Abusiveness of mortgage clause waiving co-guarantor’s discussion and division benefits

Şedinţa publică din data de 13 aprilie 2022

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara la 7 decembrie 2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi C. S.A., a solicitat constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de ipotecă nr. x din 25 iulie 2007 autentificat de BNP D., încheiat între C. S.A., în calitate de creditor ipotecar, şi reclamanta A., prin mandatar B., în calitate de garant ipotecar, pentru cauză ilicită şi imorală, constatarea caracterului abuziv al clauzei contractuale nr. x cuprinsă din contractul de ipotecă şi nulitatea absolută a acesteia.

Prin sentinţa civilă nr. 3337 din 12 martie 2019, Judecătoria Timişoara a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionarea a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.

Prin sentinţa civilă nr. 370/2020 din 2 iunie 2020, Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă a admis în parte acţiunea formulată de către reclamanta A., a constatat caracterul abuziv şi în consecinţă nulitatea absolută parţială a clauzei prevăzută de art. 8 din contractul de ipotecă nr. x din 25 iulie 2007, autentificat de BNP D., în ceea ce priveşte renunţarea la beneficiul de discuţiune şi diviziune, a respins în rest acţiunea şi a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinţei pronunţate a declarat apel pârâta C. S.A.

Prin decizia civilă nr. 598/A din 9 decembrie 2020, Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a respins apelul declarat de pârâtă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta C. S.A., solicitând casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Recurenta-pârâtă susţine că prin decizia atacată, curtea de apel nu s-a pronunţat cu privire la motivele indicate la punctele 1, 2, 3 şi 4 din cererea de apel, prin care pârâta a considerat că nu sunt îndeplinite criteriile prevăzute de Legea nr. 193/2000 pentru a se constata caracterul abuziv al clauzei prevăzute de art. 8 din contractul de ipotecă nr. x din 25 iulie 2007, autentificat de BNP D.. Deşi autoarea căii de atac a subliniat în faţa instanţei de apel că reclamanta cunoştea că împrumutul urma să fie folosit pentru desfăşurarea de activităţi comerciale, că termenii folosiţi în contract redau conţinutul art. 611 C. civ. din 1864 şi că nu a lipsit caracterul negociat al contractului de credit, aceasta, în opinia aceleiaşi părţi, nu a arătat de ce a respins aceste susţineri.

Se mai arată că au fost încălcate şi aplicate greşit dispoziţiile art. 1539 şi art. 1540 C. civ. din 1864 în sensul că instanţa de apel a reţinut, contrar legii, că recurenta ar fi trebuit să depună diligenţe pentru a o informa pe intimată cu privire la existenţa şi semnificaţia clauzei în discuţie. Or, susţine recurenta, mandatarul răspunde faţă de mandatar pentru modul în care a îndeplinit mandatul, şi nu terţul contractant. Mai susţine că intimata-reclamantă a ratificat tacit mandatul deoarece nu a contestat încheierea privind înscrierea în cartea funciară a ipotecii asupra bunului adus în garanţie.

Recurenta-pârâtă afirmă că au fost încălcate şi prevederile Legii nr. 193/2000 referitoare la calitatea de consumator neavizat a intimatei-reclamante. De asemenea, susţine că au fost încălcate şi aplicate greşit dispoziţiile art. 4 alin. (1), (2) şi 6 din Legea nr. 193/2000 în ceea ce priveşte analiza caracterului clar şi inteligibil al clauzelor contestate, condiţiei negocierii şi încălcării cerinţei bunei-credinţe şi a dezechilibrului semnificativ creat de clauza care obligă intimata-reclamantă să renunţe la beneficiul de diviziune şi de discuţiune.

Recurenta-pârâtă şi-a întemeiat cererea de recurs pe art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia tardivităţii recursului şi a solicitat respingerea recursului.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinării depuse şi a răspunsului la întâmpinare, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat prin care s-a reţinut că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 17 noiembrie 2021 s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 2 februarie 2022 a fost respinsă excepţia tardivităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, cu motivarea că cererea de recurs a fost formulată în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 485 C. proc. civ., a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei nr. 598/A din 9 decembrie 2020 şi s-a fixat termen pentru judecata recursului la 30 martie 2022.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Cu titlu prealabil, instanţa supremă constată că susţinerile recurentei-pârâte în sensul că prin decizia atacată, curtea de apel nu s-a pronunţat cu privire la motivele indicate la punctele 1, 2, 3 şi 4 din cererea de apel pot fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., şi nu pct. 5, cum a fost indicat în memoriul de recurs.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte va înlătura criticile prin care recurenta-pârâtă susţine că nu au fost avute în vedere toate motivele de apel întrucât din considerentele deciziei atacate rezultă că instanţa a reţinut că reclamanta nu are calitatea de consumator, a constatat că prevederea contractuală în discuţie nu a fost negociată şi că nu are caracter inteligibil şi clar şi a apreciat că este corectă soluţia tribunalului de constatare a caracterului abuziv al clauzei, banca manifestând rea-credinţă. Prin aceste considerente, curtea de apel a răspuns motivelor indicate la punctele 1, 2, 3 şi 4 din cererea de apel, dezvoltând un raţionament propriu şi explicând de ce sunt corecte statuările tribunalului.

Astfel cum s-a statuat în jurisprudenţa instanţei supreme, în motivarea unei hotărâri judecătoreşti este esenţială valoarea juridică a argumentelor şi corectitudinea raţionamentului care a stat la baza pronunţării soluţiei. Nu orice nemulţumire a părţii relativ la modul în care instanţa de apel a aplicat dispoziţiile legale la situaţia de fapt pe care a stabilit-o poate justifica reformarea hotărârii atacate. Înalta Curte constată că decizia recurată conţine o motivare logică şi suficientă, care respectă exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează încălcarea normelor de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, în extinderea normelor dincolo de ipotezele la care se aplică ori în restrângerea nejustificată a aplicării acestora.

Instanţa supremă constată că susţinerile prin care se invocă încălcarea dispoziţiilor art. 1539 şi art. 1540 C. civ. din 1864 sunt formulate omisso medio faţă de faptul că recurenta nu a supus aceste aspecte analizei instanţei de apel. Aceste critici nu pot fi aduse în atenţia instanţei direct în recurs.

În ceea ce priveşte criticile legate de analiza dezechilibrului semnificativ creat de clauza care obligă intimata-reclamantă să renunţe la beneficiul de diviziune şi de discuţiune şi cele prin care se susţine încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 193/2000 în ceea ce priveşte caracterul clar şi inteligibil al clauzei contestate, calitatea de consumator neavizat a intimatei-reclamante, îndeplinirea condiţiei negocierii şi încălcarea cerinţei bunei-credinţe, instanţa supremă reţine că acestea nu pot fi analizate din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât se reiau susţinerile din cererea de apel şi se aduc în discuţie aspecte de fapt, care au fost supuse deja analizei instanţei de apel, şi care nu pot fi reanalizate în recurs.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei nr. 598/A din 9 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei nr. 598/A din 9 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 aprilie 2022.