Tort Claim Over Insolvency Contestation Rejected; Appeal Dismissed as Unfounded

Şedinţa publică din data de 14 aprilie 2022

Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Maramureş sub dosar nr. x/2018 reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă B., a chemat în judecată pârâta S.C. C. S.R.L., solicitând instanţei obligarea acesteia din urmă la plata sumelor de 128.360 RON, reprezentând rate aferente anului I din programul de plăţi prevăzut în planul de reorganizare pentru anul 2017, de 60.286 RON, constând în cheltuieli/obligaţii curente (salarii, T.V.A., impozit venit microîntreprindere), respectiv de 85.059 RON, reprezentând profit nerealizat aferent perioadei 01.09.2017-31.05.2018 şi despăgubiri datorate ca urmare a prejudiciului cauzat prin fapta culpabilă a acesteia, calculate până la 04.06.2018, data publicării în B.P.I. a deciziei civile nr. 243/26.04.2018, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. x/2015, considerând că sunt întrunite cerinţele răspunderii civile delictuale. De asemenea, a solicitat cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 366 din 25 martie 2020 Tribunalul Maramureş a admis acţiunea civilă formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în reorganizare, în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L., pe care a obligat-o la plata sumelor de 128.360 RON, reprezentând rate aferente anului I din programul de plăţi din planul de reorganizare pentru anul 2017, de 60.286 RON, constând în cheltuieli/obligaţii curente, respectiv de 85.059 RON, reprezentând profit nerealizat aferent perioadei 01.09.2017-31.05.2018, la care se adaugă suma de 9.342 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta S.C. C. S.R.L., solicitând, în principal, anularea sentinţei civile nr. 366 din 25 martie 2020 a Tribunalului Maramureş, ca fiind nelegală, în condiţiile art. 477 şi 479, raportat la art. 480 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., iar în subsidiar, schimbarea ei în tot, ca fiind netemeinică şi nelegală, în condiţiile art. 480 alin. (2) din acelaşi cod, şi în urma rejudecării cauzei, respingerea cererii reclamantei, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 36 din 22 ianuarie 2021, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, a admis apelul pârâtei S.C. C. S.R.L. şi a anulat sentinţa civilă nr. 366 din 25 martie 2020 pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosarul nr. x/2018, iar în rejudecare, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a Cabinetului Individual de Insolvenţă B., precum şi cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L., constatând, totodată, că apelanta S.C. C. S.R.L. deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă împotriva intimatei S.C. A. S.R.L., în reorganizare, în cuantum de 4.394,55 de RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă B., solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii ca nefondat a apelului pârâtei S.C. C. S.R.L., şi menţinerea în tot a sentinţei civile nr. 366 din 25 martie 2020 a Tribunalului Maramureş, ca fiind legală şi temeincă, cu cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea motivului de recurs invocat, societatea reclamantă a arătat că, plecând de la argumentele de fapt ale cererii de chemare în judecată, precum şi temeiurile de drept indicate, acţiunea se impunea a fi admisă, fiind fără dubiu incidenţa faptei ilicite săvârşite de pârâta-intimată S.C. C. S.R.L., prejudiciul cauzat recurentei prin această faptă ilicită, legătura de cauzalitate dintre acestea şi incontestabil culpa intimatei în cauzarea unui prejudiciu real societăţii aflate în reorganizare judiciară.

Contrar argumentelor instanţei de apel, legat de împrejurarea că formularea unei contestaţii în procedura insolvenţei şi notarea de litigii în cartea funciară vizând bunurile imobile proprietatea societăţii debitoare nu sunt acţiuni ilicite, se impune a se reţine că toate demersurile întreprinse de administratorul S.C. C. S.R.L., prin raportare chiar la contestaţia formulată (care nici nu a depus garanţia conform înţelegerii avute cu administratorul judiciar şi cel special), au fost în scopul împiedicării desfăşurării licitaţiei deja stabilite şi reluarea acestei proceduri la o dată ulterioară, evident, cu stabilirea unui preţ de pornire pentru imobilele scoase la licitaţie mult diminuat.

La momentul la care administratorul societăţii intimate a luat cunoştinţă de existenţa unei noi oferte, a depus şi acesta garanţia necesară pentru participarea la licitaţie, iar apoi a procedat la notarea contestaţiei în cartea funciară aferentă.

Este fără dubiu împrejurarea că deşi această contestaţie depusă de S.C. C. S.R.L. era împotriva măsurilor administratorului judiciar, scopul formulării ei şi acţiunea de notare de menţiuni în cartea funciară având ca finalitate intimidarea celorlalţi participanţi/ofertanţi la licitaţie, ameninţaţi, de altfel, că în măsura în care ar câştiga licitaţia îşi vor pierde banii plătiţi, motivat de împrejurarea că administratorul intimatei a introdus o acţiune judiciară, pe care a şi notat-o în cartea funciară, iar societatea debitoare s-ar regăsi în imposibilitatea returnării banilor achitaţi. În aceeaşi manieră s-a procedat şi cu oferta de cumpărare înaintată de dl. D., cumpărătorul terenului.

