Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 841/2022 AI generated

Contribution claim against co-debtors upheld after appeals dismissed, ordering payment of joint and several debt shares

Case Number Decizia nr. 841/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeals filed by four defendants, thereby upholding the lower courts' decisions which partially granted the plaintiff's claim for contribution; consequently, the judgment remains in force ordering seven specific defendants to each pay the plaintiff approximately 263,865 RON plus statutory penalty interest, while other claims were extinguished via settlements or rejected due to procedural incapacity. The dispute involved a civil action for contribution (regres) initiated by a company that had been subject to forced execution for a joint and several debt owed to shareholders under a prior final judgment regarding the issuance of securities documentation, seeking reimbursement from co-debtors who had not paid their shares. The decisive legal basis included the application of the old Civil Code provisions on passive solidarity and contribution (Arts. 1052–1053, 1456), the rejection of arguments that the plaintiff’s failure to file an objection to enforcement or its alleged fault barred recovery (Art. 1517), and the validation of service of process via postal box insertion as compliant with procedural rules (Arts. 163–164 of the Code of Civil Procedure), negating violations of the right to a fair trial.

Legislator headnote

AI generated

art. 1267 C. civ, art. 2267 C. civ, art. 1553 C. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 163 C. proc. civ; Contribution claim against co-debtors upheld after appeals dismissed, ordering payment of joint and several debt shares: The dispute involved a civil action for contribution (regres) initiated by a company that had been subject to forced execution for a joint and several debt owed to shareholders under a prior final judgment regarding the issuance of securities documentation, seeking reimbursement from co-debtors who had not paid their shares. The decisive legal basis included the application of the old Civil Code provisions on passive solidarity and contribution (Arts. 1052–1053, 1456), the rejection of arguments that the plaintiff’s failure to file an objection to enforcement or its alleged fault barred recovery (Art. 1517), and the validation of service of process via postal box insertion as compliant with procedural rules (Arts. 163–164 of the Code of Civil Procedure), negating violations of the right to a fair trial.

Keywords

AI generated
joint and several liability claim for contributions recovery of debts civil judgment payment of interest shareholder rights

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 C. proc. civ.

Legal basis cited for the dismissal of the appeals as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 07 aprilie 2022

Deliberând asupra recursurilor din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj la 29 noiembrie 2018 sub nr. x/2018, reclamanta Electroarges S.A. în contradictoriu cu pârâţii A. S.A., B. S.A., C. S.A., D. S.A., E. S.A., F. S.A., G. S.A., H. S.A., I. S.A., Redont S.R.L., J. S.A., K., L., M., N., O., P., a solicitat obligarea pârâţilor la plata către reclamantă a sumei totale de 4.485.720,93 RON respectiv: A. S.A la plata sumei de 263.865.93 RON, B. S.A., la plata sumei de 263.865,93 RON, C. S,A., la plata sumei de 263.865,93 RON, D. S.A., la plata sumei de 263.865,93 RON, E. S.A., la plata sumei de 253.865,93 RON, F. S.A. la plata sumei de 263.865.93 RON; G. S.A., la plata sumei de 263.865,93 RON, H. S.A., la plata sumei de 263.865,93 RON; I. S.A., la plata sumei de 263.865,93 RON; Redont S.R.L., la plata sumei de 263.865.93 RON; J. S.A., la plata sumei de 263.865,93 RON, K., la plata sumei de 263.865,93 RON; L. la plata sumei de 263.865,93 RON, M., la plata sumei de 263.665,93 RON; N., la plata sumei de 263.865,93 RON; O. la plata sumei de 263.865,93 RON; P., la plata sumei de 263.865,93 RON; obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale calculate conform art. 3, alin. (1), din Ordonanţa nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, asupra sumei de 263.865,93 RON datorată de fiecare dintre pârâţi, începând cu data înregistrării cererii de chemare în judecată şi până la data plaţii efective; în subsidiar, solicită plata dobânzii legale calculate conform art. 3, alin. (5), din Ordonanţa nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, asupra sumei de 263.865/93 RON, în măsura în care se va aprecia că raporturile juridice nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ; de asemenea şi acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 537/2020 din 2 iunie 2020, Tribunalul Specializat Cluj admite excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei Redont S.A., societate radiată din Registrul Comerţului şi, în consecinţă, respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Electroargeş S.A., precum şi cererea reconvenţională formulată de pârâta J. S.A. în contradictoriu cu această pârâtă.

În temeiul art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 încetează acţiunea civilă formulată de reclamanta Electroargeş S.A., precum şi cererea reconvenţională formulată de pârâta J. S.A. în contradictoriu cu pârâtele A. S.R.L. societate aflată în procedura insolvenţei, lichidator judiciar fiind Q. SPRL, B. S.A., societate aflată în procedura insolvenţei, administrator judiciar fiind CII R., societate aflată în procedura insolvenţei, administrator judiciar fiind CII R., D. S.A. societate aflată în procedura insolvenţei, administrator judiciar fiind CII S. şi E. S.A. - societate aflată în procedura insolvenţei, administrator judiciar fiind CII R. Ia act de tranzacţia încheiată între reclamanta Electroargeş S.A. şi pârâta J. S.A., care face parte integrantă din prezenta hotărâre, după cum urmează:

"CONTRACT DE TRANZACTIE

Încheiat astăzi data de 30.01.2019

I. PĂRŢILE

1. ELECTROARGES S.A, ("Electroargeş"), înregistrata la ORC sub nr. x/1991, CUI x, prin dl. T., in calitate de director general.

2. J. S.A. prin dl. U. in Calitate de director general;

II. PREAMBUL

Având în vedere

- Împrejurarea ca prin sentinţa civila nr. 2215/2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca, rămasa definitivă şi irevocabila, Electroarges a fost obligata in solidar cu J. la plata unor sume către acţionarii V. S.A.,

- Împrejurarea că acţionarii V. au înţeles să pună in executare silita Sentinţa instanţei de judecata fata de subscrisa, sens în care au solicitat executarea silită subscrisei in dosarul nr. x/2016 al BEJ W. pentru sumele cuprinse in Hotărârea judecătoreasca, avand in vedere ca niciuna dintre persoanele menţionate in aceasta, inclusiv J. nu si-au executat de buna voie obligaţiile solidare cuprinse in acesta;

- În contul sumelor datorate de Electroarges in solidar cu paraţii din sentinţa civila nr. 2215/2015, inclusiv de către J., Electroarges a fost executata silit pentru suma totala de 4.732.776,58 RON, stingadu-se corespunzător obligaţia de plată faţă de pârâţi, inclusiv faţă de J. S.A.;

- Electroargeş a acţionat in judecata pe J. in cadrul dosarului nr. x/2018 aflat pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, pentru a plati partea din datorie care revine acesteia fată de executarea silită demarată de acţionarii V. S.A. şi plata în urma executării, suma datorată fiind de 262.973,59 RON, la care se adaufă dobânda legală de la data plăţii Electroargeş;

- Intenţia partilor de a tranzactiona si a stinge amiabil litigiul mai sus menţionat, prin concesii reciproce;

- Dispoziţiile art. 438 noul C. proc. civ. si art. 1267 C. civ.

