Inadmissibility of extraordinary appeal where arguments merely re-examine merits and fail to articulate specific legal errors under the Code of Civil Procedure
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice annulled the appeal (recurs) filed by the claimants, thereby upholding the appellate decision that dismissed their claims, and ruled without further recourse. The dispute concerned a request to compel a central depositary to update shareholder registers and transfer shares from a dissolved private association to its individual members, with the claimants arguing that a prior Supreme Court judgment constituted res judicata on the fulfillment of privatization obligations and that statutory transfer rules applied automatically upon dissolution. The Supreme Court determined that the appeal was formally invalid because the arguments alleged insufficient reasoning and misapplication of material law, but in substance sought a re-examination of the merits and factual elements, which is impermissible in an extraordinary appeal limited to verifying legality; specifically, the Court held that the appellate court’s reliance on specific financial instrument transfer regulations rather than the privatization law did not constitute a legal error, and the criticism of the appellate court’s motivation did not meet the strict criteria for annulment under the Code of Civil Procedure.
Legislator headnote
AI generatedart. 31 din Legea nr. 77/1994, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 435 alin. (2) C. proc. civ, art. 5 din C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 487 alin. (1) C. proc. civ; Inadmissibility of extraordinary appeal where arguments merely re-examine merits and fail to articulate specific legal errors under the Code of Civil Procedure: La fel ca şi prima instanţă, instanţa de apel a înlăturat, fără a face un raţionament propriu, toate argumentele din apel cu privire la necesitatea unei actualizări a înregistrărilor de la Depozitarul Central privind pe A., efectele hotărârilor judecătoreşti depuse la dosarul cauzei, efectele dispariţiei A. şi imposibilitatea de aplicare exactă a normei din Codul Depozitarului, precum şi aplicarea prevederilor art. 31 din Legea nr. 77/1994 privind dizolvarea A..
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 13 aprilie 2022
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 23 august 2017, reclamanţii A. S.A. şi B., în contradictoriu cu pârâta DEPOZITARUL CENTRAL S.A., au solicitat: să se constate intervenit transferul acţiunilor deţinute de A. către acţionarii persoane fizice ai societăţii A. S.A.; să fie obligată pârâta la înscrierea acţiunilor rezultate din transferul acţiunilor de la A. S.A. în registrul acţionarilor societăţii; să se constate că reclamantul B. este acţionarul societăţii A. S.A., cu un număr de 2.151.794 acţiuni, reprezentând 84,82% din capitalul social.
În urma solicitărilor instanţei de judecată, cererea de chemare în judecată a fost precizată, arătatându-se că cele 2 capete de cerere - nr. 1 şi 3, nu reprezintă o acţiune în constatare a unui drept patrimonial, ci constatări de fapt, prealabile, în baza cărora se solicită obligarea pârâtei la înscrierea acţiunilor în registrele publice gestionate de aceasta.
Prin sentinţa civilă nr. 3880 din 20 decembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active, a fost respinsă cererea, astfel cum a fost precizată.
Prin decizia civilă nr. 785/A din 6 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanţii-reclamanţi A. S.A. şi B., în contradictoriu cu intimata-pârâtă DEPOZITARUL CENTRAL S.A., împotriva sentinţei civile nr. 3880 din 20 decembrie 2018, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017.
Împotriva acestei decizii, reclamanţii A. S.A. şi B. au formulat două cereri de recurs, prin apărători diferiţi.
În susţinerea recursului, astfel cum acesta a fost declarat prin C., recurenţii-reclamanţi arată că instanţa de apel s-a contrazis în susţinerile sale, pe de o parte reţinând că refuzul A.A.A.S. de a-şi da acordul scris pentru confirmarea încheierii monitorizării postprivatizare este nejustificat, în condiţiile în care exista decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3307/2006, prin care s-a constatat că toate obligaţiile din contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni au fost respectate şi, pe de altă parte, a arătat că pârâta Depozitarul Central S.A. nu poate să ignore lipsa inscrisului constatator al faptului încetării monitorizării postprivalizare.
