Judicial control of arbitral annulment: appellate obligation to specifically examine parties’ criticisms regarding the award’s reasoning and substantive law application.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeals of both the claimant (contractor association) and the defendant (county council), quashed the Court of Appeal’s judgment, and remanded the case for re-judgment, effectively leaving the lower court's dismissal of both annulment actions void. The dispute arose from a public procurement construction contract where an arbitral tribunal had awarded the contractor a specific sum for additional costs, dismissed claims for insurance policy restitution and rescission validity, and rejected the council’s counterclaims for penalties and damages; both parties subsequently filed actions to annul this award, which the Court of Appeal had previously dismissed as unfounded. The High Court determined that the Court of Appeal violated procedural law by failing to provide a reasoned judgment that specifically analyzed the parties' substantive criticisms of the arbitral award, instead offering only theoretical considerations without an effective examination of the facts and law as required for a first-instance judicial control of arbitration. The decisive legal basis included the requirements for judicial motivation under Articles 425(1)(b) and 488(1)(6) of the Civil Procedure Code, which mandate that judgments contain non-contradictory reasons addressing the specific objections raised, thereby establishing that the lower court’s failure to conduct a proper critical analysis of the annulment grounds constituted a procedural defect necessitating quashal.
Legislator headnote
AI generatedArt. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, Art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 1270 alin. (1) C. civ, art. 1867 C. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ; Judicial control of arbitral annulment: appellate obligation to specifically examine parties’ criticisms regarding the award’s reasoning and substantive law application: În acest context, instanţa de fond a încălcat norme de drept material, respectiv art. 1270 alin. (1) C. civ. referitoare la forţa obligatorie a contractului şi art. 1867 C. civ. referitoare la riscul contractual în contractul de antrepriză.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 14 aprilie 2022
Asupra recursului civil de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:
A.Acţiunea arbitrală.
Prin cererea de arbitrare înregistrată pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, reclamanta Societatea A. S.R.L., în calitate de lider al asocierii A. S.R.L., B. S.A. - C. S.R.L., în insolvenţă, prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă D. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Judeţean Maramureş, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 27.448.137,22 RON, reprezentând contravaloare costuri suplimentare contractuale, datorate ca urmare a obstrucţionărilor apărute în cadrul derulării contractului de achiziţie publică - Acordul contractual nr. x din 10 iunie 2015, după cum urmează:
1. Costuri privind alocarea personalului în perioada suplimentară de execuţie;
2. Costuri de finanţare (cf);
3. Pierdere de profit (de la data de 16 mai 2016 până la data de 4 august 2017);
4. Cheltuielile cu chiriile privind depozitarea echipamentelor şi a utilajelor destinate contractului;
5. Costuri rezultate din prelungirea poliţelor de asigurare aferente execuţiei lucrărilor, la returnarea Poliţei de Bună Execuţie în conformitate cu sub - clauza 16.4 lit. a); returnarea tuturor celorlalte asigurări contractuale furnizate de către Antreprenor: Poliţa nr. x din 3 iulie 2015 - Asigurarea toate riscurile lucrărilor de construcţii montaj; Poliţa nr. x din 3 iulie 2015 - Asigurarea de răspundere civilă a Angajatorului faţă de Angajaţi; Poliţa nr. x din 8 iulie 2015 - Asigurarea de răspundere civilă - răspunderea profesională decurgând din activitatea de proiectare; Poliţa nr. x din 30 iulie 2015 - Asigurare costuri operare.
Prin memoriul intitulat "Comunicare - Precizare", reclamanta a solicitat:
a)a completat cererea de arbitrare cu solicitarea introducerii în cauză, în calitate de pârât şi a Judeţului Maramureş, prin Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş;
b)a precizat că suma solicitată este de 23.473.617,38 RON;
c) a completat probatoriul cu înscrisurile cuprinse în Opisul nr. 2, ataşat;
d) a depus ca înscrisuri raportul de expertiză întocmit de expert contabil E. şi scrisoarea Inginerului F. S.A. nr. 389 din 11 septembrie 2017 de înaintare a raportului intermediar de analiză privind revendicările antreprenorului cu privire la compensaţii financiare.
