Transport contract damages: Inadmissibility of cassation appeal based on factual re-evaluation and non-devolutive nature of review

Şedinţa publică din data de 31 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Prin cererea înregistrată la data de 1 martie 2019 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună:

1. obligarea pârâtei la plata sumei de 729.001,30 RON, reprezentând debitul principal însuşit şi neachitat constând în contravaloarea serviciilor de transport marfă conform facturilor fiscale ataşate la dosarul cauzei;

2. obligarea pârâtei la plata sumei de 412.050 RON, reprezentând penalităţile de întârziere decurgând din plata întârziată a debitului principal însuşit şi neachitat de către pârâtă;

3. obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată;

Reclamanta A. S.R.L. a formulat cerere precizatoare şi modificatoare, prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 334.770,26 RON, reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la data de 22 februarie 2019, precum şi obligarea la plata penalităţilor de întârziere de 0,1% pe zi ce vor curge în continuare până la data achitării integrale a debitului principal.

Pârâta B. S.R.L. a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, prin care a solicitat:

1) respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată;

2) obligarea reclamantei-pârâte la plata:

- sumei de 664.148,10 RON, reprezentând despăgubiri pentru întârzierea transporturilor, precum şi a sumei de 172.907,00 RON, reprezentând cheltuieli ocazionate cu depozitarea structurilor metalice;

3) obligarea la plata cheltuielilor de judecată;

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1718 din 1 octombrie 2020, a respins cererea principală formulată de reclamanta-pârâtă A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă B. S.R.L., astfel cum a fost modificată şi precizată, ca neîntemeiată; a respins cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă B. S.R.L., în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă A. S.R.L., ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 1254 din 29 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1718 din 1 octombrie 2020 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L.; s-a anulat, în parte, sentinţa apelată şi, evocând fondul, s-a respins cererea reconvenţională, ca neîntemeiată; s-a păstrat restul dispozitivului sentinţei.

Împotriva acestei decizii, recurenta-pârâtă B. S.R.L. a declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 21 octombrie 2021.

Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate şi trimiterea cauzei la Tribunalul Bucureşti pentru o nouă judecată în fond. De asemenea, a solicitat obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată.

Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalităţii, pentru următoarele motive:

Instanţa de apel a analizat şi a reţinut o parte din argumentele invocate în susţinerea apelului.

Astfel, recurenta a arătat, pe de o parte, că hotărârea nu a fost motivată ("în considerentele sentinţei apelate nu se regăsesc motivele care au fundamentat aceasta concluzie" - pagina 6 din hotărâre) iar, pe de altă parte, instanţa de apel a reţinut că nu a fost "lămurită natura juridică a raporturilor dintre părţi" (pagina 6 din hotărâre).

În acest sens, instanţa a concluzionat că solicitarea apelantei-pârâte a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile din materia contractului de transport şi pe cele din materia contractului de expediţie, dar şi că "reclamanta a acţionat în calitate de expeditor, iar din întregul probatoriu administrat în cauză reiese că reclamanta a luat asupra sa şi obligaţia executării transportului, în condiţiile art. 2070 C. civ., în acest sens utilizându-se mijloacele de transport ale unei alte societăţi, C." (pagina 7 din hotărâre).

Cu toate acestea, instanţa de judecată a respins cererea reconvenţională ca neîntemeiată, având în vedere că nu s-ar fi făcut dovada faptului că prejudiciul este cert, reţinându-se, totodată, imposibilitatea evaluării acestuia.

Pe de o parte, trebuie observat că deşi pârâta a solicitat administrarea probei cu expertiză contabilă în scopul determinării cuantumului total al prejudiciului cauzat de întârzierea efectuării transporturilor, instanţa a respins această probă, apreciind că nu este utilă soluţionării cauzei. În acelaşi timp, instanţa de apel a concluzionat în sensul că nu a fost posibilă evaluarea prejudiciului.

Pe de altă parte, instanţa a reţinut, în mod greşit, că nu ar exista dovada achitării sumei respective de către pârâtă către beneficiarul transporturilor, cu toate că la dosarul cauzei au fost depuse facturile la care chiar instanţa face referire ("factura în valoare de 195.172,46 Euro emisă la 28.09.2019 nefiind însoţită de dovada plăţii - f. x apel").

Având în vedere concluzia instanţei de judecată, recurenta-pârâtă a depus, în completarea documentelor înregistrate la dosarul cauzei, înscrisul care face dovada faptului că beneficiarul transporturilor a reţinut suma de 119.894 Euro din suma totală care trebuia să fie achitată pârâtei.

