Judicial exclusion of company administrators for fraud and non-compliance; illegality of appellate ruling issued before exhaustion of legal aid reexamination remedy

Şedinţa publică din data de 13 aprilie 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 14.06.2011 pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia Comercială sub nr. x/2011, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pârâţii C., D. şi S.C. E. S.R.L. CONSTANŢA, solicitând instanţei ca, prin hotărâre judecătorească, să dispună: excluderea asociaţilor/administratori din societatea E. S.R.L. Constanţa, precum şi să se pronunţe cu privire la structura participării la capitalul social al societăţii, a celorlalţi asociaţi.

Prima instanţă a pus în discuţia părţilor conexarea dosarului nr. x/2011, la prezenta cauză, în condiţiile în care, în acel dosar, calitate de reclamanţi aveau C., D. şi S.C. E. S.R.L., care au chemat în judecată pe pârâţii A. şi B., solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună: excluderea acestor pârâţi din cadrul S.C. E. S.R.L.

Prin încheierea din 26 noiembrie 2013, având în vedere că la termen, reclamanţii nu au depus documentele contabile în vederea efectuării expertizei contabile dispuse în cauză, cum de altfel, nu au respectat dispoziţia instanţei de a permite expertului studierea arhivei societăţii pârâte S.C. E. S.R.L., pentru desocotire, instanţa de fond a dispus disjungerea acelui dosar, continuând judecata în cauză.

Prin cerere reconvenţională, pârâtul C., în nume propriu şi pentru S.C. E. S.R.L., prin apărător ales, a solicitat: excluderea asociaţilor B. şi A. din S.C. E. S.R.L., precum şi să se dispună cu privire la structura participării la capitalul social a celorlalţi asociaţi.

Prin cerere reconvenţională, pârâtul D., în nume propriu şi pentru S.C. E. S.R.L., prin apărător ales, a solicitat: excluderea asociaţilor A. şi B. din aceeaşi societate comercială şi, pe cale de consecinţă, să se dispună repartizarea părţilor sociale pe care aceştia le deţin în societate către ceilalţi asociaţi.

Prin sentinţa civilă nr. 3407 din 04 decembrie 2013, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, precum şi excepţia lipsei de interes în ceea ce priveşte cererea reconvenţională; a admis acţiunea principală, dispunând excluderea pârâţilor C. şi D. din calitatea de asociaţi ai S.C. E. S.R.L, cu consecinţa ca părţile sociale deţinute de asociaţii excluşi C. şi D., în cuantum total de 44%, respectiv un procent de 22% aparţinând fiecărui asociat exclus, conform menţiunilor din registrul comerţului, să fie preluate de asociaţii A. şi B., astfel: - asociatul A. va prelua 26,71% părţi sociale din cele 44% deţinute în total de asociaţii excluşi, cumulând astfel 60,71% din părţile sociale, iar - asociatul B. va prelua 17,29% părţi sociale din cele 44% deţinute în total de asociaţii excluşi, cumulând astfel 39,29% din părţile sociale.

Prin aceeaşi hotărâre, instanţa de fond a dispus respingerea cererii reconvenţionale formulată de pârâţii-reclamanţi, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs pârâţii C. şi D., înregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 19.03.2014.

Prin decizia civilă nr. 789 din 11 decembrie 2014, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul, dispunând modificarea în parte a hotărârii recurate, în sensul respingerii acţiunii principale, ca nefondată, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei referitoare la respingerea excepţiilor şi a cererii reconvenţionale.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii A. şi B., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 05 ianuarie 2015.

Prin decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul, dispunând casarea deciziei recurate, cu consecinţa trimiterii spre rejudecare a cauzei aceleiaşi instanţe, pentru soluţionarea căii de atac a apelului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 223 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, "Excluderea se pronunţă prin hotărâre judecătorească la cererea societăţii sau a oricărui asociat", iar alin. (4) al aceluiaşi text, prevede că:

"Hotărârea irevocabilă de excludere se va depune în termen de 15 zile, la oficiul registrului comerţului pentru a fi înscrisă, iar dispozitivul hotărârii se va publica la cererea societăţii în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a".

Din interpretarea dispoziţiilor mai sus - enunţate, astfel cum a reţinut instanţa supremă rezultă, fără echivoc, că, pentru asemenea hotărâri pronunţate în cererea de excludere a asociatului-administrator, se prevede posibilitatea atacării cu apel, şi, apoi, cu recurs, a acestora.

În speţă, Înalta Curte a observat că în cuprinsul Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, pe care s-a fundamentat acţiunea, nu există nici o prevedere specială care să suprime calea de atac a apelului, în cazul unor astfel de hotărâri, cum, de altfel, o face expres în alte cazuri.

S-a mai arătat că, pot fi reamintite şi noile dispoziţii ale art. 132 alin. (9) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, astfel cum au fost modificate prin art. XIV din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial nr. 714 din 26 octombrie 2010, intrate în vigoare la data de 24 noiembrie 2010, potrivit cu care, "… Hotărârea judecătorească pronunţată este supusă numai recursului, în termen de 15 zile de la comunicare".

A mai reţinut instanţa de control că, în anumite cazuri legiuitorul a prevăzut în mod expres, prin reglementarea cu caracter imperativ, măsura înlăturării apelului, ca şi cale de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor pronunţate în condiţiile Legii nr. 31/1990, ceea ce - nu este cazul în speţă, devenind operaţional adagiul "Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus".

A concluzionat instanţa supremă că, în speţa dedusă judecăţii, sentinţa civilă nr. 3407, fiind pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă la data de 04 decembrie 2013 şi vizând o acţiune întemeiată pe prevederile art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, se încadrează în categoria hotărârilor judecătoreşti care, potrivit dispoziţiilor procesuale de drept comun, este supusă căii de atac a apelului, a cărui soluţionare este de competenţa curţii de apel (conform art. 3 pct. 2 C. proc. civ.).

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte constatând că, prin decizia recurată, instanţa de control judiciar, dând o calificare greşită căii de atac promovate, a încălcat, practic, normele de ordine publică privind competenţa materială, nesocotind astfel, şi o regulă cu valoare de principiu constituţional, cea a legalităţii căilor de atac, potrivit căreia, căile de atac sunt instituite prin lege, ceea ce înseamnă că o hotărâre judecătorească, nu poate fi atacată pe alte căi, decât cele expres prevăzute de lege.

Prin urmare, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., cu referire la art. 304 pct. 1 Cod procedură civilă, Înalta Curte a admis recursul declarat de reclamanţii A. şi B., casând decizia recurată, cu consecinţa trimiterii cauzei la Curtea de Apel Constanţa, pentru a judeca calea de atac a apelului, în complet legal constituit din 2 judecători.

