor financiare anuale la M.F.P., putând solicita societăţilor situaţii financiare anuale semnate de persoanele prevăzute de lege şi că publicarea pe site-ul M.F.P. a unor indicatori din situaţiile financiare nu exclude posibilitatea ca Fondul Român de Contragarantare să solicite orice informaţii pe care le consideră necesare pentru a se asigura de realitatea informaţiilor furnizate.

În acest context, se arată că modalitatea de bază prin care FRC se poate asigura de realitatea informaţiilor furnizate de către societatea beneficiară este aceea ca situaţiile financiare să respecte dispoziţiile legale şi ca atare să fie semnate de persoanele pe care legea le prevede.

Reiterând aspectele esenţiale ale situaţiei de fapt, recurentul apreciază considerentele deciziei ca fiind diametral opuse faţă de opinia Ministerului Finanţelor Publice, precum şi faţă de art. 28 alin. (13) din Legea nr. 82/1991, potrivit căruia situaţiile financiare anuale se semnează de către administratorul sau persoana care are obligaţia gestionarii entităţii.

Se mai arată că instanţa de apel a ignorat cu totul prevederile legale, dând curs unor supoziţii, precum faptul că din specimenul de semnătură al doamnei C. rezultă că aceasta a semnat documentele contabile, respectiv situaţiile financiare în discuţie şi că dintr-o simplă eroare materială a fost consemnat numele d-lui D. la rubrica reprezentantul societăţii.

Mai mult, se arată că, la dosarul cauzei nu există specimene de semnătură ale ambelor persoane (D. şi C.) ca să se poată ajunge la o asemenea concluzie, astfel încât, verificarea semnăturilor nu poate fi luată în considerare cât timp nu s-a respectat procedura de la art. 302 C. proc. civ., fiind aspecte de natură speculativă.

Recurentul mai susţine că instanţa de apel a interpretat eronat prevederile art. 3 şi 4 din O.U.G. nr. 23/2009 privind înfiinţarea FRC, art. 1 coroborat cu pct. 5 şi 13 din Anexa la Ordinul M.I.M.M.C.M.A. nr. 1364/23.12.2009 privind Condiţiile de acordare a contragaranţiilor de către FRC, raportate la art. 3.1. lit. a) din Convenţia de contragarantare nr. 1/2010 şi la art. 8 lit. c) din Norma nr. 1/2010.

Recurentul susţine că, din analiza acestor norme, rezultă că FRC, fie direct, fie prin mandatar, poate acorda şi plăti contragaranţii numai IMM-urilor care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate, însă, pentru a putea verifica condiţiile de eligibilitate, sunt necesare anumite înscrisuri care emană de la beneficiari şi care pot produce efecte juridice doar dacă respectă rigorile legii.

Apreciind că interpretarea oferită de Curtea de apel cu privire la art. 8 lit. c) şi art. 22 din Norma nr. 1/2010 este eronată, recurentul invocă inclusiv Decizia ÎCCJ nr. 1332/17.09.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2016, din care reproduce unele pasaje considerate relevante, concluzionând că, în lipsa unor situaţii financiare valabile, acestea nu pot produce efecte juridice şi nu pot fi luate în considerare în analiza criteriului referitor la starea de dificultate, deoarece s-ar eluda legea.

Se mai arată că, în condiţiile în care, din dosarul cauzei rezultă fără putinţă de tăgadă că beneficiarul nu era eligibil pentru acordarea contragaranţiei, întrucât criteriul de eligibilitate privind starea de dificultate nu putea fi verificat în baza unor declaraţii financiare care nu respectă rigorile legii, rezultă că instanţa de apel nu numai că nu a aplicat legislaţia în materia contabilităţii, dar nu a interpretat în mod sistematic nici Convenţia nr. 1/2010 şi Norma nr. 1/2010 prin coroborarea tuturor normelor din contract, încălcând, astfel, art. 1267 C. civ. (interpretarea sistematică - clauzele se interpretează unele prin altele, dând fiecăreia înţelesul ce rezultă din ansamblul contractului).

Recurentul precizează că intimata a acordat contragaranţia fără a verifica riguros documentele prezentate de beneficiar, cu toate că, dintr-o verificare sumară putea şi trebuia să constate că situaţiile financiare ale exerciţiilor financiare pe anii 2009 şi 2010 nu întruneau cerinţele legale de validitate, întrucât erau semnate de alte persoane decât reprezentantul legal, persoana care a semnat situaţiile financiare susmenţionate neavând împuternicirea adunării generale a asociaţilor pentru a reprezenta societatea în relaţiile cu terţii, şi nici societatea nu a ratificat actele făcute de acesta fără mandat.

În final, autorul recursului precizează care este relevanţa situaţiilor financiare ale beneficiarului pentru acordarea legală a contragaranţiei, învederând faptul că FRC preia riscul de credit, nu şi riscul de fraudă şi că FRC nu preia riscul operaţional al Garantului.

