Bank loses final appeal; ordered to repay guarantee funds with interest as undue payment.

Şedinţa publică din data de 31 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:

A.Obiectul cererii de chemarea în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamantul FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII a chemat în judecată pe pârâta A. S.A. solicitând obligarea acesteia la restituirea sumei în cuantum de 5.597.959,52 RON, cu titlu de plată nedatorată (reprezentând garanţia achitată de reclamant prin ordinul de plată nr. x din 21 decembrie 2016, în favoarea A. S.A. - fosta B., în baza Scrisorii de garantare nr. 446 din 7 iulie 2011, beneficiar fiind C. S.R.L.), sumă la care se adaugă dobânda legală calculată de la data plăţii - 21 decembrie 2016 - până la plata efectivă a sumei datorate, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

B.Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 2688 din 21 decembrie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A. S.A. invocată de aceasta; a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII în contradictoriu cu pârâta A. S.A.; a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 5.597.959,52 de RON cu titlu de plată nedatorată precum şi la plata dobânzii legale aferente debitului principal de la data de 21 decembrie 2016 şi până la plata efectivă a debitului principal; a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 83.768,80 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

C.Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe.

Împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a formulat apel pârâta A. S.A., solicitând admiterea apelului şi schimbarea în tot a hotărârii primei instanţe în sensul respingerii acţiunii formulate.

D.Hotărârea instanţei de apel.

Prin decizia civilă nr. 166 din 11 octombrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondată cererea de apel formulată de apelanta pârâtă A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 2688 din 21 decembrie 2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă; a respins ca neîntemeiată cererea apelantei de acordare a cheltuielilor de judecată.

E.Considerentele deciziei pronunţate în apel.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a reţinut în esenţă următoarele:

Fondul, în calitate de garant al băncii a efectuat o plată în temeiul convenţiei acestora, în baza unei cereri de îndeplinire a condiţiilor de plată, înaintată de către banca garantată, care i-a adus la cunoştinţă faptul că debitorul nu îşi îndeplinise obligaţiile de plată, împotriva acestuia fiind demarată procedura executării silite. Ulterior, Fondul a aflat că declararea scadenţei anticipate a creditului de către partenerul său garantat - banca, fusese anulată în instanţă, motiv pentru care a apreciat că nu fuseseră îndeplinite condiţiile de plată a garanţiei la momentul efectiv al formulării cererii de plată de către bancă.

În acest context, nu se poate vorbi de un caz de lipsă a legitimităţii procesuale pasive.

Prevederile contractuale în privinţa subrogării, respectiv împărţirii riscului nu prezintă relevanţă în prezentul litigiu, deoarece elementul central pe care se fundamentează cererea de restituire în temeiul efectuări unei plăţi nedatorate este chiar inexistenţa unei executări silite.

Constatând că prin cererea de chemare în judecată reclamantul a invocat caracterul nelegal al plăţii garanţiei în virtutea anulării în instanţă a deciziei de declarare a scadenţei anticipate şi al inexistenţei unei proceduri de executare silită în derulare, instanţa de apel a respins critica referitoare la greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesual pasive.

La 2 februarie 2016 apelanta pârâtă a transmis FNGCIMM S.A. - IFN cererea de plată nr. RG 4171, solicitând plata garanţiei în cuantum de 5.597.959,52 RON, iar plata a fost efectuată prin aprobarea ordinului de plată de către reclamant nr. 4376 din 21 decembrie 2016. Cu toate acestea, anterior momentului la care pârâta a solicitat plata garanţiei, la data de 9 octombrie 2015 a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Iaşi dosarul nr. x/2015 având ca obiect cererea C. S.R.L. de anulare a dispoziţiei de declarare a exigibilităţii anticipate a creditelor acordate în baza contractelor de credit nr. x din 14 iulie 2011; nr. 198 din 24 aprilie 2013 şi nr. 352 din 28 august 2014, iar cererea debitoarei a fost soluţionată şi admisă de Tribunalul Iaşi conform deciziei nr. 3224 din 23 noiembrie 2018.