Noi, părţile prezentei Tranzacţii înţelegem in temeiul art. 438 noul C. proc. civ. si art. 2267 C. civ. sa stingem diferendul vizând obligaţia J. de a plăti cota sa parte din suma achitata de către noi in dosarul nr. x/2018, aflat pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, prin încheierea prezentei Tranzacţii, hotărârea care se va pronunţa î dosarul nr. x/2018 urmând sa stingă litigiul care a intervenit între noi în următoarele conditii:

Art. 1 J. S.A. recunoaşte in mod expres datoria fata de Electroarges S.A., respectiv recunoaşte ca, data fiind plata de către Electroarges a sumelor datorate în solidar cu J. către acţionarii V. S.A., societatea Electroarges este îndreptatita a pretinde J. plata părtii din datorie care se cuvine acesteia, dat fiind ca datoria este solidara, respectiv ca Electroarges este indrepatatita a pretinde J. plata sumei de 263.973,59 RON, la care se adaugă dobânda legala de la data plaţii de catre Electroarges a sumelor catre acţionarii V. S.A.;

Art. 2 Electroargos este de acord prin prezenta Tranzacţie ca datoria J. fata de aceasta în suma de 262.973,50 RON, solicitata in dosarul nr. x/2018, aflat pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, sa fie achitata conform următorului grafic:

- suma de 21.914,42 RON 1» data de 31 ianuarie 2019,

- suma de 21.914,41 RON pana la data de 31 martie 2019,

- suma de 43.823,83 RON pana la data de 30 aprilie 2019,

- suma de 43.826,83 RON pana la data da 31 mai 2019,

- suma de 43,028,83 RON pana la data de 30 iulie 2019,

- suma de 43.828,83 Iei pana la data de 31 iulie 2019,

- suma de 43.020,03 RON pana la data de 31 august 3019.

Art. 3 Electroarges renunţa a mai solicita J. plata dobândii legate solicitate in dosarul nr. x, prin plata ratelor mai sus menţionate urmand a se stinge definitiv pretenţiile Electroarges fata de J. din dosarul nr. x/2018, precum si orice alte pretenţii care ar avea legătura cu executarea silită a Electroarges de către acţionarii V. S.A., pentru suma totala de 4.732,776,58 RON, in temeiul sentinţei civile nr. 2215/2015 a Judecătoriei Cluj Napoca, rămasa definitiva si irevocabila;

Art. 4 Electroarges se obliga a depune prezenta Tranzacţie în dosarul nr. x/2018, astfel cum instanţa de judecata sa ia act de aceasta si sa se pronunţe in consecinţa, obligatie care poate fi îndeplinita oricând si de către J.;

Art. 5 În măsura in care J. nu va achita la scadenta fiecare rata in suma prevăzuta la art. 2, aceasta va datora penalităţi de întârziere (daune moratorii conform art. 1535, alin. (1), C. civ.) in suma de0,5% pe zi de întârziere, care se vor calcula pentru flecare zi de întârziere raportat la suma datorata si neachitata în termen, incepand cu prima zi calendaristică a lunii in care plata ratei nu a fost efectuata;

Art. 6 Sumele se vor achita de către J. in contul bancar al Electroarges,cu menţiunea sume datorate in temeiul prezentei Tranzacţii, cont bancar care are următoarele coordonate: x, deschis la X..

Subscrisa J. sunt de acord cu prezenţa Tranzacţie asa cum este ea redactata înţelegând sa plătesc Electroarges sumele menţionate conform graficului de plata de la art. 2.

Subscrisa Electroarges, accept plata datoriei de către J. in modalitatea mai sus menţionata în prezenta Tranzacţie, şi sunt de acord sa renunţ la plata oricăror dobânzi si penalităţi la suma de 262.973,59 RON solicitata in dosarul nr. x/2018, aflat pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, dosar in care sunt de acord a se lua act de prezenta Tranzactie în vederea stingerii pretenţiilor formulate fata de J..

Noi, părţile in prezenta Tranzacţie, declaram ca întelegem sa stingem in acest mod orice diferend si litigii trecute, prezente sau viitoare in legătura cu executarea silită a Electroargeş de către acţionarii V. S.A. pentru suma totala de 4.732,776,58 RON, in temeiui Senti Civile nr. 2215/2015 a Judecătoriei Cluj Napoca, rămasa definitiva si irevocabila, si declarăm expres ca nu mai avem nici un fel de alte pretenţii reciproce vizând acest diferend, cu excepţia celor care decurg sau ar putea decurge din prezenta Tranzacţie.

Redactată în 3 exemplare, astăzi data de 30.01.2019, din care unul pentru a fi depus de către Electroarges în dosarul nr. x/2018, şi unul pentru fiecare parte, Electroarges S.A., prin d-l T., în calitate de director general J. S.A., prin d-l U. în calitate de director general."

Ia act de tranzacţia încheiată între reclamanta ELECTROARGEŞ S.A. şi pârâta L. care face parte integrantă din prezenta hotărâre, după cum urmează:

"CONTRACT DE TRANZACŢIE

Încheiat astăzi, 27 mai 2019

I. PĂRŢILE

1. ELECTROARGEŞ S.A. ("Electroarges"), cu sediul in Curtea de Argeş, prin dl. Y., in calitate de Preşedinte Consiliu de Administraţie;

2. L.;

II. PREAMBUL

Având in vedere:

• Împrejurarea ca prin sentinţa civila nr. 2215/2015 a Judecătoriei Cluj Napoca, rămasa definitiva si irevocabila, Electroarges a fost obligata in solidar cu L. la plata unor sume către acţionarii V. S.A.;