Totodată, instanţa supremă a statuat supra împrejurării că, în rejudecare, instanţa de trimitere urmează a analiza pe fond şi celelalte motive, invocate de către recurenţii-reclamanţi prin motivele de recurs suplimentare depuse la dosar, inclusiv susţinerea potrivit căreia, Curtea de Apel Constanţa, soluţionând cauza în complet de recurs şi aplicând dispoziţiile procedurale privind soluţionarea recursului, a efectuat o aplicare greşită a normelor privind probele, în sensul că nu a mai administrat proba cu expertiza tehnică judiciară, admisibilă în faza de atac a apelului.

Primind cauza spre competentă soluţionare Curtea de Apel Constanţa a dispus înregistrarea acesteia sub nr. x/2011* la data de 19 aprilie 2016.

Prin încheierea de şedinţă din data de 14 iunie 2017, Curtea a respins ca nefondată cererea de suspendare a judecăţii, reţinând în esenţă că, temeiul de drept invocat de apelantul C., respectiv dispoziţiile art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. de la 1865, nu este aplicabil în speţă, deoarece legiuitorul a avut în vedere condiţia începerii urmăririi penale pentru o infracţiune, instanţa putând dispune de această manieră numai dacă, "partea interesată prezintă elemente suficiente din care să rezulte că existenţa infracţiunii ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să se pronunţe în cauza supusă suspendării".

Prin încheierea de şedinţă din 15 noiembrie, Curtea a repins cererea apelantului-pârât cerere de preschimbare a termenului de judecată ca urmare a aprecierii lipsei motivelor temeinice, dosarul aflându-se pe rolul instanţei încă din anul 2011 - după casarea cu trimitere spre rejudecare, fiind acordate un număr de 16 termene de judecată.

La 05 decembrie 2017, apelantul-pârât C. a formulat o nouă cerere de recuzare, de această dată, împotriva celui de al doilea membru al completului de judecată, respinsă ca nefondată prin încheierea din aceeaşi dată.

Prin decizia civilă nr. 819 din 20 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2011, a fost respins, ca nefondat, apelul litigii cu profesioniştii - după casare cu trimitere spre rejudecare - promovat de apelanţii- pârâţi C. şi D., împotriva sentinţei civile nr. 3407 din 04 decembrie 2013, pronunţate de Tribunalul Constanţa în dosar nr. x/2011, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi A. şi B. şi cu intimata-pârâtă S.C. E. S.R.L., prin administrator judiciar F..

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Temeiul promovării acţiunii, formulate de reclamanţii A. şi B., respectiv al cererii reconvenţionale, formulate de intimaţii-pârâţi C. şi D., este reprezentat de dispoziţiile art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, ce fac referire la excluderea asociaţilor din cadrul societăţii comerciale.

În acest context, Curtea a observat că legiuitorul a reglementat prin dispoziţiile art. 222 din Legea nr. 31/1990, cauzele generale de excludere a asociaţilor, ele fiind prevăzute în mod determinat şi enumerate în mod limitativ, textul vizat - lit. d) - făcând referire la posibilitatea excluderii asociatului administrator dacă comite o fraudă, prejudiciind astfel societatea comercială, în cadrul căreia deţine această calitate.

Curtea a apreciat că, pentru excluderea din societate a asociatului administrator în baza art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, este necesar să se facă dovada producerii de către acesta a unui prejudiciu conştient şi intenţionat, a intereselor societăţii, prin acte şi fapte periodice de natură a micşora substanţial patrimonial acesteia, în practica judiciară statuându-se că "frauda" poate fi considerată, în principiu, orice acţiune sau inacţiune intenţionată săvârşită de asociatul administrator, iar sancţiunea excluderii poate fi aplicată asociatului administrator, pentru acţiunile sau inacţiunile frauduloase în dauna societăţii, deci, pentru un delict intenţionat săvârşit, autorul faptelor delictuale, urmărind sau acceptând un profit din activitatea sa delictuală.

În speţă, a reţinut Curtea că, din întregul material probator - înscrisuri, proba cu interogatoriu, proba testimonială - a rezultat fără putinţă de tăgadă atitudinea procesuală pe care apelanţii-pârâţi şi reconvenienţi D. şi C. au adoptat-o în cursul judecăţii, şi care, a fost aceea a unui refuz constant de depunere a documentelor financiar contabile şi a celorlalte acte de administrare ale societăţii S.C. E. S.R.L., invocându-se diverse motive, care nu nu au fost primite de instanţa de control.

De altfel, Curtea a avut în vedere că, apelanţii-pârâţi, în calitatea lor de administratori ai societăţii au avut obligaţia de a asigura, până la deschiderea procedurii insolvenţei, ţinerea registrelor cerute de lege, aveau obligaţia de a organiza şi conduce contabilitatea, fiind răspunzători între altele şi de păstrarea documentaţiei contabile, aşa după cum rezultă din art. 73 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990, prin coroborare cu art. 10 alin. (1) din Legea nr. 82/1991.

Prin urmare, a apreciat Curtea că, simplul fapt al încredinţării documentaţiei financiar contabile a societăţii spre păstrare/depozitare unei alte societăţi, nu îi exonerează de răspundere pe apelanţii-pârâţi, ei fiind obligaţi prin lege a păstra arhiva societăţii, pentru a se permite accesul la aceasta, inclusiv expertului contabil în vederea verificării şi întocmirii raportului de expertiză dispus în cauză, fapte care prezumă "reaua credinţă" a acestora, faptele reţinute neputând fi apreciate ca "prezumţii simple", astfel după cum susţin apelanţii.

Curtea de apel a reţinut că pârâţii D. şi C. sunt asociaţi şi administratori în cadrul societăţii S.C. E. S.R.L., având ca activitate principală "producţia de energie electrică", fiind totodată asociaţi şi administratori şi în alte societăţi, având ca activitate principală "producţia de energie electrică".

Curtea a reţinut şi că apelanţii-pârâţi D. şi C. nu permit accesul la documentele societăţii în litigiu, nici măcar reclamanţilor-intimaţi, care în calitatea lor de asociaţi au acest drept recunoscut de lege şi nici instanţei de judecată, sau experţilor judiciari desemnaţi de aceasta, refuzând în mod repetat participarea la adunarea generală a asociaţilor convocată de cei doi intimaţi-reclamanţi.

Necesitatea cunoaşterii situaţiei financiare a societăţii, rezultă în accepţiunea Curţii din chiar împrejurarea că intimaţii-reclamanţii A. şi B. deţin împreună 56% din capitalul social, iar potrivit scopului urmărit la data înfiinţării societăţii, numai aşa pot lua deciziile potrivite/oportune pentru societate, în respectarea legii şi scopului pentru care societatea a fost constituită.