Din această perspectivă, astfel cum susţin recurenţii-reclamanţi, nu mai exista vreun aspect litigios asupra căruia tribunalul ar fi trebuit să se pronunţe, întrucât acesta fusese soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În opinia recurenţilor-reclamanţi, instanţa de apel trebuia să reţină că, potrivit art. 31 din Legea nr. 77/1994, acţiunile dobândite de asociaţie sunt transmise de drept în proprietatea membrilor asociaţiei, instituţia implicată în privatizarea societăţii, respectiv Fondul Proprietăţii de Stat (F.P.S.), ale cărei atribuţii au fost preluate de A.A.A.S. (fosta A.V.A.S.), neexercitând opoziţie la lichidarea şi radierea A..
Instanţa de apel, ca şi prima instanţă, astfel cum susţin recurenţii-reclamanţi, a omis să analizeze şi cele două împrejurări/constatări de fapt, prealabile, în baza cărora au solicitat obligarea pârâtei la înscrierea acţiunilor în registrele publice gestionate de aceasta.
În opinia recurenţilor-reclamanţi, instanţa de apel trebuia să analizeze argumentele pe care le-au invocat cu privire la aplicarea prevederilor art. 31 din Legea nr. 77/1994, cu atât mai mult cu cât instanţa de fond a primit apărarea pârâtei, potrivit căreia transferul acţiunilor nu se realizează de drept, ca efect al dizolvării şi radierii asociaţiei.
Recurenţii-reclamanţi mai arată şi că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în decizia nr. 3307 din 01 noiembrie 2006, în considerente, a constatat cu autoritate de lucru judecat că intimata-pârâtă A. a demonstrat în mod clar şi concludcnt că programul investiţional a fost realizat la termenul contractual.
Ca urmare, recurenţii-reclamanţi apreciază că A. nu i se mai putea imputa neîndeplinirea vreunei clauze contractuale, iar A.V.A.S./A.A.A.S. avea obligaţia de a emite acel înscris despre care vorbesc atât Tribunalul Bucureşti, cât şi Curtea de Apel Bucureşti.
În opinia recurenţilor-reclamanţi, lipsa acestui inscris constatator, pe care A.A.A.S. nu doreşte să-l elibereze, era însă suplinită de decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3307/2006, împrejurare pe care ambele instanţe au ignorat-o.
Recurenţii-reclamanţi mai susţin şi că A.A.A.S. nu doreşte să emită înscrisul constatator, motivat de faptul că A. figurează în evidentele A.A.A.S. cu o datorie de 90.000 RON, stabilită printr-o hotărâre judecătorească, pentru a cărei executare s-a implinit termenul de prescripţie de aproape 15 ani. Ceea ce doreşte A.A.A.S. este ca societatea A. S.A. să plătească această datorie în locul A., cunoscând faptul că această creanţă nu mai poate fi recuperată, deoarece a intervenit prescripţia dreptului de a cere executarea silită, iar debitorul nu mai există, fiind radiat.
De altfel, astfel cum arată recurenţii-reclamanţi, Tribunalul Bucureşti, respingând excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de pârâtă, a reţinut că titularul dreptului la acţiune este deţinătorul instrumentelor financiare al căror transfer se solicită, adică A., care a fost radiată şi, ca urmare, nu au interesul să promoveze o astfel de acţiune.
Recurenţii-reclamanţi mai susţin şi că, având în vedere legislaţia în materia valorilor mobiliare şi atribuţiile societăţii Depozitarul Central S.A., ţinând seama de faptul că evidenţa acţiunilor societăţii A. S.A. nu este conformă cu situaţia de fapt, au solicitat de mai multe ori pârâtei să rezolve problema înregistrării corecte a acţionarilor societăţii şi că nici până la această dată evidenţele acţionarilor nu sunt actualizate.
