Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 842/2022 AI generated

Personal injury appeal reinstated after lower court misapplied appeal deadline rule.

Case Number Decizia nr. 842/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the plaintiff's appeal, quashed the appellate decision, and remanded the case to the same court of appeal for re-hearing, thereby invalidating the prior ruling that had dismissed the appeal as time-barred; the case arises from a personal injury claim for material and moral damages (€10,000 and €60,000) following a 2016 traffic accident, where the trial court had annulled the initial claim as unstamped, and the appeal was later rejected as late; the decisive legal basis was that the appellate court misapplied Article 457(3) of the Civil Procedure Code, which provides that when a party files an inadmissible remedy and it is rejected, the time limit for the proper appeal runs from the communication of that rejection order, meaning the appeal filed on 9 July 2020, within 30 days of the 29 June 2020 communication of the rejection order, was timely, thus the appeal constituted a ground for cassation under Article 488(1)(5) Civil Procedure Code.

Legislator headnote

AI generated

art. 1349 C. civ, art. 1357 alin. (1) C. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 415 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 488 pct. 5 C. proc. civ; Personal injury appeal reinstated after lower court misapplied appeal deadline rule: În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 49-50 alin. (1) Legea nr. 136/1995, art. 1349 C. civ., art. 1357 alin. (1) C. civ.

Keywords

AI generated
article of civil procedure damages from traffic accident grounds for cassation deadline for communication hearing of the parties time limits for seeking redress

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 C. proc. civ.

Basis for admitting the appeal and, together with art. 497 C. proc. civ., for quashing the challenged decision and remanding the case for a new trial.

art. 497 C. proc. civ.

Ground for quashing and remanding the case to the same court of appeal.

art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Procedural rule invoked as the ground of illegality for the cassation of the decision.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 7 aprilie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia Civilă la 29 iunie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi C. S.A., a solicitat obligarea pârâţilor, în solidar, la plata unor despăgubiri materiale de 10.000 euro în echivalent RON 46.700, şi a unei despăgubiri morale de 60.000 euro în echivalent RON 280.200, reprezentând prejudiciul suferit ca urmare a accidentului rutier comis, din culpă exclusivă, de pârâtul B. la data de 16 iunie 2016 în comuna Voluntari, judeţul Ilfov, precum şi obligarea pârâţilor, la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 49-50 alin. (1) Legea nr. 136/1995, art. 1349 C. civ., art. 1357 alin. (1) C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 4615/2019 din 18 decembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a fost anulată ca netimbrată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii B. şi C. S.A..

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul A..

Prin decizia civilă nr. 1888/A din 16 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost admisă excepţia tardivităţii, fiind anulat apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 4615/2019 din 18 decembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a declarat recurs.

Prin memoriul de recurs, recurentul A. a solicitat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

În argumentarea memoriului de recurs, se susţine că sub aspect procedural orice excepţie, de fond sau de procedură, care este invocată, de părţi sau din oficiu, trebuie pusă în discuţia părţilor, astfel ca acestea să îşi formuleze apărări asupra noi situaţii juridice aflată în dezbatere, în condiţiile în care excepţia tardivităţii a fost invocată din oficiu de către instanţă, fără ca această excepţie să fie adusă la cunoştinţă părţilor înainte de ziua dezbaterilor şi, cum în cauză nu a fost comunicată o asemenea excepţie, astfel încât recurentul să îşi poată formula apărări, acesta apreciază că situaţia sa procesuală a fost vătămată, întrucât nu a cunoscut în timp util şi nu a putut face apărări necesare asupra acestei noi situaţii.

Sub aspect substanţial, recurentul arată că excepţia tardivităţii apelului admisă de instanţă este criticabilă şi prin prisma greşitei interpretări a dispoziţiilor art. 457 alin. (3) teza finală C. proc. civ., care garantează părţii exercitarea dreptului reglementat de lege (apelul) de la data la care judecătorul a pronunţat o soluţie prin care a indicat părţii care este calea prevăzută de lege, posibilă procedural pentru a fi urmată.

