Arbitral annulment for lack of arbitration agreement in insurance dispute under regulator norms

Şedinţa publică din data de 07 aprilie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 7.249,29 RON, reprezentând contravaloarea reparaţiei autoturismului cu nr. de înmatriculare x, marca x, pentru care a fost întocmită cererea de plată a despăgubirii în cadrul dosarului de daună x, obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor arbitrale.

Prin hotărârea arbitrală nr. 96 din data de 10 iunie 2021 pronunţată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat în dosarul nr. x/2021, s-a admis acţiunea reclamantei A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.A.

A fost obligată pârâta B. S.A. să achite reclamantei A. S.R.L.. suma de 7.249,29 RON reprezentând diferenţa de sumă neachitată.

A fost obligată pârâta B. S.A. să achite reclamantei A. S.R.L. suma de 2.187,99 RON reprezentând penalităţile de întârziere de 0,2%.

Totodată, a fost obligată pârâta B. S.A.. să achite reclamantei A. S.R.L. suma de 3.189,93 RON cu titlu de cheltuieli arbitrale.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, la data de 19.07.2021 sub nr. de dosar x/2021, B. S.A. a solicitat, potrivit dispoziţiilor art. 608 alin. (1) lit. a) şi b) şi art. 612 din C. proc. civ., anularea hotărârii arbitrale nr. 96/10.06.2021 pronunţată de către Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat în dosarul arbitral nr. x/2021, precum şi suspendarea executării acestei hotărâri.

Prin sentinţa nr. 8 din 30 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârâta A. S.R.L.

S-a declinat competenţa soluţionării cererii în anulare a hotărârii arbitrale nr. 96/10.06.2021 pronunţate de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat - Sediul Zonal Craiova în dosarul nr. x/2021, formulate de reclamanta B. S.A., în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 38/2021 din 28 septembrie 2021 a admis acţiunea privind anularea hotărârii arbitrale nr. 96/10.06.2021, pronunţată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat - Sediul Zonal Craiova, în dosarul nr. x/2021, formulată de contestatoarea pârâtă B. S.A. în contradictoriu cu intimata reclamantă A. S.R.L.

A anulat hotărârea arbitrală nr. 96/10.06.2021 pronunţată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat în dosarul nr. x/2021.

A trimis cauza spre soluţionare Judecătoriei Buftea.

A respins cererea de suspendare a anulării hotărârii arbitrale nr. 96/10.06.2021, pronunţată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat - Sediul Zonal Craiova, în dosarul nr. x/2021, formulată de contestatoarea pârâtă B. S.A. în contradictoriu cu intimata reclamantă A. S.R.L., ca rămasă fără obiect şi a dispus restituirea cauţiunii.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, anularea hotărârii arbitrale şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa competentă.

În argumentarea memoriului de recurs, sub un prim aspect, recurenta consideră că hotărârea Curţii de Apel Craiova cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Cu referire la acest motiv de casare, recurenta redă considerentele de la pagina 6 ale hotărârii recurate şi arată că în mod greşit a fost anulată hotărârea arbitrală şi cauza a fost înaintată la Judecătoria Buftea.

Sub al doilea aspect, recurenta consideră că instanţa a pronunţat o decizie cu aplicarea greşită a normelor de drept material ce guvernează materia arbitrajului.

Recurenta critică decizia recurată din perspectiva ambelor motive de desfiinţare a hotărârii arbitrale invocate de pârâtă în acţiunea în anulare.

În ceea ce priveşte motivul de desfiinţare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., recurenta susţine că litigiul este susceptibil de a fi soluţionat pe calea arbitrajului, aşa cum corect a constatat şi Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat Sediul Zonal Craiova.

Din interpretarea coroborată a art. 542 alin. (1) C. proc. civ. şi a art. 7 alin. (3) şi (4) din Norma ASF nr. 18/2017 privind procedura de soluţionare a petiţiilor referitoare la activitatea societăţilor de asigurare şi reasigurare şi brokerilor de asigurare, rezultă, pe de o parte, că litigiile din materia asigurărilor nu sunt excluse domeniului arbitrajului, iar, pe de altă parte, că în aceste litigii consumatorul are posibilitatea de a solicita soluţionarea pe calea arbitrajului, fără ca această posibilitate să fie condiţionată de acordul societăţilor de asigurare sau de inserarea unei clauze contractuale prealabile în contractul de asigurare.