Judeţul Maramureş prin Consiliul Judeţean Maramureş a depus cerere reconvenţională, solicitând:
1.obligarea pârâţilor reclamanţi din cererea reconvenţională la plata penalităţilor de întârziere datorate pentru nerespectarea obligaţiilor contractuale, estimate provizoriu la suma de 11.237.688,49 RON;
2.constatarea rezilierii contractului ca urmare a notificării nr. x din 27 octombrie 2017, emise de Judeţul Maramureş şi respectiv anularea notificărilor de reziliere nr. 2959 din 5 octombrie 2017 şi nr. 3003 din 11 octombrie 2017, emise de Asociere;
3.obligarea pârâţilor din cererea reconvenţională la plata de daune-interese ca urmare a rezilierii culpabile a contractului, estimate provizoriu la suma de 5000 RON;
4.compensarea creanţelor reciproce şi obligarea pârâţilor-reclamanţi la plata diferenţei datorată în urma acestei compensări;
5.obligarea pârâţilor reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată.
B.Sentinţa instanţei arbitrale.
Prin sentinţa arbitrală nr. 49 din 11 iulie 2019 Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii reclamantului pentru nerespectarea procedurii contractuale, invocată de pârât prin întâmpinare ca neîntemeiată; s-a admis în parte capătul 1 din cererea de arbitrare a reclamantului, astfel cum a fost precizat, pârâtul fiind obligat la plata către reclamant a sumei de 1.114.804,89 RON cu titlu de costuri suplimentare contractuale, a respins capătul 2 din cererea de arbitrare privind obligarea pârâtului la restituirea către reclamant a poliţelor de asigurare care au fost emise în executarea contractului şi a actelor adiţionale aferente acestora, ca neîntemeiate; a respins cererea reclamantului privind constatarea valabilităţii rezilierii unilaterale a contractului de către reclamant prin înştiinţările nr. 2959 din 5 octombrie 2017 şi nr. 3003 din 11 octombrie 2017 ca neîntemeiată; a respins excepţiile de nearbitralitate şi de inadmisibilitate a cererilor reclamantului privind anularea proceselor-verbale de suspendare a procesului de recepţie la terminarea lucrărilor, precum şi excepţia de inadmisibilitate a cererii reclamantului de obligare a pârâtului la emiterea certificatului de recepţie la terminarea lucrărilor, ca neîntemeiate; a respins excepţia de inadmisibilitate a cererii completatoare, ca urmare a neîndeplinirii procedurii prealabile necesare pentru verificarea validităţii actelor privitoare la recepţie, ca neîntemeiată; a respins excepţia nulităţii cererii completatoare pentru neindicarea motivelor de fapt ale cererii ca neîntemeiată; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului cu privire la cererea reclamantului de emitere a certificatului de recepţie ca neîntemeiată; a respins cererile reclamantului de anulare a proceselor-verbale de suspendare a procesului de recepţie la terminarea lucrărilor nr. x din 12 octombrie 2017, nr. x din 29 septembrie 2017, nr. 3 din 12 octombrie 2017 şi nr. 4 din 29 septembrie 2017 şi a anexelor la acestea, de anulare a proceselor-verbale de recepţie la terminarea lucrărilor nr. x din 19 ianuarie 2018, nr. x din 17 ianuarie 2018, nr. 3 din 18 ianuarie 2018 şi nr. 4 din 19 ianuarie 2018 şi de obligare a pârâtului la emiterea unor noi procese-verbale de recepţie la terminarea lucrărilor, cereri formulate de reclamant prin cererea completatoare din 26 aprilie 2018, ca neîntemeiate, respectiv ca rămase fără obiect; a respins capătul de cerere din cererea completatoare a reclamantului privind anularea înştiinţării de reziliere, emise de pârât cu nr. x/2798/1635 din 27 octombrie 2017, ca rămas fără obiect; a respins cererea reclamantului formulată prin întâmpinare la cererea reconvenţională din 17 mai 2018, ulterior precizată, de reducere la 0,1% a procentului aplicabil pentru calculul penalităţilor de întârziere solicitate de pârât prin cererea reconvenţională, ca rămasă fără obiect; a respins capătul 1 din cererea reconvenţională privind obligarea reclamantului şi pârâţilor-reconvenţionali la plata penalităţilor de întârziere pentru nerespectarea obligaţiilor contractuale ca neîntemeiat; a respins cererea pârâtului de constatare a rezilierii contractului ca urmare a notificării emise de beneficiar la data de 27 decembrie 2017, care face obiectul capătului 2 (1) din cererea reconvenţională ca neîntemeiată; a respins cererea pârâtului de anulare a notificărilor de reziliere nr. 2959 din 5 octombrie 2017 şi nr. 3003 din 11 octombrie 2017, emise de antreprenor care formează capătul 2 (2) din cererea reconvenţională, ca rămasă fără obiect; a respins cererea pârâtului de obligare a reclamantului şi pârâţilor-reconvenţionali la plata de daune-interese, ca urmare a rezilierii culpabile a contractului şi dreptul beneficiarului de a reţine orice plată până la momentul determinării şi recuperării daunelor suportate de beneficiar, care formează capătul 3 din cererea reconvenţională ca neîntemeiată şi respectiv ca rămasă fără obiect; reclamantul a fost obligat la plata către pârât a sumei de 22.245,91 RON cu titlu de cheltuieli de arbitrare.
