Insurer's appeal on moral damages quantum rejected; appellate award of €185,000 to road-accident victims upheld.

Şedinţa publică din data de 14 aprilie 2022

Asupra recursului de faţă;

Prin sentinţa civilă nr. 3763 din 8 noiembrie 2019, Tribunalul Ilfov, secţia civilă a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta A. S.A. la plata de daune morale, după cum urmează:

- către reclamanta B. a sumei de 26.000 euro (curs B.N.R. la data plăţii);

- către reclamantul C. a sumei de 6.000 euro (curs B.N.R. la data plăţii);

- către reclamanta D. a sumei de 10.000 euro (curs B.N.R. la data plăţii);

- către reclamantul E. a sumei de 11.000 euro (curs B.N.R. la data plăţii).

Prin aceeaşi sentinţă s-au admis în parte cererile de cheltuieli de judecată şi a obligat pârâta la plata:

- către reclamanta B. a sumelor de 3.486,6 RON reprezentând taxă judiciară de timbru şi 1.250 RON onorariu avocat;

- către reclamantul C. a sumelor de 1.249,4 RON reprezentând taxă judiciară de timbru şi 1.250 RON onorariu avocat;

- către reclamanta D. a sumelor de 1.979 RON reprezentând taxă judiciară de timbru şi 1.250 RON onorariu avocat;

- către reclamantul E. a sumelor de 2.112,6 RON reprezentând taxă judiciară de timbru şi 1.250 RON onorariu avocat.

În raport cu situaţia de fapt reţinută în urma probatoriului administrat, prima instanţă a reţinut că sunt întrunite toate elementele răspunderii civile delictuale pentru fapta comisă de către intervenient.

Curtea de apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 1404 A din 23 octombrie 2020, a admis apelul declarat de reclamanţi B., C., D., E., a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamanţi a următoarelor sume:

- către reclamanta B. a sumei de 100.000 euro, reprezentând despăgubiri pentru prejudicii morale, precum şi a sumei de 9.970 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanţă;

- către reclamantul C. a sumei de 15.000 euro, reprezentând despăgubiri pentru prejudicii morale, precum şi a sumei de 4.264 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanţă;

- către reclamanta D. a sumei de 20.000 euro, reprezentând despăgubiri pentru prejudicii morale, precum şi a sumei de 4.722 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanţă;

- către reclamantul E. a sumei de 50.000 euro, reprezentând despăgubiri pentru prejudicii morale, precum şi a sumei de 7.470 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanţă, a menţinut în rest dispoziţiile sentinţei apelate şi a obligat intimata la plata către apelanţi a următoarelor sume, reprezentând cheltuieli de judecată în apel:

- către apelanta B. a sumei de 3.567,4 RON;

- către apelantul C. a sumei 946,45 RON;

- către apelanta D. a sumei de 1.018 RON;

- către apelantul E. a sumei de 2.412,8 RON.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut că pârâta nu a făcut dovada faptului că reclamanţii nu purtau centura de siguranţă, opinia formulată de expert reprezintând doar o ipoteză de lucru, astfel încât despăgubirile acordate reclamanţilor se impun a fi majorate cu cel puţin o treime, atât din perspectiva faptului că în apel s-a constatat că pârâta nu a dovedit culpa reclamanţilor, cât şi a faptului că sumele acordate de prima instanţă au fost, oricum, subdimensionate în raport cu criteriile generale stabilite în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Împotriva acestei decizii, A. a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia şi casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În susţinerea motivelor de casare, s-a arătat că motivarea este superficială şi confuză, astfel încât instanţa de recurs nu poate înţelege în ce măsură normele legale au fost sau nu aplicat corect în situaţia speţei, existând o contradicţie între considerente/argumente, ceea ce a determinat o motivare ilogică şi contradictorie, cu titlu de exemplu fiind menţionarea unor tratate de psihologie neindicate şi nesusţinute de părţi.

Nelegalitatea soluţiei Curţii de Apel s-a susţinut şi prin prisma unei interpretări eronate a mai multor norme legale, anume art. 1371 din C. civ., art. 361 din Regulamentul de aplicare al O.U.G. nr. 195/2002, art. 330 alin. (1) din C. proc. civ. şi normele speciale în materie de asigurări, în speţă art. 28 si art. 50 alin. (1) lit. d) din Norma C.S.A. nr. 23/2014, cu atât mai mult cu cât reclamanţii nu au contestat conluzia expertului constând în nepurtarea centurii de siguranţă, iar despăgubirile morale acordate reclamanţilor se îndepărtează mult de jurisprudenţa şi practica instanţelor de judecată, instanţa de apel aplicând un factor de apreciere subiectiv al acestora şi nu obiectiv, singurul în măsură să ofere un caracter justificat al daunelor.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 14 octombrie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Prin încheierea din 3 februarie 2022, Înalta Curte a admis în principiu recursul, stabilind termen de judecată la 14 aprilie 2022, în vederea soluţionării recursului în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Cu titlu preliminar este necesar a fi subliniat că recursul reprezintă o cale de atac extraordinară a cărui trăsătură esenţială este înscrisă în partea introductivă a art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., anume aceea că permite realizarea unui control judiciar limitat la aspectele de nelegalitate (a deciziei atacate pe această cale) care sunt susceptibile de încadrare în cazurile de casare reglementate prin pct. 1-8 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Având în vedere aceste rigori legale ce se impun în judecata recursului, Înalta Curte constată că nu pot forma suportul unei analize, în această etapă procesuală, criticile expuse de recurenta cu privire la modul în care instanţa de apel a analizat probele (înscrisurile) în stabilirea daunelor morale şi cele referitoare la situaţia de fapt stabilită în urma acestei analize a probatoriului administrat în etapele procesuale anterioare.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 (1) pct. 6 din C. proc. civ., din analiza considerentelor deciziei atacate reiese faptul că instanţa de control judiciar a răspuns punctual fiecărei critici inserate în motivele de apel, în aprecierea atât asupra daunelor materiale cât şi a daunelor morale, luându-se în considerare probatoriul administrat în cauză şi avându-se în vedere, la cuantificarea daunelor morale, consecinţele negative suferite de persoanele vătămate pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost atinse aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării.

