RCA insurance damages: exclusion of cassation for matters of insurance under Art. 483(2) CPC renders appellate decision final

Şedinţa publică din data de 07 aprilie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 08.03.2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. şi intervenientul C., a solicitat obligarea pârâtei:

- la plata sumei de 1.000.000 euro, echivalent in RON la cursul de schimb al pieţei valutare la data producerii accidentului, cu titlu de daune morale;

- la plata sumei de 20.000 euro, echivalent in RON la cursul de schimb al pieţei valutare la data producerii accidentului, cu titlu de daune materiale, reprezentând ansamblul cheltuielilor pentru îngrijirea sănătăţii, conform art. 1387, 1392 C. civ., respectiv contravaloarea cheltuielilor suportate pe durata spitalizării, investigaţii medicale de specialitate, intervenţii chirurgicale, tratament postoperatoriu, deplasări la spitale, centrele de recuperare, etc.;

- în ipoteza admiterii capetelor principale de cerere, a solicitat actualizarea sumelor la dobânda de referinţă BNR si indexarea despăgubirilor cu rata indicelui de inflaţie din momentul producerii riscului asigurat(07.08.2018) şi până la momentul plăţii integrale efective a indemnizaţiei de către pârâtă.

Prin sentinţa civilă nr. 39 pronunţată la data de 07.01.2021 de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, prima instanţă a admis în parte cererea de chemare în judecată, menţionând următoarele argumente de fapt şi drept în cuprinsul considerentelor:

Împotriva acestei soluţii au declarat apel ambele părţi procesuale.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă prin decizia civilă nr. 1726/2021 a admis cererea de apel formulată de apelanta-reclamantă A., împotriva sentinţei civile nr. 39/07.01.2021, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A. şi intimata-intervenientă C..

A admis cererea de apel formulată de apelanta-pârâtă B. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 39/07.01.2021, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. şi intimata-intervenientă C..

A schimbat în parte sentinţa primei instanţe, după cum urmează:

1) Ca efect al admiterii apelului pârâtei reduce cuantumul daunelor morale la 45.000 Euro şi cuantumul cheltuielilor de judecată acordate la 2000 RON.

2) Ca efect al admiterii apelului reclamantei acordă dobânda legală penalizatoare de la momentul producerii accidentului, respectiv 07.06.2018.

A respins în rest, ca nefondate celelalte motive de apel.

A obligat apelanta pârâtă la plata sumei de 1000 RON onorariu avocaţial redus, cu titlul de cheltuieli de judecată efectuate în etapa apelului de apelanta reclamantă.

Reclamanta A. a declarat recurs, împotriva deciziei civile nr. 1726/2021 din 18 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

În drept, recurenta-reclamantă a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care sau întemeiază cu privire la daunele nepatrimoniale acordate.

Întreaga soluţie pronunţată de instanţa de apel cu privire la acest capăt de cerere este o înşiruire de aprecieri subiective ce nu au bază legală, nefiind încadrate în vreo normă juridică.

Dezlegarea adusă acestui capăt de cerere nu se raportează la niciun temei legal, la niciun act normativ sau dispoziţie expresă prevăzută atât în legislaţia specială ori în cea de drept comun.

În acest mod a fost încălcat dreptul recurentei-reclamante la un proces echitabil şi i s-a cauzat o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată decât prin casarea în totalitate a sentinţei atacate şi pronunţarea altei soluţii în conformitate cu dispoziţiile legale.

În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă invocă încălcarea normei de drept materială cuprinsă în art. 1385 alin. (1) C. civ.

În privinţa evaluării întinderii prejudiciului nepatrimonial suferit este imperios necesar să se aibă în considerare conecinţele vătămării pe plan fizic şi psihic dar şi impactul acestor consecinţe în viaţa socială şi profesională a recurentei.

Recurenta-reclamantă reproşează instanţei de apel faptul că nu a evaluat legal întinderea prejudiciului suferit prin raportare la paleta largă de drepturi vădit lezate în cauză, ci a efectuar aprecieri pur-subiective.

Recurenta-reclamantă mai susţine aplicarea greşită a normei de drept material ce vizează instituţia îmbogăţirii fără justă cauză.

Dispoziţiile acre reglementează această instituţie nu sunt aplicabile în speţă, întrucât recurenta-reclamantă nu a săvârşit nicio faptă ilicită, între reclamantă şi pârâtă există un raport juridic ce derivă din obligaţia legală şi contractuală pe care asigurătorul RCA şi-a asumat-o de a dezdăuna în totalitate victimele nevinovate ale unor accidente rutiere.

Instanţa de apel a avut în vedere doar aplicarea acestui principiu, pe care l-a aplicat greşit şi nu repararea prejudiciului suferit de victima care la vârsta de doar 19 ani a rămas fără un segment de picior şi a căpătat un handicap permanent de gradul III.

