Aviation crew insurance coverage: exclusion of permanent flight incapacity caused by pre-existing chronic medical conditions

Şedinţa publică din data de 07 aprilie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 10 februarie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. şi în contradictoriu cu pârâta CN Tarom S.A., la plata sumei de 65.000 de dolari americani (USD), precum şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume, de la data cererii de chemare în judecată (17.08.2016) si pana la data plăţii debitului principal.

Prin sentinţa civilă nr. 3850 din 30 septembrie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române Tarom S.A. şi a respins, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române Tarom S.A..

A admis cererea de chemare în judecată şi a obligat pârâta B. S.A. să plătească reclamantei suma de 65.000 dolari americani (USD - în echivalentul în RON din ziua plăţii), reprezentând despăgubire pentru pierderea permanentă a capacităţii medicale de zbor, precum şi dobânda legală aferentă sumei anterior menţionate, de la data de 08.02.2017 până la data plăţii integrale a debitului principal şi suma de 7.517 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (6.530 RON taxă judiciară de timbru, 800 RON onorariu de avocat redus şi 187 RON taxă expertiză INML), a respins ca neîntemeiată, cererea pârâtei Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române Tarom S.A. de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta B. S.A. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 752 din 26 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost admis apelul declarat de pârâta B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 3850 din 30 septembrie 2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pe care a schimbat-p în parte, în sensul că a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecat㸠a obligat intimata-reclamantă să plătească apelantei suma de 4.294,70 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate, reţinerea cauzei spre rejudecare şi, rejudecând apelul solicită menţinerea soluţiei pronunţate de instanţa de fond, cu cheltuieli de judecată.

În acest sens, se arată că decizia recurată este nelegală pentru că instanţa de apel a schimbat în tot soluţia instanţei de fond bazându-se pe motive străine de natura cauzei şi, în urma aplicării greşite a normelor de drept material a dat o soluţionare eronată şi injustă.

Astfel, instanţa de fond a fost învestită cu o acţiune în răspundere contractuală generată de un contract de asigurare care are o anumită specificitate prin raportare la riscul asigurat şi la obligaţia angajatorului-companie aeronautică de a asigura personalul aeronavigant pentru acest risc; instanţa de apel, rejudecând cauza în fond, ar fi trebuit să verifice legalitatea şi temeinicia cererii reclamatei în sensul întrunirii condiţiilor pentru angajarea răspunderii contractuale ale asigurătorului şi prin raportare la prevederile Legii nr. 223/2007 şi, identificând aceste texte legale, să le aplice speţei deduse judecaţii prin prisma riscului asigurat şi anume: dobândirea inaptitudinii de zbor.

Instanţa de apel a pronunţat o hotărâre atât de sumar motivată, astfel încât reclamanta nu a beneficiat, din perspectiva dreptului la un proces echitabil, de o judecare efectiva a cauzei.

In acest context, se susţine că instanţa de apel a procedat la o rejudecare a fondului încălcând sau aplicând greşit legea pentru că, fie nu a identificat corect textele legale aplicabile - art. 55 şi art. 17 din Legea nr. 223/2007 - natura riscului asigurat şi obligaţia legală a angajatorului de a încheia o asigurare pentru riscul dobândirii inaptitudinii de zbor şi nu o asigurare medicală, precum şi prevederile legale din aceeaşi lege şi normele de aplicare care stabilesc ce înseamnă condiţii medicale pentru aptitudine de zbor, fie le-a încălcat omiţând sau adăugând condiţii pe care textele legale nu le prevăd, aplicând totodată greşit, prezentei spete aspectele legale aplicabile contractelor de asigurare a riscurilor de îmbolnăvire/sănătate.

Astfel, pretenţiile reclamantei au fost corect admise de instanţa de fond, însă instanţa de apel a schimbat în tot hotărârea şi a respins nelegal pentru ca a pierdut din vedere identificarea corectă a riscului asigurat şi a abordat eronat verificarea executării condiţiilor contractuale similar cu situaţia în care s-ar fi încheiat un contract de asigurare medicală, apreciind greşit asupra condiţiilor de excludere prin raportare la alt risc decât cel asigurat, străin de obiectul cauzei.