Din înscrisurile depuse la dosar Curtea a constatat refuzul în mod repetat de colaborare, manifestat de apelanţii-pârâţi.

Prin urmare, concluzia primei instanţe precum că din probele menţionate rezultă că pârâţii-reconvenienţi D. şi C., nu numai că nu permit accesul reclamanţilor-asociaţii majoritari A. şi B. - la documentele societăţii, dar fac şi acte de administrare frauduloase în numele S.C. E. S.R.L., este în accepţiunea Curţii legală şi temeinică, atât timp cât, în speţă, au fost produse dovezi din care rezultă că, apelanţii-pârâţi urmăreau folosul societăţilor pe care le-au înfiinţat în anii 2006, 2007 şi 2008, dovedite cu certificatele depuse dosar, fără acordul adunării generale a asociaţilor S.C. E. S.R.L. în care deţin calitatea de asociaţi, precum şi prin încheierea unor contracte cu alte societăţi.

Curtea a avut în vedere că actele de administrare întocmite contrar legii - ce pot fi apreciate ca fiind fapte din care rezultă că s-a comis fraudă în dauna societăţii au fost dovedite cu: actul de licitaţie pentru achiziţia de piatră încheiat între S.C. G. S.R.L., administrată de pârâtul C. şi S.C. E. S.R.L. pentru suma de 735.000,00 RON; contractele de vânzare-cumpărare încheiate de pârâţi - în calitate de administrator în numele S.C. E. S.R.L. cu alte societăţi sau persoane fizice autorizate pentru cantităţi de piatră la sume nejustificat de mici etc., intenţia acestora fiind probabil aceea de a crea o stare de insolvabilitate societăţii în litigiu; contracte de prestări servicii pentru societăţile administrate de pârâţi - în care, au şi calitate de asociaţi, pentru obiective care au drept scop tot "producţia de energie electrică", obiect de activitate similar cu societatea în litigiu; alte activităţi a căror justificare nu poate fi considerată drept una care să conducă la creşterea unui profit al societăţii în litigiu, ci, mai degrabă la ideea de a folosi societatea contrar scopului pentru care a fost înfiinţată şi de a îi crea o stare de insolvabilitate.

Aprecierile sus redate îşi găsesc temeiul în opinia Curţii, în împrejurarea că, pentru activităţile frauduloase desfăşurate de societatea S.C. E. S.R.L. prin actele de administrare efectuate de apelanţii-pârâţi, aceasta a fost supusă executării silite ca urmare a neachitării impozitului pe profit în cuantum de 3.238.213 RON, la care se adaugă majorări de întârziere de 2.636.313 RON, alte impozite şi amenzi, care în total se ridică la suma de 8.275.504 RON.

Că actele de administrare efectuate de apelanţii-pârâţi sunt în situaţia de a prejudicia societatea, rezultă în opinia Curţii, şi din atitudinea acestora, care au înfiinţat societăţi concurente, având acelaşi obiect de activitate "producere energie electrică", la înfiinţarea acelor societăţi neexistând acordul celorlalţi asociaţi, nefiind respectate "restricţiile în exercitarea mandatului de administrator, după încetarea mandatului, precum şi alte restricţii", astfel cum au fost prevăzute în conţinutul art. 18 din actul constitutiv actualizat în 2007.

Din materialul probator administrat în cauză, precum şi din comportamentul adoptat de cei doi apelanţi-pârâţi în timpul judecăţii, care au încercat în tot timpul procesului să tergiverseze soluţionarea cauzei şi nu au arătat care este domiciliul sau reşedinţa lor corect/ă, pentru comunicarea actelor de procedură, Curtea a apreciat că, faptele constând în: schimbarea/mutarea arhivei societăţii de la sediul social declarat; fapta de a încerca să schimbe sediul social al ca S.C. E. S.R.L. fără acordul celorlalţi asociaţi - reclamanţii; refuzul de a pune la dispoziţie documentele financiar contabile pentru a putea fi efectuate expertizele judiciare dispuse în cauză, de instanţa de fond şi ulterior de instanţa de apel; cererile repetate de amânare sau rezilierea contractelor de asistenţă juridică; cererile succesive de suspendare a judecăţii formulate în mod nejustificat; refuzul de a permite accesul experţilor la sediul societăţii sau la sediul societăţii unde reclamanţii au menţionat că ar putea fi arhiva societăţii în litigiu, etc., conduc la concluzia că, apelanţii-pârâţi au urmărit şi urmăresc în continuare, fraudarea societăţii litigante şi a asociaţilor majoritari.

De asemenea, actele contabile întocmite fără aprobarea adunării asociaţilor, bilanţul contabil publicat fără a fi aprobat de asociaţii reclamanţi şi la înregistrarea căruia, aceştia din urmă au formulat opoziţie/intervenţie, au fost considerate de curtea de apel "acte frauduloase", fiind efectuate cu încălcarea prevederilor imperative ale art. 189 şi art. 190 din Legea nr. 31/1990 republicată, faptele încadrându-se în prevederile art. 222 alin. (1) lit. d) teza I din aceeaşi lege.

În egală măsură, plăţile nejustificate şi împrumuturile către alte societăţi comerciale, au determinat Curtea a reţine comiterea de apelanţii-pârâţi de acte în "dauna şi frauda societăţii".

Totodată: achiziţionarea de piatră la preţuri foarte mari, de la S.C. G. S.R.L. administrată de pârâtul C., faţă de contractele încheiate cu alte firme, coroborat cu: neinformarea asociaţilor cu privire la activitatea societăţii comerciale şi lipsa documentaţiei contabile, întocmirea unor contracte care prejudiciază interesele celorlalţi asociaţi majoritari şi ale societăţii în litigiu, dar creează un beneficiu societăţilor concurente, în care apelanţii-pârâţi au calitate de asociaţi şi/sau de administratori, reprezintă, potrivit instanţei de apel fapte ce se încadrează în dispoziţiile art. 222 alin. (1) lit. d) teza a II-a şi teza a III-a din Legea nr. 31/1990 republicată.

Pornind de la împrejurarea că aportul apelantului C. constă în prestarea de servicii pentru societate, aşa cum rezultă din actul constitutiv al acesteia, din anul 2004, coroborat cu răspunsul acestuia la interogatoriul ce i-a fost administrat, precum şi cu acordul intervenit între asociaţi la data de 07.04.2006, Curtea a reţinut că, ambii administratori C. şi D. s-au obligat să presteze servicii în valoare de câte 20.000. euro pentru partea lor socială, stabilindu-se un tarif de 50 euro/oră, acest lucru însemnând potrivit aceluiaşi act, "că o parte socială în valoare de 20.000 euro - corespunde a 400 ore lucrate", deci, plata pentru orele de muncă prestate, era egală cu aportul în societate.