Solicită admiterea recursului, în temeiul motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., casarea în tot a deciziei recurate.

Intimata-pârâtă B. S.A.. a formulat întâmpinare prin care a invocat, în principal, excepţia inadmisibilităţii recursului raportat la dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ.. În subsidiar a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Analizând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată prin întâmpinare de intimata B. S.A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este întemeiată şi, pe cale de consecinţă, va respinge recursul, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti, exercitarea acestora şi efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituţional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit cu natura şi scopul lor şi într-o anumită ordine.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Reglementarea condiţiilor şi a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituţie şi nu încalcă drepturile reglementate ale justiţiabililor.

Este de necontestat că recunoaşterea unei căii de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Se constată că în speţă, hotărârea atacată, respectiv decizia civilă nr. 1726/2021 din 18 octombrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost pronunţată în cadrul judecăţii în apel, fiind definitivă, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum acesta a fost modificat prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018:

"Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate (...) în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor (...)".

În cauză, prin acţiunea promovată la data de 08 martie 2019, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. şi intervenientul C., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1.000.000 euro, echivalent in RON la cursul de schimb al pieţei valutare la data producerii accidentului, cu titlu de daune morale şi la plata sumei de 20.000 euro, echivalent in RON la cursul de schimb al pieţei valutare la data producerii accidentului, cu titlu de daune materiale, reprezentând ansamblul cheltuielilor pentru îngrijirea sănătăţii, conform art. 1387, 1392 C. civ., respectiv contravaloarea cheltuielilor suportate pe durata spitalizării, investigaţii medicale de specialitate, intervenţii chirurgicale, tratament postoperatoriu, deplasări la spitale, centrele de recuperare.

Temeiurile de drept invocate sunt reprezentate de art. 1357 şi următoarele şi Norma CSA nr. 20/2017.

Se observă, astfel, că litigiul dedus judecăţii este unul născut în materia asigurărilor, în condiţiile în care despăgubirile solicitate de reclamanţi, ca urmare a accidentului rutier, decurg dintr-un raport de asigurare, în considerarea unui contract de asigurare valabil încheiat şi a producerii riscului asigurat, constând în săvârşirea unei fapte ilicite delictuale de către persoana care are calitatea de asigurat.

Totodată, se mai observă că în astfel de litigii, care consacră principiul protecţiei terţului păgubit, instanţele sunt învestite cu stabilirea răspunderii civile delictuale de către un terţ faţă de contractul de asigurare, ca urmare a antrenării răspunderii asigurătorului, derivând din contractul de asigurare RCA, în care autorul faptei ilicite a avut calitatea de parte.

În acelaşi sens, sunt şi considerentele Deciziei nr. 13 din 18 mai 2020 pronunţată de Înalta Curte în recurs în interesul legii, prin care se statuează că, acţiunile promovate de persoana vătămată împotriva asigurătorului RCA sunt incluse în categoria litigiilor în materia asigurărilor, întrucât asigurarea obligatorie aduce în discuţie din chiar momentul încheierii contractului de asigurare, răspunderea civilă a deţinătorului de vehicul, iar plata făcută de asigurător este o consecinţă a executării contractului de asigurare pe care l-a încheiat cu asiguratul său, în lipsa acestuia terţul vătămat neputând invoca în favoarea sa acţiunea directă reglementată de lege (Legea nr. 137/1995 sau Legea nr. 132/2017).

În aceste cazuri, instanţele sunt învestite distinct de un litigiu de drept comun în răspundere civilă delictuală, diferenţa constând în chestiunea privind existenţa şi întinderea răspunderii asigurătorului RCA, materia asigurărilor fiind individualizată în mod expres în art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018 (paragrafele 84 şi 85 din decizie).

Art. 483 alin. (2) Cod procedură, cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1074/2018, în forma în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul primei instanţe, respectiv 14 ianuarie 2019, prevede că "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Prin urmare, hotărârile judecătoreşti pronunţate în materia asigurărilor nu sunt supuse recursului, urmare a modificării legislative introduse prin Legea nr. 310/2018.

Aşadar, începând cu data intrării în vigoare a modificărilor aduse C. proc. civ. prin acest act normativ - 21 decembrie 2018 - în materiile prevăzute expres de alin. (2) al art. 483, inclusiv în litigiile din materia asigurărilor, calea de atac a recursului este suprimată, noile reguli de procedură aplicându-se cererilor de chemare în judecată introduse ulterior intrării în vigoare a prevederilor Legii nr. 310/2018.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. "sunt hotărâri definitive, cele date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs".

În acest context, cum textul de lege evocat exclude dreptul la recurs în materia asigurărilor, rezultă că decizia instanţei de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunţării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., raportat la art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Prin urmare, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 496 cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ. va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1726/2021 din 18 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1726/2021 din 18 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A. şi intimata-intervenientă C..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 aprilie 2022.