Jurisdictional conflict resolved in favor of original appellate court based on value at time of filing in debt recovery dispute

Şedinţa publică din data de 5 aprilie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 27 iulie 2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta HIDROCONSTRUCŢIA S.A., obligarea pârâtei la plata sumei de 241.399,24 de RON, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate conform Contractului de Procurare Resurse Materiale - II - nr. 1984/23.03.2020, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1166, art. 1270, art. 1350 şi următoarele din C. civ.

După emiterea citaţiilor, dar înainte de primul termen de judecată, la data de 21.10.2021, reclamanta a depus precizări, prin care a arătat că solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 169.410,78 RON, deoarece înainte de sesizarea instanţei (27.07.2021), respectiv, la data de 25.06.2021, pârâta achitase suma de 81.461,24 RON.

La termenul din data de 08.12.2021, pârâta HIDROCONSTRUCŢIA S.A., faţă de împrejurarea mai sus arătată, a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Buzău.

La acelaşi termen, instanţa a pus în discuţie excepţia invocată şi a rămas în pronunţare asupra acesteia.

Prin sentinţa nr. 932/2021 din 8 decembrie 2021, Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârâta HIDROCONSTRUCŢIA S.A. şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta HIDROCONSTRUCŢIA S.A., având ca obiect pretenţii, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a arătat că, în cauză, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 169.410,78 RON, deoarece înainte de sesizarea instanţei (27.07.2021), respectiv, la data de 25.06.2021, pârâta achitase suma de 81.461,24 RON.

Prin urmare, instanţa a reţinut că, faţă de situaţia reală a pretinsei datorii, dacă cererea era formulată corect, instanţa care ar fi trebuit să fie sesizată din punct de vedere material nu putea fi decât judecătoria.

De asemenea, a evocat dispoziţiile art. 95 pct. 1 şi art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., concluzionând în sensul că excepţia invocată de pârâtă este întemeiată, întrucât acţiunea în pretenţii priveşte doar obligarea pârâtei la plata sumei de 169.410,78 RON. Fiind sub pragul arătat de art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., instanţa a reţinut că, sub aspectul competenţei de soluţionare a cauzei, aceasta nu putea reveni din punct de vedere material decât judecătoriei.

Totodată, faţă de împrejurarea că sediul pârâtului se află în Municipiul Bucureşti, instanţa a reţinut că soluţionarea prezentei cauze este de competenţa Judecătoriei Sectorului 1.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorul 1 Bucureşti la 30 decembrie 2021, sub acelaşi număr de dosar.

La primul termen de judecată, instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale.

Prin sentinţa civilă nr. 2031/2022 din 23 februarie 2022, Judecătoria Sectorul 1 Bucureşti, secţia I civilă a admis excepţiile necompetenţei sale teritoriale şi materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a dosarului nr. x/2021 privind pe creditoarea A. S.R.L. şi pe debitoarea HIDROCONSTRUCŢIA S.A., în favoarea Tribunalului Buzău.

Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia şi a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea conflictului.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, din analiza cererii introductive cu care Tribunalul Buzău a fost sesizat la data de 27.07.2021, rezultă fără echivoc că reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 241.399,24 de RON cu titlu de debit principal.

Ulterior învestirii instanţei, la data de 21.10.2021, reclamanta a depus o cerere precizatoare a câtimii obiectului cererii, prin care a arătat că solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 169.410,78 RON, deoarece pârâta a achitat la data de 25.06.2021 suma de 81.461,24 RON.

Întemeindu-se pe acest aspect, Tribunalul Buzău a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârâtă, apreciind că, dacă cererea era formulată corect, în considerarea situaţiei reale a pretinsei datorii, instanţa care ar fi trebuit să fie sesizată din punct de vedere material nu putea fi decât judecătoria.

În acest context, instanţa de conflict a considerat că, la verificarea competenţei, în aplicarea art. 131 alin. (1) C. proc. civ., se are în vedere, ca moment temporal, data sesizării instanţei, şi nicidecum data efectivă la care instanţa îşi verifică din oficiu competenţa (de regulă, primul termen de judecată).

Deopotrivă, instanţa a subliniat că, procedând la verificarea competenţei de la primul termen de judecată, instanţa sesizată trebuia să se raporteze, pentru stabilirea competenţei, strict la valoarea capătului principal de cerere din acţiunea introductivă (anume 241.399,24 RON), neputând da eficienţă unor plăţi parţiale pretins efectuate de către pârâtă, chiar anterior sesizării instanţei.