• Împrejurarea ca acţionarii V. au inteles sa pună in executare silita Sentinţa instanţei de judecata fata de subscrisa, sens in care au solicitat executarea silita a subscrisei in dosarul nr. x/2016 al BEJ W. pentru sumele cuprinse in Hotărârea judecătoreasca, având in vedere ca niciuna dintre persoanele menţionate in aceasta, inclusiv L., nu si-au executat de buna voie obligatiile solidare cuprinse in aceasta;

• În contul sumelor datorate de Electroarges in solidar cu paraţii din sentinţa civila nr. 2215/2015, inclusiv de către L./Electroarges a fost executata silit pentru suma totala de 4.732.776,58 RON, stingandu-se corespunzător obligaţia de plata fata de paraţi, inclusiv fata de L.;

• Electroarges a acţionat in judecata pe L. in cadrul dosarului nr. x/2018, aflat pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, pentru a plati partea din datorie care revine acesteia fata de executarea silita demarata de acţionarii V. S.A, si plata efectuata in urma executării/suma datorata fiind de 262.973,59 RON, la care se adaugă dobânda legala de la data plaţii Electroarges;

• Intenţia părtilor de a tranzactiona si a stinge amiabil litigiul mai sus menţionat, prin concesii reciproce;

• Dispoziţiile art. 4387 noul C. proc. civ. si art. 2267, C. civ.

Noi, părţile prezentei Tranzacţii intelegem in temeiul art. 438, noul C. proc. civ. si art. 2267, C. civ. sa stingem diferendul vizând obligaţia L. de a plati cota sa parte din suma achitata de către Electroarges acţionarilor V. S.A. si, implicit litigiul inter-venit fata de acest diferend intre noi in dosarul nr. x/2018, aflat pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, prin incheierea prezentei Tranzacţii, hotărârea care se va pronunţa in dosarul nr. x/2018 urmând sa stingă litigiul care a intervenit intre noi in următoarele condiţii:

Art. 1 L. recunoaşte in mod expres datoria fata de Electroarges S.A., respectiv recunoaşte ca, data fiind plata de către Electroarges a sumelor datorate in solidar cu L. către acţionarii V. S.A., Electroarges este indreptatita a pretinde acesteia plata pârtii din datorie care se cuvine acesteia, dat fiind ca datoria este solidara, respectiv ca Electroarges este indreptatita a pretinde L. plata sumei de 262.973,59 RON, la care se adaugă dobânda legala de la data plaţii de către Electroargeş a sumelor către acţionarii V. S.A, cât si alte cheltuieli;

Art. 2 Electroarges este de acord prin prezenta Tranzacţie ca L. să plătească în contul datoriei de 262.973,59 RON, suma de 131.934 RON, cu condiţia ca suma să fie încasată de către Electroarges până la data de 3 iunie 2019.

Art. 3 Electroarges renunţa a mai solicita de la L. plata diferenţei in suma de 131.039,59 RON, a dobânzii legale solicitate in dosarul nr. x/2018, a cheltuielilor de judecata si a cheltuielilor de executare, a oricăror dobânzi, penalităţi sau daune, prin plata sumei menţionate urmând a se stinge definitiv pretenţiile Electroarges fata de L. din dosarul nr. x/2018, precum si orice alte pretenţii care ar avea legătura cu executarea silita a Electroarges de către acţionarii V. S.A. pentru suma totala de 4.732.776,58 RON, in temeiul sentinţei civile nr. 2215/2015 a Judecătoriei Cluj Napoca, rămasa definitiva si irevocabila;

Art. 4 Electroarges se obliga a depune prezenta Tranzacţie in dosarul nr. x/2018, astfel incat instanţa de judecata sa ia act de aceasta si sa se pronunţe in consecinţa, obligaţie care poate fi îndeplinita oricând si de către L.;

Art. 5 In măsura in care L. nu va achita la scadenta suma prevăzuta la art. 2, până la data de 3 iunie 2019, prezenta tranzacţie se va desfiinţa de plin drept, fără a mai fi nevoie de punere în întârziere şi/sau intervenţia instanţelor de judecată, conform prevederilor art. 1553 C. civ.

Art. 6 Sumele se vor achita de către L. in contul bancar al Electroarges, cu menţiunea sume datorate in temeiul prezentei Tranzacţii, cont bancar care are următoarele coordonate: x, deschis la X..

Subsemnata L. sunt de acord cu prezenta Tranzacţie asa cum este ea redactata înţelegând sa plătesc Electroarges suma menţionata la art. 2.

Subscrisa Electroarges, accept plata datoriei de către L. in modalitatea mai sus menţionata in prezenta Tranzacţie si sunt de acord sa renunţ la plata diferenţei in suma de 131.039,59 RON, a cheltuielilor de judecata si a cheltuielilor de executare, a oricăror daune, dobânzi si penalităţi la suma de 262.973,59 RON solicitata in dosarul nr. x/2011., aflat pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, dosar in care sunt de acord a se lua act de prezenta Tranzacţie in vederea stingerii pretenţiilor formulate fata de L..

Noi, părţile in prezenta Tranzacţie, declaram ca intelegem sa stingem in acest mod orice diferend si litigii trecute, prezente sau viitoare in legătura cu executarea silita a Electroarges de către acţionarii V. S.A. pentru suma totala de 4.732.776,58 RON, in temeiul sentinţei civile nr. 2215/2015 a Judecătoriei Cluj Napoca, rămasa definitiva si irevocabila, si declaram expres ca nu mai avem nici un fel de alte pretenţii reciproce vizând acest diferend, cu excepţia celor care decurg sau ar putea decurge din prezenta Tranzacţie.

Redactata in 3 exemplare, astăzi data de 27 mai 2019, din care unul pentru a fi depus de către Electroarges in dosarul nr. x/2018, si unul pentru fiecare parte.

Semnează, ELECTROARGES S.A. prin Preşedinte Y.

L.".