Din probele dosarului, rezultă că intimata-reclamanta A., anterior intervenirii riscului asigurat a putut desfăşura activităţi la bordul navei şi prin urmare, se poate deduce ca aceasta corespundea din punct de vedere medical cu starea de sănătate ceruta pentru activităţi de zbor, conform normelor legale specifice domeniului aviaţiei civile.

Prin urmare, rezultă că recurenta-reclamanta, indiferent de bolile de care ar fi suferit, de manifestările acestora şi de documentele care le atestau, îndeplinea criteriile de sănătate impuse de autorităţile cu atribuţii de autorizare şi control pentru personalul navigant, deci atât din punct de vedere legal, cât şi al înţelesului contractului de asigurare încheiat, intimata-reclamanta era aptă, deci sănătoasa, pentru desfăşurarea respectivei activităţi la bordul navelor.

Astfel, între drepturile stabilite de Legea nr. 223/2007 (adoptată în baza unor prevederi internaţionale şi a Codului Aerian) pentru protecţia celor care fac parte din această categorie profesională se află şi dreptul de a beneficia de o asigurare de persoane încheiată de compania aeronautica angajatoare (în cazul de faţă Tarom SA) şi o societate de asigurări (în cazul de faţă B.) aşa cum este statuat de art. 17 şi art. 55 din Legea nr. 223/2007.

Contractul de asigurare încheiat cu asigurătorul B. de angajator şi de sindicatul al cărei membră era şi recurenta-reclamanta A. si însuşit de aceasta, are ca scop asigurarea riscului rezultat din pierderea capacităţii/aptitudinii de zbor şi nu riscul dobândirii/existenteilevoluţiei unor boli sau simptome ale acestora.

Obligaţia de a încheia acest contract de asigurare este o obligaţie legală prevăzută de contractele colective de munca referitor la cuantum, dar care rezidă din Legea nr. 223/2007 privind Statutul Personalului Aeronavigant al cărui membru era şi recurenta-reclamantă.

Scopul acestui contract este tocmai asigurarea riscului rezultat din pierderea capacităţii de zbor efective şi nu alte aspecte privind starea de sănătate. Aspectele medicale de luat în considerare nu se refera la starea de sănătate/apariţia unor boli, ci se rezumă la întrunirea condiţiilor medicale necesare pentru desfăşurarea activităţilor aeronautice (adică aptitudine de zbor).

Recurenta-reclamanta, la data încheierii contractului de asigurare în litigiu, întrunea condiţiile medicale pentru îndeplinirea activităţilor aeronautice, adică avea aptitudine de zbor. Nu are relevanţă ce afecţiuni avea recurenta la data încheierii contractului şi preluării riscului asigurat, atât timp cât aceste afecţiuni nu au împiedicat-o să zboare şi a fost declarată aptă de zbor. De altfel, intimata B. nu a procedat anterior încheierii contractului la o verificare a stării de sănătate a recurentei, nu a condiţionat încheierea contractului de istoricul stării de sănătate, tocmai pentru a nu prelua riscul îmbolnăvirii, ci riscul dobândirii inaptitudinii de zbor (riscul neîndeplinirii la un moment dat a condiţiilor medicale pentru a exercita activităţi de zbor, membrii personalului aeronavigant pot avea afecţiuni medicale de natură şi în stadiul în care să fie declaraţi apţi de zbor).