Prin urmare, nu se poate discuta de o rea-credinţă a ofertanţilor care intenţionau să participe la licitaţie, în continuarea demersurilor lor şi nici de neseriozitatea acestora, care au ajuns să nu mai consemneze garanţii la dispoziţia adminsitratorului judiciar, acţiunile administratorului intimatei împiedicându-i să uzeze de drepturile conferite de lege în desfăşurarea unei vânzări la licitaţie în cadrul procedurii de insolvenţă.

Imposibilitatea de vânzare a terenului în bloc se datorează fără putinţă de tăgadă adminsitratorului S.C. C. S.R.L., care a întreprins toate demersurile care i-au stat la îndemână pentru a fi sigurul ofertant (licitant).

Pe de altă parte, şi considerentele deciziei civile nr. 243/2018 a Curţii de Apel Cluj menţionează că acţiunea şi atitudinea adoptată de societatea intimată referitor la etapa din procedură vizând valorificarea bunurilor debitoarei ridică serioase semne de întrebare legitime în chiar contextul bunei-credinţe a acesteia, prin prisma prevederilor art. 12 şi 14 C. proc. civ., şi chiar asupra solvabilităţii societăţii.

De la bun început toate demersurile S.C. C. S.R.L. s-au realizat în scopul vădit de a aduce atingere intereselor recurentei, atât prin intenţia de a reduce preţul vânzării la licitaţie, prin nedepunerea garanţiei în termen, cât şi prin reluarea licitaţiei la un preţ mai mic.

În mod netemeinic instanţa de apel nu a reţinut caracterul abuziv al conduitei administratorului societăţii intimate, reau-credinţă şi imixtiunea în derularea procedurii de vânzare prin licitaţie şi în bloc a terenului, ci doar a unei singure părţi de care era efectiv interesat.

Faptul că societatea recurentă şi-a propus vânzarea întregului teren în primele cinci luni, iar acesta s-a vândut în luna a opta, nu înseamnă automat că existenţa şi producerea unui prejudiciu nu pot fi invocate, cu atât mai mult cu cât pentru punerea în funcţiune a celor şase posturi de lucru şi continuarea activităţii era nevoie de capital de lucru, care trebuia adus în societate tocmai prin această vânzare. De asemenea, se impunea reţinerea faptului că recurenta a ajuns în insolvenţă din lipsa unui cash-flow şi că repornirea activităţii era condiţionată de vânzarea terenului.

Împrejurarea că nici până în prezent nu s-a reuşit valorificarea în întregime a bunurilor imobile ale debiotarei conduce la concluzia că există un prejudiciu, că acesta a fost cauzat prin acţiunile exercitate cu rea-credină de către intimată, ajungându-se a fi organizate mai multe licitaţii, dar fără a se reuşi valorificarea imobilelor - terenuri.

Referitor la argumentul instanţei de apel legat de faptul că administratorul judiciar nu ar fi supus adunării creditorilor emiterea unui alt regulament de vânzare, recurenta a arătat că nici nu se putea pune în discuţie o atare variantă câtă vreme nu putea fi considerat viabil tocmai datorită categoriei de folosinţă a terenului compus din două parcele şi regimul juridic diferit al acestora (extravilan şi intravilan), vânzarea din CF-uri diferite, alipite, în bloc etc.

Pe de altă parte, în loc să se propună adunării creditorilor emiterea unui nou regulament de vânzare s-a preferat acţionarea în justiţie a demersurilor exercitate cu rea-credinţă a administratorului S.C. C. S.R.L. care, în considerarea unui variante fiabile de cumpărare a aterenului, trebuia să depună garanţia într-un termen rezonabil şi nu să depună bani în cont înainte de pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti în soluţionarea contestaţiei pe care a formulat-o.

Prin întâmpinare, intimata S.C. C. S.R.L., a invocat tardivitatea recursului, iar pe fond a solicitat respingerea lui ca nefondat.

La dosar a fost depusă "întâmpinare" şi de către administratorul special al debitoarei S.C. A. S.R.L., care s-a declarat de acord cu calea de atac formulată de administratorul judiciar, cu motivele de recurs dezvoltate, precum şi cu toate criticile de nelegalitate şi netemeinicie aduse deciziei Curţii de Apel Cluj, solicitând admiterea recursului, cu consecinţa modificării în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii apelului şi menţinerii sentinţei civile a Tribunalului Maramureş.