Recurentul-reclamant B. arată că deţine peste 84% din numărul total de acţiuni şi că pârâta a recunoscut în întâmpinarea depusă că i s-a cerut de mai multe ori să actualizeze informaţiile publice cu privire la acţionarii reali ai societăţii, justificându-şi inacţiunea prin aceea că a solicitat date, informaţii şi declaraţii de la A., care a fost radiată. Mai mult decât atât, societatea A. S.A. nu poate funcţiona în condiţii normale pentru că organul său de conducere nu poate lua hotărâri, neputând fi asigurat cvorumul necesar validării hotărârilor, din cauza evidenţelor eronate din registrul public deţinut de Depozitarul Central, multe din hotărârerile adunării generale fiind anulate de instanţele de judecată.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În cererea de recurs formulată de recurenţii-reclamanţi prin D., au fost expuse următoarele motive de casare:
Sub un prim aspect, recurenţii-reclamanţi invocă insuficienta motivare a hotărârii recurate, instanţa de apel preluând în cuprinsul deciziei doar apărările formulate de Depozitarul Central şi citând prima instanţă, fără a face o analiză proprie şi a analiza efectiv motivele invocate de aceştia.
În opinia recurenţilor-reclamanţi, motivarea instanţei de apel este extrem de succintă faţă de complexitatea cauzei, situaţia de fapt şi argumentele formulate de către părţi.
Recurenţii-reclamanţi mai arată şi că instanţa de apel, chiar dacă a reţinut că motivarea sentinţei primei instanţe este o preluare integrală a argumentelor Depozitarului Central, a apreciat că o astfel de abordare este corectă şi a constatat că hotărârea este suficient motivată.
La fel ca şi prima instanţă, instanţa de apel a înlăturat, fără a face un raţionament propriu, toate argumentele din apel cu privire la necesitatea unei actualizări a înregistrărilor de la Depozitarul Central privind pe A., efectele hotărârilor judecătoreşti depuse la dosarul cauzei, efectele dispariţiei A. şi imposibilitatea de aplicare exactă a normei din Codul Depozitarului, precum şi aplicarea prevederilor art. 31 din Legea nr. 77/1994 privind dizolvarea A..
Recurenţii-reclamanţi apreciază că instanţa de apel a ignorat complet argumentele prezentate prin apel sau prin celelalte acte de procedură pe care le-au depus, această situaţie echivalând cu o lipsă a motivării.
Un alt motiv de recurs invocat vizează faptul că hotărârea recurată este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.
În susţinerea acestui motiv de casare, recurenţii-reclamanţi arată că menţiunile instanţei de apel privind faptul că Depozitarul Central nu ar fi decât un registrator, care nu este îndreptăţit să analizeze decât aspectele formale ale înregistrării, sunt greşite în contextul reglementării activităţii acestui depozitar şi a efectelor pe care le au înregistrările efectuate cu privire la transferul activelor mobiliare.
Refuzul Depozitarului Central de a efectua transferul pentru că nu a fost prezentată o confirmare a încetării monitorizării postprivatizare a contractului încalcă, în opinia recurenţilor-relamanţi, autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti depuse la dosar şi este incompatibilă cu situaţia dedusă judecăţii.
În acest sens, recurenţii-reclamanţi arată că prin decizia nr. 3307/2006, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a constatat realizarea de către A. a obligaţiilor investiţionale din contractul de privatizare, aceasta fiind opozabilă părţilor, în raport de prevederile art. 435 alin. (2) C. proc. civ.
În opinia recurenţilor-reclamanţi, atât timp cât cea mai Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a tranşat irevocabil problema obligaţiilor din contractul de privatizare, prezentarea unui act formal de încetare a monitorizării postprivatizare nu ar mai putea constitui o condiţie esenţială pentru transferul acţiunilor de la A. către membrii săi şi actualizarea informaţiilor privind registrul acţionarilor societăţii A..