Este motivul pentru care asigurătorul nu procedează la o verificare a stării de sănătate a asiguratei înainte de încheierea contractului pentru a identifica afecţiunile preexistente preluării riscului. Constatarea întrunirii condiţiilor medicale necesare pentru zbor de către instituţiile medicale special abilitate prin lege este suficientă pentru încheierea contractului de asigurare a riscului dobândirii inaptitudinii de zbor,

Instanţa de apel a rejudecat apelul şi a dat o soluţionare greşită pentru că s-a raportat greşit la o alta chestiune decât cea aflată în analiză şi nu a valorificat complet şi corect textele legale aplicabile spetei: tipul asigurării; riscul asigurat; caracterul obligatoriu al încheierii asigurării, în baza Legii nr. 223/2007; competenţa exclusivă a instituţiilor medicale special abilitate să verifice aptitudinea de zbor (O.U.G. nr. 4/2000 aprobata prin Legea nr. 279/2001, H.G. nr. 405/1993).

Autoritatea competentă a stabilit că A. era aptă de zbor anterior datei de 13 iunie 2016, adică data emiterii certificatului care atesta starea de inapt, deci aceasta se afla sub protecţia contractului de asigurare.

Prin urmare, riscul asigurat - respectiv pierderea capacităţii de zbor - a intervenit pe perioada derulării contractului de asigurare, iar pârâta-asigurător este obligată să acorde despăgubirea convenită.

Dobândirea inaptitudinii definitive de zbor (împlinirea riscului asigurat) în perioada valabilităţii contractului de asigurare (încheiat şi pentru acest risc) declanşează obligaţia de plată a despăgubirii/indemnizaţiei de asigurare privind pierderea definitiva a capacităţii/aptitudinii de zbor.

Instanţa de apel, spre deosebire de judecătorul fondului, a aplicat greşit normele de drept material pentru că nu a identificat corect riscul asigurat, scopul contractului de asigurare încheiat în favoarea personalului aeronavigant, natura legală a acestei obligaţii, normele specifice ale domeniului aviaţiei.

Prin urmare, se observă faţă de considerentele dezvoltate că devin incidente art. 1350, 1270 şi art. 1516 C. civ., iar condiţiile pentru angajarea răspunderii contractuale a asigurătorului sunt îndeplinite, urmând ca, în urma admiterii recursului să fie păstrată hotărârea dată în fond.

Într-o altă critică, se susţine că decizia este nelegală şi pentru că a fost dată cu încălcarea prevederilor imperative ale art. 425 lit. b) C. proc. civ., întrucât instanţa de apel a pronunţat o hotărâre judecătorească care nu a fost motivată, încălcându-se obligaţia imperativă de a arata motivarea sa proprie pentru care a adoptat soluţia pronunţata şi încălcând totodată şi dreptul părţilor la un proces echitabil.

De asemenea, nu se regăsesc în cuprinsul motivării, considerentele care au stat la baza convingerii instanţei, argumentele pentru care se admit sau resping susţinerile părţilor.

Altfel spus, art. 6 implică în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de proba ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenta [Hotărârea Perez împotriva Franţei (GC). Motivarea unei hotărâri trebuie înţeleasă ca un silogism logic, de natura a explica inteligibil hotărârea luată, fapt ce presupune, o expunere a argumentelor fundamentale, care, prin conţinutul lor sunt susceptibile să influenţeze soluţia.

Referitor la acest motiv de recurs, numeroase decizii ale ICCJ şi practica constituţională au statuat că motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară şi precisă, să se refere la probele administrate în cauză şi să fie în concordanţă cu acestea, să răspundă în fapt şi în drept la toate aspectele incidente în cauză, să conducă în mod logic şi convingător la soluţia din dispozitiv.

Decizia atacată nu răspunde acestor exigente, punând partea recurentă în dificultatea de a critica considerentele pentru care instanţa a apreciat apelul ca fiind fondat cu consecinţa anularii hotărârii date în fond de Tribunalul Bucureşti. Instanta de apel arată, în termeni generali, că a stabilit corect starea de fapt şi a aplicat corespunzător dispoziţiile legale incidente, fără a preciza motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea, precum şi pe cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Astfel, instanţa de apel nu a reţinut şi nici nu a înlăturat motivat susţinerile părţilor şi nu a explicat de o manieră convingătoare raţionamentul juridic pe care l-a adoptat, astfel că hotărârea pronunţată nu creează transparenţă asupra silogismului judiciar care trebuie să explice şi să justifice dispozitivul şi care să permită realizarea unui controlul judiciar efectiv, impunându-se, în aceste condiţii, admiterea recursului.

