Territorial jurisdiction in labor disputes: Domicile of employees prevails over union headquarters when union acts as legal representative

Şedinţa publică din data de 7 aprilie 2022

Asupra conflictului negativ de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 7 aprilie 2021, sub dosar nr. x/2021, SINDICATUL PRO A.S. în reprezentarea membrilor de sindicat reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., GGGG., HHHH., IIII., JJJJ. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii PREŞEDINTELE CONSILIULUI JUDEŢEAN BIHOR, CONSILIUL JUDEŢEAN BIHOR şi DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI KKKK. obligarea acestora la alocarea, respectiv plata stimulentului de risc în cuantum de 2.500 RON brut, pe lună, pe perioada stării de urgenţă, în temeiul prevederilor art. 7 alin. (5) din Ordonanţă de Urgenţă nr. 43 din 6 aprilie 2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, aprobată prin Legea nr. 82 din 17 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 520 din 17 iunie 2020; stimulentului de risc în suma fixă de 1.150 RON brut pentru salariaţii care au fost izolaţi preventiv la locul de muncă pe perioada stării de urgenţă în temeiul art. I din Ordonanţa de urgenţă nr. 82/2020; despăgubiri în cuantum de 1.150 RON brut pentru salariaţii care au fost izolaţi preventiv la locul de muncă pe perioada stării de urgenţă în temeiul art. I din Ordonanţa de urgenţă nr. 82/2020; indexarea sumelor rezultate sus-precizate cu coeficienţii ratei inflaţiei şi a dobânzii legale calculate, conform O.G. nr. 13/2011 începând de la data scadenţei fiecărei plăti şi până la data efectuării plăţii, cu obligarea angajatorului de a efectua calculele necesare, obligarea pârâţilor la comunicarea către sindicat a calculelor şi sumelor astfel rezultate, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 194 din C. proc. civ., Ordonanţă de Urgenţă nr. 43 din 6 aprilie 2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii corona-virusului COVID-19, aprobată prin Legea nr. 82 din 17 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 520 din 17 iunie 2020; Ordonanţă de Urgenţă nr. 30 din 18 martie 2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea corona-virusului SARS-C0V-2, publicată în Monitorul Oficial nr. 231 din 21 martie 2020; Ordonanţa de urgenţă nr. 82/2020; Legea nr. 319/2006 privind securitatea în muncă, Hotărârea nr. 1.425 din 11 octombrie 2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, O.G. nr. 137/2000, Decizia nr. 10 a ICCJ în dosarul nr. x/2016, Constituţia României, Legea nr. 153/2017, art. 14 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului şi art. I din Protocolul Adiţional 12 la Convenţie, precum şi pe toate temeiurile legale invocate supra.

Pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi KKKK., prin întâmpinare a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bihor, excepţia lipsei calităţii de reprezentant pentru o parte din persoanele faţă de care a formulat cererea de chemare în judecată, nulitatea capetelor 4 şi 5 ale cererii de chemare în judecată, ca urmare a faptului că reclamantul nu a precizat nici valoarea şi nici modul de calcul al pretenţiilor sale, iar pe fond, solicită respingerea cererii ca fiind netemeinică şi nefondată.

Pârâţii Preşedintele Consiliul Judeţean Bihor şi Consiliul Judeţean Bihor, prin note de şedinţă invocă excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bihor, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Judeţean Bihor şi a Preşedintelui CJ Bihor faţă de solicitările reclamanţilor, excepţia lipsei calităţii de reprezentant pentru o parte din persoanele faţă de care a formulat cererea de chemare în judecată, nulitatea capetelor 4 şi 5 ale cererii de chemare în judecată, ca urmare a faptului că reclamantul nu a precizat nici valoarea şi nici modul de calcul al pretenţiilor sale, iar pe fond, solicită respingerea cererii ca fiind netemeinică şi nefondată.

Analizând cu prioritate excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bihor invocată de pârâţi, instanţa a constatat următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 28 alin. (1) din Legea dialogului social nr. 62/2011, organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi.

Art. 28 alin. (2) din acelaşi act normativ statuează că, în exercitarea atribuţiilor respective, organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată în mod expres. Iar în cuprinsul alin. (3) se statuează expres că, în exercitarea acestor atribuţii, organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă, conferindu-li-se, aşadar, legitimare procesuală activă ope legis.

Legitimarea procesuală activă a fost recunoscută organizaţiilor sindicale, în considerarea ocrotirii intereselor membrilor lor, fie că erau interese de grup, fie individuale.