Ia act de tranzacţia încheiată între reclamanta ELECTROARGEŞ S.A. şi pârâta K. cu domiciliul procesual ales în Alba Iulia, la dna avocat Z., care face parte integrantă din prezenta hotărâre, după cum urmează:

"CONTRACT DE TRANZACŢIE

Încheiat astăzi, 27 mai 2019

I. PĂRŢILE

1. ELECTROARGES S.A, prin dl. Y., îo calitate de Preşedinte Consiliu de Administraţie;

2. K.;

II. PREAMBUL

Având in vedere:

• Împrejurarea ca prin sentinţa civila nr. 2215/2025 a Judecătoriei Cluj Napoca, rămasa definitiva si irevocabila, Electroarges a fost obligata in solidar cu K. la plata unor sume către acţionarii V. S.A.;

• Imprejurarea ca acţionarii V. au înţeles sa pună in executare silită Sentinţa instanţei de Judecata fata de subscrisa, sens in care au solicitat executarea silită a subscrisei in dosarul nr. x/2016 al BEJ W. pentru sumele cuprinse in Hotărârea judecătoreasca, având in vedere ca niciuna dintre persoanele menţionate în aceasta, inclusiv K., nu si-au executat de buna voie obligaţiile solidare cuprinse in aceasta;

• In contul sumelor datorate de Electroarges in solidar cu paraţii din sentinţa civila nr. 2215/2015 inclusiv de către K., Electroarges a fost executata silit pentru suma totala de 4.732.776,58 RON, stingandu-se corespunzător obligaţia de plata fata de paraţi, inclusiv fata de K.;

• Electroarges a acţionat in judecata pe K. in cadrul dosarului nr. x/2018, aflat pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, pentru a plaţi partea din datorie care revine acesteia fata de executarea silita demarata de acţionarii V. S.A. si plata efectuata in urma executării, suma datorata fiind de 262.973,59 RON, la care se adaugă dobânda legala de la data plaţii Electroarges;

• intenţia părtilor de a tranzactiona si a stinge amiabil litigiul mai sus menţionat, prin concesii reciproce;

• Dispoziţiile art. 438, noul C. proc. civ. si art. 2267, C. civ.

Noi, părţile prezentei Tranzacţii intelegem, in temeiul art. 438, noul C. proc. civ. si art. 2267, C. civ., sa stingem diferendul vizând obligaţia K. de a plaţi cota sa parte din suma achitata de către Electroarges acţionarilor V. S.A. si, implicit, litigiul intervenit fata de acest diferend intre noi in dosarul nr. x/2018, aflat pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, prin incheierea prezentei Tranzacţii, hotărârea care se va pronunţa in dosarul nr. x/2018 urmând sa stingă litigiul care a intervenit intre noi in următoarele condiţii:

Art. 1 K. recunoaşte in mod expres datoria fata de Electroarges S.A., respectiv recunoaşte ca, data fiind plata de către Electroarges a sumelor datorate in solidar cu K. către acţionarii V. S.A., Electroarges este îndreptăţită a pretinde acesteia plata părtii din datorie care se cuvine acesteia, dat fiind ca datoria este solidara, respectiv ca Electroarges este indreptatita a pretinde K. plata sumei de 262.973,59 RON, la care se adaugă dobânda legala de la data plaţii de către Electroarges a sumelor către acţionarii V. S.A., cât şi alte cheltuieli;

Art. 2 Electroarges este de acord prin prezenta Tranzacţie ca K. să plătească în contul datoriei de 262.973,09 RON, suma de 131.934 RON cu condiţia ca suma să fie încasată de către Electroarges până la data de 31 mai 2019,

Art. 3 Electroarges renunţă a mai solicita de la K. plata diferenţei în sumă de 131.039,59 RON, a dobanzii legale solicitate in dosarul nr. x/2018, a cheltuielilor de judecată şi a cheltuielilor de executare, a oricăror dobânzi, penalităţi sau daune, prin plata sumei, menţionate urmând a se stinge definitiv pretenţiile Electroarges fata de K. din dosarul nr. x/2018, precum si orice alte pretenţii care ar avea legătura cu executarea silita a Electroarges de către acţionarii V. S.A. pentru suma totala de 4.732.776,58 RON, in temeiul sentinţei civile nr. 2215/2015 a Judecătoriei Cluj Napoca, rămasa definitiva si irevocabila;

Art. 4 Electroarges se obliga a depune prezenta Tranzacţie in dosarul nr. x/2018, astfel incat instanţa de judecata sa ia act de aceasta si să se pronunţe in consecinţa, obligaţia care poate fi îndeplinita oricând si de către K.;

Art. 5 In măsura in care K. nu va achita la scadenta suma prevăzuta la art. 2, respectiv până la data de 31 mai 2019, prezenta tranzacţie se va desfiinţa de plin drept, fără a mai fi nevoie de punere în întârziere şi/sau intervenţia instanţelor de judecată, conform prevederilor art. 1553 C. civ.

Art. 6 Sumele se vor achita de către K. in contul bancar al Electectroargeş, cu menţiunea sume datorate in temeiul prezentei Tranzacţii, cont bancar care are următoarele coordonate: x, deschis la X..

Subsemnata K. sunt de acord cu prezenta Tranzacţie asa cum este aceasta redactata, intelegand sa platesc Electroarges suma menţionata la art. 2.

Subscrisa Electroarges, accept plata datoriei de catre K. in modalitatea mai sus menţionata în prezenta Tranzacţie si sunt de acord sa renunţ la plata diferenţei în sumă de 731.039,59 RON, a cheltuielilor de judecată şi a cheltuielilor de executare, a oricăror daune, dobânzi sau penalitati la suma de 262.973,59 RON solicitata in dosarul nr. x/2018, aflat pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, dosar in care sunt de acord a se lua act de prezenta Tranzactie în vederea stingerii pretenţiilor formulate fata de K..

Noi, părţile in prezenta Tranzacţie, declaram ca înţelegem să stingem in acest mod orice diferend si litigii trecute, prezente sau viitoare in legătura cu executarea silita a Electroarges de către actionarii V. S.A. pentru suma totala de 4.732.776,58 RON, în temeiul sentinţei civile nr. 2215/2015 a Judecătoriei Cluj Napoca, rămasa definitiva si irevocabila, si declaram expres ca nu mai avem niciun fel de alte pretenţii reciproce vizând acest diferend, cu excepţia celor care decurg sau ar putea decurge din prezenta Tranzacţie.

Redactata in. 3 exemplare, astăzi data de 17 mai 2019, din care unul pentru a fi depus de catre Electroavges in dosarul nr. x/2018, si unul pentru fiecare parte.

Semnează: ELECTROARGES S.A. prin Preşedintele consiliului de administratie, Y. şi

K.".

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ELECTROARGEŞ S.A. persoana împuternicită cu primirea actelor de procedură fiind dna AA. în contradictoriu cu pârâţii F. S.A. persoana împuternicită cu primirea actelor de procedură fiind dna BB., G. S.R.L. persoana împuternicită cu primirea actelor de procedură fiind dna BB., I. S.A. persoana împuternicită cu primirea actelor de procedură fiind dna BB., N., O. şi P..

