Road accident claimant keeps €50,000 moral damages award; insurer's appeal quashed as inadmissible with costs

Şedinţa publică din data de 7 aprilie 2022

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 31.08.2017 pe rolul Tribunalului Ilfov sub numărul de dosar x/2017, reclamanta A., prin reprezentant legal B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A. şi intervenienta D., a solicitat să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 500.000 euro, cu titlu de daune morale.

Prin sentinţa civilă nr. 2140/14.08.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Ilfov, secţia civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., prin reprezentant legal B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A. şi cu intervenienta D., în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50.000 euro, echivalentul în RON la cursul de referinţă BNR, cu titlu de daune morale, fiind respinsă, în rest, cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinţei civile nr. 2140/14.08.2020, reclamanta A., prin reprezentant legal B., a exercitat, cu respectarea termenului legal, apel.

Prin această cale devolutivă de atac, s-a solicitat ca, în urma admiterii sale, să se schimbe în parte hotărârea apelată, în sensul de a fi obligată pârâta să plătească în integralitate daunele morale solicitate, adică suma de 500.000 euro (echivalent în RON la data plăţii), la plata tuturor cheltuielilor ocazionate cu prezentul demers judiciar, inclusiv cheltuielile medicale ocazionate de diverse examinări medicale, la plata dobânzii penalizatoare în cuantum de 0,2%/zi de întârziere, conform art. 20 din O.U.G. nr. 54/2016, calculată într-un termen de 10 zile de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti şi până la data plăţii efective, precum şi la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul demers judiciar.

Împotriva sentinţei civile nr. 2140/14.08.2020, şi pârâta C. S.A. a promovat, cu respectarea termenului legal, apel.

Prin această cale devolutivă de atac, s-a solicitat ca, în urma admiterii sale, să se schimbe în parte hotărârea apelată, în sensul de a se reduce cuantumul daunelor morale la plata cărora a fost obligată pârâta să le plătească în favoarea reclamantei.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă prin decizia nr. 1003/A/2021 din 04 iunie 2021 a respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelanta-reclamantă A. şi de apelanta-pârâtă C. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 2140/14.08.2020, pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata-intervenient forţat D..

A respins, ca neîntemeiate, cererile vizând cheltuieli de judecată în apel, formulate de apelanta-reclamantă A. şi de apelanta-pârâtă C. S.A..

La data de 14 iulie 2021, data poştei, recurenta-pârâtă C. S.A. a formulat cerere de recurs împotriva deciziei nr. 1003/A din 04 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 22 iulie 2021.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Prealabil prezentării motivelor de recurs, recurenta-pârâtă susţine admisibilitatea recursului, în raport de dispoziţiile art. 484 alin. (2) C. proc. civ.

În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susţine că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Apreciază că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre în lipsa unor dovezi care erau hotărâtoare pentru cuantificarea despăgubirilor, încălcând norme legale imperative şi neadministrând probe care erau esenţiale pentru stabilirea corectă şi completă a situaţiei de fapt.

Prima critică vizează lămurirea împrejurărilor accidentului, inclusiv a situaţiei legată de centura de siguranţă a reclamantei, sens în care este nejustificat refuzul primei instanţe de a administra proba cu expertiză, propusă în condiţii procedurale.

Recurenta-pârâtă susţine că sunt incidente în speţă prevederile art. 1371 C. civ., aşa cum au fost interpretate prin decizia instanţei supreme dată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, dar şi cele ale art. 28 din Norma ASF nr. 23/2014.

Faţă de aceste dispoziţii legale, recurenta-pârâtă apreciază că în mod nejustificat instanţa de fond nu a administrat proba cu expertiză, apreciind că reprezentantul legal al minorei avea obligaţia de a depune diligenţe pentru a se asigura că minora călătorea în condiţii de siguranţă.

A doua critică formulată de recurenta-pârâtă se referă la neîncuviinţarea probei cu expertiză medico-legală, care ar fi urmat să stabilească numărul de zile de îngrijiri medicale ale reclamantei.

În raport de aceste critici, recurenta-pârâtă constată că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, raportat la elementele de fapt deduse judecăţii, la apărările părţilor din proces cât şi la probele administrate în cauză, invocând dispoziţiile art. 6 din CEDO şi art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă afirmă că prima instanţă nu a reţinut în cuantificarea despăgubirilor practica judiciară în materie, din care reiese că, în cazuri similare, despăgubirile acordate victimelor accidentelor sunt în cuantum mult mai mic.

