Peremption of appeal for failure to file a request for judgment in absentia within six-month suspension period

Şedinţa publică din data de 31 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată sub nr. x/02.04.2019 la Tribunalul Argeş, disjunsă din dosarul nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A., solicitând să se constate că, în perioada 23.04.1990-01.04.2001, a desfăşurat activitate încadrată în grupa I de muncă, precum şi obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverinţe în care sa cuprindă cele solicitate.

Prin sentinţa civilă nr. 3261 din 17 septembrie 2019, Tribunalul Argeş a admis excepţia autorităţii de lucru judecat şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamantul A..

În termen legal, reclamantul A. a formulat apel împotriva sentinţei tribunalului, pe care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea apelului, casarea sentinţei, iar pe fond trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin încheierea de şedinţă din 10 martie 2020 a fost suspendată judecata în apel, având în vedere că părţile, legal citate, au lipsit nejustificat şi nu au solicitat judecarea în lipsă, potrivit art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

La data de 18 mai 2020, apelantul - reclamant a formulat cerere de prepunere pe rol, iar prin încheierea din 07 octombrie 2020, Curtea a respins-o, menţinând starea de suspendare.

La data de 15 ianuarie 2021, apelantul reclamant a formulat o nouă cerere de repunere pe rol, fixându-se termen de judecată la 21 aprilie 2021.

Hotărârea atacată

Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, prin decizia civilă nr. 1847/2021 din 21 aprilie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019, a admis excepţia perimării şi a constatat perimat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 3261 din 17 septembrie 2019, pronunţate de Tribunalul Argeş în dosarul nr. x/2019, intimată fiind pârâta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale "HIDROELECTRICA" S.A. Bucureşti.

II. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, reclamantul A., solicitând admiterea recursului şi anularea hotărârii recurate, prin respingerea excepţiei perimării apelului.

În recursul său, ce poate fi încadrat în drept în prevederile pct. 5 al art. 488 C. proc. civ.., recurentul-reclamant a susţinut, în esenţă, următoarele:

Cererea de repunere pe rol din 18.05.2020 a fost respinsă, la data de 07.10.2020, şi s-a menţinut suspendarea.

La data de 15.01.2021, pentru o nouă cerere de repunere pe rol, s-a fixat termen la data de 21.04.2021, când, arată recurentul-reclamant, a solicitat judecarea în lipsă.

Susţine recurentul- reclamant că, din datele la care s-au făcut cererile de repunere pe rol şi termenele fixate, nu rezultă îndeplinirea termenului de 6 luni, aşa cum prevede legea pentru perimare, şi, în consecinţă, solicită admiterea recursului, anularea hotărârii recurate şi repunerea cauzei pe rol, pentru continuarea judecăţii.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 31.05.2021, sub nr. x/2019.

Apărarea în cauză

Intimata-pârâtă Societatea de Producere a Energiei Electrice "Hidroelectrica" S.A. nu a formulat întâmpinare în recurs.

III. Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză, este aplicabilă procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, nefiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018, care prevede că art. 493 se abrogă, faţă de conţinutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

IV. Procedura de filtrare a recursului

În temeiul art. 493 din C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 4 noiembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus comunicarea raportului către părţi.

Recurentul-reclamant a formulat punct de vedere, în scris, la raport, prin care a arătat că îl consideră temeinic şi legal, şi nu are obiecţiuni de adăugat.

La termenul din 24 februarie 2022, recursul a fost admis în principiu, acordându-se termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 31 martie 2022, cu citarea părţilor, în baza art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

V. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În sensul prevederilor legale de la art. 416 alin. (1) C. proc. civ.., perimarea se înfăţişează ca o sancţiune ce se răsfrânge asupra întregii activităţi judiciare, care este determinată de lipsa de stăruinţă a părţilor în soluţionarea litigiului dedus judecăţii, căci,

Potrivit acestui text, "orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni".