Prin întâmpinarea depusă la data 13 iulie 2021, intimata-pârâtă B. S.A. a solicitat constatarea tardivităţii şi nulităţii cererii de recurs, iar în subsidiar respingerea acesteia ca nefondată.

Prin răspunsul la întâmpinarea intimatei, depus la 27 iulie 2021, recurenta solicită înlăturarea susţinerilor acesteia ca fiind neîntemeiate.

Completul de filtru a dispus, prin încheierea din 28.10.2021, comunicarea raportului părţilor, pentru a depune puncte de vedere.

Prin încheierea din 27 ianuarie 2022 au fost respinse excepţiile tardivităţii şi nulităţii recursului, fiind admis în principiu recursul şi s-a acordat termen de judecată la 07 aprilie 2022, în vederea soluţionării pe fond a acestuia.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să îl respingă pentru considerentele care vor fi dezvoltate în cele ce urmează.

Criticile aduse deciziei recurate au fost subsumate motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În raport de motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că decizia este nelegală pentru că a fost dată cu încălcarea prevederilor imperative ale art. 425 lit. b) C. proc. civ., instanţa de apel pronunţând o hotărâre nemotivată.

În esenţă, se invocă că nu au fost analizate motivele de apel ale apelantei-pârâte şi nu au fost prezentate motivat, argumentele pentru care au fost înlăturate susţinerile itnimatei-reclamante.

Recurenta-reclamantă face trimitere şi la art. 21 alin. (3) din Constituţia României precum şi la art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, pentru a demonstra că a fost încălcat în acest mod, dreptul la un proces echitabil.

Într-un prim considerent, instanţa supremă subliniază că intră în sfera art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. lipsa motivării, înţeleasă atât sub aspect formal, dedus din încălcarea dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ., cât şi din perspectiva conţinutului considerentelor, înţeles ca o contragere excesivă a raţionamentului judiciar ori o motivare lipsită, în mod esenţial, de reperele necesare a face actul de procedură explicit şi inteligibil pentru părţi ori pentru instanţa care exercită un control de legalitate asupra acesteia.

Din acest punct de vedere, hotărârea instanţei de apel este motivată; ea prezintă atât structura tipică actului de procedură examinat şi, în raport cu art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., evocat de recurenta-reclamantă, arată probele verificate, modalitatea interpretării lor şi conturează concluziile instanţei devolutive.

Prin cererea de apel, apelanta-pârâtă a susţinut că evenimentul reclamat nu este acoperit prin contractul de asigurare nr. x, întrucât afecţiunile reclamantei la coloana vertebrală au fost diagnosticate cu mult înainte de intrarea în valabilitate a poliţei de asigurare, iar pierderea permanentă a capacităţii medicale de zbor nu a fost cauzată de o îmbolnăvire determinată de o boală profesională sau de o afecţiune dobândită în urma exercitării funcţiei. Intimata-reclamantă, în combaterea apelului, a susţinut în esenţă că riscul asigurat a intervenit în perioada derulării contractului.

Instanţa de apel a analizat aceste critici şi apărări, evaluând probele administrate şi a concluzionat în sensul că pierderea aptitudinii permanente de zbor se datorează unor afecţiuni medicale preexistente perioadei asigurate şi că acestea nu reprezintă un risc asigurat conform contractului.

Teza lipsei motivării nu subzistă, motivarea instanţei de apel explicând de o manieră convingătoare raţionamentul juridic pe care l-a adoptat în justificarea soluţiei pronunţate.