Despăgubirea de natură morală trebuie să fie stabilită prin raportare la sumele avute în vedere de instanţele naţionale în situaţii similare şi în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în această materie.

Totodată arată că daunele acordate reclamantei exced limitele prevăzute de Ghidul pentru acordarea daunelor morale ce oferă criterii obiective de cuantificare raportat la jurisprudenţa instanţelor ca şi caracteristicile legate de echitatea şi proporţionalitatea daunelor.

Neexaminarea criteriului jurisprudenţial echivalează cu o cercetare incompletă a fondului cauzei.

În context, a afirmat apelanta-pârâtă, în esenţă, în justificarea tezei conform căreia se impune redimensionarea despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, că:

- trebuie avută în vedere împrejurarea că vinovată de producerea accidentului în cauză este chiar mătuşa reclamantei;

- prima instanţă nu a făcut nici o apreciere la acest gen de probe, pe care reclamanta nu le-a administrat;

- fiind vorba de prejudicii morale, ele nu pot fi reparate strict prin echivalentul lor în bani, întrucât valorile ocrotite nu pot fi evaluate în bani, existând practic o incompatibilitate între natura nepatrimonială a prejudiciului şi caracterul patrimonial al despăgubirii;

- faptul că reparaţia trebuie să fie una echitabilă presupune că nu se poate ignora natura valorilor nesocotite, dar şi că ea nu se poate constitui în temei al îmbogăţirii, întrucât, în caz contrar, s-ar deturna finalitatea acordării unor astfel de daune, care, aşa cum s-a menţionat, trebuie să se producă, în primul rând, pe plan afectiv şi moral;

- instanţei de judecată îi revine misiunea ca, la calculul sumelor ce vor fi acordate cu titlu de daune morale, să ţină seama de efectul compensatoriu pe care asemenea sume trebuie să îl aibă, iar nicidecum ca aceste sume să se constituie în amenzi excesive pentru autorii daunelor ori venituri nejustificate pentru victime;

- indemnizaţia acordată pentru repararea prejudiciului moral trebuie să reprezinte o reparare a acestuia în sensul unei compensaţii sau satisfacţii compensatorii;

- reiese deci că suma de bani acordată cu titlu de daune morale în speţă excede în mod neîntemeiat despăgubirilor de acest fel evidenţiate în Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale întocmit pentru garantarea obiectivităţii si tratamentului nediscriminatoriu prevăzut la art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Liberărilor Fundamentale;

- prin luarea în considerare a acestui Ghid, care cuprinde elemente obiective prin analiza tuturor soluţiilor pronunţate de către Curţile de Apel din România, se poate preveni o încălcare a art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale;

- în acest sens, au fost evocate decizia civilă nr. 2158/17.07.2014 a instanţei supreme care menţionează, pe baza Ghidului pentru soluţionarea daunelor morale, un cuantum al despăgubirii de cca. 420 RON/zi pentru persoanele care rămân cu o infirmitate postraumatică, decizia civilă nr. 2129/2013, pronunţată de secţia a II-a civilă a instanţei supreme, dar şi alte decizii de speţă;

- trebuie avute în vedere şi criteriile unanim admise în jurisprudenţă privitoare la echitate, limitarea rezonabilă a daunelor morale, cerinţa ca aceste daune să nu ducă la o îmbogăţire fără just temei a victimelor accidentelor.

În consecinţă, recurenta-pârâtă apreciază că instanţa de apel nu a motivat şi nu a argumentat în suficientă măsură respingerea apelului subscrisei, motiv pentru care afirmă că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, raportat la elementele de fapt deduse judecăţii, la apărările părţilor din proces ca şi la probele administrate în cauză.

Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

La data de 13 august 2021, intimata-reclamantă A. prin reprezentant legal B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a celor două hotărâri ale instanţelor inferioare.

La 29 septembrie 2021, recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor reclamantei şi admiterea recursului.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost efectuat şi comunicat părţilor la 09 decembrie 2021, care au fost invitate să depună puncte de vedere.

Intimata-reclamantă A. prin reprezentant legal B. a depus punct de vedere cu privire la raport.