În ceea ce priveşte al doilea motiv de desfiinţare a hotărârii arbitrale prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., recurenta apreciază că nu este incident, Tribunalul arbitral fiind investit prin lege, astfel că nu se impune existenţa unei convenţii a părţilor.

În cazul de faţă, norma specială este reprezentată de art. 7 alin. (4) lit. d) din Norma 18/2017 emisă de ASF, text normativ care prevede în sarcina conducerii executive a societăţilor şi brokerilor şi a coordonatorului colectivului de analiză şi soluţionare a petiţiilor.

Norma ASF 18/2017 reprezintă o lege specială, care are prioritate faţă de norma generală, respectiv art. 548 C. proc. civ.. De asemenea, Norma ASF 18/2017 reprezintă o materializare în legislaţia românească a Directivei 2013/11/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21.05.2013 privind soluţionarea alternativă a litigiilor în materie de consum şi de modificare a Regulamentului CE nr. 2006/2004 şi a Directivei 2009/22/CE.

Din coroborarea celor anterior menţionate, recurenta concluzionează în sensul că nu este necesar acordul celeilalte părţi pentru a se urma calea alternativă de soluţionare a litigiului instanţei arbitrale, lipsa convenţiei arbitrale fiind complinită de dispoziţiile Normei ASF nr. 18/2017, concret de dispoziţiile art. 7 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) lit. d).

Faţă de aceste considerente, recurenta se consideră îndreptăţită să solicite admiterea recursului, desfiinţarea deciziei atacate, anularea hotărârii arbitrale nr. 96 din 10 iunie 2021 pronunţată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat în dosarul arbitral nr. x/2021 şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa competentă.

În cauză, intimata B. S.A. nu a formulat întâmpinare.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că recursul declarat de recurenta A. S.R.L. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Într-un prim considerent, în ceea ce priveşte susţinerile ce vizează pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt invocate doar în mod formal, având în vedere că nu s-au dezvoltat criticile care să susţină faptul că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii şi ar trebui desfiinţată, în lipsa argumentării acestor motive, instanţa de recurs nu poate efectua controlul judiciar din perspectiva ipotezelor evocate.

Instanţa supremă subliniază că intră în sfera art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. lipsa motivării, înţeleasă atât sub aspect formal, dedus din încălcarea dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ., cât şi din perspectiva conţinutului considerentelor, înţeles ca o contragere excesivă a raţionamentului judiciar ori o motivare lipsită, în mod esenţial, de reperele necesare a face actul de procedură explicit şi inteligibil pentru părţi ori pentru instanţa care exercită un control de legalitate asupra acesteia.

Din acest punct de vedere, hotărârea instanţei de apel este motivată; ea prezintă atât structura tipică actului de procedură examinat şi, în raport cu art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., evocat de recurentă, conturează concluziile instanţei.

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi invocat de recurentă are în vedere situaţia în care hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta susţine că hotărârea este dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material ce guvernează materia soluţionării alternative a litigiilor de consum, reglementată prin Norma ASF nr. 18/2017, susţinând că materia arbitrajului nu este aplicabilă, între societatea recurentă şi societatea pârâtă B. S.A. nefiind necesară existenţa unei convenţii arbitrală scrise, Tribunalul arbitral fiind investit în temeiul legii, respectiv prin dispoziţiile art. 7 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) lit. d) din Norma ASF nr. 18/2017.

În raport de această argumentare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată incidenţa în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., şi nu a celui indicat de recurentă întrucât se invocă aplicarea greşită a unor norme de drept procesual, respectiv cele referitoare la arbitraj, şi nu de drept substanţial, impunându-se calificarea corespunzătoare.

Criticile recurentei sunt neîntemeiate întrucât instanţa a ţinut cont de faptul că arbitrajul, potrivit dispoziţiilor din Cartea a IV-a, Titlurile I şi II C. proc. civ., se organizează şi se desfăşoară potrivit convenţiei arbitrale încheiate între părţi, cu respectarea principiului libertăţii de voinţă a acestora, sub rezerva respectării ordinii publice, a bunelor moravuri, precum şi a dispoziţiilor imperative ale legii.