Pentru aceste motive, instanţa a ignorat precizarea pârâtei de la data de 21.10.2021 (anterior primului termen de judecată) în sensul diminuării pretenţiilor sale de la suma de 241.399,24 RON la suma de 169.410,78 RON, din moment ce aceasta reprezintă o cerere modificatoare/adiţională, care poate fi analizată doar ulterior verificării competenţei, moment care încă nu a fost depăşit.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte competenţa teritorială, a reţinut că reclamanta a înţeles să învestească instanţa de la sediul său, aspect care nu a fost contestat de pârâtă (la primul termen de judecată aceasta invocând doar excepţia necompetenţei materiale a tribunalului, fără a contesta competenţa teritorială).

Date fiind aceste aspecte, instanţa de conflict a apreciat că, din punct de vedere teritorial, instanţele de la sediul reclamantei (Buzău) au devenit competente exclusiv, din moment ce excepţia necompetenţei teritoriale relative, conform art. 130 alin. (3) C. proc. civ., nu a fost invocată de pârâtă prin întâmpinare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 15 martie 2022, sub acelaşi număr de dosar.

Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Tribunalul Buzău şi Judecătoria Sectorul 1 Bucureşti - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte, în calitate de instanţă imediat superioară şi comună instanţelor aflate în conflict, va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

În speţă, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 98 alin. (1) C. proc. civ. stabilesc, ca regulă imperativă, determinarea competenţei materiale în cazul cererilor evaluabile în bani, în funcţie de valoarea obiectului capătului principal de cerere.

Preţuirea valorii obiectului se face, potrivit art. 194 lit. c) C. proc. civ., de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, pentru determinarea competenţei fiind relevantă aprecierea acestuia, şi nu ceea ce judecătorul îi poate acorda reclamantului prin hotărârea finală.

În ceea ce priveşte momentul la care se stabileşte valoarea obiectului litigiului, sunt aplicabile prevederile art. 106 C. proc. civ., conform cărora, instanţa legal învestită potrivit dispoziţiilor referitoare la competenţă după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă, ulterior învestirii, intervin modificări în ceea ce priveşte cuantumul valorii aceluiaşi obiect. Aceste dispoziţii reiau, practic, soluţia existentă şi în reglementarea anterioară, în art. 181 C. proc. civ. de la 1865, dar cu adăugarea ipotezei că se aplică şi pentru căile de atac.

De altfel, cu privire la articolul mai sus indicat, însăşi Curtea Constituţională a României a reţinut în jurisprudenţa sa (a se vedea Decizia nr. 83/2007 din 8 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 122 din 19 februarie 2007) că norma procedurală este incidentă în cazul litigiilor evaluabile în bani doar cu privire la modificările survenite pe parcursul desfăşurării procesului şi numai în situaţia în care aceste modificări se referă la obiectul indicat în actul de învestire, respectiv în cererea de chemare în judecată. A mai statuat că textul are o valoare de principiu, deoarece confirmă regula potrivit căreia competenţa se fixează încă din momentul sesizării instanţei, cererea de chemare în judecată, ca element al acţiunii civile, individualizând instanţa. În virtutea acestui text de lege, instanţa judecătorească, învestită prin cererea de chemare în judecată îşi prelungeşte competenţa cu privire la soluţionarea litigiului al cărui obiect şi-a modificat valoarea. În opinia Curţii, o atare soluţie legislativă este justificată de necesitatea realizării unei bune administrări a justiţiei, printr-o judecată a cauzei într-un termen rezonabil, finalitatea prevederilor analizate fiind aceea de a evita declinările de competenţă impuse de majorarea sau micşorarea cuantumului obiectului supus litigiului.

În legătură cu regula prevăzută de art. 106 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, în speţă, reclamanta a sesizat tribunalul ca primă instanţă, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 241.399,24 RON. Ulterior, aceasta a redus valoarea pretenţiilor sale sub 200.000 RON, argumentat de faptul că pârâta îşi executase în parte obligaţia. În atare situaţie, tribunalul nu-şi va declina competenţa la judecătorie, deoarece la data sesizării era competent, chiar dacă reclamantul îşi micşorează cuantumul pretenţiilor sub valoarea prevăzută de art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., cu motivarea că valoarea iniţială a fost stabilită în urma unor erori de calcul ori de apreciere asupra existenţei sau întinderii obligaţiilor pârâtului, astfel încât, instanţa sesizată nu-şi poate declina competenţa.

Din punct de vedere al competenţei teritoriale, regula de drept comun este înscrisă în art. 107 C. proc. civ., conform căruia "cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

Cu toate acestea, dat fiind faptul că, la primul termen de judecată, pârâta a invocat doar excepţia necompetenţei materiale a tribunalului, fără a contesta competenţa teritorială a acestei instanţe, în condiţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., aceasta rămâne câştigată tot în favoarea Tribunalului Buzău.

Pe cale de consecinţă, în aplicarea dispoziţiilor art. 135 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 aprilie 2022.