C.Acţiunea în anulare.
Împotriva hotărârii arbitrale au formulat acţiune în anulare atât reclamanta A. S.R.L., cât şi reclamanta UAT Judeţul Maramureş.
D.Hotărârea Curţii de Apel.
Prin sentinţa civilă nr. 173 din 9 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca neîntemeiate ambele cereri în anulare hotărâre arbitrală.
E.Calea de atac împotriva hotărârii Curţii de Apel.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti au declarat recurs ambele părţi.
Reclamanta A. S.R.L., societate în insolvenţă, în calitate de lider al asocierii dintre A. S.R.L. - B. S.A. - C. S.R.L., prin administrator judiciar C.I.I. D. critică sentinţa sub următoarele motive de nelegalitate:
Art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Se invocă faptul că în motivarea sentinţei Curtea de Apel a reţinut că motivele dezvoltate de A. cu privire la existenţa unor motive contradictorii din cadrul sentinţei arbitrale ar fi întemeiate, ulterior au fost respinse aceleaşi motive cu o argumentaţie lacunară şi abstractă contrazicând în acest mod raţionamentul iniţial.
Argumentele prezentate în sentinţă sunt contradictorii, ceea ce echivalează cu o insuficientă cercetare a fondului.
Curtea de Apel a reţinut că motivele invocate de A. nu ar putea servi la desfiinţarea sentinţei arbitrale întrucât nu se încadrează în temeiurile de drept stabilite de către legiuitor pentru un astfel de demers juridic.
Cu privire la motivul invocat de A. care viza aplicarea regulilor arbitrale, sentinţa nu este motivată. Prin cele expuse sumar în cadrul sentinţei, instanţa de fond nu a probat efectuarea unui examen critic real al argumentelor aduse de A..
Art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Curtea de Apel a încălcat normele de drept material întrucât H.G. nr. 925/2006 şi Instrucţiunile Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice are un conţinut ce vizează modul de punere în executare a unui contract de achiziţie publică.
Instanţa de fond a considerat că motivele invocate de A. cu privire la interpretarea contractului şi a noţiunii de risc contractual de către Tribunalul Arbitral ţin de netemeinicia unei sentinţe arbitrale şi, prin urmare, nu pot face obiectul unei cereri în anulare.
De asemenea, instanţa nu a exclus posibilitatea aplicării eronate a unor principii de drept de către Tribunalul arbitral ci a acceptat această posibilitate, menţionând că, potrivit raţionamentului său, interpretarea eronată a unui contract de către o instanţă nu atrage după sine şi încălcarea unor principii de drept.
Raţionamentul instanţei potrivit căruia interpretarea unui contract se disociază complet de principiile de drept este unul eronat, întrucât interpretarea unui contract se face doar în anumite limite, iar limitele respective îmbracă forma principiilor de drept.
În acest context, instanţa de fond a încălcat norme de drept material, respectiv art. 1270 alin. (1) C. civ. referitoare la forţa obligatorie a contractului şi art. 1867 C. civ. referitoare la riscul contractual în contractul de antrepriză.
Recurenta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Maramureş critica sentinţa Curţii de Apel sub următoarele motive de nelegalitate:
Art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.:
Instanţa nu a analizat motivul de acţiune în anulare constând în nelegalitatea respingerii excepţiei de nearbitrabilitate a cererilor reclamantei, privind anularea proceselor-verbale de suspendare a procesului de recepţie la terminarea lucrărilor şi de anulare a proceselor-verbale de recepţie la terminarea lucrărilor şi prin raportare la faptul că nu se prevede în convenţia arbitrală încheiată de părţi nu se prevede competenţa Tribunalului Arbitral pentru astfel de litigii.