Totodată, în această analiză ar fi trebuit avut în vedere faptul că această condiţie impusă de Depozitarul Central este o condiţie raportată la o legislaţie adoptată la mulţi ani după încheierea contractului de privatizare (şi anume Ordonanţa de Guvern nr. 25/2002) şi care stabileşte un proces de monitorizare postprivatizare care nu a fost avut în vedere la încheierea acestui contract.
În opinia recurenţilor-reclamanţi, este eronată analiza instanţei de apel în sensul că solicitarea Depozitarului Central de prezentare a confirmării încetării monitorizării postprivatizare s-ar baza pe prevederea contractuală care impune "acordul scris al vânzătorului" la transferul acţiunilor către terţi, această motivare fiind contradictorie. Astfel, se susţine întâi că Depozitarul Central acţionează după norme stricte fără a se putea adapta la situaţii de fapt specifice, ceea ce ar implica proceduri generale aplicabile oricărei situaţii, pentru ca mai apoi să se aprecieze de către instanţa de apel că solicitarea Depozitarului Central se bazează pe o anumită prevedere contractuală care nu are cum să fie identică în toate contractele de privatizare încheiate cu asociaţii de tip PAS.
Potrivit recurenţilor-reclamanţi, analiza coroborată a contractului de privatizare, a Legii nr. 77/1994 şi a Statutului A., conduce la concluzia că instanţa a interpretat greşit sensul şi efectele prevederii contractuale menţionate de aceasta în motivare, întrucât această clauză nu se referă decât la transferurile către terţi şi nu poate să fie aplicabilă transferurilor către membrii asociaţiei, situaţii care sunt reglementate distinct.
O altă critică vizează faptul că instanţa de apel a înlăturat în mod nejustificat argumentele privind aplicarea art. 31 din Legea nr. 77/1994, potrivit căruia acţiunile dobândite de o asociaţie sunt transmise de drept în proprietatea membrilor asociaţiei.
Atât Depozitarul Central, cât şi instanţele de judecată au susţinut că dreptul de proprietate asupra instrumentelor financiare se transmite în conformitate cu prevederile Legii nr. 297/2004 şi ale Regulamentului nr. 13/2005 şi că alte reglementări nu sunt relevante pentru soluţionarea cauzei, însă aspectul invocat ţine doar de formalismul transferului de proprietate (prin deschiderea de conturi individuale ale membrilor asociaţiei) şi nu de condiţiile de fond pentru validitatea unui astfel de transfer.
Soluţia instanţei de apel, în opinia recurenţilor-reclamanţi încalcă prevederile art. 5 din C. proc. civ., fiind în sine o denegare de dreptate.
Obligaţia judecătorului de a primi şi soluţiona cererile formulate în cadrul procesului civil este ridicată de noul C od de procedură civilă la rang de principiu fundamental, având o importanţă deosebită.
Odată primită şi înregistrată cererea pe rolul instanţei judecătoreşti, judecătorul are obligaţia de a o soluţiona, în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile. Chiar şi în ipoteza în care legea nu prevede dispoziţii exprese pentru rezolvarea cererii respective sau este incompletă, judecătorul va trebui să recurgă la alte norme juridice sau principii de drept incidente, pronunţând o soluţie. Dacă legea este neclară, judecătorul are obligaţia de a o interpreta în conformitate cu principiile de drept pentru a o putea aplica în cazul dedus judecăţii.
În cauza de faţă, astfel cum susţin recurenţii-reclamanţi, aceste principii nu au fost respectate de către instanţe, cererile nefiind soluţionate prin raportare la dispoziţiile legale invocate, aplicabile cu privire la transferul acţiunilor de la A. la membrii PAS, ci strict prin raportare la procedurile instituite de Codul Depozitarului.