În concluzie, critica de nemotivare este străină de considerentele pentru care instanţa de apel a analizat motivele de apel şi apărările reclamantei, iar instanţa şi-a fundamentat soluţia pe cauzele preexistente contractului de asigurare, care au fost avute în vedere ca şi cauze pentru pierderea capacităţii temporare de zbor, analizate prin sentinţa civilă nr. 9641 din 19.12.2017 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia nr. 1265 din 04.04.2019 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, concluzionând în sensul că acestea se impun ca prezumţie absolută în prezenta cauză.

Din parcurgerea considerentelor hotărârii atacate rezultă că instanţa de apel a procedat la o analiză efectivă a susţinerilor şi respectiv, a apărărilor, formulate de părţi pe parcursul procesului, şi a înlăturat, argumentat, apărările aduse de către reclamantă în combaterea apelului.

În aceste condiţii, împrejurarea că instanţa de apel nu a răspuns fiecărei susţineri formulate de reclamantă sau a grupat şi a structurat aceste susţineri în funcţie de problemele de drept vizate nu echivalează cu nemotivarea hotărârii.

Motivarea clară şi accesibilă a instanţei de apel răspunde şi exigenţelor impuse de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care obligă tribunalele să-şi motiveze deciziile, dar nu le poate impune să dea un răspuns detaliat la fiecare argument, întinderea obligaţiei de motivare putând să varieze în funcţie de natura deciziei şi trebuind analizată în lumina circumstanţelor fiecărei speţe (Hotărârea din 9 decembrie 1994, în cauza Ruiz Torja contra Spaniei, Hotărârea din 28 iulie 2005, în cauza Albina contra României).

Criticile recurentei-reclamante nu susţin nemotivarea, ci vizează exclusiv modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată, astfel că dezlegarea dată prin hotărârea curţii de apel este legală sub aspectul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că, din analiza memoriului de recurs acesta poate fi analizat din perspectiva dispoziţiilor de drept material încălcate, respectiv art. 55 şi art. 17 din Legea nr. 223/2007, în interpretarea noţiunii de "boală".

Nemulţumirea recurentei-reclamante vizează faptul că instanţa de apel nu a reţinut ca fiind incidente dispoziţiile reglementate de art. 55 şi ar. 17 din Legea nr. 223/2007 şi a aplicat greşit legea, adăugând condiţii pe care textele legale aplicabile contractelor de asigurare nu le prevăd, aspectele medicale de luat în considerare se referă la aptitudinea de zbor, condiţie îndeplinită la data încheierii asigurării.

Prealabil, Înalta Curte reaminteşte că evaluarea probelor în contextul general al examinării acestora este atributul instanţei de fond, necenzurabil din perspectiva legalităţii, astfel încât criticile referitoare la aceste aspecte nu pot fi analizate.

Înalta Curte reţine că aplicarea greşită a legii presupune incongruenţa normei juridice raportată la situaţia de fapt reţinută de către instanţele de fond şi/sau de apel.

Disputa litigioasă are în vedere interpretarea clauzelor contractului de asigurare, în sensul de a se stabili faptul că aspectele medicale de luat în considerare pentru asigurarea riscului rezultat din pierderea capacităţii de zbor efective nu se referă la starea de sănătate/apariţia unor boli, ci se rezumă la întrunirea condiţiilor medicale necesare pentru desfăşurarea activităţilor aeronautice.

Recurenta susţine că Autoritatea competentă a stabilit faptul că era aptă de zbor anterior datei de 13.06.2016, iar manifestările anterioare ale unor boli nu i-au afectat sau interzis capacitatea de zbor şi acestea nu au importanţă prin raportare la contractul de asigurare şi la riscul asigurat.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, curtea de apel a efectuat un judicios examen de legalitate, din perspectiva criticilor ce vizau evenimentul reclamat, constatând că acesta nu este acoperit prin contractul de asigurare, pierderea permanentă a capacităţii de zbor nefiind cauzată de o îmbolnăvire determinată de o boală profesională sau de o afecţiune dobândită în urma exercitării funcţiei.