Obligă pârâţii F. S.A., G. S.R.L., H. S.A., I. S.A., N., O. şi P. să plătească fiecare reclamantei ELECTROARGEŞ S.A. câte 263.865,93 RON cu titlu de despăgubiri, sumă la care se calculează dobânda legală penalizatoare calculată conform art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011 de la data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv 29.11.2018, şi până la plata integrală a debitului principal de către fiecare dintre pârâţi.

Respinge cererea reclamantei având ca obiect plata dobânzii remuneratorii şi plata dobânzii penalizatoare calculate conform art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2011.

Obligă pârâţii F. S.A., G. S.R.L., H. S.A., I. S.A., N., O. şi P. să plătească fiecare reclamantei câte 6.243,65 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Respinge ca inadmisibilă cererea reconvenţională formulată de pârâta J. S.A. în contradictoriu cu pârâţii F. S.A., G. S.R.L., H. S.A., I. S.A., L., K., N., O. şi P..

Împotriva acestei sentinţe, pârâţii N., F. S.A., H. S.A., I. S.A. şi J. S.A. au declarat apel.

Prin decizia nr. 201/2021 din 13 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a fost respins ca tardiv apelul formulat de către N. împotriva sentinţei civile nr. 537/2020 din 2 iunie 2020, Tribunalul Specializat Cluj

Au fost respinse apelurile declarate de F. S.A., H. S.A., I. S.A. şi J. S.A. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Împotriva acestei decizii, pârâţii N., F. S.A., H. S.A. şi I. S.A. au declarat recurs.

Recursul declarat de pârâtul N..

Prin recursul, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., reclamantul a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată din recurs.

În susţinerea memoriului de recurs, recurentul apreciază că soluţia instanţei de apel este greşită în raport cu dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora "prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii" coroborat cu dispoziţiile art. 175-177 din acelaşi Cod.

În acest context, se arată că instanţa a apreciat că termenul de apel de 30 de zile curge de la data de 17 iulie 2020, întrucât sentinţa i s-ar fi comunicat la acea dată, sens în care, recurentul apreciază că procedura de comunicare a hotărârii este viciată, nefiind îndeplinită conform legii cu consecinţa încălcării dreptului la apărare, în raport cu dispoziţiile art. 175 şi art. 163 C. proc. civ.

In cazul supus soluţionării, recurentul apreciază că vicierea procedurii de comunicare a hotărârii, prin raportare la dispoziţiile art. 175 C. proc. civ., conduce la nulitatea acestora.

Vătămarea produsă în acest caz îmbracă forma unui prejudiciu patrimonial care include o încălcare a unui drept ori interes protejat de lege, în cazul de faţă, fiind încălcat flagrant dreptul recurentului la apărare.

Dispoziţiile art. 163 C. proc. civ. stipulează regula, conform căreia, citaţia se înmânează destinatarului, în subsidiar persoanelor majore din familie sau celor care locuiesc cu destinatarul.

In cazul în care lipsesc toate aceste persoane, agentul avea obligaţia depunerii citaţiei şi a procesului-verbal la instanţa, respectiv la primărie, pentru ca acestea să comunice citaţia.

În acest context, recurentul susţine că în data de 17 iulie 2020 era la Piteşti la locul său de muncă, conform fişei de pontaj emisă de CC. S.A., unde lucrează în calitate de director general, totuşi instanţa a considerat ca i s-a comunicat sentinţa atacată, iar citaţia şi procesul-verbal nu au mai fost depuse la instanţă, respectiv primărie pentru ai fi comunicate, iar prin neefectuarea acestei comunicări, fie prin intermediul instanţei, fie a primăriei, recurentul a fost prejudiciat, deoarece nu i s-a adus la cunoştinţa sentinţa pronunţată.

Astfel, legiuitorul cere ca orice act de procedura să fie făcut la domiciliul destinatarului, iar în condiţiile unei clădiri cu mai mute etaje, trebuie indicat obligatoriu etajul (sub sancţiunea nulităţii - art. 164 alin. (3) C. proc. civ.

In procesul-verbal depus la instanţă apare că sentinţa atacată s-ar fi comunicat in Brăila, str. x, jud. Brăila, în condiţiile în care domiciliul recurentului este în Brăila, str. x, jud. Brăila, nefiind identitate de denumire stradă, scară, etaj, respectiv apartament.

In aceste condiţii, instanţa nu putea să ia în calcul faptul că sentinţa de fond i-a fost comunicată recurentului la data de 17 iulie 2020, iar termenul de apel nu putea să curgă de la aceasta data, întrucât legiuitorul a stabilit, sub sancţiunea nulităţii, efectuarea unui act procedural cu adresa greşită, iar instanţa nu putea trece peste aceste aspecte.

Astfel, comunicarea actelor de procedură este inerentă activităţii judiciare, fiind o garanţie a principiului dreptului la apărare, accesului liber la justiţie, a contradictorialităţii şi a garantării aflării adevărului în orice cauză, iar din această perspectivă instanţa trebuia să manifeste o grija deosebită pentru ca orice persoană chemată în judecată să fie încunoştinţată de existenţa unui proces împotriva sa şi în mod special a unei hotărârii judecătoreşti.

In acelaşi sens s-a pronunţat Curtea Europeana pentru Drepturile Omului, în situaţii similare celei din prezenta cauză, respectiv folosirea procedurii prin afişare.

Astfel, deoarece comunicarea hotărârii a fost făcut prin procedura afişării, recurentul solicită instanţei să ia în considerare aspectele ridicate de CEDO prin Hotărârea din 7 ianuarie 2014 în Cauza Timar şi alţii împotriva României.

În acest context, recurentul apreciază ca instanţa de apel i-a încălcat dreptul la apărare şi la un proces echitabil, raportat la prevederilor art. 13 alin. (1) şi (3), art. 6 alin. (1), art. 8 C. proc. civ., precum şi art. 24 alin. (1) şi art. 21 din Constituţia României.

Astfel, ca o garanţie a respectării drepturilor omului, CEDO prevede în art. 6, pct. 1 dreptul oricărei persoane la un proces echitabil:

"Orice persoană are dreptul de a-i fi examinată cauza în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil, de către un tribunal independent şi imparţial, stabilit prin lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptată împotriva sa".

Accesul liber la justiţie este consacrat, ca drept cetăţenesc fundamental, atât prin art. 6 pct. 1 din Convenţie, cât şi prin art. 21 din Constituţia României, prin art. 10 din Declaraţia universală a drepturilor omului, precum şi prin art. 14 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.