Nu a fost analizat motivul de acţiune în anulare constând în nemotivarea şi caracterul contradictoriu al hotărârii arbitrale.
S-a reţinut în mod nelegal că Tribunalul Arbitral avea competenţa de a soluţiona capătul de cerere privind anularea proceselor-verbale de suspendare a procesului de recepţie la terminarea lucrărilor şi de anulare a proceselor-verbale de recepţie la terminarea lucrărilor, ceea ce atrage incidenţa motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Instanţa a reţinut că hotărârea arbitrală este motivată şi nu conţine motive contradictorii, dar şi că dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. nu se referă şi la încălcarea normelor de procedură civilă.
În mod nelegal s-a reţinut că o parte din motivele de acţiune în anulare invocate de pârâtă se referă la aprecierea probelor şi valoarea raţionamentului juridic al Tribunalului Arbitral.
Se solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti.
F.Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază recursurile ca fondate şi acestea urmează a fi admise pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.
Acest motiv de casare sancţionează neîndeplinirea obligaţiei legale şi convenţionale de motivare a hotărârii judecătoreşti, iar controlul exercitat asupra motivării hotărârii examinate constituie premisa indispensabilă pentru exercitarea misiunii fundamentale a instanţei de recurs, respectiv examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanţa de judecată va arăta, în cadrul considerentelor hotărârii, obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Motivarea este un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, iar lipsa sau inconsistenţa acesteia atrage casarea ei.
Motivarea nu poate privi numai împrejurările de fapt sau numai împrejurările de drept, ea trebuie să se refere la toate acestea.
Motivarea unei hotărâri trebuie să se înfăţişeze într-o asemenea manieră încât să corespundă imperativelor logicii, iar motivele invocate în hotărâre nu trebuie să fie dubitative, ele trebuie să ofere părţilor şi instanţei de control judiciar o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia prezentată în dispozitiv.
În speţă, hotărârea recurată nu răspunde exigenţelor cuprinse în art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât instanţa nu a analizat în concret criticile aduse hotărârii arbitrale prin acţiunile în anulare, ci a prezentat consideraţii teoretice referitoare la motivele pentru care aceasta poate fi desfiinţată.
Ca instanţă de prim control judiciar, Curtea de Apel este ţinută a verifica potrivit dispoziţiilor art. 613 alin. (3) lit. b) C. proc. civ., în limitele acţiunii în anulare, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către Tribunalul Arbitral şi, în consecinţă, a realiza un examen propriu al criticilor formulate în cauză şi o analiză reală şi efectivă a tuturor elementelor esenţiale ce i-au fost supuse verificării.
În absenţa unui examen efectiv al apărărilor invocate de reclamantă şi pârâtă, Înalta Curte nu poate verifica, în temeiul art. 483 alin. (3) C. proc. civ., controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, deoarece aspectele criticate prin acţiunile în anulare formulate nu se regăsesc analizate în considerentele deciziei ce constituie obiectul recursului.
În consecinţă, sub aspectul anterior evocat, Înalta Curte constată că hotărârea pronunţată de instanţa de fond nu răspunde exigenţelor procedurale, motiv pentru care criticile părţilor referitoare la lipsa motivării şi încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, invocate ca motiv de casare a deciziei se vădesc a fi întemeiate.
Potrivit dispoziţiilor art. 496 alin. (2) şi art. 497 C. proc. civ., recursurile urmează a fi admise, cu consecinţa casării deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.
Raportat la considerentele ce preced, instanţa urmează a realiza o nouă judecată a cauzei în limita criticilor formulate prin acţiunile în anulare şi a apărărilor invocate prin întâmpinările depuse şi neanalizate de instanţa de prim control judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de reclamantă A. S.R.L., în calitate de lider al asocierii dintre A. S.R.L. - S.C. B. S.A. - S.C. C. S.R.L., prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă D. şi de pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Maramureş împotriva sentinţei civile nr. 173 din 9 octombrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, casează decizia recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 14 aprilie 2022.