Întrucât organizaţiei sindicale i se recunoaşte legitimare procesuală activă, este necesar ca, în determinarea competenţei teritoriale, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul Muncii, republicat, să se ţină seama de sediul sindicatului.

Această soluţie este aplicabilă şi în situaţia în care organizaţia sindicală acţionează pentru valorificarea drepturilor subiective ale mai multor membri de sindicat, având domiciliile în circumscripţiile unor tribunale diferite, însă nu pe temeiul litisconsorţiului/coparticipării procesuale active facultative şi, consecutiv, al prorogării convenţionale de competenţă, ci pe temeiul legitimării procesuale active extraordinare a organizaţiei sindicale.

Chiar dacă formularea din preambulul acţiunii "reclamanţii...reprezentaţi de Sindicatul Pro As" ar susţine varianta că în cauză calitatea de reclamant o are salariatul, o asemenea concluzie este contrazisă atât de menţiunile din cuprinsul cererii de chemare în judecată, în care se arată expres că membrii de sindicat au împuternicit organizaţia sindicală să se adreseze instanţei de judecată competente în numele lor, cât şi de menţiunile din împuternicirile acordate sindicatului, în care s-a arătat că membrul de sindicat împuterniceşte Sindicatul Pro As să se adreseze instanţelor de judecată în vederea obţinerii drepturilor solicitate, putând formula în numele lor şi pentru ei acţiuni, apărări, căi de atac.

În consecinţă, rezultă atât din cuprinsul cererii de chemare în judecată, cât şi al împuternicirilor anexate acesteia, că prezenta acţiune a fost formulată de sindicat, în calitate de reclamant, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de art. 28 din Legea nr. 62/2011, în numele şi pentru membrii de sindicat, context în care stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei revine instanţei de la sediul sindicatului.

De altfel, prin Decizia nr. 1/2013 dată în recurs în interesul legii ÎCCJ a stabilit că: în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011), organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat. În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din Codul muncii, republicat, instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

În acest sens este şi Hotărârea nr. 1991 din 06.11.2019 - Litigii de muncă - pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă într-un conflict negativ de competenţă ivit între Tribunalul Bihor şi Tribunalul Timiş.

Faţă de considerentele expuse în precedent, Tribunalul Bihor, secţia I civilă prin sentinţa civilă nr. 934/LM/2021 din 07 septembrie 2021 a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi în consecinţă a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de SINDICATUL PRO A.S., în reprezentarea membrilor de sindicat reclamanţi reprezentaţi prin Sindicatul Pro A.S. în favoarea Tribunalului Timiş.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş sub nr. x/2021.

Deliberând asupra excepţei de necompetenţă teritorială invocată din oficiu, tribunalul a constatat că prin cererea introductivă se solicită plata unor drepturi salariale, instanţa fiind învestită cu soluţionarea unui litigiu de muncă.

Potrivit art. 210 din Legea 62/2011:

"Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul."

Atât reclamanţii, cât şi pârâţii domiciliază, respectiv au sediul în judeţul Bihor.

Reclamanţii sunt reprezentaţi în speţa de faţă de către Sindicatul Pro A. S.

Prin Decizia nr. 1/2013, dată în soluţionarea unui recurs în interesul legii s-a stabilit că:

"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabileşte că organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat.

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant."

Din cuprinsul cererii de chemare în judecată instanţa reţine, însă, că acţiunea este formulată de "(...) subsemnaţii A." ş. a., iar nu de către sindicat în numele membrilor de sindicat.

Altfel spus, sunt titulari ai cererii de chemare în judecată chiar salariaţii, care au ales să fie reprezentaţi de către sindicat.

Acţiunea nu este făcută de către sindicat - ca şi reclamant, în sensul Deciziei ÎCCJ nr. 1/2013 - în numele membrilor de sindicat, ci chiar de către salariaţi, care doar şi-au ales domiciliul procedural la sediul sindicatului.

Faptul că acţiunea poartă ştampila sindicatului şi semnătura reprezentantului acestuia nu contrazice cele deja reţinute, dat fiind că procedura civilă permite semnarea acţiunii de către reprezentant, indiferent că este vorba de un sindicat, avocat sau mandatar cu procură specială.

Chiar în antetul acţiunii se menţionează "(...) subsemnaţii A. (...) salariaţi ai DGASPC Bihor (...) reprezentaţi prin Sindicatul Pro A. S."