Potrivit art. 2 Definiţii, din Condiţiile de asigurare, prin afecţiune (condiţie) preexistentă se înţelege boala, vătămare corporală din accident sau altă condiţie medicală a persoanei asigurate, prezentă înaintea intrării în asigurare a acesteia, cu excepţia afecţiunilor acute care au fost tratate şi vindecate în totalitate.

Prin boală cronică se înţelege o afecţiune medicală cunoscută care are o perioadă îndelungată de evoluţie sau care reprezintă recăderi frecvente, necesitând îngrijiri medicale de specialitate repetate.

Potrivit pct. 14 din Anexa 1 a contractului de asigurarea, Condiţii privind asigurarea personalului aeronavigant, printre riscurile asigurate se află şi pierderea permanentă a capacităţii medicale de zbor cauzată de o îmbolnăvire determinată de o boală profesională sau de o afecţiune medicală dobândită în urma exercitării funcţiei.

Printre excluderile de la asigurare se află şi cea care este urmare a bolilor cronice care au fost diagnosticate în decursul perioadei asigurate.

Expertiza medico-legală efectuată în cauză a concluzionat în sensul existenţei afecţiunilor mediale încă din anul 2008, ceea ce a înlăturat caracterul viitor şi incert al riscului asigurat, care nu s-a manifestat prima oară în decursul perioadei asigurate, potrivit art. 2 cap. Definiţi din contractul de asigurare.

Revenind la criticile recurentei-reclamante, s-a susţinut că instanţa de apel s-a raportat la o altă chestiune decât cea aflată în analiză şi nu a valorificat tipul asigurării, riscul asigurat, caracterul obligatoriu al încheierii asigurării şi competenţa exclusivă a instituţiilor medicale special abilitate să verifice aptitudinea de zbor.

Înalta Curte constată că prin acţiunea de faţă se solicită pârâtei să acopere un prejudiciu cauzat de riscul determinat de pierderea permanentă a capacităţii de zbor.

Pentru ca reclamanta să fie îndreptăţită să primească indemnizaţia de asigurare este necesară îndeplinirea a trei condiţii, si anume, aceasta să îşi piardă permanent capacitatea medicală de zbor, această pierdere să fie cauzată de o boală profesională/afecţiune în legătură cu profesia şi această boală/afecţiune să apară în perioada de asigurare.

Din analiza acestor condiţii cerute a fi îndeplinite cumulativ, instanţa de apel a apreciat judicios că aceleaşi afecţiuni medicale invocate ca temei al producerii riscului asigurat, au fost analizate prin decizia nr. 1265/03.04.2019 de către Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2016, stabilindu-se că pierderea capacităţii temporare de zbor pentru perioada 13.06.2016-07.10.2016 se datorează unor cauze preexistente contractului de asigurare.

În prezenta cauză se solicită plata unei despăgubiri pentru pierderea definitivă a capacităţii de zbor în temeiul aceluiaşi contract de asigurare.

În consecinţă, aspectele criticate de recurenta-reclamantă privind lipsa de relevanţă a existenţei bolilor şi cauzelor lor prin raportare la contractul de asigurare şi la riscul asigurat, în considerarea dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., nu pot fi repuse în discuţie, iar efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al deciziei sus evocate se impune în prezenta cauză ca prezumţie absolută.

În prezenta cauză, instanţa de apel a analizat aceeaşi situaţie de fapt, reprezentată de pierderea capacităţii de zbor, în cazul de faţă definitivă, iar în cel anterior temporară, şi a interpretat clauzele aceluiaşi contract de asigurare de persoane x/19.01.2016 şi a apreciat corect în sensul existenţei cauzei de excludere din contract, respectiv afecţiunile invocate fiind preexistente perioadei de asigurare.

Faţă de aceste considerente, criticile recurentei-reclamante nu pot fi primite, nefiind în concordanţă cu cele statuate prin considerentele instanţei de apel.

Având în vedere considerentele ce preced, în baza dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 752 din 26 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 752 din 26 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 aprilie 2022.