Totodată, Curtea a avut în vedere că la interogatoriul ce a fost administrat S.C. E. S.R.L., la întrebarea nr. 33, răspunsul este evaziv, făcându-se trimitere la actul constitutiv al societăţii, toate aspectele de fapt sus reţinute, conducând instanţa de apel la concluzia că, în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 rep., care justifică excluderea apelanţilor-pârâţi, asociaţii D. şi C. din calitatea de asociat şi, implicit, şi din cea administrator, ca efect al excluderii din motive imputabile lor, din cadrul S.C. E. S.R.L.

Că situaţia de fapt şi de drept sus reţinută este cea corectă, a mai rezultat, în accepţiunea Curţii, şi din împrejurarea că cei doi asociaţi administratori nu au achitat contribuţiile la bugetul de stat, deşi în contul societăţii existau fonduri, astfel încât, societatea a acumulat datorii şi penalităţi, iar consecinţa finală a fost aceea că, bunurile societăţii au fost sechestrate, aceste aspecte coroborându-se cu raportul de inspecţie fiscală încheiat la data de 16.07.2012 şi înregistrat sub nr. x/16.07.2012.

Toate considerentele expuse şi reţinute de Curte, fac parte din categoria actelor şi faptelor periodice de natură a micşora substanţial patrimoniul societăţii, astfel că, instanţa de apel a apreciat că, autorii faptelor delictuale, respectiv administratorii societăţii, apelanţii-pârâţi, au urmărit şi au acceptat un profit din activitatea delictuală săvârşită.

În raport de conţinutul dispoziţiilor art. 223 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, instanţa de apel a reţinut că legal şi temeinic prima instanţă a dispus repartizarea părţilor sociale care au aparţinut celor doi apelanţi-pârâţi, către cei doi intimaţi- reclamanţi, proporţional cu cota fiecărui reclamant, din cota de participare la capitalul social.

În ceea ce priveşte cererea reconvenţională formulată de D. şi C., prin care au solicitat excluderea pârâţilor reclamanţi A. şi B. din S.C. E. S.R.L., în temeiul dispoziţiilor art. 222 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 republicată, Curtea a apreciat că, legal şi temeinic prima instanţă a dispus în sensul respingerii, ca nefondată, a acesteia.

Astfel cum a arătat curtea de apel, dispoziţia legală mai sus menţionată priveşte situaţia asociatului care se amestecă fără drept în administraţie ori contravine dispoziţiilor art. 80 şi art. 82, întrebuinţând capitalul social, bunurile sau creditul în folosul său sau al unei alte persoane, fără consimţământul scris al celorlalţi asociaţi, luând parte ca asociat cu răspundere nelimitată în alte societăţi concurente, având acelaşi obiect de activitate, sau face, fără consimţământul celorlalţi asociaţi, operaţiuni în acelaşi fel de comerţ sau în unul asemănător.

În contextul dat, pentru că în lipsa unor dispoziţii exprese stipulate în actul constitutiv nu se poate dispune excluderea din societatea cu răspundere limitată a asociatului neadministrator, deoarece nici unul dintre cazurile de excludere prevăzute de lege nu îşi găseşte incidenţă în condiţiile în care, cel prevăzut prin lit. a) nu mai are aplicabilitate în prezent, lit. b) şi lit. c) aplicându-se asociatului cu răspundere nelimitată, iar lit. d) numai asociatului administrator, Curtea a apreciat că, în speţă, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 222 lit. c) din lege, invocate de apelanţi, astfel că, şi sub acest aspect, apelul este nefondat, urmând a fi respins.

În egală măsură, în raport de dispoziţiile art. 80 din Legea nr. 31/1990 republicată, coroborare cu cele ale art. 82 din aceeaşi lege, având în vedere întregul material probator administrat în cauză, atât în acţiunea principală, cât şi pentru cererea reconvenţională, în toate ciclurile procesuale, curtea de apel a apreciat nu s-a făcut dovada că intimaţii-reclamanţi A. şi B., ce nu aveau nici măcar calitate de administratori în cadrul societăţii în litigiu, s-ar fi "amestecat fără drept în administrarea societăţii".

Pârât C. a declarat recurs împotriva încheierilor de şedinţă din 14 iunie 2017, 15 noiembrie 2017 şi 5 decembrie 2017, precum şi împotriva deciziei civile nr. 819 din 20 decembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, iar pârâtul D. a declarant recurs împotriva deciziei civile nr. 819 din 20 decembrie 2017.

În susţinerea recursului declarat împotriva încheierilor de şedinţă din 14 iunie 2017, 15 noiembrie 2017 şi 5 decembrie 2017, recurentul-pârât C. arată următoarele:

În ceea ce priveşte încheierea de 15 noiembrie 2017, prin care a fost soluţionată cererea de preschimbare a termenului, recurentul-pârât susţine că instanţa, cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, a respins cererea, fiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 Cod procedură civilă.

În acest sens, recurentul-pârât arată că la data de 06/07.12.2017, s-a stabilit termen la Curtea de Arbitraj Internaţional de la Viena, în dosarul nr. x în care figurau în calitate de pârâţi aceleaşi părţi ca şi în dosarul de faţă, termenul fiind fixat încă din vara anului 2017.

Potrivit recurentului-pârât, chiar şi la ultimul termen de judecată din dosarul nr. x/2011, anterior termenului la care a fost respinsă cererea de preschimbare, a solicitat instanţei să nu fixeze termenul de judecată la această dată, pentru că are loc audierea martorilor în dosarul aflat pe rolul Curţii Internationale de Arbitraj Viena, acest fapt fiind ignorat de către instanţa de apel.

Recurentul-pârât mai arată că, la aceeaşi dată (06.12.2017) a fost fixat şi termenul de judecată în dosarul nr. x/2014, iar instanţa a admis cererea de preschimbare termen în acest dosar, apreciind că motivul în susţinerea cererii este întemeiat.

În cauză, recurentul-pârât susţine că instanţa de apel a motivat în sensul că se urmăreşte tergiversarea dosarului, omiţând să precizeze că nu a solicitat acordarea unui termen ulterior, ci a unuia chiar anteior.

În opinia recurentului-pârât, încheierea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, întrucât imposibilitatea obiectivă de participare nu este o cerere de tergiversare, iar solicitarea privind acordarea unui termen anterior, la fel, nu poate fi apreciată ca o cerere de tergiversare, aşa cum a reţinut instanţa de judecată.

De asemenea, recurentul-pârât apreciază că instanţa de apel, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, faptul că îşi apără interesele singur în ambele dosare, neputând fi apreciat ca o încercare de tergiversare.