Prin urmare, salariaţii au formulat acţiunea în nume propriu, alegându-şi ca reprezentant sindicatul. Sindicatul nu şi-a arogat calitatea procesuală activă menţionată de ÎCCJ în decizia nr. 1/2013, salariaţii acordându-i doar calitatea de reprezentant.

În consecinţă, Tribunalul Timiş, secţia I civilă prin sentinţa civilă nr. 14/PI din 19 ianuarie 2022 a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată din oficiu şi, în consecinţă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Timiş şi Tribunalul Bihor.

A suspendat judecata cauzei.

A înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă între cele două instanţe care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind în favoarea Tribunalului Bihor, secţia I civilă competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Tribunalul Bihor şi Tribunalul Timiş - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Acţiunea are ca obiect acordarea unor drepturi salariale, invocate de reclamanţii enumeraţi în cererea introductivă, iar organizaţia sindicală a decis să învestească Tribunalul Bihor cu cererea de chemare în judecată formulată în numele unor membri ai săi.

Aşadar, instanţele au fost investite cu soluţionarea unui litigiu în materia conflictelor de muncă.

Declinările reciproce de competenţă au fost determinate de aprecierile diferite făcute de tribunale în legătură cu legitimarea procesuală activă a organizaţiilor sindicale în exercitarea atribuţiilor prevăzute de art. 28 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 62/2011, precum şi de aplicarea exclusivă a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii cu privire la competenţa teritorială.

Potrivit art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicat, judecarea conflictelor de muncă este în competenţa instanţei în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.

Similar, dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, adoptate ulterior Codului muncii, stipulează în sensul că, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Potrivit prevederilor art. 28 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 62/2011, organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, atribuţii în exercitarea cărora au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora.

Prin alin. (3) al art. 28 din actul normativ menţionat s-a stabilit că în exercitarea atribuţiilor prevăzute de alin. (1) şi (2), organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă.

Prin Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat. În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

În cauză, conform menţiunilor din cuprinsul cererii de chemare în judecată, acţiunea civilă a fost promovată de reclamanţi, reprezentaţi legal de Sindicatul Pro AS.

Aşadar, instanţa supremă reţine că prin art. 210 din Legea nr. 62/2011 s-a adăugat un caz distinct de competenţă teritorială şi anume instanţa de la locul de muncă al reclamantului.

Dispoziţiile art. 116 C. proc. civ. instituie o regulă esenţială în materie de competenţă teritorială alternativă, anume aceea că în toate cazurile reclamantul este acela care are alegerea între două sau mai multe instanţe, deopotrivă competente, în virtutea principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil.

În speţă, reclamanţii şi-au exprimat în mod implicit, în virtutea principiului disponibilităţii, intenţia sesizării Tribunalului Bihor ca instanţă competentă în soluţionarea cererii de chemare în judecată, prin raportare la domiciliul lor.

Chestiunea referitoare la legitimarea procesuală activă a Sindicatului de a formula acţiunea în numele membrului său a fost greşit interpretată de către Tribunalului Bihor, întrucât organizaţia sindicală nu devine subiect al raportului litigios dedus judecăţii.

Norma prevăzută de art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011 are o semnificaţie diferită de cea avută în vedere de art. 36 C. proc. civ., întrucât organizaţia sindicală nu deduce raporturi juridice conflictuale la care participă în mod direct, ci raporturi la care participă membrii săi, situaţie în care se constată că nu poate avea calitate procesuală.

Ca atare, chiar în contextul celor statuate prin Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013 pronunţată în recurs în interesul legii, nu se poate reţine că se instituie o competenţă teritorială exclusivă doar în favoarea instanţei în a cărei rază teritorială se regăseşte sediul organizaţiei sindicale.

A considera că în cazul în care acţiunea este introdusă prin intermediul organizaţiei sindicale competenţa nu mai este alternativă, conform art. 210 din Legea nr. 62/2011, ci unică şi exclusivă conform Codului muncii este în contradicţie cu dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Or, în speţă, astfel cum s-a arătat, acţiunea civilă nu a fost formulată de Sindicatul Pro AS în numele membrilor săi de sindicat, ci în calitate de reprezentant al acestora, motiv pentru care, în raport de această distincţie, stabilirea instanţei competente să soluţioneze pricina se va face conform dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, respectiv în funcţie de domiciliul reclamanţilor din Municipiul Bihor.

În concluzie, pentru considerentele arătate, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 210 din Legea nr. 62/2011 şi art. 116 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Tribunalului Bihor, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 aprilie 2022.