Jurisdictional conflict: Competence to review cessation of parliamentary limit-age indemnity as labor dispute versus administrative act

Şedinţa publică din data de 7 aprilie 2022

Asupra conflictului negativ de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Iaşi sub nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Secretarul General al Camerei Deputaţilor şi Parlamentul României - Camera Deputaţilor, solicitând anularea Ordinului nr. 481/5.03.2021, emis de Secretarul General al Camerei Deputaţilor, privind încetarea plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă acordat în baza prev. art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor.

Instanţa a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei materiale a curţii de apel.

Procedând la soluţionarea cu prioritate a acestei excepţii de procedură peremptorii absolute, Curtea a reţinut că având în vedere obiectul litigiului de faţă, constituit în anularea ordinului de încetare a plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă a unui fost deputat, în cadrul unui raport juridic de muncă sui generis şi cu privire la un venit din altă sursă în accepţiunea Codul fiscal, apreciind că, în baza dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii şi art. 95 pct. 1 C. proc. civ., competenţa materială de soluţionare a cererii reclamantului aparţine unui complet specializat de litigii de muncă din cadrul Tribunalului Iaşi.

Potrivit prevederilor art. 382 lit. e) din O.U.G. nr. 57/2019, prevederile Titlului II, vizând statutul funcţionarilor publici, nu se aplică persoanelor numite sau alese în funcţii de demnitate publică.

Având în vedere că reclamantul a formulat prezenta cerere de chemare în judecată în calitate de fost deputat, care îndeplineşte condiţiile legale prevăzute de art. 49 alin. (1) din Legea nr. 96/2006 pentru acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă şi faţă de care s-a dispus, prin actul atacat, încetarea plăţii acesteia, rezultă că, în cauza de faţă, nu sunt incidente normele de drept cuprinse în Titlul II din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, deputatul fiind o persoană aleasă într-o funcţie de demnitate publică.

Prin art. 49 alin. (8) din Legea nr. 96/2006, s-a stabilit că indemnizaţia pentru limită de vârstă este supusă impozitului pe venit şi contribuţiei de asigurări sociale de sănătate. În raport de prev. art. 114 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, potrivit cărora veniturile din alte surse sunt orice venituri identificate ca fiind impozabile, care nu se încadrează în categoriile prevăzute la art. 61 lit. a) - h), altele decât veniturile neimpozabile în conformitate cu prezentul titlu, şi ale art. 49 alin. (8) din Legea nr. 96/2006, rezultă că indemnizaţia deputatului pentru limită de vârstă reprezintă venit din altă sursă.

Norma de drept specială, constând în art. 49 din Legea nr. 96/2006, nu este completă, cerinţă ce poate fi discutată şi din perspectiva art. 1 alin. (2) din Codul muncii, care prevede că se aplică dispoziţiile acestui cod şi raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conţin dispoziţii specifice derogatorii.

Conform prevederilor art. 269 alin. (1) şi (2) din Codul muncii, judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii, astfel de cereri adresându-se instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.

În consecinţă, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal prin sentinţa nr. 112/2021 din 20 iunie 2021, a declinat competenţa materială de soluţionare a cererii formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Secretarul General al Camerei Deputaţilor şi Parlamentul României - Camera Deputaţilor în favoarea unui complet specializat în litigii de muncă din cadrul Tribunalului Iaşi, secţia I civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia I civilă sub nr. x/2021 la data de 14.07.2021.

La data de 01.11.2021, reclamantul A. a depus un înscris prin serviciul de registratură al instanţei, prin care invocă excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Iaşi, solicitând declinarea competenţei materiale în favoarea Curţii de Apel Iaşi, suspendarea cauzei şi înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

În temeiul dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ., instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiei necompetenţei materiale invocată de reclamantul A., în soluţionarea căreia a reţinut următoarele:

Reclamantul A. a exercitat o funcţie de demnitate publică în Parlamentul României şi, odată cu încetarea mandatului de deputat şi îndeplinirea condiţiilor legale cu privire la vârsta de pensionare, a dobândit dreptul la indemnizaţia pentru limită de vârstă, prevăzută de art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor. Ulterior, prin Ordinul nr. 481/05.03.2021 emis de Secretarul General al Camerei Deputaţilor, începând cu data de 27.02.2021, încetează plata indemnizaţiei pentru limită de vârstă acordată reclamantului.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Secretarul General al Camerei Deputaţilor şi Parlamentul României - Camera Deputaţilor, solicitând anularea Ordinului nr. 481/5.03.2021, emis de Secretarul General al Camerei Deputaţilor, privind încetarea plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă acordat în baza prev. art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor: "De la data intrării în vigoare a prezentei legi încetează plata indemnizaţiilor pentru limită de vârstă acordate în baza prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006, privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 49 din 22 ianuarie 2016."

Astfel, Tribunalul constată că faptul că Ordinul de încetare a plăţii indemnizaţiei pentru limita de vârstă acordate reclamantului în baza Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor are natura juridică a unui act administrativ cu caracter individual, în sensul prevederilor art. 2 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât drepturile la care se referă nu sunt drepturi de asigurări sociale, deoarece nu se circumscriu Legii nr. 263/2010, nu se stabilesc prin decizie a casei teritoriale de pensii şi nici nu se achită din bugetul asigurărilor sociale de stat, nefiind nici drepturi de natură salarială care să se circumscrie prevederilor art. 269 din Codul Muncii.