La momentul efectuării plăţii, banca garantată ştia că decizia sa de declarare a scadenţei anticipate era contestată în instanţă, ulterior dovedindu-se că motivele contestării unui atare demers au fost întemeiate, instanţa anulând decizia de declarare a scadenţei anticipate. Cel care a primit plata (accipiensul) cunoştea, la momentul efectuării sale posibilitatea anulării deciziei sale de declarare a scadenţei anticipate (decizie pe care se baza demararea scrisorii de garanţie), dar nu a adus-o la cunoştinţa solvens-ului.

Instanţa a reţinut reaua-credinţă în îndeplinirea obligaţiilor din convenţia de garantare de către bancă şi punerea fondului în imposibilitate obiectivă de a cunoaşte totalitatea condiţiilor de declarare a scadenţei anticipate în considerarea cunoaşterii de către accipiens a posibilităţii anulării actului care stă la baza tuturor demersurilor sale de plată a garanţiei (scadenţa anticipată), precum şi omisiunea informării Fondului la data adresării cererii de plată.

Nu se invocă nulitatea dispoziţiilor de efectuare a plăţii garanţiei, ci doar, neîndeplinirea, cu rea-credinţă a obligaţiilor contractuale ale băncii, prin dezinformarea fondului garant în privinţa eventualei anulări a deciziei de declarare a scadenţei anticipate. Prin însăşi anularea deciziei de declarare a scadenţei anticipate a fost invalidată procedura de plată a garanţiei, care avea la bază realitatea unui atare demers, pe care erau construite restul etapelor. Aşadar, trebuie considerate îndeplinite cerinţele legale pentru incidenţa instituţiei plăţii nedatorate.

Au fost aplicate corect regulile de restituire în situaţia plăţii unei sume de bani. Astfel, accipiensul de rea-credinţă este ţinut să restituie suma de bani, dar şi dobânzile legale penalizatoare calculate de la data plăţii. În realitate, simpla cunoaştere a demersului în instanţă iniţiat de debitor, în scopul anulării deciziei de declarare a scadenţei anticipate şi ascunderea acesteia faţă de fondul ce îndeplinea calitatea de garant trebuie echivalată unei atitudini de rea-credinţă, de la momentul depunerii cererii de plată. Legea instituie obligaţia restituirii fructelor civile de la data plăţii în cazul reţinerii relei-credinţe, astfel încât în mod corect a fost admisă cererea de plată a sumei achitate cu titlu de garanţie şi a dobânzii penalizatoare de la data de 21 decembrie 2016.

F.Calea de atac împotriva deciziei instanţei de apel.

Împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti a declarat recurs pârâta A. S.A., criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. - nemotivarea corespunzătoare.

Instanţa de apel a preluat practic motivarea instanţei de fond, fără să analizeze motivele şi criticile invocate efectiv de apelantă.

În cadrul excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive s-a invocat şi faptul că Fondul primeşte de două ori anumite sume, ajungându-se la o dublă reparare a prejudiciului: primeşte atât suma integral de la Bancă în urma admiterii acţiunii întemeiată pe plata nedatorată, dar a încasat deja şi suma de la debitoarea C. ca urmare a subrogării în drepturile băncii.

La acest moment s-a declarat o nouă scadenţă anticipată şi o nouă procedură de executare silită fiind transmisă din nou înştiinţarea de neplată în termen de 10 zile, tocmai pentru ca reclamantă să fie încunoştiinţată de această situaţie.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că absenţa sau insuficienta motivare a hotărârilor judecătoreşti are semnificaţia juridică a încălcării dreptului la un recurs efectiv şi, prin urmare, la un proces echitabil şi violează art. 6 şi 10 din Convenţie.

Nemotivarea sau motivarea necorespunzătoare apare astfel ca un viciu de procedură (formal), întrucât se materializează în însăşi sentinţa sau decizia atacată, apărând ca rezultat al unei redactări greşite din partea judecătorului.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.:

Soluţia dată motivului de apel referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei încalcă formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii:

Lipsa calităţii procesuale pasive este determinată de două aspecte principale: Fondul s-a subrogat deja în drepturile Băncii în urma plăţii efectuate. De asemenea, a şi încasat sume de bani de la debitoare în urma acestei subrogaţii în condiţiile în care se consideră că Banca are calitate procesuală pasivă în ceea ce priveşte restituirea garanţiei se ajunge la o dublă reparare în favoarea reclamantei: primeşte înapoi şi suma plătită şi dobânzile calculate retroactiv de la data plăţii şi a încasat şi sume de la debitoare în urma subrogării în drepturile băncii şi în contul garanţiei pe care a plătit-o.

