Competence conflict over payment claims arising from the execution of a public concession contract

Şedinţa publică din data de 13 aprilie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

La data de 04 noiembrie 2020 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITAR-VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR, prin care a solicitat să fie obligată pârâta la achitarea sumei de 70.000 RON (respectiv: 10.000 RON/lună de la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 şi până la data apariţiei O.U.G. nr. 117/2020, adică de la data de 16.12.2019 - până la data de 24.07.2020), conform art. IV alin (1) din Legea nr. 236/2019, având în vedere că prin adresa comunicată de către A.N.S.V.S.A. la notificarea reclamantei, nu se menţionează începând cu ce dată se achită suma stabilită lunar prin lege, care sunt persoanele juridice/fizice îndreptăţite să beneficieze de aceasta, modalitatea de plată, dacă se aplică retroactiv etc., astfel încât consideră că este în prezenţa unui refuz al A.N.S.V.S.A. de a soluţiona favorabil cererea sa, pentru perioada anterioară O.U.G. nr. 117/2020, când suma de 10.000 RON/lună se acorda fiecărui deţinător de contract (valid), fără decont justificativ.

Prin sentinţa civilă nr. 3133 din 11 mai 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială, în baza art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., raportat la art. 10 alin. (1), alin. (3) şi alin. (4) din Legea nr. 554/2004 şi, pe cale de consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

În esenţă, instanţa a reţinut că, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Sub un prim aspect instanţa a constatat că raportul de drept administrativ dedus judecăţii vizează exercitarea unei competenţe de către o autoritate publică centrală, respectiv Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi care nu privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora.

Conform art. 10 alin. (3) şi alin. (4) din Legea nr. 554/2004, reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului.

Instanţa a avut, de asemenea, în vedere că reclamantul are sediul în localitatea Smărdioasa, judeţul Teleorman şi a constatat că acesta este situat în circumscripţia Tribunalului Teleorman, respectiv a Curţii de Apel Bucureşti, apreciind că în cauză, competenţa materială aparţine Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Cererea a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 17.06.2021.

Prin sentinţa civilă nr. 1791 din 03 decembrie 2021 Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi declinată cauza în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la achitarea sumei de 70.000 RON (respectiv: 10.000 RON/lună de la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 şi până la data apariţiei O.U.G. nr. 117/2020, adică de la data de 16.12.2019 - până la data de 24.07.2020), conform art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, ca urmare a existenţei între părţi a contractului de concesiune nr. x/01.09.1999, prelungit prin actul adiţional nr. x/25.08.2014.

Curtea a arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi orice litigii legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ. Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competenţa de soluţionare a instanţelor civile de drept comun.

Având în vedere faptul că pretenţiile deduse judecăţii decurg din executarea unui contract de concesiune, instanţa a apreciat că în cauză competenţa revine, conform dispoziţiilor menţionate, instanţelor civile de drept comun.

În aceste condiţii, în raport de valoarea pretenţiilor (70 000 RON), în conformitate cu prevederile art. 94 lit. k) C. proc. civ., instanţa competentă din punct de vedere material este judecătoria, în ceea ce priveşte competenţa teritorială, Curtea constatând ca fiind aplicabile prevederile art. 111 C. proc. civ., instanţa competentă fiind Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorul 1, secţia a II-a civilă la data de 24.12.2021.

Prin sentinţa civilă nr. 1590 din 18 februarie 2022, Judecătoria Sectorul 1, secţia a II-a civilă a admis necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus suspendarea judecării cauzei şi înaintarea dosarului către Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În pronunţarea acestei soluţii, instanţa a reţinut că, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public".

Instanţa a reţinut şi art. 8 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care dispune că "persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. (2) Instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi orice litigii legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ. Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competenţa de soluţionare a instanţelor civile de drept comun".

În speţă, instanţa a constatat că nu a fost învestită cu o acţiune ce priveşte executarea unui contract administrativ, conform art. 8 alin. (2) teza finală din Legea nr. 554/2004, întrucât litigiul de faţă nu decurge din executarea unor drepturi şi obligaţii ce fac obiectul contractului de concesiune nr. x/01.09.1999 încheiat de reclamantă cu D.S.V.S.A. Teleorman (care de altfel nici nu este parte în acţiune).

În realitate, după cum a precizat şi detaliat pe larg în cuprinsul cererii introductive chiar reclamanta, instanţa este învestită cu o acţiune întemeiată pe art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 - persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă - exprimat de A.N.S.V.S.A. prin adresa nr. x/04.08.2020.

Astfel, instanţa a considerat că reclamanta pretinde repararea pagubei cauzate prin încălcarea unui drept recunoscut de Legea nr. 236/2019 prin acordarea sumei de 10.000 RON/lunar pe perioada 16.12.2019-24.07.2020, care reprezintă intervalul de timp dintre intrarea în vigoare a Legii nr. 236/2019 şi apariţia O.U.G. nr. 117/2020, plata sumelor de bani cuvenite în baza legii reprezentând o consecinţă a constatării lipsei de temeinicie a refuzului autorităţii, în speţă pârâta A.N.S.V.S.A.

Totodată, instanţa a mai arătat că, potrivit art. 96 C. proc. civ., curţile de apel judecă, în primă instanţă, cererile în materie de contencios administrativ şi fiscal, potrivit legii speciale şi că raportul dedus judecăţii este unul de contencios administrativ, care se înscrie în sfera de aplicare a art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Ca atare, prin aplicarea criteriului poziţionării autorităţii publice împotriva căreia este îndreptată cererea de chemare în judecată (AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR), instanţa a apreciat că revine curţii de apel competenţa materială de soluţionare a prezentei cauze, potrivit art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITAR-VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR, reclamanta a solicitat să fie obligată pârâta la achitarea sumei de 70.000 RON (respectiv: 10.000 RON/lună de la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 şi până la data apariţiei O.U.G. nr. 117/2020, adică de la data de 16.12.2019 - până la data de 24.07.2020), conform art. IV alin (1) din Legea nr. 236/2019.

În soluţionarea conflictului negativ de competenţă, instanţa supremă va avea în vedere dispoziţiile art. 53 alin. (1) indice 1 din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii legale care prevăd: "Procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia civilă a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia în care îşi are sediul social/domiciliul reclamantul."

Înalta Curte constată că pretenţia reclamantei decurge din executarea unui contract administrativ ce a fost încheiat în conformitate cu prevederile Legii nr. 218/1998 şi că în privinţa acestor contracte legiuitorul a înţeles să reglementeze norme speciale, sub aspectul procedurii de soluţionare a litigiilor născute, în speţă, art. 53 alin. (1)1 din Legea nr. 101/2016.

Totodată, Înalta Curte este ţinută a se pronunţa în limitele învestirii, astfel că, reţinând că Tribunalul Bucureşti, secţia Civilă nu se află printre instanţele aflate în conflict, astfel că urmează a trimite cauza Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, ca primă instanţă competentă.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 aprilie 2022.