Având în vedere că art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 face referire la criteriul poziţionării autorităţii emitente a actului administrativ contestat, în ceea ce priveşte stabilirea competenţei materiale de soluţionare a cauzei, faţă de prevederile teza I-a a alin. (1) din art. 10 din Legea nr. 544/2004, rezultă că tribunalul nu este competent să soluţioneze litigiile privind actele administrative emise de autorităţi publice centrale. Trebuie reţinut de asemenea că, nu ne aflăm în faţa unui litigiu ce priveşte raporturile de serviciu ale funcţionarului public pentru a fi incidente prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999.

În aceste condiţii, devin incidente prevederile tezei a II-a a textului de lege menţionat anterior, ce atrag competenţa de soluţionare în primă instanţă a secţiei de contencios a Curţii de Apel.

Aşadar, în speţă, ne aflăm în faţa unei acţiuni ce priveşte acte administrative care sunt emise de autoritate publică centrală, a cărui analiză excede competenţei materiale a Tribunalului, drept pentru care competenţa de soluţionare în primă instanţă aparţine Curţii de Apel.

Referitor la competenţa teritorială, instanţa a avut în vedere faptul că reclamantul are domiciliul în Iaşi, iar textul legal ce reglementează competenţa, în vigoare la data sesizării instanţei (art. 10 alin 3 din Legea nr. 554/2004, aşa după cum a fost modificat prin Legea nr. 212/2018) este imperativ, arătând că reclamantul se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul său.

În aceste condiţii, devin incidente prevederile tezei a I-a a textului de lege menţionat anterior, ce atrag competenţa teritorială de soluţionare în primă instanţă a secţiei de contencios a Curţii de Apel Iaşi.

Pentru aceste considerente, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă prin sentinţa civilă nr. 2522/2021 din 17 noiembrie 2021 a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Iaşi şi în consecinţă:

A declinat, în favoarea Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, competenţa de soluţionare a cauzei formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Secretarul General al Camerei Deputaţilor şi Parlamentul României - Camera Deputaţilor.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă privind soluţionarea cererii formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Secretarul General al Camerei Deputaţilor şi Parlamentul României - Camera Deputaţilor.

A suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă între cele două instanţe care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind în favoarea Tribunalului Iaşi competenţa materială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Prealabil se reţine că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Secretarul General al Camerei Deputaţilor şi Parlamentul României - Camera Deputaţilor, solicitând anularea Ordinului nr. 481/5.03.2021, emis de Secretarul General al Camerei Deputaţilor, privind încetarea plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă acordat în baza prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor.

Reclamantul A. a exercitat o funcţie de demnitate publică în Parlamentul României şi, odată cu încetarea mandatului de deputat şi îndeplinirea condiţiilor legale cu privire la vârsta de pensionare, a dobândit dreptul la indemnizaţia pentru limită de vârstă, prevăzută de art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor. Ulterior, prin Ordinul nr. 481/05.03.2021 emis de Secretarul General al Camerei Deputaţilor, începând cu data de 27.02.2021, încetează plata indemnizaţiei pentru limită de vârstă acordată reclamantului.

Prin sentinţa nr. 112/2021 din 29 iunie 2021 instanţa de contencios administrativ, respectiv Curtea de Apel Iaşi, învestită cu soluţionarea cauzei, a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii şi art. 95 pct. 1 C. proc. civ., faţă de obiectul litigiului care reprezintă un raport juridic de muncă sui generis şi cu privire la un venit din altă sursă în accepţiunea Codul fiscal, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei de asigurări sociale, respectiv Tribunalul Iaşi.

Tribunalul Iaşi, la rândul său, a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea instanţei de contencios administrativ, reţinând aplicabilitatea dispoziţiilor art. 152 din Legea nr. 263/2010, raportat la obiectul cauzei care vizează drepturile la pensie ale reclamantului, actul contestat nefiind emis de o autoritate publică pentru a atrage incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 554/2004.

Plecând de la aceste premise, Înalta Curte reţine că reclamantul a supus controlului instanţei de judecată modalitatea în care emitentul ordinului a aplicat prevederile referitoare la stabilirea pensiilor din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.

Reclamantul a formulat prezenta cerere de chemare în judecată în calitate de fost deputat, care îndeplineşte condiţiile legale prevăzute de art. 49 alin. (1) din Legea nr. 96/2006, prin care a supus controlului instanţei de judecată modalitatea în care emitentul ordinului a aplicat prevederile referitoare la stabilirea pensiilor din Legea nr. 96/2006.

Din perspectiva competenţei materiale de soluţionare a cauzei, Înalta Curte apreciază aplicabilitatea în cauză a prevederilor Codului muncii în raporturile juridice dintre deputaţi şi Parlamentul României, după încetarea mandatelor acestora. Potrivit dispoziţiilor art. 114 alin. (1) din Legea nr. 227/2015privind Codul fiscal şi art. 49 alin. (8) din Legea nr. 95/2006, indemnizaţia deputatului pentru limită de vârstă reprezintă venit din altă sursă.

În consecinţă, devin incidente dispoziţiile art. 152 din Legea nr. 263/2010, care statuează că jurisdicţia asigurărilor sociale se realizează prin tribunale şi curţi de apel, precum şi prevederile art. 95 din C. proc. civ., litigiul fiind soluţionat în primă instanţă de tribunal, în complet specializat de asigurări sociale.

Înalta Curte nu reţine relevanţa în speţă a Legii nr. 554/2004, deoarece actul contestat nu a fost emis în regim de putere publică în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

În considerarea celor arătate anterior, în tremeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., în raport şi de normele de drept aplicabile, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea în favoarea unui complet specializat în litigii de muncă din cadrul Tribunalului Iaşi, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 aprilie 2022.