Conform Deciziei Curţii Constituţionale nr. 100 din 7 martie 2017, arbitrajul constituie o excepţie de la principiul, potrivit căruia, înfăptuirea justiţiei se realizează prin instanţele judecătoreşti şi reprezintă acel mecanism juridic eficient, menit să asigure o judecată imparţială, mai rapidă şi mai puţin formală, confidenţială, finalizată prin hotărâri susceptibile de executare silită.

Prin urmare, părţile pot stabili, prin convenţia arbitrală sau printr-un act adiţional încheiat ulterior, normele privind constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea şi înlocuirea arbitrilor, termenul şi locul arbitrajului, normele de procedură pe care tribunalul arbitral trebuie să le urmeze în judecarea litigiului şi, în general, orice alte norme privind buna desfăşurare a arbitrajului.

În acest context, Curtea de Apel Craiova a soluţionat acţiunea în anulare făcând o aplicare corectă a prevederilor anterior menţionate, prin aceea că a dat prevalenţă dispoziţiilor art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., privind incidenţa în cauză a acestui motiv de desfiinţare, în absenţa unei convenţii arbitrale, astfel cum este reglementată de art. 548 şi urm. C. proc. civ.

Cu privire la Norma A.S.F. nr. 18/2017, se poate observa din chiar titlul actului că aceasta reglementează, în principal, "procedura de soluţionare a petiţiilor referitoare la activitatea societăţilor de asigurare". După ce detaliază modalitatea de derulare a unei asemenea proceduri, la art. 7 alin. (3) din Normă se afirmă că "în vederea soluţionării pe cale amiabilă a disputelor dintre societăţi, brokeri şi asiguraţi, contractanţi, beneficiari, persoane prejudiciate sau reprezentanţii acestora, la solicitarea uneia dintre părţi, se utilizează metodele alternative de soluţionare a litigiilor, prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare." Se pune, astfel, accent pe faptul că soluţionarea amiabilă sau prin intermediul metodelor de soluţionare alternativă a litigiilor se face cu respectarea dispoziţiilor legale privitoare la acestea şi că, prin aceasta, nu limitează dreptul părţilor de a se adresa instanţelor de judecată abilitate.

Fără a nega posibilitatea rezolvării unor asemenea categorii de litigii prin intermediul unor proceduri de soluţionare alternativă a litigiilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că această cale rămâne deschisă părţilor doar în condiţiile încheierii în scris a unei convenţii arbitrale, printr-un act normativ cu forţa juridică a Normei ASF neputându-se deroga de la dispoziţii de principiu ale C. proc. civ., care reglementează tocmai modalitatea în care poate interveni jurisdicţia alternativă, fiind de esenţa procedurii arbitrale.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la motivul de desfiinţare a art. 608 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., instanţa supremă constată că prin sentinţa recurată, Curtea de Apel Craiova a apreciat că acest motiv de desfiinţare nu este incident, în considerarea argumentului că litigiul nu era susceptibil de soluţionare pe calea arbitrajului.

Faţă de această precizare, criticile recurentei sub acest aspect sunt lipsite de interes, concluziile instanţei fiind în sensul celor învederate de recurentă.

Prin urmare, instanţa, în soluţionarea acţiunii în anulare a apreciat incident motivul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit căruia, hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată prin acţiune în anulare atunci când "tribunalul arbitral a soluţionat litigiul fără să existe o convenţie arbitrală sau în temeiul unei convenţii nule ori inoperabile".

În cazul de faţă, în mod corect a fost stabilită instanţa competentă în soluţionarea în primă instanţă a cauzei având ca obiect despăgubiri rezultate dintr-un raport juridic de asigurare RCA, fiind Judecătoria Buftea, în raport cu dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., ce reglementează competenţa de drept comun din punct de vedere teritorial pentru judecata în primă instanţă, în sensul că, în absenţa unei norme contrare, instanţa competentă este cea de la sediul pârâtei, respectiv sediul pârâtei B. S.A., care este în Voluntari, judeţul Ilfov.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 38/2021 din 28 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 38/2021 din 28 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 aprilie 2022.