Concluzia instanţei de apel că subrogaţia nu mai poate opera este greşită. Subrogaţia a operat chiar în momentul plăţii garanţia în favoarea Băncii, la momentul respectiv Fondul subrogându-se în drepturile Băncii, iar ulterior Fondul a şi acţionat în temeiul acestei subrogări încasând sume de bani.

Soluţia instanţei de apel prin care a refuzat să analizeze motivul de apel privind aspectele legate de compensare, respectiv faptul că între timp s-a declanşat o nouă scadenţă anticipată şi o nouă procedură de executare, cu o nouă înştiinţare de plată, şi ca urmare nu se mai pune problema restituirii garanţiei pentru că oricum Fondul o datorează din nou, fiind o creanţă certă, lichidă şi exigibilă încalcă de asemenea art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. - încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale din materia plăţii nedatorate - art. 1341 C. civ., precum şi încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale din materia compensării - art. 1617 C. civ.

Instanţa de apel a reţinut în mod nelegal că ar fi vorba de o plată nedatorată. La momentul plăţii garanţiei de către reclamantă au fost îndeplinite toate condiţiile prevăzute în Convenţia nr. 68 din 2 iulie 2008. În consecinţă, plata garanţiei a fost efectuată în conformitate cu dispoziţiile contractuale, iar Fondul s-a subrogat în drepturile Băncii pentru suma plătită, înscriindu-şi creanţa la executorul judecătoresc în conformitate cu prevederile contractuale.

În speţă au fost îndeplinite toate condiţiile pentru plata garanţiei, la momentul înştiinţării de neplată şi formulării cererii de plată, plata fiind efectuată în conformitate cu prevederile contractuale.

Prin decizia civilă nr. 3224 din 23 noiembrie 2018, Tribunalul Iaşi nu a statuat în sensul că nu ar fi fost îndeplinite condiţiile de fond pentru declararea scadenţei anticipate potrivit contractelor de credit. Notificarea a fost anulată dintr-un considerent pur formal, procedural, acela că nu s-a făcut dovada predării efective a comunicării notificării de punere în întârziere, anterior declarării scadenţei anticipate.

În speţă nu sunt îndeplinite condiţiile plăţii nedatorate. Plata nedatorată este un fapt juridic care constă în executarea de către o persoană, din eroare, a unei obligaţii la care nu era ţinută şi pe care a făcut-o fără intenţia de a plăti datoria altuia.

În cauză au fost încălcate dispoziţiile legale din materia compensării.

Prin notificarea nr. x din 13 iulie 2020 s-a transmis situaţia la această dată a sumelor datorate în temeiul celor trei contracte de credit solicitându-se ca în termen de maxim 15 zile calendaristice să se facă plata, în caz contrar urmând să se procedeze la declararea scadenţei anticipate şi la procedurile de executare silită. În speţă, nu se mai pune problema unei noi cereri de plată efective la acest moment tocmai pentru că garanţia a fost deja plătită de reclamantă pentru acest debitor, astfel că nu se mai pune problema unei noi plăţi.

Soluţia de obligare a pârâtei la dobânzi de la data plăţii garanţiei, respectiv de la 21 decembrie 2016 este vădit nelegală. Nu este vorba de o plată nedatorată şi nu se justifică nici restituirea debitului principal. În condiţiile în care nu se pune problema restituirii garanţiei, pârâta nu datorează nici dobânzi.

Concluzia instanţei de apel că pârâta ar fi fost de rea-credinţă este vădit neîntemeiată. Banca şi-a executat toate obligaţiile contractuale cu bună-credinţă şi a transmis toate documentele şi informaţiile necesare. Debitoarea C. ester cea de rea-credinţă refuzând să îşi îndeplinească obligaţiile asumate prin contractele de credit.

