Jurisdiction clause in consumer credit contracts invalid under Art. 126(2) CPC when stipulated before the right to compensation arises

Şedinţa publică din data de 6 aprilie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Horezu la data de 14.01.2021, sub nr. dosar x/2021, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C., au solicitat anularea parţiala a contractului de credit de consum nr. x din 28.06.2007 încheiat cu D. S.A., in ce priveste: clauza implicita de risc valutar, clauza referitoare la dobânda variabila revizuibila semestrial prevazuta la art. 3.2 din contractul de credit si graficul de rambursare şi clauza referitoare la comisionul de acordare prevăzută la art. 4 din contractul de credit. De asemenea au solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumelor achitate de reclamanţi cu titlu de clauza risc valutar, dobânda curenta revizuibila si comision de acordare împreuna cu dobânda legala penalizatoare in cuantum de 10,25% de la data plăţii acestora, conform art. 3, alin. (2) din O.G. nr. 13/2011 (rata dobânzii de referinţă a BNR - 6,25% + 4 pct. procentuale = 10,25%), obligarea paratei C. S.A. la emiterea unui nou grafic de rambursare ca urmare a anularii clauzelor abuzive, având in vedere si sumele plătite de debitor pana la momentul emiterii graficului, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale, în raport de disp. art. 107 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 126 C. proc. civ., motivat de faptul că părţile au stipulat expres în contract ca litigiile să fie soluţionate de instanţele de judecată competente din Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 1916/2021 pronunţată la data de 7 decembrie 2021, Judecătoria Horezu a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

În argumentarea acestei sentinţe, instanţa, a reţinut în esenţă, că, potrivit art. 13 pct. 5 din contractul de împrumut încheiat la data de 28.06.2007 de către reclamant şi pârât, orice litigiu dintre părţi va fi soluţionat de către instanţele de judecată competente din Bucureşti.

În drept, în aplicarea art. 126 din C. proc. civ., instanţa a apreciat că naşterea dreptului la despăgubiri este concomitentă perfectării contractului, aceasta fiind şi raţiunea introducerii clauzei referitoare la alegerea de competenţă, astfel că trebuie reţinută valabilitatea sa.

Reţinând că părţile au convenit în scris, în cuprinsul contractului încheiat, că eventualele litigii vor fi soluţionate de instanţele de judecată competente din Bucureşti, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Horezu, invocată de pârâtă prin întâmpinare şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Sector1 Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 2030/2022 din 23 februarie 2022, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Horezu, a constatat ivit conflict negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia, în aplicarea dispoziţiilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi art. 126 C. proc. civ.

Astfel, instanţa a constatat că reclamanţii A. şi B. au înţeles să se prevaleze de calitatea de consumator, investind Judecătoria Horezu (instanţa de la domiciliul consumatorilor-reclamanţi) cu acţiunea în anularea clauzelor abuzive, însă, Judecătoria Horezu a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de către pârâtă, motivat de faptul că părţile au stipulat expres în contract la art. 13.5 ca litigiile să fie soluţionate de instanţele de judecată competente din Bucureşti.

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a considerat că naşterea dreptului la despăgubiri nu poate fi concomitentă cu data încheierii contractului, o astfel de interpretare golind practic de conţinut dispoziţiile art. 126 alin. (2) C. proc. civ., care deschid posibilitatea derogării de la normele de competenţă prin convenţia părţilor exclusiv, ca moment temporal, după naşterea dreptului la despăgubire.

Pentru aceste motive, instanţa a considerat că devine inoperantă clauza atributivă de competenţă din contractul încheiat între părţi, din moment ce, la data semnării acestuia, dreptul la despăgubire al reclamanţilor-consumatori nu era, în mod evident, născut, iar ulterior, după naşterea dreptului la despăgubire, nu a fost încheiată o convenţie a părţilor în sensul alegerii de competenţă în favoarea instanţelor din Bucureşti, astfel cum susţine pârâta C. S.A.

Ca atare, instanţa a conchis că pârâta nu se poate prevala în speţă de clauza atributivă de competenţă inserată în contractul părţilor, câtă vreme aceasta a fost redactată la momentul încheierii contractului de credit, iar nu după naşterea dreptului la despăgubire, cum impune textul de lege în mod imperativ. În consecinţă, o asemenea prevedere este considerată nescrisă (inexistentă) în lumina prevederilor legale amintite şi nu poate justifica alegerea instanţei în a cărei circumscripţie află sediul central al băncii pârâte.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Horezu competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Se constată că acţiunea dedusă judecăţii are ca obiect constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale inserate în contractul de credit de consum nr. x din 28.06.2007, litigiu ce face parte din materia protecţiei drepturilor consumatorilor.

Regula generală în materia competenţei teritoriale este instituită de art. 107 din C. proc. civ., care prevede că "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Conform art. 113 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în afară de instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, mai este competentă "instanţa domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor".

Înalta Curte reţine că reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, astfel cum rezultă din art. 116 din C. proc. civ.

Pentru toate cazurile în care legea stabileşte o competenţă teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanţele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului, opţiune susţinută de art. 116 din C. proc. civ.

Mai mult decât atât, potrivit art. 126 alin. (2) din C. proc. civ. "În litigiile din materia protecţiei drepturilor consumatorilor, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, părţile pot conveni alegerea instanţei competente, în condiţiile prevăzute la alin. (1), numai după naşterea dreptului la despăgubire. Orice convenţie contrară este considerată ca nescrisă".

Ca atare, conform dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din C. proc. civ., clauza atributivă de competenţa prevăzută la art. 13 pct. . 5 din contract nu poate fi avută în vedere întrucât a fost stipulată anterior naşterii dreptului la despăgubire.

Înalta Curte reţine că, din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în materia protecţiei consumatorului (Cauza Océano Grupo Editorial S.A. v Roció Murciano Quintero), s-a stabilit că este inechitabil şi mult prea oneros să se pretindă consumatorului să formuleze cererea de chemare în judecată împotriva comerciantului care i-a încălcat drepturile la instanţa de la sediul acestuia din urmă.

În consecinţă, nu se poate da eficienţă unei clauze atributive de competenţă care, potrivit art. 126 alin. (2) din C. proc. civ., este considerată nescrisă, sancţiunea considerării ca nescrisă fiind asimilată unei nulităţi absolute şi parţiale care operează de drept, iar opţiunea reclamanţilor a fost în sensul soluţionării cauzei de instanţa de la domiciliul lor, respectiv de Judecătoria Horezu.

Faţă de considerentele anterior expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Horezu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Horezu.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 aprilie 2022.