State liability for judicial error: res judicata bar on subsequent civil claim after prior criminal compensation award

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 3 ianuarie 2002 sub nr. 26 pe rolul Judecătoriei Orăștie, reclamantul B.P. a chemat în judecată statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pe pârât la plata sumei de 500.000.000 lei cu titlu de daune morale.

În motivarea acțiunii sale reclamantul arată că pretențiile sale sunt pentru următoarele erori judiciare a căror victimă a fost:

- trimiterea sa în judecată penală pentru infracțiunile de fals intelectual, uz de fals, rupere de sigilii, folosirea creditului societății în alte scopuri și în defavoarea acesteia;

- condamnarea sa prin sentința penală nr. 85 din 27 mai 1999 a Judecătoriei Orăștie pentru două din aceste infracțiuni;

- susținerea în toate fazele de judecată de către Parchet a învinuirilor din rechizitoriu.

Se arată de către reclamant că Tribunalul Hunedoara prin decizia pronunțată l a achitat pentru toate infracțiunile pentru care fusese trimis în judecată, hotărârea care a fost menținută de către Curtea de apel Alba Iulia.

În consecință, arată reclamantul, de la condamnarea sa, 27 mai 1999, și, până la achitare, 22 decembrie 1999, a fost nevoit să poarte stigmatul de infractor, motiv pentru care a fost exclus din partid și cariera sa politică s-a terminat – la alegerile din iunie 2000 a pierdut postul de consilier municipal – deoarece, alegătorii nu au votat o persoană condamnată penal.

Judecătoria Orăștie, prin sentința civilă nr. 45 din 30 ianuarie 2002 și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara – în baza art. 2 pct. 1 lit. i) C. proc. civ.

Tribunalul Hunedoara, prin sentința civilă nr. 1080 din 29 mai 2002, a respins acțiunea reținând existența autorității de lucru judecat.

În acest sens instanța a reținut că reclamantul a mai obținut despăgubiri pentru erorile judiciare invocate în această cauză, motivele din prezenta cauză fiind motivele care au stat la baza acordării daunelor morale prin sentința civilă 239/2000 a Tribunalului Hunedoara.

Se mai reține de către instanța de fond că tripla identitate prevăzută de art. 1021 C. civ., respectiv de părți, de obiect și de cauză, există, și în consecință un al doilea proces nu mai este posibil, părțile riscând să se supună autorității lucrului judecat.

Împotriva acestei sentințe reclamantul a formulat apel invocând motive de nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

Curtea de apel Alba Iulia, prin decizia civilă nr. 58 din 17 ianuarie 2003, a respins ca nefondat apelul.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că instanța de fond a apreciat legal și temeinic că în speță există autoritate de lucru judecat fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1021 C. civ. (cauza: dispozițiile art. 504 C. proc. pen., obiectul: daune morale în sumă de 500.000.000 lei – care au fost acordate – și persoane).

Împotriva acestei decizii în termen legal reclamantul a declarat recurs, care însă nu a fost structurat conform prevederilor art. 303 pct. 3 și 304 punctele 1 – 10 C. proc. civ.

Se susține că instanța a apreciat greșit că dreptul la reparație în urma condamnării pe nedrept nu poate fi acordat decât în temeiul art. 504 C. proc. civ., când acest drept este prevăzut de către art. 48 alin. (3) din Constituția României, care prevede că statul răspunde patrimonial pentru toate erorile judiciare săvârșite în procesele penale și că nu se poate confunda eroarea unui procuror de a aresta pe nedrept cu eroarea unui judecător de a condamna pe nedrept.

Este de reținut în primul rând că față de nestructurarea recursului și de neindicarea nici unui temei de drept Curtea, în baza art. 306 alin. (3) C. proc. civ., analizând recurs urmează să se rețină că în principal acesta se referă la modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și apel, care a determinat o greșeală gravă de fapt pe baza căreia instanțele au reținut existența autorității lucrului judecat, acest motiv încadrându-se în art. 304 pct. 11 C. proc. civ., text de lege care a fost însă abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000, deci nu mai poate fi analizat.

Susținerea din recurs prin care se invocă faptul că temeiul de drept al acțiunii este prevederea art. 48 alin. (3) din Constituție, ar putea fi interpretată că s-ar întemeia pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. „aplicarea greșită a legii” dar nu este întemeiată pentru următoarele considerente:

Din cuprinsul cererii de chemare în judecată și din actele dosarului rezultă că reclamantul a fost condamnat pe nedrept pentru săvârșirea unor fapte penale și apoi achitat, astfel că pretențiile sale pot fi fundamentate pe prevederile normelor speciale care reglementează această procedură, respectiv art. 504 alin. (1) C. proc. pen.

Dispozițiile art. 48 alin. (3) din Constituție este o normă de principiu constituțională.

În baza acesteia a fost emisă norma specială de procedură în conformitate cu care în mod legal și temeinic instanțele au soluționat cauza.

De altfel norma din cadrul de procedură penală este în deplină concordanță cu norma constituțională.

În consecință hotărârile au fost pronunțate cu aplicarea corectă a legii.

Astfel fiind urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamantul B.P. împotriva deciziei nr. 58 A din 17 ianuarie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 decembrie 2003.