Dosarul a fost înregistrat la data de 26 martie 2021 pe rolul secţiei a II-a Civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 14 octombrie 2021, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede alin. (4) al aceluiaşi text.

Prin încheierea din 3 februarie 2022 a fost respinsă excepţia tardivităţii, invocată de intimata S.C. C. S.R.L., pentru argumentele reţinute în cuprinsul acestei încheieri, fiind admis în principiu recursul declarant de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă B..

Analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce succed.

În esenţă, societatea reclamantă critică decizia instanţei de apel, pentru netemeinicie şi nelegalitate, invocând motivul de casare prevăzut de pct. 8 al alin. (1) al art. 488 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, susţinând că deşi a fost dovedită în cauză existenţa tuturor condiţiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale a intimatei-pârâte, în mod greşit prima instanţă de control judiciar a admis apelul acesteia din urmă, a anulat hotărârea tribunalului, iar în rejudecare a respins cererea reclamantei.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte aminteşte faptul că recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Prin urmare, recursul este o cale extraordinară de atac cu un scop precis, stabilit expres de legiuitor, analiza instanţei de recurs fiind limitată de situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond (pe care nu o poate modifica, potrivit efectului cumulat al art. 483 alin. (3) şi art. 488 din C. proc. civ.).

Faţă de aceste precizări, criticile recurentei care urmăresc fie stabilirea unei alte situaţii de fapt, fie tind la o reevaluare a probelor administrate în faţa celor două instanţe devolutive, nu vor fi examinate în cadrul recursului pentru că vizează chestiuni a căror verificare excedează limitele recursului, aşa cum sunt ele stabilite de primul alineat al art. 488 din C. proc. civ.

În mare măsură, recursul nu cuprinde o argumentaţie juridică a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţa de apel în legătură cu dispoziţiile legale, Înalta Curte neputându-se substitui reclamantei, în sensul unei completări deductive a argumentaţiei căii extraordinare de atac.

Recurenta îşi expune criticile aduse deciziei din apel prin multiple referiri la situaţia de fapt reţinută de instanţele devolutive şi la reaprecierea probelor din dosar. Se tinde, astfel, la cenzurarea aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi la o devoluare a fondului, incompatibile cu calea extraordinară a recursului. În cadrul său se verifică legalitatea hotărârii atacate, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei. Totodată, prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurenta tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

Analizând motivul de casare invocat de parte, numai în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din cod, instanţa de recurs îl va înlătura, decizia instanţei de apel fiind conformă cu regulile de drept aplicabile.

Astfel, în urma probatoriului administrat, instanţa de apel a reţinut că, pe de o parte, reclamanta nu a făcut dovada săvârşirii de către pârâtă a vreunei fapte ilicite, prin faptă ilicită înţelegându-se una contrară normelor legale sau normelor de conduită impuse de obiceiul locului, după cum rezultă din cuprinsul primului alineat al art. 1349 din C. civ.:

"Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane".

Ceea ce impută in concreto reclamanta societăţii pârâte ca fiind o faptă ilicită este formularea unei contestaţii în materie de insolvenţă (care a făcut obiectul dosarului nr. x/2015) privind o măsură a administratorului judiciar, precum şi notarea acestui litigiu în registrele de publicitate imobiliară de către O.C.P.I. Maramureş.

Instanţa de apel a reţinut în mod corect că formularea unei contestaţii în procedura insolvenţei în temeiul art. 59 alin. (5) din Legea nr. 85/2014, modificată, respectiv notarea unei acţiuni judiciare în cartea funciară a imobilului aparţinând debitoarei, nu pot constitui fapte ilicite, de vreme ce sunt prevăzute de lege.

Sub acest aspect, debitorul persoană fizică, administratorul special al debitorului persoană juridică, oricare dintre creditori, precum şi orice altă persoană interesată pot face contestaţie împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar (art. 59 alin. (5) din Legea nr. 85/2014, modificată), iar potrivit art. 24 din Legea nr. 7/1996, republicată, cu modificările ulterioare, înscrierile în cartea funciară sunt: intabularea, înscrierea provizorie şi notarea, cazurile, condiţiile şi regimul juridic al acestor înscrieri fiind stabilite de C. civ., iar procedura de înscriere în cartea funciară, de Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare şi de regulamentul aprobat prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenţiei Naţionale.

De asemenea, art. 902 alin. (2) din C. civ. statuează că, în afara altor cazuri prevăzute de lege, sunt supuse notării în cartea funciară, printre altele, acţiunile pentru apărarea drepturilor reale înscrise în cartea funciară, acţiunea în partaj, acţiunile în desfiinţarea actului juridic pentru nulitate, rezoluţiune ori alte cauze de ineficacitate, acţiunea revocatorie, precum şi orice alte acţiuni privitoare la alte drepturi, fapte, alte raporturi juridice în legătură cu imobilele înscrise.