Articolul 6 garantează, aşadar, dreptul fiecărei persoane de a avea acces la o instanţă. Acest drept de acces este însă limitat la câmpul de aplicare al dreptului la un proces echitabil, adică la contestaţiile ce poartă asupra drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil şi la acuzaţiile în materie penală, astfel cum au fost definite aceste noţiuni în jurisprudenţa Curţii Europene. Aceste noţiuni au un conţinut specific Convenţiei Europene care nu corespunde în mod necesar cu cel consacrat în dreptul intern al statelor părţi.

Accesul efectiv la o instanţă presupune dreptul de a avea acces la toate probele aflate la dosarul cauzei, dar şi la hotărârea judecătorească pronunţată, pentru ca partea, în cunoştinţă de cauză, să-şi poată exercita drepturile procesuale în timpul statuat de legiuitor.

Pentru aceste considerente, recurentul apreciază că este îndreptăţit să solicite admiterea recursului astfel cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată.

Recursul declarat de pârâtele F. S.A., H. S.A., I. S.A..

Prin cererea de recurs formulată, pârâtele au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi reţinerea spre rejudecare, iar pe fondul cauzei respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, cu obligarea intimatei Electroargeş S.A. la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul dosar.

În argumentarea memoriului de recurs, se susţine că decizia pronunţată de Curtea de Apel Cluj este nelegală şi netemeinică, instanţa făcând o aplicare greşită a normelor de drept material - motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, instanţa de apel în mod greşit a respins susţinerea recurentelor privitoare la culpa reclamantei-intimate Electroarges S.A. şi astfel nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 1458 C. civ.

În cauză, în mod greşit s-au calculat daune interese cominatorii ulterior expirării termenului de 30 de zile impus de considerentele sentinţei civile nr. 2215/02.03.2015 şi, de asemenea în mod eronat debitoarea Electroarges S.A. nu a formulat contestaţie la executare prin care să conteste cuantumul debitului executat.

Astfel, prin decizia atacată, instanţa de apel a analizat formal susţinerea recurentelor, rezumându-se în a aprecia că societăţile I. S.A., F. S.A. şi H. S.A. sunt în culpa pentru curgerea daunelor interese cominatorii.

În acest context, se susţine că instanţa de apel, în mod greşit a respins susţinerea privitoare la faptul că s-au perceput şi executat daune cominatorii pentru executarea silită a unei obligaţii de face cu aplicarea greşită a normelor de drept material prevăzute de art. 1458 C. civ.

Prin urmare, în mod greşit instanţa de apel nu a făcut aplicarea art. 907 C. proc. civ. şi prin urmare nu a constatat că s-au pus în executare silită daune cominatorii de 1000 RON pe zi de întârziere, în condiţiile în care C. proc. civ. interzice în mod expres acest lucru.

Chiar dacă sentinţa civilă nr. 2215/02.03.2015 a stabilit aplicarea de daune cominatorii în cuantum de 1000 RON pe zi de întârziere pentru neexecutarea obligaţiei de a face, aceste sume nu ar fi trebuit să fie puse în executare (nu ar fi trebuit încuviinţată executarea) în condiţiile în care C. proc. civ. interzice in mod expres acest lucru.

Or, in cazul de fata, sentinţa a stabilit aplicarea de daune cominatorii în vederea obligării pârâţilor să execute o obligaţie de face, aspect nelegal, conform dispoziţiilor art. 907 C. proc. civ.

In aceste condiţii, intimata Electroarges S.A. avea obligaţia să formuleze contestaţie la executare şi să solicite înlăturarea acestor daune cominatorii. Daca nu a întreprins acest demers din propria culpă nu poate să solicite daunele cominatorii de la societăţile pârâte din prezentul dosar.

Cu privire la acest aspect, se susţine că în mod greşit a reţinut instanţa de apel că, deşi este adevărat că daunele cominatorii nu pot fi percepute, o astfel de apărare nu poate fi formulată în prezentul dosar, aceasta trebuia să fie formulată de Electroarges S.A. în contradictoriu cu V. S.A., într-un eventual dosar de contestaţie la executare.

Mai susţin recurentele, că instanţa de apel, în mod greşit nu a constatat că intimata Electroarges S.A. nu-şi poate invoca propria culpa pentru a solicita la rândul sau de la ceilalţi codebitori solidari prejudiciul rezultat în urma propriei culpe, fiind astfel, încălcate normele de drept material prevăzute de art. 1517 C. civ.

În opinia recurentelor, neexecutarea obligaţiei de a face stabilită prin titlul executoriu se datorează intimatei Electroarges S.A., astfel că în mod incorect solicită intimata Electroarges S.A. ca recurentele să suporte daunele interese cominatorii rezultate din punerea în executare a titlului executoriu, în condiţiile în care aceste daune interese cominatorii s-au cumulat exclusiv din vina intimatei care nu a dus la îndeplinire dispoziţiile hotărârii judecătoreşti sus-menţionate.

În acest context, recurentele susţin că în cauză este evidentă ipoteza de la art. 1517 C. civ. "o parte nu poate invoca neexecutarea obligaţiilor celeilalte părţi în măsura în care neexecutarea este cauzată de propria sa acţiune sau omisiune". Instanţa de apel nu a constatat intimata Electroarges nu-şi poate invoca propria culpa pentru a solicita de la ceilalţi codebitori solidari daunele cominatorii care au fost calculate şi percepute ca urmare a inacţiunii Electroarges S.A..

Prin urmare, recurentele solicită instanţei să constate că decizia atacată este dată cu aplicare greşită a normelor de drept material cuprinse în art. 1517 C. civ.

Prin întâmpinarea depusă de intimata-reclamantă Electroarges S.A., la 21 iulie 2021, se solicită respingerea recursurilor ca neîntemeiate şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală şi temeinică, cu cheltuieli de judecată.

Completul de filtru a dispus, prin încheierea din 28.10.2021, comunicarea raportului părţilor, pentru a depune puncte de vedere.

Prin încheierea din 27 ianuarie 2022 au fost admise în principiu recursurile şi s-a acordat termen de judecată la 07 aprilie 2022, în vederea soluţionării pe fond a acestora.

Analizând recursul declarat de pârâtul N. prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să îl respingă pentru considerentele care vor fi dezvoltate în cele ce urmează.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 pct. 5 C. proc. civ. casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Din perspectiva acestui motiv de recurs, recurentul a susţinut că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, având în vedere faptul că procedura de comunicare a hotărârii este viciată, nefiind îndeplinită conform legii.

