Cassation admissibility: failure to formulate specific illegality grounds for contract annulment based on third-party fraud
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice annulled the appeal on cassation filed by the plaintiff gas company, leaving in force the Court of Appeal’s decision that dismissed the lower court’s judgment, thereby rejecting the plaintiff's claims against the defendant real estate company. The dispute concerned the nullity of a notarized land sale contract valued at approximately 1.66 million EUR, where the plaintiff alleged consent vitiated by fraud committed by a third party, while the defendant challenged the cassation as improperly motivated. The decisive legal basis was the procedural requirement that cassation appeals must contain specific arguments of illegality fitting the strict grounds defined in the Code of Civil Procedure, rather than merely re-litigating factual determinations or evidentiary assessments, leading to the application of the nullity sanction for failure to substantiate the mandatory grounds for cassation.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 1215 C. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 486 alin. (3) C. proc. civ; Cassation admissibility: failure to formulate specific illegality grounds for contract annulment based on third-party fraud: Recurenta a invocat şi motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. susţinând că întreaga motivare pentru care instanţa de apel a respins cererile în probaţiune reiterate în apel încalcă prevederile art. 22 şi art. 478 alin. (2) din acelaşi cod.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2022
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2020 la data de 28 mai 2020 pe rolul Tribunalului Mureş, secţia Civilă, reclamanta Societatea Naţională de Gaze Naturale "A." S.A. Mediaş, în contradictoriu cu pârâta Societatea "B."S.R.L. Tg. Mureş, a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/10.04.2020 la Societatea Profesională Notarială "C." în valoare totală de 8.042.525,81 RON, echivalentul a 1.665.878 euro, având ca obiect terenul în suprafaţa totală de 17.174 mp., ca urmare a vicierii consimţământului exprimat de reclamantă; repunerea părţilor în situaţia anterioară, cu rectificarea înscrierilor efectuate în cartea funciară a localităţii Corunca privind vânzarea-cumpărarea terenurilor a căror anulare o solicită.
Prin sentinţa civilă nr. 732 din 23 septembrie 2020 Tribunalul Mureş, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat cauza la Tribunalul Specializat Mureş.
Prin sentinţa civilă nr. 71 din 3.12.2020 pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş s-a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta S.N.G.N. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Societatea B. S.R.L.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta SNGN A. SA
Prin decizia nr. 109/A din 27 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost respins ca nefondat apelul.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta SNGN A. S.A..
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 20.08.2021.
Prin memoriul de recurs a fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinându-se că decizia atacată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.
În dezvoltarea criticilor se arată că instanţele de fond nu au avut rol activ în aflarea adevărului deoarece prima instanţă i-a respins probele solicitate, iar instanţa de apel a aplicat greşit art. 1215 C. civ. la starea de fapt dedusă judecăţii întrucât a nesocotit că dolul provine de la un terţ.
Recurenta a invocat şi motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. susţinând că întreaga motivare pentru care instanţa de apel a respins cererile în probaţiune reiterate în apel încalcă prevederile art. 22 şi art. 478 alin. (2) din acelaşi cod.
Probele solicitate au fost în mod explicit arătate atât în cererea de chemare în judecată cât şi în cererea de apel formulată însă instanţa de apel le-a respins motivând că nu sunt arătate împrejurările de fapt ce se solicită a fi lămurite, deşi acestea priveau dolul provenit de la un terţ.
Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului susţinând că recursul nu este motivat din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
La termenul din 18 ianuarie 2022, analizând recursul, sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 499 şi art. 483 alin. (3) din acelaşi cod, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor imperative ale 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", art. 489 alin. (2) din acelaşi cod prevăzând că sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.
Pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate impune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi se arată în ce constau greşelile de judecată, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menţionat mai sus.
În cauză, recurenta a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.
Deşi a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. susţinerile recurentei nu relevă greşita aplicare a normelor de drept procedural sau material, nefiind dezvoltate critici privind modul concret în care prin decizia atacată ar fi fost încălcat aceste norme de drept.
Astfel, susţinerile recurentei în sensul că instanţele de fond nu au avut rol activ în aflarea adevărului deoarece prima instanţă i-a respins probele solicitate, iar instanţa de apel a aplicat greşit art. 1215 C. civ. la starea de fapt dedusă judecăţii întrucât a nesocotit susţinerea că dolul provine de la un terţ, nu reprezintă critici de nelegalitate ci de netemeinicie a deciziei atacate care nu pot fi analizate din perspectiva art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
De asemenea, modul în care instanţa de judecată a apreciat pertinenţa şi utilitatea probelor solicitate, acestea fiind respinse întrucât recurenta nu a arătat în motivarea în fapt a cererii alte fapte conexe precise care să aducă în discuţie existenţa elementelor constitutive ale dolului, nu reprezintă critici de nelegalitate subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
În realitate, prin criticile invocate în susţinerea recursului, se tinde fie la o nouă evaluare a situaţiei de fapt, fie la interpretarea probatoriului, chestiuni asupra cărora instanţa de apel deja s-a pronunţat şi care nu mai pot fi analizate în această etapă procesuală a recursului, în considerarea specificului acestei căi de atac, care vizează exclusiv motive de nelegalitate şi nu de temeinicie ale hotărârii atacate.
În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte constată că examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat critici care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum a arătat şi intimata în susţinerea excepţiei nulităţii recursului, prin urmare nu pot fi analizate din perspectiva art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
Sancţiunea nulităţii recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situaţie intervine şi în cauză din moment ce, aşa cum s-a arătat, recurenta nu a dezvoltat critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ci s-a limitat la simpla afirmare a netemeiniciei deciziei atacate.
Prin urmare, pentru considerentele care preced, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta S.N.G.N. A. S.A. împotriva deciziei nr. 109/A din 27 aprilie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de reclamanta S.N.G.N. A. S.A. împotriva deciziei nr. 109/A din 27 aprilie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 ianuarie 2022.