Din criticile aduse hotărârii recurate nu rezultă care norme de drept material ar fi fost nesocotite de către instanţa de apel sau că faptele imputate administratorului societăţii intimate ar putea fi calificate ca fiind contrare legii, neputându-se pune semnul egalităţii între o faptă ilicită şi un demers judiciar neîntemeiat, pentru formularea unei cereri lipsite de temei sancţiunea fiind alta, respectiv obligarea părţii reclamante la plata cheltuielor de judecată avansate de partea adversă.

Tot astfel, evitarea reducerii preţului imobilului debitorului un anumit număr de licitaţii şi a reluării licitaţiei la un preţ mai mic se puteau realiza prin aprobarea de către creditori a unui regulament de vânzare adecvat, în condiţiile art. 154 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, modificată, iar nedepunerea garanţiei de participare împiedică participarea respectivului ofertant la licitaţie.

Pe de altă parte, prima instanţă de control judiciar a constatat şi că prejudiciul reclamat de administratorul judiciar nu este unul cert, neexistând nicio probă care să conducă la concluzia că acesta este un prejudiciu produs prin fapta pretins ilicită şi că el se ridică la cuantumul invocat.

Nu în ultimul rând, instanţa de apel a constatat şi lipsa condiţiei referitoare la existenţa legăturii de cauzalitate, care nu a fost suficient de clar conturată prin probele administrate în cauză.

Or, aşa cum s-a evocat deja, instanţa de recurs nu poate reaprecia probele încuviinţate de judecătorii fondului, acest aspect fiind interzis de prevederile art. 483 din C. proc. civ., în caz contrar ajungându-se la o devoluare a fondului. În realitate, prin asemenea critici invocate în susţinerea recursului se tinde fie la o nouă evaluare a situaţiei de fapt, fie la interpretarea probatoriului, care să conducă la admiterea pretenţiilor, chestiuni asupra cărora instanţa de apel deja s-a pronunţat şi care nu mai pot fi analizate în etapa procesuală a recursului, în considerarea specificului acestei căi extraordinare de atac, care vizează exclusiv motive de nelegalitate şi nu de temeinicie ale hotărârii atacate.

Deşi recurenta face referire la considerentele deciziei civile nr. 243 din 26 aprilie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2015, în speţă nu a fost invocată şi nici nu s-a pus problema existenţei unei autorităţi de lucru judecat sub aspect pozitiv, pentru ca instanţele de judecată să fie nevoite să se pronunţe asupra acestui aspect. Oricum, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă triplă identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Puterea de lucru judecat, în forma prezumţiei, vine să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătoreşti. Prezumţia nu opreşte judecata celui de-al doilea proces, ci doar uşurează sarcina probaţiunii, aducând în faţa instanţei constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecăţii anterioare şi care nu pot fi ignorate.

Prin decizia civilă mai sus menţionată, Curtea de Apel Cluj nu a stabilit existenţa unei vinovăţii în sarcina societăţii intimate în ceea ce priveşte imposibilitatea de vânzare a terenului în bloc, ci doar faptul că vânzarea bunurilor debitoarei insolvente nu se putea realiza decât în conformitate cu un regulament de vânzare aprobat de adunarea creditorilor şi că depunerea garanţiei într-un termen care nu a fost considerat rezonabil raportat la oferta anterioară poate ridica anumite semne de întrebare cu privire la buna-credinţă a acestei părţi, dar şi asupra solvabilităţii sale, prima condiţie care interesa creditorii din procedura concursuală.

Aşadar, recurenta-reclamantă ar fi trebuit să dovedească în prezentul demers judiciar reaua-credinţă a intimatei-pârâte în ceea ce priveşte cumpărarea terenului în bloc, lucru pe care însă nu l-a făcut, astfel că decizia atacată este legală sub acest aspect.

În fine, prima instanţă de control judiciar a analizat şi eventuala incidenţă a prevederilor art. 1353 din C. civ., care îl obligă la repararea prejudiciului şi pe cel care îşi exercită drepturile, dar numai în situaţia în care respectivul drept este exercitat abuziv, reţinând că nici de această dată reclamanta nu a făcut dovada existenţei unei conduite abuzive din partea pârâtei prin faptul aceasta din urmă a formulat o contestaţiei la măsura administratorului judiciar, după care a notat litigiul în registrele de publicitate imobiliară, decizia recurată fiind la adăpost de critici şi în această privinţă.

Văzând că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă B. împotriva deciziei civile nr. 36/2021 din 22 ianuarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 aprilie 2022.