Alin.(2) al aceluiaşi text de lege, dispune că termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă, iar alin. (3) prevede că nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum şi cele când, din motive care nu sunt imputabile părţii, cererea n-a ajuns la instanţa competentă sau nu se poate fixa termen de judecată.

Perimarea implică prezumţia de renunţare tacită a părţii la judecată şi constituie, totodată, o sancţiune a pasivităţii ei, vizând orice cerere de chemare în judecată sau de exercitare a unei căi de atac, operând de drept, la împlinirea termenului legal, împotriva oricăror persoane fizice, inclusiv a celor lipsite de capacitate, precum şi a oricăror persoane juridice. În consecinţă, revine părţii obligaţia de a face dovada că nu a stat în pasivitate sau că ar fi fost împiedicată de a stărui în judecată din pricina unor împrejurări mai presus de voinţa sa.

Însăşi Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 311 din 15 noiembrie 2001, publicată în M. Of. nr. 25/17.01.2002, a statuat că: "perimarea reprezintă o sancţiune procedurală determinată de necesitatea de a curma starea de incertitudine creată asupra raporturilor juridice deduse judecăţii prin cererea lăsată în nelucrare timp de un an, din vina părţii.".

Tot prin considerentele sale, Curtea a reţinut că "Perimarea şi, implicit, consecinţele ei, prevăzute de ... C. proc. civ...., ar fi putut fi evitate dacă părţile s-ar fi interesat în perioada de un an de la data suspendării cauzei de stadiul în care se află judecata. Prin reglementarea instituţiei perimării, ca sancţiune procedurală aplicabilă titularului unei cereri de chemare în judecată care a lăsat-o în nelucrare din vina sa, nu este încălcat accesul liber la justiţie, ci acesta este supus condiţiei respectării unor exigenţe legale, determinate tocmai de necesitatea asigurării unui proces echitabil".

Aşadar, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni, şi această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părţii. Ca urmare, perimarea operează cu condiţia ca timp de 6 luni să nu se fi săvârşit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situaţie cauzată de lipsa de diligenţă a părţilor, care nu au acţionat în acest scop, deşi aveau posibilitatea să o facă.

Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act procedural făcut în cauză. El se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură în scopul judecării, respectiv, se suspendă pe timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată din cauza unor împrejurări mai presus de voinţa sa.

În speţă, prin încheierea din 11 martie 2020, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a dispus, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei privind soluţionarea apelului declarat de reclamant, împotriva sentinţei nr. 3261 din data de 17 septembrie 2019 a Tribunalului Argeş pentru lipsa părţilor, care nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Potrivit dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., judecătorul va suspenda judecata când niciuna dintre părţi, legal citate, nu se înfăţişează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă.

Odată îndeplinite condiţiile stabilite de textul legal anterior menţionat, instanţa de judecată este obligată să dispună suspendarea judecăţii. Măsura de suspendare a judecăţii se întemeiază pe voinţa prezumată a părţilor de a nu mai continua procedura judiciară. O atare prezumţie este dedusă din faptul neprezentării părţilor la termenul de judecată la care au fost legal citate şi din inexistenţa la dosar a unei solicitări de judecată în lipsă.

În cuprinsul dispoziţiilor art. 415 pct. 1 C. proc. civ. se prevede remediul procedural în cazul în care a fost dispusă măsura suspendării cauzei, însă una dintre părţi doreşte continuarea judecăţii. Astfel, judecata cauzei suspendate se reia prin cererea de redeschidere făcută de una dintre părţi, când suspendarea s-a dispus prin învoirea părţilor sau din cauza lipsei lor.

Cererea de repunere pe rol a cauzei se depune la instanţa care a dispus măsura suspendării, însă înainte de împlinirea termenului de perimare prevăzut de dispoziţiile art. 416 C. proc. civ.

Totodată, pentru a interveni perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părţii, apreciere corectă a instanţei de apel în cauză.