Astfel cum arată recurentul-pârât, acest fapt a încălcat dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare.

Totodată, recurentul-pârât consideră că încheierea recurată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

În ceea ce priveşte încheierea de şedinţă din data de 14 iunie 2017, prin care a fost soluţionată cererea de suspendare a cauzei în baza dosarului x/2016, recurentul-pârât susţine incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 Cod procedură civilă.

În acest sens, recurentul-pârât arată că, prin ordonanţa din data de 24.10.2016, Parchetul Berlin a început urmărirea penală împotriva intimaţilor-reclamanţi pentru infracţiuni de delapidare în dosarul 277 Js 4731/16 şi că, deşi a solicitat suspendarea în baza acestui dosar, instanţa nu a analizat cererea.

În ceea ce priveşte dosarul x/2016, recurentul-pârât susţine că a depus la dosarul cauzei începerea urmăririi penale, ignorată în totalitate de instanţa de judecată.

În ceea ce priveşte încheierea de şedinţă din data de 05 decembrie 2017, prin care a fost soluţionată cererea de recuzare a doamnei judecător H., recurentul-pârât arată că instanţa de apel, cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, a respins cererea sa, existând îndoială cu privire la imparţialitatea judecătorilor în soluţionarea acestui dosar.

Recurentul-pârât susţine că acest aspect reiese, printre altele, din împrejurarea că la data de 05.12.2017, ora 12:45, a depus la registratura instanţei cerere de recuzare a doamnei judecător H., iar în aceeaşi zi, cu ora de soluţionare 11:00, a apărut pe site-ul instanţelor de judecată soluţionarea cererii de recuzare depusă ulterior, mai exact la ora 12:45.

Ca atare, recurentul-pârât apreciază, că instanţa de judecata nici nu a avut timp să studieze cererea sa şi nici încheierea la care făcea referire, pentru a soluţiona în mod just incidentul procedurat invocat.

La un alt termen de judecată, recurentul-pârât susţine că a fost lăsat să aştepte finalizarea tuturor dosarelor, cauza sa fiind strigată ultima, aspect ce dovedeşte atitudinea răuvoitoare a completului faţă de persoana sa.

Motivele recursului declarat de recurentul-pârât C. împotriva deciziei civile nr. 819 din 20 decembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sunt următoarele:

Sub un prim aspect, recurentul-pârât susţine că instanţa de apel a pronunţat hotărârea recurată anterior soluţionării cererii de ajutor public judiciar (dosar 9056/118/201 l*/a2).

Astfel cum arată recurentul-pârât, instanta de apel nu ar fi trebuit să judece apelul până nu se pronunţa instanţa în dosarul în care s-a judecat cererea de reexarnnare a cererii de ajutor public judiciar.

Odată respinsă cererea de ajutor public judiciar, la data de 07.12.2017, cu posibilitatea formulării în termen de 5 zile a cererii de reexaminare, instanţa de apel trebuia, în opinia recurentului-pârât, să acorde timp pentru expirarea dreptului de exercitare a căii de atac împotriva încheierii de respingere a cererii de ajutor public judiciar (cerere de reexaminare).

Astfel, decizia instanţei de apel a fost pronunţată la data de 20 decembrie 2017, înainte de soluţionarea cererii de reexaminare (31.01.2018), iar într-o logică juridică firească instanţa de apel nu avea cum să cunoască, la momentul pronunţării hotărârii, care va fi soluţia din cererea de reexaminare.

Ca atare, recurentul-pârât apreciază că soluţionarea ulterioară a cererii de reexaminare nu poate acoperi viciul de procedură.

În continuare, recurentul-pârât expune detaliat o serie de litigii în care arată că su fost admise cererile de strămutare a cauzelor în care figurează ca parte.

În ceea ce priveşte măsurile asigurătorii dispuse de ANAF şi cu privire la care instanţa de apel a făcut referire în cuprinsul considerentelor, recurentul-pârât arată că decizia recurată s-a bazat, printre altele, pe măsuri şi acte administrative inexistente, care au fost anulate prin hotărâri definitive şi irevocabile, pe care recurentul-pârât le indică.

Ca atare, recurentul-pârât apreciază că, prin decizia recurată, instanţa de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat a hotărîrilor judecătoreşti depuse la dosarul cauzei.

Potrivit recurentului-pârât, astfel cum reiese din hotărârile definitive şi irevocabile depuse la dosarul cauzei, societatea avea achitate la zi toate obligaţiile fiscale.

Recurentul-pârât expune exhaustiv aspecte privind situaţia de fapt, de la momentul înfiinţării societăşii E. în anul 2006, precum şi anterior acestui moment, făcând trimitere şi la depoziţiile martorilor în alte litigii în care deţine calitatea de parte, susţinând că nu există, în cauză, nicio probă că D. ar fi efectuat vreun act de administrare, în condiţiile în care instanţa de apel se referea în toate constatările la ambii pârâţi.

De asemenea, recurentul-pârât susţine că instanţele au constatat faptul că societatea nu se afla în stare de insolvenţă, astfel cum reiese din dosarele nr. x/2013, nr. y/2013, nr. z/2014 şi nr. 9953/118/2013, starea de insolvenţă a societăţii fiind creată abia după excluderea sa din funcţia administrator, printr-o tranzacţia care s-a dovedit a fi un fals.

Totodată, în ceea ce priveşte societăţile concurente, recurentul-pârât solicită ca instanţa să aibă în vedere celelalte proiecte, respectiv să analizeze contractul de asociere care prevede că pentru fiecare proiect se va înfiinţa o societate care va contracta cu E. pentru realizarea proiectului, precum şi corespondeţa electronică depusă la dosarul cauzei, făcând ample trimiteri la alte cauze în care figurează în calitate de parte şi la probele administrate în aceste dosare.

Totodată, recurentul-pârât apreziază că, din moment ce din depoziţiile martorilor audiaţi în cauză, ca şi din probele suplimentare faţă de cele administrate în faţa Cuţii de Apel Constanţa cu ocazia judecării recursului, finalizat prin decizia nr. 789/2014, a rezultat justeţea susţinerilor sale şi caracterul nefondat al acţiunii de fond, în lumina efectelor principiului autorităţii de lucru judecat în sens pozitiv, soluţia în cauza de faţă se impunea a fi similară celei din decizia nr. 789/2014.

În ceea ce îl priveşte pe recurentul-pârât D., arată că acesta că nu a exercitat în fapt niciodată calitatea de administrator al societăţii, nefiind incidente dispoziţiile art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 republicată, astfel cum reiese din probatoriul administrat în cauză.

