Road traffic accident damages: sufficiency of appellate reasoning on late-payment penalties and partial disability income loss

Şedinţa publică din data de 31 martie 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, secţia a II-a civilă la 22 iunie 2018 sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. S.A. Bucureşti şi C. - intervenient forţat obligarea la plata sumei de 1.000.000 RON, reprezentând prejudiciu nepatrimonial; 17.819 RON, reprezentând prejudiciu patrimonial, o sumă egală cu venitul minim lunar de la data introducerii acţiunii şi până la momentul până la obţinerea unei pensii de invaliditate; o prestaţie lunară egală cu diferenţa dintre venitul minim net şi pensia de invaliditate, care se va stabili în conformitate cu evoluţia venitului minim net pe fiecare an şi a cuantumului pensiei de invaliditate, de la încetarea stării de nevoie; obligarea (în baza art. 21 din Legea nr. 132/2017) la plata unor penalităţi de întârziere, în cuantum de 0,2% pentru suma care se va stabili, începând cu data de 14 iulie 2018 şi până la executarea efectivă a obligaţiei.

Prin cererea înregistrată pe rolul secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Vrancea la 2 iulie 2018 sub nr. x/2018, reclamanta D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.A. Bucureşti şi intervenientul forţat E. obligarea pârâtei la plata sumelor de 450.000 RON, reprezentând daune morale, 0,2% pe zi penalităţi întârziere şi de 1.000 RON, daune materiale începând cu 05.08.2018.

Cele două cauze au fost conexate prin încheierea din 18 octombrie 2018.

Prin sentinţa civilă nr. 63 din 23 septembrie 2020, Tribunalul Vrancea a admis în parte acţiunea înregistrată sub nr. x/2018 şi a obligat pârâta B. să plătească reclamantului A. următoarele sume de bani:

- 13.584 RON, reprezentând câştig din muncă nerealizat calculat pentru perioada 21.08.2017-18.06.2018 şi în continuare până la data obţinerii unei pensii de invaliditate şi la 735 RON contravaloare raport de expertiză;

- daune morale în cuantum de 45.000 RON;

- penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere calculate începând cu 15 iulie 2018 şi până la achitarea efectivă a prejudiciului.

A admis în parte acţiunea conexă înregistrată sub nr. x/2018 şi a obligat pârâta să plătească reclamantei despăgubiri morale în cuantum de 60.000 RON; penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere calculate începând cu 5 august 2018 şi până la achitarea integrală a prejudiciului; 63 RON, contravaloarea raportului de expertiză.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanţii A., D. şi pârâta B. S.A. Bucureşti au formulat apel.

Prin decizia civilă nr. 52/A din 25 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă au fost admise apelurile declarate de reclamanţii A. şi D. împotriva sentinţei civile nr. 63 din 23 septembrie 2020 pronunţată de Tribunalul Vrancea, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2018, pe care a schimbat-o în parte şi, în rejudecare:

A obligat pârâta să plătească reclamantului A. suma de 300.000 RON, cu titlu de daune morale, în loc de 45.000 RON.

A obligat pârâta să plătească reclamantului A. suma reprezentând diferenţa dintre venitul minim net lunar pe economia naţională şi cuantumul pensiei de invaliditate acordată reclamantului, cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la încetarea stării de invaliditate sau până la data la care reclamantul va beneficia de pensie pentru vechimea în muncă.

A obligat pârâta să plătească reclamantei D. suma de 350.000 RON, cu titlu de daune morale, în loc de 60.000 RON.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, care nu sunt contrare prezentei hotărâri.

A respins ca nefondat apelul declarat de pârâta B. S.A. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Împotriva acestei decizii, pârâta B. S.A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, în principal casarea sentinţei şi a deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanţă la Tribunalul Vrancea.

În argumentarea memoriului de recurs, se susţine că hotărârea instanţei de fond este nelegală referitor la daunele morale, în sensul că sentinţa civilă nu este motivată în raport cu norma specială incidentă şi jurisprudenţa în materie, conţine motive străine de natura pricinii şi de susţinerile părţilor şi că nu este motivată cu privire la obligarea asigurătorului la plata penalităţilor de întârziere - aplicabilitatea dispoziţiilor C. civ. şi înlăturarea normei speciale - Norma CSA nr. 20/2017 şi că dezlegarea acestei probleme de către Tribunalul Vrancea nu îndeplineşte criteriile obligatorii prevăzute de art. 13, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi art. 6 CEDO.

