Recourse against interlocutory judicial fine orders declared inadmissible

Şedinţa publică din data de 14 aprilie 2022

Asupra recursului de faţă;

Curtea de apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 24/R/2021 din 10 noiembrie 2021, a respins ca inadmisibil recursul declarat de A. împotriva încheierii civile f. n. din 1 iulie 2021 şi a încheierii civile nr. 41/F/CC/2021 din 8 iulie 2021, ambele pronunţate de Tribunalul Bistriţa-Năsăud în dosarul nr. x/2019.

În motivare, s-a reţinut că, potrivit art. art. 191 alin. (1) din C. proc. civ., "împotriva încheierii prevăzute la art. 190, cel obligat la amendă sau despăgubire va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând, motivat, să se revină asupra amenzii ori despăgubirii sau să se dispună reducerea acesteia", în timp ce alin. (4) prevede că încheierea de soluţionare a cererii de reexaminare este definitivă".

Prin urmare, în cadrul procedurii de reexaminare a amenzii judiciare, instanţa se pronunţă prin încheiere definitivă, nefiind reglementată în C. proc. civ. o cale de atac cu privire la încheierea prin care se soluţionează cererea de reexaminare, recursul fiind, în aceste condiţii, inadmisibil.

Cât priveşte regimul juridic al căilor de atac ce pot fi declarate împotriva încheierilor premergătoare, se reţine că este guvernat de dispoziţiile art. 466 alin. (4) din C. proc. civ., conform cărora "Împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară numai dacă legea dispune altfel", aceste dispoziţii fiind aplicabile şi în recurs, conform art. 494 din C. proc. civ.

De asemenea, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale reglementează calea de atac a recursului doar împotriva încheierii prin care se respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, nu şi împotriva încheierii prin care se admite solicitarea de sesizare a Curţii Constituţionale.

În acelaşi sens sunt dispoziţiile art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului". Or, încheierile atacate prin prezentul recurs nu se încadrează în niciuna dintre aceste categorii.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În susţinerea recursului, reclamantul a invocat că nu a fost legal citat şi astfel i s-a încălcat dreptul la apărare, hotărârea este nulă, deoarece instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale şi a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, hotărârea cuprinde motive contradictorii şi străine de natura cauzei, exercitarea unei căi de atac reprezentând o modalitate legală de a corecta o măsură dispusă şi a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept care indică posibilitatea exercitării căilor de atac, Curtea Constituţională însăşi statuând că este constituţională exercitarea căilor de atac în cazul sancţiunilor.

Examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 129 din Constituţia României, "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".

Conform art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

În raport cu principiile statuate prin textele menţionate, admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.

În speţă, recursul vizează o hotărâre prin care s-a respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A., decizie care nu este supusă recursului, fiind o hotărâre definitivă în sensul art. 634 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Se constată, aşadar, că recursul declarat nu este admisibil, ca urmare a neîndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 483 din C. proc. civ., cu referire la existenţa unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinate ca atare de lege.

Recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii, consacrat expres de dispoziţiile art. 7 din C. proc. civ., precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României, neobservarea acestora fiind sancţionată cu nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 24/R/2021 din 10 noiembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 24/R/2021 din 10 noiembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 aprilie 2022.