Pension point recalculation bid fails as appeal inadmissible against final ruling.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the claimant's appeal (recurs) against the Court of Appeal's decision, thereby upholding the lower court's ruling that rejected the claim on the merits. The dispute concerned a social insurance claim against the National House of Public Pensions, where the claimant sought to compel the pension authority to recalculate the pension point value by directly applying Article 102 of Law No. 263/2010 based on inflation and average gross wage indicators. The Court of Appeal had held that the pension authority lacks the legal power to set the pension point value through a simple mathematical calculation, as such determinations fall exclusively within the legislative branch's prerogatives under Article 138 of the Romanian Constitution. The High Court based its dismissal on procedural grounds, finding the appeal inadmissible because the Court of Appeal's decision was final and not subject to appeal under Article 155(2) of Law No. 263/2010, Article XVIII(2) of Law No. 2/2013, and Article 634(1)(4) of the Civil Procedure Code, meaning no legal avenue existed for recourse against it.
Legislator headnote
AI generatedart. 138 din Legea nr. 263/2010, art. 488 din C. proc. civ, art. 22 din C. proc. civ, art. 457 alin. (1) din C. proc. civ, art. 155 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ; Pension point recalculation bid fails as appeal inadmissible against final ruling: Conform art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 14 aprilie 2022
Asupra recursului de faţă;
Curtea de apel Constanţa, secţia I civilă, prin decizia nr. 1649/AS din 27 octombrie 2021a respins ca nefondat reclamantul A. în contradictoriu cu intimata pârâtă Casa Naţională de Pensii Publice, reţinând că dispoziţiile art. 138 din Legea nr. 263/2010 nu stabilesc că intimata are deplina libertate în stabilirea valorii punctului de pensie prin aplicarea directă a textului art. 102 din lege, precum şi în a impune Parlamentului, în evaluarea creşterilor corelate ale drepturilor de pensie în plată, bugetul fondului asigurărilor sociale. Administratorul bugetului asigurărilor sociale nu are prin lege - astfel cum corect a stabilit şi instanţa de fond - abilitarea de a determina ea însăşi (aşa cum pretinde reclamantul) printr-un calcul elementar, matematic, raportarea punctului de pensie la rata inflaţiei şi la câştigul salarial mediu brut realizat, aceste operaţiuni fiind în atributul legislativului, înţeles în contextul dat de art. 138 din Constituţia României.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în temeiul art. 488 din C. proc. civ.
În susţinerea motivelor de recurs, s-a arătat că instanţa nu a fost legal constituită, au fost depăşite atribuţiile puterii judecătoreşti, nu au fost luate în seamă concluziile formulate de reclamant la termenul din 25 februarie 2021, nu s-a ţinut seama de probele invocate de reclamant în susţinerea pretenţiilor sale, iar situaţia de fapt nu a fost corect stabilită, fiind încălcate prevederile art. 22 din C. proc. civ.
Examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 129 din Constituţia României, "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".
Conform art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".
În raport cu principiile statuate prin textele menţionate, admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.
În speţă, Curtea de apel, legal învestită cu soluţionarea unui apel într-un litigiu de asigurări sociale, a pronunţat o hotărâre judecătorească definitivă, potrivit art. 155 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 potrivit căruia:
"Hotărârile curţilor de apel, precum şi hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive" şi art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., conform căruia:
"Sunt hotărâri definitive:[...] hotărârile date în apel, fără drept de recurs[...].
Se constată, aşadar, că recursul declarat nu este admisibil, ca urmare a neîndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 483 din C. proc. civ., cu referire la existenţa unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinate ca atare de lege.
Recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii, consacrat expres de dispoziţiile art. 7 din C. proc. civ., precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României, neobservarea acestora fiind sancţionată cu nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1649/AS din 27 octombrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1649/AS din 27 octombrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 aprilie 2022.