Se solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

G.Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază recursul ca fiind nefondat şi acesta urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Acest motiv de casare sancţionează neîndeplinirea obligaţiei legale şi convenţionale de motivare a hotărârii judecătoreşti, iar controlul exercitat asupra motivării hotărârii examinate constituie premisa indispensabilă pentru exercitarea măsurii instanţei de recurs, respectiv examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Instanţa de apel a arătat în considerentele hotărârii obiectul cererii şi susţinerile părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Aşa fiind, decizia recurată răspunde exigenţelor prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. Motivarea hotărârii se înfăţişează într-o asemenea manieră încât corespunde imperativelor logicii, iar motivele invocate în hotărâre nu sunt dubitative, ci oferă părţilor şi instanţei de control judiciar o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia prezentată în dispozitiv.

Art. 6 paragraf 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului impune obligaţia instanţei de a proceda la un examen efectiv al motivelor şi argumentelor prezentate de părţi, însă această exigenţă, care contribuie la garantarea respectării principiului bunei administrări a justiţiei, nu poate fi înţeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat la fiecare argument al părţilor, instanţa putând să grupeze unele dintre acestea pe baza unui numitor comun şi să le ofere un răspuns în cadrul unui singur considerent.

Recurenta reproşează instanţei de apel faptul că a preluat practic motivarea instanţei de fond, fără să analizeze motivele şi criticile invocate efectiv de apelantă.

În realitate, instanţa de apel a răspuns criticilor invocate în apel, iar faptul că a apreciat ca fiind corectă şi legală motivarea instanţei de fond nu înseamnă o lipsă de motivare a deciziei recurate.

Nemulţumirea recurentei vizează de fapt soluţia pronunţată, însă în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Aceste dispoziţii constituie dreptul comun în materia nulităţii actelor de procedură, adică acest motiv de recurs include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, altele decât cele prevăzute la pct. 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

Recurenta arată că soluţia dată motivului de apel referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei încalcă formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

Calitatea procesuală este o condiţie prevăzută de legiuitor pentru exercitarea acţiunii civile.

Art. 36 C. proc. civ. oferă o definiţie legală a calităţii procesuale, reprezentând o valorificare notabilă a doctrinei relevante în materie. Astfel, calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţii între persoana reclamantului şi cel care este titularul dreptului afirmat (calitatea procesuală activă), precum şi între pârât şi cel care este subiect pasiv în raport juridic dedus judecăţii (calitate procesuală pasivă).

Textul de lege prevede în mod clar că existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond, ceea ce înseamnă că, de regulă, justificarea calităţii procesuale nu conchide cu analiza temeiniciei poziţiei respectivei părţi.

În speţă, în mod corect a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâtă.

Astfel, părţile au încheiat Convenţia pentru garanţii exprese, irevocabile şi necondiţionate nr. 68 din 2 iulie 2008, având ca obiect garantarea de către Fond, în calitate de fidejusor, în mod expres, irevocabil şi necondiţionat, a obligaţiilor de rambursare a finanţărilor acordate beneficiarilor care se încadrau în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii, în schimbul plăţii unui comision de garantare, în limita unui plafon de garantare şi în termenii notificărilor de includere în plafonul de garantare confirmate de reclamant.

Prin raportare la faptul că părţile scrisorii de garantare nr. 446 din 7 iulie 2011 sunt Banca şi Fondul, că cererea de plată a fost formulată de către Bancă, iar plata garanţiei în cuantum de 5.597.959,59 RON a fost efectuată de Fond, s-a reţinut în mod corect faptul că Banca are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.

Este de reţinut şi faptul că prevederile art. 7.7 din Convenţia nr. 68/2008 au fost eliminate din textul Convenţiei prin Actul adiţional nr. x din 4 octombrie 2010, fiind introdus un nou capitol, 8 - "împărţirea riscului de credit între bancă şi Fond".

În ceea ce priveşte problema compensaţiei legale, este adevărat că potrivit dispoziţiilor art. 478 alin. (5) C. proc. civ. aceasta se poate invoca direct în apel.

Critica privind faptul că instanţa de apel nu a analizat îndeplinirea condiţiilor compensaţiei legale este nefondată. Aceasta deoarece prin cererea de chemare în judecată se reclamă caracterul nelegal al plăţii efectuate în temeiul unei declarări a scadenţei anticipate care a fost anulată şi a unei executări silite demarate în temeiul acesteia inexistente. În realitate, nu se poate analiza îndeplinirea condiţiilor compensaţiei legale în condiţiile unei noi proceduri de executare şi a altei decizii de declarare a scadenţei.