Chestiunea de drept supusă analizei vizează nerespectarea dispoziţiilor art. 163 şi 164 C. proc. civ., potrivit cărora actul de procedură se înmânează destinatarului, în subsidiar persoanelor majore din familie sau celor care locuiesc cu destinatarul, în lipsa acestora, agentul având obligaţia de a depune actul de procedură şi procesul-verbal la instanţă, respectiv primărie.

De asemenea, se mai susţine neregularitatea legată de menţiunea privind lipsa precizării în actul de procedură a etajului imobilului destinatarului.

Întreaga argumentare a recurentului va fi înlăturată.

Dispoziţiile art. 163 alin. (1)-(5) C. proc. civ., reglementează procedura de drept comun vizând comunicarea citaţiei şi a altor acte de procedură în ipoteza în care destinatarul fie primeşte actul de procedură, fie refuză acest lucru.

Alin. (6) al art. 163 C. proc. civ., are în vedere ipoteza în care destinatarul nu este găsit la domiciliu sau reşedinţă, ori, după caz, sediu. Dacă destinatarul nu este găsit la domiciliu sau reşedinţă, agentul poştal va înmâna actul de procedură unei persoane majore din familie, sau oricărei alte persoane majore care locuieşte cu destinatarul. Când destinatarul locuieşte într-un hotel sau clădire cu mai multe apartamente şi nu este găsit la locuinţa sa, agentul îi va comunica citaţia administratorului, portarului sau celui care, îl înlocuieşte.

În cazul în care persoanele indicate anterior lipsesc, sau deşi prezente, refuză primirea actului de procedură, sunt incidente dispoziţiile art. 163 alin. (3)-(5) C. proc. civ., referitoare la inserarea actului de procedură în cutia poştală sau în lipsa acesteia, la afişarea înştiinţării pe uşa imobilului, cu întocmirea unui proces-verbal corespunzător.

Împrejurările descrise de recurent în sensul că la data de 17.07.2020 nu se afla la domiciliu, fiind la locul de muncă, potrivit pontajului, iar procedura de comunicare a fost îndeplinită prin afişare, deşi agentul avea obligaţia depunerii înştiinţării şi a procesului-verbal la instanţă, respectiv la primărie, pentru ca acestea să comunice actul de procedură nu vor fi reţinute.

Nu poate fi primită susţinerea recurentului în sensul anterior menţionat, în condiţiile în care în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 163 alin. (3)-(5) C. proc. civ. referitoare la inserarea actului de procedură în cutia poştală.

Astfel, la data de 17.07.2020 recurentului i-a fost comunicată sentinţa de fond, potrivit dovezii de comunicare aflate la dosarul instanţei de fond.

Recurentul înţelege să mai invoce nelegalitatea procedurii de comunicare, prin raportare la art. 164 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., ca motiv de nulitate a actului de procedură.

Dispoziţiile citate de recurent reglementează situaţia în care actul de procedură nu poate fi înmânat destinatarului sau unei alte persoane desemnate de lege, situaţie în care agentul are obligaţia de a încheia proces-verbal.

Menţiunile obligatorii ale procesului-verbal, prevăzute sub sancţiunea nulităţii se referă, printre altele şi la domiciliul destinatarului, cu arătarea numărului etajului şi apartamentului.

Art. 164 alin. (1) lit. 3) C. proc. civ., prevede că cerinţele de la alin. (1) lit. a), c), d), e) şi f) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

Din corelarea acestor dispoziţii rezultă că nerespectarea cerinţelor prevăzute la lit. c) - în speţă menţionarea greşită a "numărului etajului" - nu este sancţionată cu nulitatea absolută şi necondiţionată a actului de procedură, potrivit art. 176 C. proc. civ.

Analizând înştiinţarea emisă de instanţa de fond, comunicată recurentului la data de 17.07.2020, se constată că aceasta poartă menţiunea domiciliului destinatarului, respectiv str. x, fiind prezente, de asemenea, toate celelalte elemente obligatorii prevăzute de dispoziţiile art. 157 C. proc. civ., astfel încât lipsa menţiunii privind neindicarea etajului apartamentului, nu este de natură a atrage sancţiunea nulităţii exprese.

Astfel, recurentului i-a fost comunicată hotărârea instanţei de fond, la 17.07.2020, potrivit procesului-verbal aflat la dosarul instanţei de fond.

Prin urmare, Înalta Curte constată că motivele recurentului nu sunt fondate, în condiţiile în care, comunicarea hotărârii s-a îndeplinit prin afişare la cutia poştală a destinatarului, agentul poştal încheind un proces-verbal în acest sens, iar faptul că recurentul a exercitat calea de atac a apelului cu depăşirea termenului prevăzut de art. 468 alin. (1) C. proc. civ., nu este de natură a demonstra temeinicia susţinerilor acestuia.

Deosebit de considerentele expuse anterior, Înalta Curte reţine că nulitatea actului de procedură al comunicării sentinţei de fond este una relativă, conform art. 174 alin. (3) C. proc. civ.. Această nulitate trebuia invocată, potrivit art. 174 alin. (3) C. proc. civ., fie prin cererea de apel, fie cel mai târziu la momentul invocării excepţiei de tardivitate.

Se observă, din această perspectivă că recurentul nu a invocat în cursul soluţionării apelului său nicio neregularitate în ce priveşte comunicarea sentinţei de fond, iar la momentul invocării excepţiei de tardivitate a susţinut doar comunicarea sentinţei la o altă dată, precizând că nu se înscrie în fals contra menţiunilor înscrise pe dovada de comunicare de către agentul procedural.

În consecinţă şi sub acest aspect, instanţa supremă apreciază caracterul nefondat al criticii recurentului.

Recurentul a criticat hotărârea instanţei de apel şi sub aspectul modului în care a fost soluţionat apelul său, iar considerentele instanţei contravin opiniei exprimate de CEDO în cauza Raisa M Shipping vs. România, prin care s-a statuat că este încălcat dreptul la un proces echitabil prin comunicarea prin afişare a actelor de procedură, care nu a asigurat o comunicare efectivă a actului de procedură.

Cu referire la această critică, instanţa de recurs reţine că motivele invocate de recurent nu susţin criticile, în condiţiile în care procedura de comunicare s-a făcut prin afişare la cutia poştală a destinatarului, agentul poştal încheind proces-verbal în acest sens, iar instanţa de apel în mod corect a reţinut prezumţia comunicării sentinţei de fond la 17.07.2020.