În ceea ce priveşte modalitatea în care instanţa de apel a apreciat cu privire la îndeplinirea condiţiilor pentru excluderea sa şi a recurentului-pârât D., apreciază că acestă soluţie s-a pronunţat cu interpretarea eronată şi nelegală a dispoziţiilor art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 republicată, fiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 vechiul Cod de procedură civilă.

Astfel, recurentul-pârât susţine că, deşi instanţa de apel, a definit noţiunea de "fraudă în dauna societăţii", nu a realizat o încadrare corectă a pretinselor fapte săvârşite de către acesta.

Recurentul-pârât apreciază că analiza instanţei de apel este eronată, pretinsele fapte neîndeplinind condiţiile pentru atragerea acestei sancţiuni, nici din perspectiva laturii subiective (elementul intenţional impus de lege în săvârşirea acţiunilor sau inacţiunilor), dar nici din perspectiva elementului material, al faptelor pretins săvârşite în concret.

Astfel, în ceea ce priveşte refuzul constant de depunere a actelor financiare ale societăţii, depunere pe care instanţa de apel a analizat-o din perspectiva neprezentării documentelor expertului contabil desemnat în cauză pentru efectuarea expertizei, consideră că în mod nefondat, instanţa de apel a apreciat că această faptă reprezintă temei de excludere din funcţia de asociat.

În ceea ce priveşte pretinsele fapte de concurenţă neloială, recurentul-pârât solicită a se avea în vedere faptul că deţinerea calităţii de asociat şi administrator la alte societăţi nu se încadrează în motivul de excludere prevăzut de art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990, existând acordul între asociaţi, ca parte a proiectului avut în vedere la momentul asocierii iniţiale.

Referitor la contribuţiile datorate bugetului de stat, recurentul-pârât arată că prin efortul său acele acte administrativ fiscale emise de ANAF contra societăţii, precum şi actele de executare emise în temeiul acestora au fost anulate pe calea instanţei.

Cu privire la schimbarea sediului social, arată că acesta a expirat, societatea rămânând fără un spaţiu în care să îşi desfăşoare activitatea sau să îşi ţină actele, situaţia fiind similară şi în ceea ce priveşte actele contabile pe care intimaţii-reclamanţi au refuzat să le semneze.

Cu privire la plăţile efecuate şi considerentele instanţei de apel ce vizează folosirea fondurilor şi a capitalul societăţii pentru plăţile efectuate către alte societăţi din grup, recurentul-pârât menţionează că s-au folosit mii de tone de piatră pentru proiectele în care intimaţii-reclamanţi erau implicaţi.

În ceea ce priveşte modalitatea de soluţionare a cererii reconventionale, fundamentată pe dispoziţiile art. 222 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 republicată, recurentul-pârât apreciază că a demonstrat probator faptul că intimaţii-reclamanţi din prezenta cauză au desfăşurat acţiuni prin care au încercat să obţină controlul asupra societăţii pârâte în scopul de a se asigura că aceasta nu porneşte sau continuă acţiunile în justiţie împotriva altor societăţi controlate de intimaţii-reclamanţi, precum şi intenţiile contrare ale acestora în raport cu societatea.

Recurentul-pârât susţine că există un conflict concretizat în neînţelegeri grave care afectează însăşi existenţa societăţii, situaţie care impune excluderea intimaţilor-reclamanţi.

În susţinerea recursului asupra cererii reconventionale, recurentul-pârât solicită instanţei a avea în vedere răspunsul la interogatoriu formulat de intimaţii- reclamanţi şi înscrisurile depuse de pârâţi şi face ample trimiteri la dosarul x aflat pe rolul Curţii Internaţionale de Arbitraj de la Viena.

În legătură cu împrumutul acordat S.C. G. S.R.L., recurentul-pârât arată că în această societate, au avut calitate de asociaţi şi cei doi reclamanţi, astfel cum rezultă din certificatul constatator nr. x/2009.

Recurentul-pârât mai face trimitere, de asemenea, la ordonanţa din dosarul 277 Js 4731/16 din data de 22.10.2016, a Parchetului din Berlin şi la probele din acest dosar.

Recurentul-pârât mai arată şi că societatea nu mai are sediu social din iulie 2011, iar intimaţii-reclamanţi au refuzat mutarea acestuia, astfel că nu le putea interzice accesul.

Un alt motiv de recurs vizează faptul că hotărârea cuprinde motive contradictorii şi străine de pricina cauzei, în ceea ce priveşte refuzul de a li se aduce la cunoştinţă intimaţilor-reclamanţi actele societăţii, recurentul-pârât susţinând că aceştia au fost informaţi lunar asupra situaţiei societăţii, aşa cum reiese din corespondenţa electronică depusă la dosarul cauzei, precum şi că actele contabile au fost trimise lunar asociaţilor.

În ceea ce priveşte actele frauduloase în favoarea societăţilor concurente, recurentul-pârât arată că acordul a fost dat prin acordul de asociere, acestea aveau obiect de activitate producţia de energie electrică, însă erau societăţi de proiect care urmau să fie vândute şi că, de fapt, intimaţii-reclamanţi au încălcat art. 32 din Legea nr. 31/1990, înfiinţând societăţi concurente.

Totodată, recurentul-pârât arată că au fost singurii care au urmărit interesele societăţii, încercând să recupereze banii de la cei care îi datorau, în timp ce intimaţii-reclamanţi au încercat să împiedice societatea să funcţioneze, precum şi faptul că nu a fost remunerat pentru munca prestată, astfel cum rezultă din dovezile depuse la dosar.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.

În susţinerea recursului declarat de recurentul-pârât D. împotriva deciziei nr. 819 din 20 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, se arată sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.

Recurentul-pârât face ample trimiteri la situaţia de fapt, începând cu momentul înfiinţării societăţii, precum şi cu privire la scopul constituirii acesteia, cu privire la proiectele ce urmau a fi derulate, precum şi la contractual de asociere.

Totodată, recurentul-pârât expune exhaustiv depoziţii ale martorilor în dosarul nr. x, aflat pe rolul Curţii Internaţionale de Arbitraj şi susţine că nu a efectuat niciun act de administrare a societăţii E..

Un prim motiv de recurs vizează faptul că, prin hotărârea recurată, instanţa de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat a hotărârilor pronunţate în dosarele nr. x/2012, nr. y/2012, nr. z/2012, nr. w/2011, nr. t/2011, nr. s/2011, prin care instanţele de judecată au constatat ilegalitatea controalelor întreprinse de Fisc.

Ca atare, recurentul-pârât susţine că hotărârea instanţei de apel s-a bazat pe acte administrative inexistente.

În ceea ce priveşte societăţile concurente şi împrumuturile acordate, recurentul-pârât face ample trimiteri la probele administrate, la dosarul nr. x, aflat pe rolul Curţii Internaţionale de Arbitraj, precum şi la contractul de asociere.