Astfel, pentru dovedirea calităţii sale de parte interesată, recurentul susţine că nu a avut o atitudine pasivă, ci şi-a manifestat interesul de a-şi valorifica dreptul subiectiv dedus judecăţii, având în vedere că împotriva sentinţei civile a formulat în termen legal cerere de reexaminare şi că, prin încheierea nr. 292/15.06.2020, pronunţată în dosar nr. x/2018 s-a dispus respingerea ca inadmisibilă a acestei căi de atac, întrucât nu este prevăzută de lege, iar în temeiul dispoziţiilor art. 457 alin 3 teza finală C. proc. civ., conform cărora termenul de exercitare a căii de atac a apelului urmează să curgă de la data comunicării încheierii civile pronunţată sub nr. x/15.06.2020, reclamantul a fost repus în termenul de a declara calea de atac prevăzută de lege - apelul, încheierea 292/15.06.2020 fiind comunicată la data de 29 iunie 2020, iar la data de 8 iulie 2020 a declarat apelul în prezenta cauză.

În aceste condiţii, constatând că dispoziţiile procedurale nu au fost respectate, iar actul de procedură emis în cauză - decizia nr. 1888/16.12.2020 pronunţată de Cartea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosar nr. x/2018 - a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor imperative menţionate anterior, recurentul consideră că se impune constatarea caracterului nelegal al deciziei recurate şi admiterea recursului, respingerea excepţiei tardivităţii şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţa în vederea continuării judecării apelului.

Având în vedere că nu a fost examinat fondul pricinii, astfel cum a fost dezvoltat în cererea de apel, recurentul apreciază că instanţa de trimitere este obligată să procedeze la examinarea pe fond a apelului promovat în cauză, considerentele de natură substanţială fiind susţinute şi în prezentul recurs, pentru a se observa că ele au fost invocate în termen şi că au legătură cu fondul pricinii astfel că se impune analizarea lor în rejudecare.

Completul de filtru a dispus, prin încheierea din 27.05.2021, comunicarea raportului părţilor, pentru a depune puncte de vedere.

Prin încheierea din 07.10.2021 a fost admis în principiu recursul şi s-a acordat termen de judecată la 25.11.2021, în vederea soluţionării pe fond a acestuia.

Prin încheierea din 25.11.2021, judecata recursului a fost suspendată în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatându-se lipsa nejustificată a părţilor la soluţionarea cauzei.

La 09.02.2022 recurentul a depus la dosar, prin poştă, o cerere de repunere a cauzei pe rol, legal timbrată, în cuprinsul căreia a solicitat judecata cauzei în lipsa părţilor.

Prin rezoluţia din 16.02.2022 a fost stabilit termen de judecată la 07.04.2022 pentru discutarea cererii de repunere pe rol şi soluţionarea recursului.

La termenul de judecată din 07.04.2022, Înalta Curte, constatând îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 415 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a repus cauza pe rol.

Analizând recursul declarat de recurentul-reclamant A. prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să îl admită pentru considerentele care vor fi dezvoltate în cele ce urmează.

Examinând legalitatea deciziei recurate din perspectiva motivului de casare înscris în art. 488 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că decizia atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor înscrise în art. 457 alin. (3) C. proc. civ., critica recurentului cu privire la acest aspect fiind fondată.

Cu titlu preliminar, se impune a se constata că, în cuprinsul memoriului de recurs, reclamantul a susţinut nelegalitatea deciziei nr. 1888/A din 16 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, întrucât excepţia privind tardivitatea apelului a fost soluţionată cu încălcarea normelor procedurale înscrise în art. 457 alin. (3) C. proc. civ., raportat la data comunicării încheierii civile pronunţată sub nr. x/15.06.2020, context în care critica evocată va fi analizată din perspectiva motivului de casare înscris în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. invocat prin cererea de recurs.