Mai mult, pârâta a arătat modul de calcul al sumelor solicitate la plată şi faptul că suma de 172.907 RON ce reprezintă costuri cu depozitarea structurilor metalice, având natura unor costuri operaţionale, poate fi determinată şi confirmată doar prin intermediul unei expertize contabile, însă instanţa de judecată a reţinut, în mod eronat, că pârâta nu ar fi adus niciun fel de lămuriri cu privire la suma de 172.907 RON.

În opinia recurentei-pârâte, lipsa analizei în fond a cererii reconvenţionale a condus la o vătămare gravă a intereselor sale, deoarece nu îşi poate recupera sumele care i se cuvin.

Motivarea instanţelor cu privire la netemeinicia cererii reconvenţionale este una extrem de sumară şi superficială.

Decizia recurată a fost pronunţată cu ignorarea apărărilor formulate de pârâtă în legătură cu temeinicia cererii reconvenţionale.

Recurenta-pârâtă apreciază că există o lipsă clară a motivării hotărârii în ceea ce priveşte fapta ilicită a reclamantei constând în neexecutarea corespunzătoare a obligaţiilor asumate prin contractul de expediţie încheiat în formă simplificată, stabilirea caracterului cert şi a întinderii prejudiciului, precum şi a răspunderii societăţii reclamante.

În acest sens, a solicitat să se observe concluzia instanţei:

"Curtea apreciază că cererea reconvenţională formulată de pârâtă este neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare fără a se mai analiza existenţa celorlalte condiţii necesare pentru atragerea răspunderii contractuale, o astfel de analiză devenind superfluă" (pagina 7 din hotărâre).

În mod greşit, instanţa de apel a reţinut că:

"din tabelul depus de parte în scopul lămuririi instanţei cu privire la prejudiciul pretins nu rezultă nici care au fost transporturile care au generat astfel de cheltuieli, dintre cele care nu au respectat timpul de tranzit/de încărcare", precum şi faptul că "nu a fost administrată nicio dovadă care să ateste legătura dintre costurile menţionate în înscrisurile de la filele x tribunal şi transporturile organizate de reclamantă".

Societatea pârâtă a depus la dosarul cauzei tabelul nr. 1 care cuprinde informaţii în legătură cu transporturile efectuate sau numărul de zile de întârziere şi tabelul nr. 2 privind doar transporturile care au fost efectuate cu întârziere, informaţiile respective fiind confirmate de corespondenţa părţilor.

Această corespondenţă a părţilor nu a fost analizată, deşi pârâta a solicitat acest lucru atât primei instanţe, cât şi instanţei de apel.

Recurenta-pârâtă consideră că reclamanta este în culpă atât cu privire la alegerea transportatorului, cât şi cu privire la executarea expediţiei, astfel că este eronată concluzia la care a ajuns instanţa de apel, potrivit căreia este nefondată cererea reconvenţională.

În finalul cererii de recurs, a solicitat Înaltei Curţi să aibă în vedere faptul că decizia Curţii de Apel Bucureşti nu respectă rigorile procesuale în ceea ce priveşte obligaţia esenţială a motivării soluţiei date cererii reconvenţionale, instanţa ignorând apărările formulate de pârâtă, de natură a conduce la admiterea cererii reconvenţionale.

Pe de o parte, există o contradicţie clară între considerente iar, pe de altă parte, lipseşte total motivarea dezlegării instanţei cu privire la chestiunile de fapt la care s-a făcut referire.

Mai mult, recurenta-pârâtă apreciază că decizia instanţei de respingere a solicitării de administrare a probei cu expertiza contabilă este greşită şi lipsită de orice logică.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, fără a face dovada existenţei şi întinderii lor.

Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea apărărilor intimatei-reclamante şi admiterea recursului.

Prin rezoluţia din 11 ianuarie 2022 s-a fixat termen la data de 10 martie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, întrucât procesul este guvernat de dispoziţiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nefiind supus procedurii filtrului.

La termenul de judecată din 10 martie 2022, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia nulităţii recursului, în temeiul dispoziţiilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Pentru a da posibilitatea recurentei-pârâte B. S.R.L. să depună la dosar concluzii scrise cu privire la excepţia nulităţii recursului, la solicitarea apărătorului ales al acesteia şi, faţă de poziţia procesuală a intimatei-reclamante A. S.R.L., în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte a amânat pronunţarea asupra cauzei la data de 31 martie 2022, când s-a pronunţat prezenta decizie.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 coroborat cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Alineatul (3) al aceluiaşi articol stipulează că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Totodată, se cuvine a fi subliniat faptul că recursul nu este o cale de atac devolutivă, astfel încât autorul acestuia trebuie să îşi exprime nemulţumirea în tiparele fixate de lege, iar controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi se arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege.