Recurentul-pârât susţine şi că, în ceea ce priveşte aducerea societăţii în stare de incapacitate de plată, instanţa de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat a hotărârilor pronunţate în dosarele nr. x/2013, nr. y/2013, nr. z/2014, nr. w/2013, prin care instanţele au constatat că societatea nu se afla în stare de insolvenţă.

Un alt motiv de recurs vizează faptul că instanţa de apel a interpretat eronat şi nelegal dispoziţiile art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990 republicată, susţinând că nu a prejudiciat societatea, întrucât nu a înfaptuit niciun act de administrare a acesteia.

Arată, de asemenea, că pretinsa ascundere a documentelor contabile ale societăţii E. nu a fost dovedită, iar argumentul instanţei de apel în sensul că a refuzat prezentarea documentaţiei financiar contabile a societăţii expertului desemnat în cauză, nu poate reprezenta o faptă de natură a atrage excluderea din societate.

În ceea ce priveşte pretinsele fapte de concurenţă neloială prin analiza realizată de către curtea de apel în raport de societăţile în care pârâţii deţin calitatea de asociaţi, solicită a se avea în vedere faptul că deţinerea calităţii de asociat şi administrator la alte societăţi nu se încadrează în motivul de excludere prevăzut de art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990.

Mai mult decât atât, intimaţii-reclamanţi şi-au exprimat acordul în acest sens, pentru realizarea proiectelor propuse.

Recurentul-pârât mai arată şi că intimaţii-reclamanţi au fost cei care s-au opus schimbării sediului societăţii şi că folosirea fondurilor şi a capitalului societăţii au avut drept scop îndeplinirea obligaţiilor contractuale faţă de firmele de proiect cumpărate de către intimaţii-reclamanţi.

În ceea ce priveşte modalitatea de soluţionare a cererii reconvenţionale, fundamentă pe dispoziţiile art. 222 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 republicată, recurentul-pârât arată că a demonstrat probator faptul că intimaţii reclamanţi au desfăşurat acţiuni prin care au încercat să obţină controlul asupra societăţii pârâte în scopul de a se asigura că aceasta nu porneşte sau continuă acţiunile în justiţie împotriva altor societăţi controlate de intimaţii-reclamanţi.

Susţine recurentul-pârât că există un conflict concretizat în neînţelegeri grave între asociaţi, care afectează însăşi existenţa societăţii, situaţie care impune excluderea intimaţilor-reclamanţi.

Recurentul-pârât critică hotărârea şi sub aspectul nelegalei pronunţări a deciziei recurate, anterior soluţionării cererii de ajutor public judiciar (dosar 9056/118/20ll*/a2), soluţionarea ulterioară a cererii de reexaminare în sensul respingerii acesteia neputând acoperi viciul de procedură astfel creat.

În susţinerea recursului asupra cererii reconventionate, recurentul-pârât solicită a se avea în vedere răspunsul la interogatoriu formulat de intimaţii-reclamanţi în dosarul nr. x/2016 şi înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 din vechiul C. proc. civ.

La 4.06.2018, intimaţii-reclamanţi A. şi B. au formulat întâmpinare prin care au solicitat anularea recursurilor declarate împotriva deciziei civile nr. 819 din 20 decembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nemotivate, iar în subsidiar au solicitat respingerea acestora, ca nefondate.

La aceeaşi dată, intimaţii-reclamanţi A. şi B. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului declarat de recurentul-pârât C. împotriva încheierilor de şedinţă din 14 iunie 2017, 15 noiembrie 2017 şi 5 decembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

La 5.07.2018, intimaţii-reclamanţi au depus note scrise prin care au detaliat aspecte cu privire la recursul declarat de recurentul-pârât C. împotriva încheierilor de şedinţă din 14 iunie 2017, 15 noiembrie 2017 şi 5 decembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Recurentul-pârât C. a formulat răspuns la întâmpinare.

Examinând recursul declarat de recurentul-pârât C. împotriva încheierilor de şedinţă din 14 iunie 2017, 15 noiembrie 2017 şi 5 decembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în raport de excepţia inadmisibilităţii, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară în respectarea dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite excepţia, pentru următoarele considerente:

Din dispoziţiile art. 268 Cod procedură civilă, rezultă că încheierile premergătoare sunt preparatorii şi interlocutorii.

Astfel, toate încheierile care preced hotărârea şi care au ca scop pregătirea soluţionării pricinii sunt încheieri premergătoare. Unele dintre aceste încheieri pot conţine dispoziţii pur premergătoare (încheieri preparatorii), care nu leagă instanţa sau, dimpotrivă, pot conţine soluţionări parţiale ale unor aspecte ale litigiului care leagă instanţa (încheieri interlocutorii), în sensul că instanţa nu mai poate reveni asupra celor hotărâte.

Instanţa nu este legată de încheierile premergătoare cu caracter preparatoriu, ci numai de cele interlocutorii.

Sunt încheieri interlocutorii acelea prin care, fără a se hotărî în totul asupra procesului, se soluţionează excepţii procesuale, incidente procedurale ori alte chestiuni litigioase.

Prin încheierile premergătoare cu caracter preparatoriu instanţa de judecată ia unele măsuri în vederea cercetării şi soluţionării cauzei, fără a anticipa soluţia, nefiind rezolvate aspecte sau împrejurări legate de fondul cauzei.

De regulă, încheierile premergătoare, atât cele preparatorii, cât şi cele interlocutorii, se pot ataca numai odată cu fondul, fiind susceptibile de aceeaşi cale de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii finale.

Înalta Curte reţine că prezentul recurs are ca obiect încheierile de şedinţă din 14 iunie 2017, 15 noiembrie 2017 şi 5 decembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Întrucât încheierile recurate sunt încheieri cu caracter preparatoriu, nu sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs decât odată cu fondul cauzei, motiv pentru care Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii recursului declarat împotriva acestor încheieri.

Analizând motivele de recurs invocate de recurenţii-pârâţi D. şi C. împotriva deciziei civile nr. 819 din 20 decembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2011, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererile adresate Curţii de Apel Constanţa, apelanţii-pârâţi C. şi D. au solicitat instanţei să dispună acordarea ajutorului public judiciar sub forma plăţii traducătorului autorizat care va fi folosit în cursul procesului, cu încuviinţarea instanţei, pentru traducerea hotărârilor judecătoreşti emise de către instanţele germane, în ceea ce priveşte dosarele aflate pe rolul instanţelor germane între părţile din prezentul dosar, precum şi a încheierilor acestor instanţe şi a corespondenţei purtate cu intimaţii- reclamanţi, a actelor din dosarele penale aflate pe rolul instanţelor sau ale parchetelor formulate împotriva intimaţilor-reclamanţi, dar în special a hotărârii Tribunalului Berlin.