2. Analiza motivelor de casare

Examinând, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte reţine următoarele:

2.1. Instanţa de apel a reţinut, pe baza probatoriului administrat în cauză, situaţia de fapt potrivit căreia doamna C. "a semnat documentele contabile", având în vedere că semnătura aplicată pe cele două situaţii financiare este identică cu specimenul de semnătură aparţinând doamnei C., astfel încât "inadvertenţa constatată de intimata-pârâtă în conţinutul celor două situaţii financiare este o simplă eroare materială".

Cu privire la această concluzie a instanţei de apel, criticile recurentului FRC prin care tinde la o schimbare a situaţiei de fapt în sensul de a demonstra că situaţiile financiare nu ar fi semnate de reprezentantul legal - administratorul societăţii B. S.R.L. nu pot face obiectul analizei în recurs, fiind critici de netemeinicie.

Or, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, ceea ce înseamnă că, pe calea recursului, pot fi formulate doar critici de nelegalitate.

2.2. În ceea ce priveşte invocarea de către recurent a nerespectării procedurii verificării de scripte prevăzute de art. 302 C. proc. civ., Înalta Curte constată că această normă de procedură nu este incidentă situaţiei menţionate anterior, întrucât doamna C. nu este parte în proces, căreia să îi fie opus un înscris sub semnătură privată, pe care eventual să îl recunoască.

În plus, chiar şi verificarea înscrisului conform procedurii prevăzute de art. 301-303 C. proc. civ. poate fi făcută de instanţă prin simpla comparare a scrierii şi semnăturii de pe înscrisul contestat cu scrierea şi semnătura din alte înscrisuri necontestate.

Prin urmare, nu poate fi reţinută nicio nelegalitate de ordin procedural din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 raportat la art. 302 C. proc. civ.

2.3. Pornind de la situaţia faptică premisă reţinută de instanţa de apel, conform căreia semnătura aplicată pe cele două situaţii financiare aparţine reprezentantului legal al societăţii, rezultă în mod evident că au fost respectate prevederile art. 10 alin. (1), art. 28 alin. (13) şi art. 30 din Legea contabilităţii nr. 82/1991 şi ale art. 185 alin. (1) din Legea societăţilor nr. 31/1990, situaţiile financiare fiind valabil întocmite.

În esenţă, criticile de nelegalitate formulate de recurent cu referire la normele anterior indicate se fundamentează pe o situaţie de fapt diferită de cea reţinută de instanţa de apel, însă acest demers nu este în acord cu reglementarea recursului de la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

2.4. Referitor la considerentul din decizia de apel potrivit căruia "valabilitatea unor astfel de documente cum sunt situaţiile financiare poate fi apreciată numai de organul fiscal la care au fost depuse, şi nu de Fondul de Contragarantare", Înalta Curte constată că, în condiţiile în care instanţa a reţinut semnarea valabilă a situaţiilor financiare de către reprezentantul legal al societăţii, considerentul amplu criticat de recurent din perspectiva cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 (nemotivare în drept) şi pct. 8 C. proc. civ. (interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material indicate în memoriul de recurs) este unul supraabundent (care ar putea lipsi, fără a afecta fundamentul hotărârii).

Prin urmare, criticile recurentului privind acest considerent sunt lipsite de relevanţă şi nu ar putea duce la casarea deciziei, din moment ce argumentul principal şi esenţial pentru care instanţa de apel a reţinut valabilitatea situaţiilor financiare, pe baza cărora s-a efectuat analiza indicatorilor de dificultate ai societăţii şi a criteriilor de eligibilitate, a fost acela că semnătura aplicată pe cele două situaţii financiare aparţine reprezentantului legal al societăţii.

2.5. Este întemeiat, însă, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 teza I C. proc. civ., constând în lipsa din decizia recurată a vreunui considerent referitor la dobânda legală la plata căreia a fost obligată pârâta.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă considerentele, în care se vor arăta motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Instanţa de apel a omis să arate motivele de fapt şi drept pentru care a admis capătul de cerere accesoriu privind dobânda legală şi să analizeze apărările pârâtului FRC formulate prin întâmpinarea la apel, referitoare la cuantumul dobânzii legale solicitate, respectiv incidenţa prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011.

2.6. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6, art. 496 alin. (2), art. 497 şi art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul-pârât FRC, va casa în parte decizia civilă nr. 1529A din 7 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel, numai cu privire la dobânda legală.

Vor fi menţinute dispoziţiile deciziei atacate prin care a fost admisă cererea şi a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 440.282,17 RON reprezentând contragaranţie, ca urmare a înlăturării motivelor de recurs referitoare la capătul principal de cerere.

Cu ocazia rejudecării, în funcţie de soluţionarea capătului accesoriu privind dobânda, instanţa de apel se va pronunţa şi cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată corespunzător pretenţiilor admise.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A. împotriva deciziei civile nr. 1529A din 7 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă. Casează, în parte, decizia civilă nr. 1529A din 7 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi trimite cauza, spre o nouă judecată a apelului, aceleiaşi instanţe, numai cu privire la dobânda legală.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 aprilie 2021.