Se mai susţine că sentinţa civilă a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor de drept material.

Referitor la daunele morale, se apreciază că instanţa de apel a încălcat art. 22 alin. (6) din Legea nr. 132/2017 stabilind daunele morale neanalizând jurisprudenţa în materie. Practic, instanţa de apel a majorat de 5 ori daunele morale acordate de către Tribunalul Vrancea fără ca pe parcursului procesului în apel să se fi făcut dovezi că starea de sănătate a reclamanţilor s-ar fi degradat, aspect considerat de recurentă ca fiind inexplicabil.

Se mai arată că instanţa de fond a încălcat prevederile art. 21 alin. (4)-(6) din Legea nr. 132/2017 ca şi prevederile art. 20-30 din Norma CSA nr. 20/2017 cu privire la penalităţile de întârziere, precum şi art. 2213, art. 2224 din C. civ. ca şi ale art. 1523 şi art. 1535 C. civ. referitor la obligarea recurentei la plata penalităţilor de întârziere legale de la data producerii evenimentului rutier până la data plăţii, în baza principiului reparării integrale a prejudiciului. Totodată, s-au încălcat şi dispoziţiile legale prevăzute de art. 1388 şi art. 1385 alin. (2) C. civ.

În subsidiar, recurenta solicită casarea deciziei civile recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Galaţi, critica fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 si 8 C. proc. civ., întrucât decizia civilă a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor de procedură cuprinse în art. 14 alin. (6) C. proc. civ. (contradictorialitate) privitor la analizarea culpei comune a victimei în producerea propriului prejudiciu şi că aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Referitor la acordarea daunelor morale, recurenta susţine lipsa motivării în raport cu art. 22 alin. (6) din Legea nr. 132/2017 - practica judiciară în materie, decizia civilă conţine motive contradictorii şi nu cuprinde motivele privitoare la acordarea penalităţilor de întârziere de la data producerii evenimentului rutier până la data plăţii.

Totodată, se arată că decizia civilă stabileşte o prestaţie periodică cu încălcarea art. 1385 alin. (2) C. civ. ca şi ale art. 1388 C. civ., încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

Referitor la daunele morale, se arată că instanţa de apel a încălcat art. 22 alin. (6) din Legea nr. 132/2017 stabilind daunele morale neanalizând jurisprudenţa în materie, sens în care solicită desfiinţarea actelor de executare efectuate în baza deciziei nr. 52/A/2021 ca şi a sentinţei de fond nr. 63/2020 a Tribunalului Vrancea, cu consecinţa întoarcerii executării silite în conformitate cu art. 723 C. proc. civ., cu cheltuieli de judecată constând în onorariu avocaţial în calea de atac a recursului.

Mai susţine recurenta, că elementele evenimentului rutier din 21 august 2017 au fost lămurite de abia odată cu soluţionarea dosarului penal nr. x/2017, aşa încât la momentul promovării cererii de chemare în judecată reclamanţii nu au făcut dovada îndeplinirii tuturor condiţiilor răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1357, 1349 C. civ. pentru a putea fi atrasă răspunderea B..

În acest sens, recurenta formulează critici de nelegalitate, cu privire la faptul că aceasta a fost obligată la plata penalităţilor de întârziere de la 15 iulie 2018 şi până la achitarea efectivă a prejudiciului.

Din această perspectivă, susţine că cele două instanţe nu motivează în mod clar care a fost raţiunea obligării recurentei la plata penalităţilor de întârziere, atâta timp cât de abia în momentul cercetării judecătoreşti în cauza de faţă s-a stabilit pe baza probelor administrare vinovăţia asiguratului său, având în vedere că la data formulării cererilor de despăgubire reclamanţii nu aveau nici o dovadă certă privind culpa procesuală a intervenientului forţat C..