Prin încheierea din cameră de consiliu din 6 decembrie 2017, pronunţată în dosar nr. x/2011, Curtea de Apel Constanţa a respins ca nefondate cererile de ajutor public judiciar formulate de apelanţii-pârâţi C. şi D..

Prin încheierea din camera de consiliu din 31 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2011, a fost respinsă cererea de reexaminare formulată de apelanţii-pârâţi C. şi D. împotriva încheierii din 6 decembrie 2017, ca rămasă fără obiect.

Instanţa a reţinut că cererea petenţilor de acordare a ajutorului public judiciar sub forma plăţii traducătorului ce urmează a traduce anumite înscrisuri din limba germană în limba română nu se încadrează în dispoziţiile O.U.G. nr. 51/2008.

Pe de altă parte, Curtea a apreciat că solicitarea petenţilor nu este justificată din punct de vedere al necesităţii şi utilităţii unei astfel de operaţiuni având în vedere că, la momentul formulării cererii de acordare a ajutorului public judiciar în dosarul de apel, proba cu înscrisuri era deja administrată, nefiind încuviinţată vreo cerere a apelanţilor de depunere a unor înscrisuri redactate în limba germană, astfel încât se apreciază că solicitarea de acordare a ajutorului public judiciar este lipsită de fundament, fiind făcută exclusiv în scop de tergiversare a judecăţii cauzei iar nu în vederea realizării drepturilor sau intereselor legitime ale petenţilor.

Mai mult decât atât, Curtea de Apel Constanţa a reţinut că s-a soluţionat dosarul având ca obiect apelului litigii cu profesioniştii - după casare cu trimitere spre rejudecare - promovat de apelanţii-pârâţi C. şi D., împotriva sentinţei civile nr. 3407 din 04 decenbrie 2013, în sensul respingerii apelului ca nefondat.

Înalta Curte arată că ajutorul public judiciar în materie civilă este reglementat de dispoziţiile O.U.G. nr. 51/2008, în vederea transpunerii la nivel naţional a Directivei Consiliului Uniunii Europene 2003/8/CE, scopul fiind acela de a asigura un acces efectiv la justiţie cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene, preluarea acestor standarde în plan legislativ presupunând crearea unor condiţii cel puţin identice în plan intern, pentru a nu conduce la apariţia unor discriminări între proprii cetăţeni şi cetăţenii celorlalte state membre ori persoane care au domiciliul ori reşedinţa obişnuită pe teritoriul unui stat membru şi care ar solicita asistenţă judiciară în faţa instanţelor sau a altor autorităţi cu atribuţii jurisdicţionale române.

Scopul ajutorului public judiciar este reprezentat de asigurarea dreptului la un proces echitabil şi garantarea accesului egal la actul de justiţie, pentru realizarea unor drepturi sau interese legitime pe cale judiciară, inclusiv pentru executarea silită a hotărârilor judecătoreşti sau a altor titluri executorii, astfel cum reiese din art. 1 din O.U.G. nr. 51/2008.

Dispoziţiile ordonanţei de urgentâ sunt aplicabile în toate cazurile în care se solicită ajutor public judiciar în faţa instanţelor judecătoreşti sau a altor autorităţi cu atribuţii jurisdicţionale române de către orice persoană fizică având domiciliul sau reşedinţa obişnuită în România sau într-un alt stat membru al Uniunii Europene.

Potrivit dispoziţiilor art. 4 din O.U.G. nr. 51/2008, "Poate solicita acordarea ajutorului public judiciar, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, orice persoană fizică, în situaţia în care nu poate face faţă cheltuielilor unui proces sau celor pe care le implică obţinerea unor consultaţii juridice în vederea apărării unui drept sau interes legitim în justiţie, fără a pune în pericol întreţinerea sa ori a familiei sale".

Formele în care se poate acorda ajutorul public judiciar sunt reglementate de prevederile art. 6 din O.U.G. nr. 51/2008.

Asupra cererii de ajutor public judiciar instanţa se pronunţă, fără citarea părţilor, prin încheiere motivată dată în camera de consiliu, împotriva încheierii prin care se respinge cererea de acordare a ajutorului public judiciar, cel interesat putând face cerere de reexaminare, în termen de 5 zile de la data comunicării încheierii. Cererea de reexaminare se soluţionează în camera de consiliu de un alt complet, instanţa pronunţându-se prin încheiere irevocabilă, astfel cum reiese din dispoziţiile art. 15 din O.U.G. nr. 51/2008.

Cu privire la soluţia dată cererii de ajutor public judiciar, Înalta Curte reţine că, în această materie, legiuitorul a prevăzut la art. 15 alin. (3) din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă o cale specială de atac ce constă în posibilitatea de a formula cerere de reexaminare, prin care poate fi supusă analizei ori cenzurii instanţei determinarea unor limite şi condiţii în care se va acorda ajutorul public judiciar.

Reiese aşadar că, în cazul respingerii cererii de ajutor public judiciar, partea interesată poate formula o singură cerere de reexaminare a încheierii, aceasta constituind o veritabilă cale de atac, ce se epuizează odată exercitată.

Raportat la dispoziţiile legale mai sus enunţate, având în vedere că prin încheierea din cameră de consiliu din 6 decembrie 2017, Curtea de Apel Constanţa a respins cererea de ajutor public judiciar şi că împotriva acestei încheieri petenţii au formulat cerere de reexaminare, soluţionarea apelului la data de 20 decembrie 2017, aşadar anterior soluţionării cererii de reexaminare la 31 ianuarie 2018, este nelegală.

Întrucât în cauză s-a reţinut incidenţa motivului de casare reglementat de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, Înalta Curte apreciză că nu se mai impune analizarea celorlalte motive de recurs invocate de recurenţii-pârâţi.

Raportat la prevederile art. 312 şi art. 313 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul-pârât C. împotriva încheierilor de şedinţă din 14 iunie 2017, 15 noiembrie 2017 şi 5 decembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil; va admite recursurile declarate de recurenţii-pârâţi D. şi C. împotriva deciziei civile nr. 819 din 20 decembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2011, va casa decizia recurată şi va trimite cauza instanţei de apel, în vederea rejudecării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât C. împotriva încheierilor de şedinţă din 14 iunie 2017, 15 noiembrie 2017 şi 5 decembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Admite recursurile declarate de recurenţii-pârâţi D. şi C. împotriva deciziei civile nr. 819 din 20 decembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2011.

Casează decizia civilă nr. 819 din 20 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2011.

Trimite cauza spre rejudecare Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 aprilie 2022.