Pe de altă parte, compensaţia legală presupune existenţa a două datorii certe, lichide şi exigibile, iar recurenta critică decizia recurată şi susţine că în mod greşit s-a reţinut existenţa unei plăţi nedatorate.

Aşadar, se susţine de către recurentă că nu trebuie să plătească respectiva sumă către Fond, dar în acelaşi timp, invocă prevederile compensaţiei legale, ceea ce înseamnă recunoaşterea existenţei unei datorii către acesta.

În cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Motivul arătat presupune că instanţa a recurs la texte de lege aplicabile speţei, dar le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, sau le-a aplicat greşit.

Critica privind încălcarea dispoziţiilor legale din materia plăţii nedatorate este nefondată.

Condiţiile plăţii nedatorate sunt: existenţa unei plăţi - solvens trebuie să fi executat o prestaţie pozitivă cu titlu de plată, respectiv cu intenţia de a stinge o datorie; datoria a cărei stingere s-a urmărit prin plată să nu existe; plata să fie făcută de solvens din eroare - solvens plăteşte din eroare atunci când execută o prestaţie cu intenţia de a stinge o datorie faţă de accipiens, fără să ştie că datoria respectivă este inexistentă.

Eroarea trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: numai solvens-ul trebuie să fie în eroare; eroarea solvens-ului trebuie să fie determinată, adică în lipsa ei plata să nu fi fost făcută; eroarea să fie scuzabilă, ceea ce înseamnă că presupune lipsa culpei din partea lui solvens.

În speţă, la momentul efectuării plăţii - 21 decembrie 2016 - banca garantată ştia că decizia sa de declarare a scadenţei anticipate era contestată în instanţă, demers care s-a finalizat cu anularea deciziei de declarare a scadenţei anticipate. Accipiensul cunoştea aşadar la momentul efectuării plăţii posibilitatea anulării deciziei sale de declarare a scadenţei anticipate, însă nu a adus-o la cunoştinţa solvens-ului.

S-a reţinut în mod corect reaua-credinţă a Băncii faţă de faptul că aceasta cunoştea posibilitatea anulării actului care stă la baza demersurilor sale de plată a garanţiei, precum şi omisiunea informării Fondului la data formulării cererii de plată. Aşa fiind, Banca nu şi-a îndeplinit obligaţiile din convenţia de garantare cu bună-credinţă, astfel cum susţine recurenta şi a pus Fondul în imposibilitatea obiectivă de a cunoaşte în totalitate condiţiile de declarare a scadenţei anticipate.

Solvensul nu are nicio culpă în efectuarea plăţii în condiţiile în care avea cunoştinţă numai de actele care probau îndeplinirea tuturor etapelor prevăzute în convenţia de garantare. Prin anularea deciziei de declarare a scadenţei anticipate a fost invalidată procedura de plată a garanţiei.

Faţă de aceste considerente, sunt îndeplinite în cauză cerinţele legale ale instituţiei plăţii nedatorate.

Potrivit dispoziţiilor art. 1645 alin. (2) C. civ.:

"Atunci când cel obligat la restituire a fost de rea-credinţă ori când cauza restituirii îi este imputabilă, el este ţinut, după compensarea cheltuielilor angajate cu producerea lor, să restituie fructele pe care le-a dobândit sau putea să le dobândească şi să îl indemnizeze pe creditor pentru folosinţa pe care bunul i-a putut-o procura".

Faţă de aceste dispoziţii legale, recurenta datorează dobânda penalizatoare, astfel cum s-a reţinut în mod corect de către instanţa de apel.

Nu se poate reţine, astfel cum arată recurenta faptul că la momentul plăţii garanţiei erau îndeplinite condiţiile pentru această plată, iar aceste condiţii sunt îndeplinite şi în prezent într-o nouă procedură de executare silită. În situaţia în care erau îndeplinite condiţiile pentru plată nu ar mai fi fost necesară declanşarea unei nou proceduri.

Aşa fiind, în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Având în vedere faptul că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea deciziei recurate, potrivit dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.A. (fostă, B.) împotriva deciziei civile nr. 1667/2021 din 11 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 31 martie 2022.