Distinction between voluntary repatriation and forced ethnic displacement for eligibility under Law No. 189/2000

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la Curtea de Apel Constanța, secția comercială și de contencios administrativ, reclamantul B.N, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Constanța, a contestat hotărârea nr. 7885 din 3 iunie 2003 a Comisiei, prin care i-a fost respinsă cererea de stabilire a calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

Motivându-și cererea, reclamantului a arătat că s-a născut la 18 decembrie 1944, în localitatea Chilia Nouă, raionul Ismail - U.R.S.S., unde părinții săi, B.P. și B.V., fuseseră deportați din anul 1942.

Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 33/CA din 9 februarie 2004, a admis acțiunea și a stabilit reclamantului B.N., calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, așa cum a fost modificată și completată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că din actele de stare civilă ale reclamantului rezultă că s-a născut la data de 18 decembrie 1944, în localitatea Chilia Nouă, raionul Ismail - U.R.S.S., unde părinții săi erau deportați.

Aceste înscrisuri, coroborate cu declarațiile martorilor P.C. și B.V., confirmă calitatea de strămutat a contestatorului, cu consecința acordării drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Constanța, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ., a susținut că reclamantul nu a făcut dovada calității de refugiat din motive etnice, astfel cum prevăd dispozițiile art. 2 din Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999.

Astfel, din extrasul Prefecturii județului Tulcea nr. 5865 rezultă fără echivoc, că tatăl petentului, B.P., împreună cu familia, și-a ales domiciliu în orașul Tulcea.

A mai precizat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, admițând cererea, în baza unor acte de repatriere, și nu de strămutare forțată.

Din toate înscrisurile prezentate de reclamant, precum și din depozițiile martorilor, rezultă că în perioada dinaintea războiului, familia reclamantului a avut afaceri și a deținut proprietăți pe teritoriul mai multor state.

Recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestei ordonanțe, cetățeanul român care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost strămutat în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Din toate actele prezentate de reclamant, precum și din depozițiile martorilor, reiese faptul că în perioada dinaintea războiului, familia reclamantului a avut afaceri și a deținut proprietăți pe teritoriul mai multor țări și că în iulie 1945 s-a repatriat în România.

Din copia extras de pe adresa Prefecturii județului Tulcea din 11 iulie 1945, eliberată de Arhivele Statului, rezultă că tatăl petentului, B.P., împreună cu familia, și-a ales domiciliul în orașul Tulcea, iar această situație nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din actul normativ sus-menționat.

Pentru aceste motive, reclamantul nu a făcut dovada refugiului din motive de persecuție etnică, din actele prezentate rezultând că a fost repatriat, iar nu strămutat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Constanța împotriva sentinței nr. 33/CA din 9 februarie 2004, a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și pe fond, respinge acțiunea formulată de B.N.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2005.