S-a constatat astfel că situaţia de fapt în care se află recurenţii-reclamanţi după lichidarea şi radierea A. nu este reglementată de către procedurile Codului Depozitarului, aşa că solicitarea acestora nu poate fi soluţionată, indiferent de autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti sau de caracterul abuziv al refuzului A.A.A.S. de eliberarea a confirmăm de încetare a monitorizării postprivatizare
Judecătorii cauzei, astfel cum susţin recurenţii-reclamanţi, nu au analizat dacă sunt totuşi îndreptăţiţi, prin raportare la legislaţia pieţei de capital, legislaţia privatizării şi cea privind asociaţiile de tip PAS să obţină înregistrarea transferului şi menţionarea ca acţionari a membrilor fostei Asociaţii PAS.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
Prin adresa depusă la dosar la data de 23 septembrie 2020, recurenţii-reclamanţi au arătat că îşi însuşesc ambele recursuri, solicitând instanţei să aibă în vedere argumentele expuse prin cele două cereri.
Intimatul-pârât DEPOZITARUL CENTRAL S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat nulitatea recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Recurenţii-reclamanţi au formulat răspuns la întâmpinare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost efectuat şi comunicat părţilor, pentru a depune puncte de vedere.
Recurenţii-reclamanţi au depus punct de vedere.
Analizând recursul declarat de recurenţii-reclamanţi sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 499 din acelaşi cod, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs".
Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
De asemenea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancţiunea nulităţii pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.
Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă se aduc critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi se arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menţionat mai sus.
Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, astfel că autorii acestuia trebuie să îşi exprime nemulţumirea în tiparele fixate de lege.
În speţă, Înalta Curte constată că prin memoriul de recurs recurenţii-reclamanţi, deşi au indicat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., susţinerile pe care le-a dezvoltat nu se încadrează în niciunul dintre motivele de recurs de la art. 488.
În susţinerea motivului de casare reglementat de preverile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi invocă motivarea succintă a hotărârii, faptul că instanţa de apel nu a dat curs propriei interpretări a acestora şi că a ignorat complet argumentele prezentate prin apel sau prin celelalte acte de procedură pe care le-au depus.
Înalta Curte arată că în cazul motivării succinte a hotărârii nu se poate reţine motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ca de altfel nici în cazul în care părţile îşi exprimă, de fapt, nemulţumirea cu privire la soluţia dată de instanţa de prim control judiciar.
Şi motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat formal, deoarece prin argumentele expuse, recurenţii-reclamanţi urmăresc o nouă judecată a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei, inclusiv din perspectiva îndeplinirii obligaţiilor din contractul de privatizare, sens în are recurenţii-reclamanţi invocă decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3307/2006.
Înalta Curte reţine că argumentele prin care recurenţii-rclamanţi au susţinut încălcarea de către instanţa de apel a prevederilor legale referitoare la rolul şi activitatea Depozitarului Central, inaplicabilitatea prevederilor O.G. nr. 25/2002, dispoziţie ulterioară momentului încheierii cotractului, analiza contractului de privatizare şi a Statului A. sunt invocate omisso medio, astfel că nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs.
Totodată, faptul că instanţa de apel a reţinut că dreptul de proprietate asupra instrumentelor financiare se transmite în conformitate cu prevederile Legii nr. 297/2004 şi ale Regulamentului nr. 13/2005 şi că, în raport de situaţia de fapt reţinută, art. 31 din Legea nr. 77/1994 nu este aplicabil, nu poate atrage incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Totodată, argumentele ce vizează neactualizarea structurii acţionariatului, imposibilitatea desfăşurării activităţii societăţii A. S.A. constituie critici de netemeinicie şi nu de nelegalitate. Reiese astfel că recurenţii-reclamanţi tind să obţină o nouă verificare a susţinerilor lor, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac.
Înalta Curte reţine că şi încălcarea de către instanţa de apel a prevederilor art. 5 C. proc. civ. este formală, în condiţiile în care cererea de chemare în judecată a fost soluţionată.
Prin urmare, pentru considerentele care preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, raportat la dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarant de recurenţii-reclamanţi A. S.A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 785/A din 6 iulie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. S.A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 785/A din 6 iulie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 aprilie 2022.