Recurenta-pârâtă din prezenta cauză a indicat, în mod expres, motivul de recurs reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că hotărârea recurată nu este motivată în ceea ce priveşte fapta ilicită a reclamantei constând în neexecutarea corespunzătoare a obligaţiilor asumate prin contractul de expediţie încheiat în formă simplificată, stabilirea caracterului cert şi a întinderii prejudiciului, precum şi a răspunderii societăţii reclamante.

Înalta Curte reţine că se circumscrie motivului de recurs invocat nemotivarea hotărârii, motivarea sa contradictorie sau prezentarea, de către instanţa a cărei hotărâre este recurată, numai a motivelor străine de natura pricinii.

Analiza motivelor de recurs relevă că nu au fost formulate critici de nelegalitate împotriva deciziei din apel care să poată fi subsumate cazului de casare invocat, recurenta-pârâtă urmărind să obţină o nouă evaluare a fondului pretenţiilor solicitate, pe calea cererii reconvenţionale, incompatibilă cu natura nedevolutivă a căii de atac exercitate.

În realitate, recurenta-pârâtă critică modalitatea în care instanţa de apel a evaluat starea de fapt pe care s-a întemeiat decizia atacată pe baza probelor administrate, într-o manieră pe care aceasta o consideră incorectă, deoarece nu corespunde cu propria sa viziune asupra temeiniciei cererii reconvenţionale.

Aşadar, recurenta nu arată care sunt viciile de nelegalitate a hotărârii atacate, ci impută instanţei de apel o motivare insuficientă, criticabilă din punctul de vedere al situaţiei de fapt statuate. Aceste elemente, însă nu se circumscriu motivului de recurs invocat, ci tind să repună în dezbatere starea de fapt ca rezultat al evaluării probelor sau să sublinieze că instanţa de apel nu a dat un răspuns exhaustiv argumentelor părţii.

De altfel, nu se poate subscrie criticii de nemotivare a hotărârii faptul că dezlegarea dată de instanţa de prim control judiciar nu corespunde opiniei părţii.

Înalta Curte subliniază că, pentru a răspunde exigenţelor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., contradicţia la care se referă textul de lege trebuie să se regăsească fie între considerente şi dispozitiv (ceea ce nu este cazul, în speţă), fie să se manifeste în cadrul considerentelor, însă de o asemenea manieră încât hotărârea să poată fi apreciată ca fiind, practic, nemotivată ori să cuprindă contradicţii în termeni (situaţii care, de asemenea, nu se regăsesc în cauză).

În cazul de faţă, autoarea recursului a susţinut, pe de o parte, faptul că există o contradicţie clară între considerentele hotărârii iar, pe de altă parte, că lipseşte total motivarea dezlegării instanţei cu privire la chestiunile de fapt la care s-a făcut referire.

Toate aceste afirmaţii, subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., sunt critici de netemeinicie, prin prisma cărora recurenta tinde fie la o nouă evaluare a situaţiei de fapt, fie la interpretarea probatoriului care să conducă la concluzia că reclamanta este în culpă atât cu privire la alegerea transportatorului, cât şi cu privire la executarea expediţiei.

Or, în etapa procesuală a recursului nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, deoarece aprecierea şi evaluarea probelor administrate în cauză, în vederea stabilirii situaţiei de fapt, rămân în atribuţia exclusivă a instanţelor de fond, ca instanţe devolutive, nefiind incident motivul de recurs invocat.

În ceea ce priveşte critica referitoare la respingerea solicitării pârâtei de administrare a probei cu expertiză contabilă în scopul determinării cuantumului total al prejudiciului cauzat de întârzierea efectuării transporturilor, instanţa supremă reţine că aceasta nu vizează legalitatea măsurii de respingere a probelor, ci chestiuni de fapt în materie de probatorii.

Aprecierea instanţei de apel cu privire la pertinenţa, concludenţa şi utilitatea probelor ce îi sunt solicitate nu poate fi cenzurată de instanţa de recurs, controlul judiciar efectuat în această cale de atac fiind exclusiv unul de legalitate pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., normă de ordine publică.

Referitor la cererea intimatei-reclamante A. S.R.L., de obligare a părţii potrivnice la plata cheltuielilor de judecată, formulată prin întâmpinare, Înalta Curte constată că nu poate fi admisă.

În acest sens, reţine că potrivit dispoziţiilor art. 452 din C. proc. civ., partea care pretinde astfel de cheltuieli trebuie să facă dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor, obligaţie neîndeplinită de intimata-reclamantă.

Faţă de considerentele expuse, întrucât accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, dând eficienţă prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3), coroborate cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1254 din 29 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 martie 2022.