Negative jurisdictional conflict over salary recalculation for justice auditors resolved in favor of the initial tribunal despite procedural disjunction.

Şedinţa publică din data de 31 martie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1). Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin, secţia I civilă, la data de 03 decembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R. şi S. au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Justiţiei, Institutul Naţional al Magistraturii, Consiliul Superior al Magistraturii şi expert Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună, în principal, recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi salariale aferente, raportat la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 (cuantum ce cuprinde majorarea de 25% prevăzută de art. 111 din O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 57/2015: 484,18+25%=605,225 RON şi care se acordă unor categorii de personal din cadrul familiei ocupaţionale Justiţie din data de 01.08.2016), începând cu data numirii acestora în calitate de auditor de justiţie (01.01.2017 şi până la data de 31.12.2018, obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună, până la plata efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, pentru perioada 01.01.2017 - 31.12.2018, sumă care trebuie actualizată cu indicele de inflaţie, la care trebuie aplicată dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective, iar, în subsidiar, recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi salariale aferente, pentru perioada 01.01.2017 - 31.12.2018, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială în cuantum de 484,18 RON şi drepturile salariale efectiv încasate, precum şi obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună, până la plata efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, pentru perioada 01.01.2017-31.12.2018, sumă care trebuie actualizată cu indicele de inflaţie, la care trebuie aplicată dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

La termenul de judecată din 19.02.2021, pentru a se putea proceda la verificarea competenţei, instanţa a dispus disjungerea cererii de chemare în judecată şi formarea unui nou dosar privind pe reclamantul F., înregistrat pe rolul aceleiaşi instanţe la data de 25.02.2021, sub nr. x/2021.

2) Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1). Prin sentinţa civilă nr. 926 din 28 mai 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Caraş- Severin, secţia I civilă, Complet specializat - conflicte de muncă şi de asigurări sociale a admis excepţia privind necompetenţa teritorială, ridicată din oficiu, şi, în consecinţă: a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamantul F., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Justiţiei, Institutul Naţional al Magistraturii, Consiliul Superior al Magistraturii şi expert Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului Alba.

În motivarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut, în esenţă, că reclamantul F. este încadrat în funcţia de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, începând cu data de 12.10.2020, şi până în prezent, după cum rezultă din Adeverinţa nr. x/11.05.2021, eliberată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş.

Tribunalul a reţinut că dispoziţiile art. 127 alin. (1) din Noul C. proc. civ. se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor în conformitate cu dispoziţiile aliniatului 3 al aceluiaşi articol, raţiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluţionare părtinitoare a cauzei din pricina calităţii părţii.

Astfel, s-a constatat că disp. art. 127 din Noul C. proc. civ. reglementează o competenţă facultativă determinată de calitatea reclamantului, calitate care trebuie să existe la data sesizării instanţei.

Cum Tribunalul Caraş-Severin se află în circumscripţia Curţii de Apel Timişoara, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea unei instanţe judecătoreşti de acelaşi grad, aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea reclamantul, deci, în favoarea Tribunalului Alba.

2.2). La data de 16 iulie 2021, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, secţia I civilă, iar prin sentinţa civilă nr. 3144/2021 din 15 decembrie 2021, a admis exceptia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Alba, şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamantul F., în contradictoriu cu pârâţii: Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Justiţiei, Institutul Naţional al Magistraturii, Consiliul Superior al Magistraturii şi expert Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului Caraş Severin; a constatat ivit conflict negativ de competenţă între Tribunalul Alba şi Tribunalul Caraş-Severin; a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat prezentul dosar Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea conflictului de competenţă ivit.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele motive:

Reclamantul din cauza de faţă a ales să introducă cererea împreună cu ceilalţi reclamanţi pe rolul Tribunalului Caraş Severin, instanţă competentă teritorial în privinţa acelora dintre titularii cererii de chemare în judecată care au domiciliul în circumscripţia acestei instanţe.

Astfel, s-a reţinut că în speţă se pune problema interpretării şi aplicării prevederilor art. 59 C. proc. civ., urmând a se stabili dacă situaţia juridică dedusă judecăţii se încadrează în vreuna dintre ipotezele reglementate la această normă, apreciindu-se că sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active între persoanele care au introdus iniţial cererea de chemare în judecată, fiind incidentă teza finală a art. 59 C. proc. civ., şi anume, existenţa unei strânse legături între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Astfel, toţi reclamanţii din dosarul iniţial, respectiv, 2126/115/2020 au avut calitatea de auditori de justiţie, pretenţia formulată de fiecare dintre aceştia fiind identică, iar motivele de fapt şi de drept expuse în justificarea obiectului de asemenea sunt identice.