Astfel, în speţă, conduita recurentului-reclamant este una culpabilă, ce echivalează cu lipsa acestuia de stăruinţă în judecarea pricinii, întrucât, a formulat cererea de repunere pe rol a cauzei fără să fi solicitat judecarea în lipsă, şi nici nu s-a prezentat la termenul pentru care a fost legal citat, deşi suspendarea cauzei fusese dispusă tocmai pentru asemenea împrejurări.

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, cererile de repunere pe rol a cauzei, neurmate de repunerea efectivă pe rol, şi lipsite de intenţia continuării judecăţii (prin neformularea unei cereri de judecată în lipsă, după cum, nici cealaltă parte nu a formulat, o astfel de solicitare) nu au efecte juridice, cum nefondat pretinde recurentul, în planul sistării perioadei de timp în raport de care este prevăzută sancţiunea perimării.

Fără relevanţă în curgerea termenului de perimare sunt şi încheierile pronunţate în soluţionarea cererilor de repunere pe rol formulate, câtă vreme prin acestea nu s-a luat vreo măsură în ce priveşte reluarea judecăţii, ci, atari cereri au fost respinse, cu consecinţa măsurii menţinerii stării de suspendare.

Actul de procedură întreruptiv al termenului de perimare trebuie să fie făcut cu intenţia clară de a continua judecata, situaţie faţă de care, o cerere de repunere pe rol lipsită de această finalitate, nu are, prin ea însăşi, doar prin simpla formulare, această funcţie.

Cum de la data suspendării judecăţii apelului (11 martie 2020), astfel cum a fost menţinută prin încheierea de şedinţă din 07 octombrie 2020, pricina a rămas în nelucrare din culpa recurentului-reclamant, care nu şi-a manifestat voinţa cu respectarea exigenţelor procedurale, în sensul continuării judecăţii, în mod corect şi cu respectarea normelor de procedură, instanţa învestită cu judecarea apelului său, a constatat perimarea acestuia.

Prin urmare, reclamantul, titular al cererii de apel, avea îndatorirea procesuală de a urmări desfăşurarea şi finalizarea procesului, astfel că acesta nu poate invoca în calea de atac a recursului lipsa sa de stăruinţă în judecarea litigiului de faţă.

Cât priveşte susţinerea recurentului-reclamant că, la data de 15.01.2021, a formulat o nouă cerere de repunere pe rol, pentru care s-a fixat termen la 21.04.2021, când a solicitat judecarea în lipsă, Înalta Curte reţine că, la acest moment, 15 ianuarie 2021, termenul legii de perimare era deja împlinit, faţă de data la care se dispusese suspendarea judecăţii- 11 martie 2020, de la acest moment şi până la data formulării solicitării de repunere pe rol trecând, astfel, mai mult de 6 luni, ba, chiar, aproape un an.

Termenul de perimare a început să curgă de la data la care s-a oprit cursul judecăţii în temeiul prevederilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 11 martie 2020, partea lăsând să treacă un interval de timp mai mare de 6 luni fără să fi săvârşit vreun act de procedură întrerupător valabil în vederea reluării judecăţii, conform legii.

Şi, astfel, în speţă, termenul de 6 luni, prevăzut de norma de drept mai sus citată, s-a împlinit la data de 11 septembrie 2020, ceea ce a condus, în mod evident, la concluzia că cererea de repunere pe rol formulată de recurentul din prezenta cauză, la data de 15.01.2021, a intervenit mult după împlinirea termenului de perimare.

De asemenea, Înalta Curte mai constată că, în perioada scursă de la momentul la care s-a dispus suspendarea judecăţii, nici intimata din cauză nu a efectuat vreun demers pentru continuarea judecării apelului.

Pentru toate considerentele prezentate, constatându-se că, prin dispunerea măsurii perimării apelului nu au fost încălcate drepturi procesuale şi produse vătămări de natură a fi îndreptate prin intermediul cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.., Înalta Curte apreciază că nu subzistă niciuna dintre criticile de nelegalitate a deciziei, invocate de recurent.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) şi (2) şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1847/2021 din 21 aprilie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2022.