La termenul din 07 aprilie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, a luat în examinare excepţia inadmisibilităţii recursului invocată din oficiu de către instanţă şi analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, a respins calea extraordinară de atac ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Analizând recursul declarat de recurenta-pârâtă sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 499 din acelaşi cod, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, potrivit dispoziţiilor imperative ale textului legal mai sus arătat, cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligaţii nefiind îndeplinite de către recurentă.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", art. 489 alin. (2) din acelaşi Cod prevăzând că sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Aşa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul vechii legi de procedură sancţiunea nulităţii exista şi era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

În speţă, se constată că recurenta-pârâtă şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Din analiza criticilor aduse deciziei recurate din perspectiva art. 488 pct. 6 C. proc. civ., se reţine că jurisprudenţa din cauze similare nu reprezintă izvor de drept, neavând caracter obligatoriu pentru instanţele chemate să se pronunţe în speţe asemănătoare. Aşadar criteriul juriprudenţial nu poate fi avut în vedere la stabilirea cuantumului daunelor morale.

Analiza cauzei trebuie făcută din perspectiva normelor legale, a probelor administrate şi a particularităţilor situaţiei deduse judecăţii, iar nu prin raportare la practica altor instanţe.

În realitate, aceste aspecte invocate de recurenta-pârâtă nu vizează lipsa motivării sau motive contradictorii, ori străine de natura pricinii, ci se solicită reevaluarea probatoriului şi rejudecarea cauzei pentru critici care nu ţin de legalitatea hotărârii, ci de aprecierea probatoriului.

Nici criticile vizând nemotivarea hotărârii recurate din perspectiva neadministrării unor probe esenţiale pentru stabilirea situaţiei de fapt nu reprezintă veritabile susţineri care să conducă la încadrarea acestora în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Se observă în primul rând că o parte consistentă a acestor critici nu se referă la considerentele deciziei de apel, ci la cele ale sentinţei de fond, fiind, în fapt, o preluare identică din memoriul de apel.

În al doilea rând, susţinerile recurentei sub acelaşi aspect nu determină o examinare a conformităţii deciziei de apel cu normele de drept aplicabile, ci tind spre analiza situaţiei de fapt în scopul reaprecierii cuantumului daunelor acordate.

În final, Înalta Curte reţine că recurenta nu arată în ce constă nelegalitatea deciziei de apel din perspectiva considerentelor care justifică modul în care instanţa devolutivă a dispus asupra probelor ce urmau a fi administrate în cauză, criticile sale fiind expuse general, cu referire doar la exigenţele motivării unei hotărâri judecătoreşti care ar trebui să reflecte corect situaţia de fapt.

Or, în lipsa unor critici punctuale care să susţină nelegalitatea deciziei de apel nu se poate reţine incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. invocat de recurentă.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a criticat cuantumul daunelor morale acordate reclamantei, fiind invocată aplicarea greşită a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a art. 1371 C. civ.

În acest context, se apreciază că, în motivarea cererii de recurs se arată faptul că au fost încălcate sau aplicate greşit de către instanţele inferioare normele de drept material, cu referire la dispoziţiile art. 1371 C. civ., art. 28 din Norma ASF nr. 23/2014, precum şi art. 36 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 şi art. 97 din Hotărârea nr. 11/2015, însă argumentele dezvoltate vizează cuantumul daunelor morale.

Aşadar, motivarea cererii de recurs se rezumă exclusiv la prezentarea nemulţumirii în ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale raportat la legislaţia şi practica judiciară în domeniu, aspecte care vizează criteriile de apreciere în raport de care judecătorul fondului stabileşte cuantumul daunelor morale, chestiune care nu poate fi supusă controlului judiciar în recurs.

Practic, prin aceste critici recurenta-pârâtă îşi exprimă nemulţumirea cu privire la soluţia pronunţată de instanţă, aducând argumente ce îşi propun să repună în dezbatere reinterpretarea probatoriului, împrejurare care situează analiza acestora în sfera controlului de temeinicie şi nu în cea a controlului de legalitate.

Operaţiunea de cuantificare a daunelor morale este rezultatul aprecierii situaţiei de fapt şi interpretării probatoriului, astfel încât aceste critici vizează temeinicia deciziei recurate.

Sancţiunea nulităţii recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă, din moment ce, aşa cum s-a arătat, analiza memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. au fost invocate doar formal.

De aceea, recursul declarat recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei nr. 1003/A din 04 mai 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, urmează să fie anulat, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Totodată, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., reţinând culpa procesuală, va obliga recurenta-pârâtă C. S.A. la plata către intimatei-reclamante A. prin reprezentant legal B. a sumei de 8.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei nr. 1003/A din 04 mai 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. PRIN REPREZENTANT LEGAL B. şi intimata-intervenientă D..

Obligă recurenta-pârâtă C. S.A. la plata sumei de 8.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei-reclamante A. PRIN REPREZENTANT LEGAL B..

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 aprilie 2022.