Aşadar, susţine recurenta că un asigurător RCA nu poate fi obligat, în mod legal, la plata dobânzii penalizatoare/penalităţilor de întârziere, atâta timp cât odată cu formularea cererii de despăgubire nu se aduc dovezi ale vinovăţiei depline sau parţiale a persoanei pentru care societatea de asigurare răspunde, iar societatea de asigurare care se afla într-una dintre ipostazele prezentate, pe cale de consecinţă, datorează exclusiv penalităţi de întârziere după 10 zile de la data comunicării hotărârii judecătoreşti definitive, reglementate prin legislaţia specială (derogatorie de la dreptul comun) în materie ca reprezentând sancţiunea specifică aplicabilă acestor categorii de debitori.

În continuare, recurenta face o descriere a parcursului procesual dintre părţi, cu soluţiile pronunţate în cauză şi prezintă practica judiciară în materie cu deciziile pronunţate de Înalta Curte pe acest aspect.

În final, recurenta susţine că decizia atacată este dată cu încălcarea prevederilor legale privitoare la despăgubirea ce poate fi acordată - în speţă art. 1385 alin. (2) C. civ. care stabileşte că "(2) Se vor putea acorda despăgubiri şi pentru un prejudiciu viitor dacă producerea lui este neîndoielnică".

Ori, prin decizia Curţii de Apel Galaţi, fără a se avea în vedere faptul că reclamantul păstrează 1/2 din capacitatea de muncă, a fost obligată recurenta să plătească "suma reprezentând diferenţa dintre venitul minim net lunar pe economia naţională şi cuantumul pensiei de invaliditate acordată reclamantului cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la încetarea stării de invaliditate sau până la data la care reclamantul va beneficia de pensie pentru vechimea în muncă, încălcându-se astfel art. 1532 C. civ. - conform căruia, prejudiciul trebuie să fie cert la momentul stabilirii lui.

Prin întâmpinarea depusă la 12 august 2021, intimaţii A. şi D. au solicitat respingerea recursului ca inadmisibil din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi ca neîntemeiat din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Totodată solicită instanţei de recurs să verifice, în raport de criticele aduse prin întâmpinare, motivele de nulitate ale recursului. Cu caracter de excepţie solicită anularea recursului, motivat de faptul că cererea de recurs a fost depusă peste termenul de recurs prevăzut de lege.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 28 octombrie 2021, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor.

Prin încheierea din 27 ianuarie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 52/A din 25 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă şi a acordat termen la data de 17 martie 2022, cu citarea părţilor.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

În argumentarea acestui motiv de recurs, se susţine că hotărârea instanţei de apel este insuficient motivată, aceasta nu cuprinde considerentele pentru care au fost majorate daunele morale acordate reclamantului.

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În susţinerea acestui motiv de recurs, recurenta arată că hotărârea instanţei de apel este nelegală, întrucât a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

Astfel, referitor la daunele morale, se apreciază că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 22 alin. (6) din Legea nr. 132/2017 stabilind daunele morale fără analizarea jurisprudenţei în materie, având în vedere că instanţa de apel a majorat de cinci ori daunele morale acordate de către Tribunalul Vrancea fără să se fi făcut dovezi în sensul că starea de sănătate a reclamanţilor s-ar fi degradat pe parcursului procesului în apel şi că hotărârea nu cuprinde motivele privitoare la acordarea penalităţilor de întârziere de la data producerii evenimentului rutier până la data plăţii.

Se mai susţine că au fost încălcate prevederile art. 21 alin. (4)-(6) din Legea nr. 132/2017 ca şi prevederile art. 20-30 din Norma CSA nr. 20/2017 cu privire la penalităţile de întârziere, precum şi art. 2213, art. 2224 din C. civ. ca şi ale art. 1523 şi art. 1535 C. civ. referitor la obligarea recurentei la plata penalităţilor de întârziere legale de la data producerii evenimentului rutier până la data plăţii, în baza principiului reparării integrale a prejudiciului. Totodată, se susţine că s-au încălcat şi dispoziţiile legale prevăzute de art. 1388 şi art. 1385 alin. (2) C. civ.

Privitor la motivul de recurs referitor la întinderea daunelor morale acordate de instanţa de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, deşi, din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta invocă încălcarea unor norme de drept substanţial, prin întreaga argumentare se tinde la reevaluarea unor aspecte de netemeinicie, aspect incompatibil căii de atac a recursului, care se limitează la analizarea/cenzurarea unor motive de nelegalitate a deciziei atacate. Modalitatea în care instanţa de apel a valorificat anumite elemente de fapt, considerate relevante pentru evaluarea întinderii daunelor morale acordate, sunt aspecte de fapt, de temeinicie, stabilirea lor fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi neputând fi cenzurate în calea extraodinară a recursului ca urmare a indicării formale a unor norme de drept material cu caracter general, pretins a fi încălcate.

Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie susţine că argumentele recurentei nu pot fi valorificate nici din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât decizia atacată cuprinde considerentele avute în vedere de instanţa de apel pentru majorarea daunelor morale acordate, iar modalitatea de valorificare a situaţiei de fapt relevante cu privire la acest aspect nu poate fi reevaluată de instanţa de recurs.

În ceea ce priveşte respingerea apelului pârâtei şi menţinerea soluţiei instanţei de fond de obligare a pârâtei cu privire la penalităţile de întârziere, instanţa de apel a reţinut că reclamanţii au făcut dovada formulării cererii de despăgubiri şi a depunerii la asigurător a documentelor aferente, astfel că în mod corect tribunalul a obligat pârâta să plătească reclamanţilor penalităţile de întârziere, conform art. 21 alin. (5) din Legea nr. 132/2017, începând cu momentul expirării termenului de 30 de zile acordat asigurătorului pentru a răspunde cererilor formulate.

Faţă de acest aspect, recurenta formulează critici de nelegalitate, cu privire la faptul că aceasta a fost obligată la plata penalităţilor de întârziere şi aferent unei perioade în care prejudiciul nu era cert, cu încălcarea dispoziţiilor art. 21 din Legea 132/2017 şi a art. 20-30 din Norma CSA nr. 20/2017, respectiv prevederile art. 1523, 1535 C. civ., şi fără ca decizia să respecte cerinţele de motivare cu privire la acest aspect.

Sub acest aspect, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată fondat recursul prin raportare la motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte solicitarea reclamanţilor de plată a penalităţilor, instanţa de apel a reţinut incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 132/2017 şi a Normei ASF nr. 20/2017, aspect ce nu este contestat de recurentă, aceasta susţinând doar greşita aplicare a acestora. În acest cadru, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în motivarea soluţiei asupra acestei cereri, instanţa de apel s-a limitat la a enunţa dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 132/2017 şi la a evidenţia formularea de către reclamanţi a unor cereri de despăgubire, fără a analiza apărările pârâtei referitoare la caracterul incert al pretenţiilor la acele momente. Astfel, în raport de cadrul normativ amintit, nu s-a verificat în niciun fel motivaţia conduitei pârătei şi posibilitatea efectivă a unei despăgubiri amiabile în acest caz în condiţiile existenţei unui dosar penal (care a constituit şi cauza suspendării judecăţii în faţa primei instanţe) şi a formulării acţiunilor la instanţa civilă anterior expirării termenului de 30 de zile conferit asigurătorului pentru a răspunde cererilor de despăgubire.

Recurenta a criticat şi soluţia instanţei de apel cu privire la plata către reclamant a despăgubirilor reprezentând diferenţa dintre venitul minim net lunar pe economia naţională şi cuantumul pensiei de invaliditate acordată reclamantului, cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la încetarea stării de invaliditate sau până la data la care reclamantul va beneficia de pensie pentru vechimea în muncă.

În acest cadru, s-a invocat de către recurentă în cuprinsul întâmpinării depuse în apel apărărea potrivit căreia, la calculul acestei categorii de despăgubiri, ar trebui să se ţină cont de faptul că reclamantul este încadrat în gradul III de invaliditate, având capacitatea de muncă redusă cu 50%, putând astfel păstra o anumită activitate profesională, aspect ce nu a primit însă nciun fel de analiză din partea instanţei de apel, pentru a face posibilă verificarea motivului de recurs corespunzător invocat ulterior de aceeaşi parte.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 şi 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei nr. 52/A din 25 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, cu consecinţa casării deciziei atacate şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelurilor declarate de părţi cu privire la aspectele reţinute în cuprinsul prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 52/A din 25 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi A. şi D. şi intimatul-intervenient C..

Casează decizia atacată.

Trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelurilor declarate de reclamanţii A., D. şi de pârâta B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 63 din 23 septembrie 2020 pronunţată de Tribunalul Vrancea, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2022.