Ca regulă generală, art. 468 alin. (1) C. proc. civ. stabileşte că termenul de apel este de 30 de zile, care se calculează de la momentul comunicării hotărârii. Pentru calculul acestui termen procedural este necesar a fi stabilit punctul de plecare, aspect reglementat de art. 468 alin. (1) coroborat cu art. 184 C. proc. civ., cât şi punctul de împlinire, aspect ce face obiectul art. 182 din cod.

Din analiza coroborată a dispoziţiilor art. 468 alin. (1) şi (2), art. 181 alin. (1) pct. 2 şi 182 din C. proc. civ., instanţa de apel a apreciat eronat în sensul că cererea de apel formulată de apelantul-reclamant A. şi înregistrată cu data certă în ziua de 09.07.2020, a fost făcută cu nerespectarea termenului procedural de 30 de zile, prevăzut de lege.

Prin sentinţa civilă nr. 4615/2019 din 18 decembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a fost anulată ca netimbrată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii B. şi C. S.A..

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul a formulat în termen legal cerere de reexaminare, iar prin încheierea nr. 292/15.06.2020, pronunţată în dosar nr. x/2018 de către Tribunalul Ilfov s-a dispus respingerea ca inadmisibilă a acestei căi de atac, întrucât nu este prevăzută de lege, iar în temeiul dispoziţiilor art. 457 alin. (3) teza finală C. proc. civ., conform cărora termenul de exercitare a căii de atac a apelului urmează să curgă de la data comunicării încheierii civile pronunţată sub nr. x/15.06.2020, reclamantul a fost repus în termenul de a declara calea de atac prevăzută de lege - apelul, încheierea 292/15.06.2020 fiind comunicată reclamantului la data de 29 iunie 2020.

Cererea de apel a fost înregistrată la instanţa a cărei hotărâre se atacă, conform art. 471 alin. (1) C. proc. civ. (Curtea de Apel Bucureşti), la data de 09 iulie 2020.

Contrar susţinerilor instanţei de apel, încheierea civilă pronunţată sub nr. x/15.06.2020 pronunţată de Tribunalul Ilfov, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, intră în categoria de excepţie reglementată prin dispoziţiile art. 457 alin. (3) C. proc. civ., astfel că, în acest caz, pentru a produce efectele pe care legea le leagă de această ipoteză de echipolenţă, calculul termenului de apel trebuie realizat de la data comunicării acestui act procedural.

Concluzia decurge din conţinutul normativ al textului analizat, deoarece într-un asemenea caz este reglementată o ipoteză de echipolenţă pentru curgerea termenului de apel, în cazul de faţă.

Scopul legiuitorului - atunci când, prin dispoziţiile art. 457 alin. (3) din C. proc. civ., a condiţionat curgerea termenului de declarare a căii de atac de data comunicării hotărârii de respingere ca inadmisibilă a căii de atac - a fost acela al declanşării unui termen de exercitare a căii de atac promovate greşit de parte şi de a asigura accesul la o cale de atac prevăzută de lege.

Prin urmare, actul de procedură (cererea de apel) înregistrat la instanţă 09.07.2020 este considerat înfăptuit în interiorul termenului procedural.

În concluzie, motivul de recurs invocat de recurent este fondat, reţinându-se că instanţa de apel a aplicat şi a interpretat în mod greşit dispoziţiile legale incidente, dispunând în mod nelegal prin decizia nr. 1888/A din 16 decembrie 2020 admiterea excepţiei tardivităţii cererii de apel şi anularea ca tardiv a apelului formulat de reclamantul A..

De aceea, criticile din apel vizând fondul cauzei, respectiv cele referitoare la sentinţa civilă nr. 4615 din 18 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, vor face obiectul analizei instanţei de prim control judiciar.

Pentru considerentele expuse, având în vedere încălcarea dispoziţiilor art. 457 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând incidenţa motivului de nelegalitate reglementat art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., cu referire la art. 497 din acelaşi act normativ, va admite recursul, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1888/A din 16 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi B. şi C. S.A.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 aprilie 2022.