Recurenta, de altfel, nu a precizat, în concret, de ce apreciază că decizia dată de curtea de apel, nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Astfel, prin majoritatea criticilor formulate, recursul aduce, de fapt, în dezbatere, problematica stabilirii unui anumit cuantum al daunelor morale pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură, ce vizează aplicarea greşită a legii în privinţa daunelor morale, ce în opinia recurentei au fost acordate într-un cuantum exagerat, cu referire şi la faptul că "daunele morale se acordă în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România", Înalta Curte reţine că şi acest motiv de recurs este nefondat.

În analiza acestei critici, se are în vedere faptul că în faza procesuală a recursului, nu poate fi reapreciat cuantumul despăgubirilor, care ar presupune reevaluarea situaţiei de fapt, întrucât o astfel de împrejurare excedează limitelor analizei permise în calea extraordinară de atac a recursului.

Cuantumul daunelor morale, stabilit de instanţa de apel, conform circumstanţelor particulare ale cauzei, reprezintă aşadar, o chestiune de temeinicie, iar nu de nelegalitate, necenzurabilă în recurs.

Referitor la susţinerile recurentei, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma A.S.F. nr. 23/2014 în vigoare la data producerii accidentului, prevăd că daunele morale se acordă în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România, însă noţiunea de jurisprudenţă nu se poate rezuma la decizii izolate de speţă.

Totodată, Norma A.S.F. menţionată nu poate avea caracter de normă legală specială, cu prevalenţă în aplicarea ei faţă de normele C. civ., întrucât ea are doar caracterul unei norme explicative, date în aplicarea unei legi, fără a putea limita sau modifica aplicarea regulilor impuse de C. civ.

Legislaţia din România nu cuprinde criterii concrete de evaluare a acestui tip de despăgubire, iar jurisprudenţa naţională a apreciat, de la caz la caz, acest pretium doloris, în raport cu importanţa valorii morale lezate şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării.

În speţă se constată că instanţa de control judiciar a soluţionat apelul reclamanţilor şi a statuat că la aprecierea asupra cuantumului daunelor morale trebuie avut în vedere caracterul nu atât reparatoriu, cât în special compensatoriu al acestora.

Examinând decizia atacată se observă că instanţa de apel, atunci când a majorat cuantumul daunelor morale acordate reclamanţilor, s-a raportat la criteriile obiective de determinare a acestora, valorificate de jurisprudenţă şi identificate de doctrină, apreciind consecinţele negative suferite de aceştia, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost atinse aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării.

Se constată, astfel, că instanţa de apel a precizat clar şi neechivoc criteriile avute în vedere la cuantificarea daunelor morale, criterii ce au fost adaptate situaţiei concrete a reclamanţilor.

Referirea la tratatele de specialitate făcută de instanţa de apel se încadrează în limitele alin. (2) al art. 255 din C. proc. civ., potrivit căruia: "dacă un anumit fapt este de notorietate publică ori necontestat, instanţa va putea decide, ţinând seama de circumstanţele cauzei, că nu mai este necesară dovedirea lui", accidentul în sine constituind un element negativ în viaţa omului, cu consecinţe asupra vieţii cotidiene.

De asemenea, Înalta Curte reţine că, în speţa de faţă, contrar susţinerilor recurentei, soluţia criticată nu excedează, într-o manieră nejustificată, limitelor stabilite în speţe cu o cazuistică similară, în care asigurătorii de răspundere civilă delictuală au fost obligaţi să plătească victimelor accidentelor rutiere, atât prin hotărâri ale instanţelor civile, cât şi ale instanţelor penale, sume comparabile cu cele acordate în cauza de faţă.

Or, atâta vreme cât nu există o soluţie legislativă, respectiv un act cu forţă normativă care să stabilească criterii şi plafoane de acordare a acestor despăgubiri, instanţele sunt abilitate a aprecia în echitate pe baza unor criterii stabilite în jurisprudenţa internă şi a Curţii europene, analizând împrejurările concrete şi urmările faptei prejudiciabile, ţinând cont, totodată, de necesitatea păstrării unui echilibru între scopul urmărit, acela de compensaţie echitabilă pentru gravitatea suferinţei generate de vătămarea corporală a reclamantului şi preocuparea ca, prin acordarea daunelor, să nu se producă o îmbogăţire fără justă cauză.

Din perspectiva celor expuse, cum nici unul din motivele de recurs nu se circumscrie dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1404A din 23 octombrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1404A din 23 octombrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 aprilie 2022.