De altfel, s-a apreciat că aceasta pare a fi principala raţiune avută în vedere de legiuitor atunci când a reglementat soluţia normativă de la art. 269 alin. (3) din Codul muncii, textul fiind introdus prin Legea nr. 76/2012 în scopul de a reduce litigiile existente pe rolul instanţelor.

În raport de calitatea reclamantului de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj şi competenţa materială în conflicte de muncă a Tribunalului, în primă instanţă, a considerat instanţa că prevederile art. 127 C. proc. civ. nu îşi găsesc aplicarea în speţă, contrar celor reţinute de Tribunalul Caraş Severin, situaţie în care, Tribunalul a reţinut că reclamantul din cauza de faţă era îndreptăţit să introducă cererea de chemare în judecată împreună cu ceilalţi reclamanţi la Tribunalul Caraş Severin, cum s-a şi întâmplat, dat fiind că sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active, iar o parte dintre reclamanţi aveau domiciliul în circumscripţia acestei instanţe.

Prin urmare, în raport de prevederile art. 269 alin. (3) din Codul muncii, Tribunalul Caraş Severin a devenit instanţă competentă teritorial pentru soluţionarea cererii formulată de reclamanţii din cauza de faţă.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente teritorial să judece pricina, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, stabilind competenţa soluţionării acesteia în favoarea Tribunalului Caraş-Severin, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 269 Codul muncii "(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii.

(2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.

(3) Dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi formulată la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi".

Totodată, în temeiul art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

În cauză, acţiunea introductivă de instanţă având ca obiect drepturi salariale a fost formulată de mai mulţi reclamanţi, printre care, şi cel din prezentul dosar şi a fost adresată Tribunalului Caraş- Severin, ca instanţă de la locul domiciliului majorităţii dintre reclamanţi.

Potrivit art. 59 C. proc. civ. privind coparticiparea procesuală facultativă, mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept sau o obligaţie comună, dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură. Cum drepturile băneşti pretinse angajatorului de către reclamanţi, în calitate de salariaţi, se întemeiază pe aceeaşi cauză juridică, raporturile juridice deduse judecăţii fiind similare, în situaţia dată dispoziţiile legale anterior citate sunt pe deplin aplicabile.

În atare situaţie, devin incidente dispoziţiile art. 269 alin. (3) din Codul muncii, ce recunosc competenţa de soluţionare a cauzei, după criteriile de la alin. (1) al aceluiaşi articol, care trebuie îndeplinite în persoana oricăruia dintre reclamanţii aflaţi în coparticipare procesuală facultativă.

Prin urmare, astfel conturat raportul juridic litigios, se apreciază că Tribunalul Caraş-Severin a fost în mod corect şi legal sesizat, date fiind dispoziţiile legale incidente cauzei mai sus redate, astfel că luarea măsurii disjungerii raporturilor juridice individuale nu putea să atragă (şi) consecinţa pierderii competenţei instanţei iniţial învestite, de la soluţionarea acestora, pentru a se justifica măsura declinării dosarului la instanţa pretinsă a fi cea din prezentul dosar.

De vreme ce, la data învestirii sale, Tribunalul Caraş-Severin a fost legal sesizat în virtutea dispoziţiilor art. 269 din Codul muncii, art. 210 din Legea nr. 62/2011, şi întrucât, în caz de disjungere, instanţa de judecată rămâne competentă, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

Înalta Curte reţine, totodată, că nu sunt incidente în speţă prevederile art. 127 C. proc. civ.., reclamantul având calitatea de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, care nu se încadrează în ipotezele prevăzute de text.

Scopul reglementării dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ.. este acela de a asigura imparţialitatea instanţei, mai ales că, în viziunea legiuitorului, exercitarea unei acţiuni de competenţa de soluţionare a instanţei la care partea reclamantă îşi desfăşoară activitatea este de natură să nască suspiciuni în privinţa modului de soluţionare a litigiului tocmai de colegii acestuia- ceea ce, în speţă, nu este cazul.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte constată că în speţă competenţa de soluţionare a pricinii revine Tribunalului Caraş-Severin, care este şi instanţa sesizată iniţial de către toţi reclamanţii, prin coparticipare procesuală.

Prin urmare, astfel conturat raportul juridic litigios, se apreciază că Tribunalul Caraş-Severin a fost în mod corect şi legal sesizat, date fiind dispoziţiile legale incidente cauzei mai sus redate, astfel că luarea măsurii disjungerii raporturilor juridice individuale nu putea să atragă (şi) consecinţa pierderii competenţei instanţei iniţial învestite, de la soluţionarea acestora, pentru a se justifica măsura declinării dosarului.

Temeiul legal al soluţiei

Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ.., Înalta Curte urmează a stabili competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Caraş-Severin.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Caraş-Severin.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2022.