De asemenea, Înalta Curte nu poate achiesa nici la susţinerile recurentului în sensul că în cauză ar trebui valorificate considerentele hotărârii pronunţate de CEDO în cauza Raisa M Shipping vs. România, prin care s-a statuat că este încălcat dreptul la un proces echitabil prin comunicarea prin afişare a hotărârii, întrucât în ipoteza prevăzută de art. 163 alin. (8) C. proc. civ. este permisă depunerea actului de procedură în cutia poştală a destinatarului.

În continuarea acestui raţionament, Înalta Curte nu va reţine nici criticile recurentului întemeiate pe dispoziţiile art. 13 alin. (1) şi (3), art. 6, art. 8 C. proc. civ., privind încălcarea dreptului la apărare şi la un proces echitabil, comunicarea sentinţei de fond fiind îndeplinită cu respectarea garanţiei unui proces echitabil şi transparent, fiind îndeplinit scopul acesteia, acela ca partea să ia act de hotărâre/conţinutul hotărârii.

Aşa fiind, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul N..

Analizând recursul declarat de pârâtele F. S.A., H. S.A., I. S.A. prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să îl respingă pentru considerentele care vor fi dezvoltate în cele ce urmează.

Recurentele au invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. conform căruia, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Din această perspectivă, recurentele au susţinut sub un prim aspect că, în mod greşit, au fost interpretate dispoziţiile art. 1458 C. civ., daunele cominatorii pe zi de întârziere calculate în dosarul de executare silită peste termenul de 30 de zile impus de titlul executoriu fiind în mod greşit imputate pârâţilor, întrucât reclamanta era îndreptăţită de a pune în executare hotărârea ulterior expirării acestui termen.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine prevederile art. 6 alin. (2) din Noul C. civ., potrivit căruia pretenţiile deduse judecăţii decurg din efectele solidarităţii pasive în reglementarea dată de vechiul C. civ., urmând a fi analizate sub imperiul acestei reglementări.

În ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 1058 C. civ., cu referire la lipsa demersurilor necesare care să aibă drept efect stingerea sau reducerea obligaţiei, Înalta Curte constată că prin sentinţa civilă nr. 2215/2015 a Judecătoriei Cluj Napoca, rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia nr. 87/2017 a Curţii de Apel Cluj, a fost obligată pârâta Electroargeş S.A., A. S.A., B. S.A., C. S.A., D. S.A., E. S.A., F. S.A., G. S.A., H. S.A., I. S.A., Redont S.R.L., J. S.A., K., L., M., N., O. şi DD. să emită şi să înregistreze la AVAS documentaţia de ofertă cumpărare conform reglementărilor în vigoare, adresată deţinătorilor de valori mobiliare emise de V. S.A. şi având ca obiect toate deţinerile acestora, sub sancţiunea daunelor cominatorii de 1.000 RON pe fiecare zi de întârziere, datorate de fiecare pârât în parte, până la data îndeplinirii conforme a obligaţiei legale ce le revenea, iar în caz de refuz sau de întârziere mai mare de 30 de zile de la data la care hotărârea devine executorie, a fost autorizată intervenienta V. S.A. să efectueze toate demersurile necesare emiterii şi înregistrării la AVAS a documentaţiei de ofertă de cumpărare.

Obligaţia de plată executată silit de debitoarea Electroargeş S.A. a avut ca obiect plata daunelor interese moratorii egale cu dobânda penalizatoare calculate asupra sumei cuvenite reclamantului EE. şi intervenienţilor FF. şi GG., astfel încât în dosarul execuţional nu s-a pus în discuţie obligaţia de a face stabilită în favoarea societăţii V..

În raport de aceste considerente, criticile pârâtelor privind plata daunelor cominatorii de 1.000lei/zi de întârziere datorate de fiecare pârât în parte, nu a făcut obiectul executării silite, astfel încât apărările invocate de pârâţi în legătură cu obligaţia de plată a daunelor cominatorii nu puteau fi formulate în cadrul unei contestaţii la executare.

Pentru aceste motive, Înalta Curte apreciază nefondate aceste critici ale recurentelor, fără a reţine incidenţa dispoziţiilor art. 1058 din vechiul C. civ.

Sub al doilea aspect, pârâtele au susţinut că instanţa de apel în mod greşit nu a constatat că s-au perceput şi executat daune cominatorii pentru executarea silită a unei obligaţii de a face.

Acţiunea ce formează obiectul prezentei pricini este întemeiată pe dispoziţiile art. 1456 C. civ., fiind acţiunea în regres formulată de debitorul ce a achitat întreaga datorie împotriva celorlalţi codebitori obligaţi solidar.

Potrivit art. 1052 şi art. 1053 C. civ., dacă unul dintre codebitori plăteşte întreaga datorie, prestaţia executată se împarte de plin drept între codebitori şi trebuie suportată de toţi, însă, după efectuarea plăţii dispare solidaritatea între codebitori, astfel că cel care a plătit nu poate cere de la ceilalţi decât partea fiecăruia.

De asemenea, dispoziţiile art. 907 C. proc. civ., invocate de recurente nu sunt aplicabile în cazul de faţă, întrucât obligaţia de plată executată silit de Electroargeş S.A. nu a avut ca obiect plata daunelor cominatorii, ci plata daunelor interese moratorii egale cu dobânda penalizatoare.

Sub un ultim aspect, pârâtele invocă încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 1517 C. civ., sub aspectul existenţei culpei Electroargeş S.A., daunele cominatorii fiind acumulate excesiv din vina acesteia, care nu a adus la îndeplinire obligaţiile din titlul executoriu.

Contrar acestor susţineri, Înalta Curte constată că reclamanta Electroargeş SA a fost executată silit în contul datoriei pârâţilor.

Potrivit art. 622 C. proc. civ., obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie.

Pentru a preveni acumularea de daune interese, pârâtele puteau executa de bunăvoie obligaţia de plată cuprinsă în titlul executoriu, pentru a preveni acumularea de daune interese.

Pârâtele nu pot invoca culpa reclamantei Electroargeş S.A. care a stins întreaga datorie, deşi obligaţia de plată stabilită în titlul executoriu era solidară.

În consecinţă, criticile sunt sub acest aspect sunt nefondate.

Având în vedere considerentele ce preced, în baza dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtele H. S.A., I. S.A. şi F. S.A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurentul-pârât N. şi de recurentele-pârâte H. S.A., I. S.A. şi F. S.A. împotriva deciziei nr. 201/2021 din 13 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă ELECTROARGES S.A. şi intimaţii-pârâţi J. S.A., P., O. şi G. S.A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 aprilie 2022.