Competence of civil vs. administrative courts for disputes arising from execution of administrative contracts

Şedinţa publică din data de 30 martie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la 2 aprilie 2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 2.620.241,07 RON, reprezentând contribuţie nerambursabilă conform contractului de finanţare nr. x din 31 martie 2009, obligarea pârâtului la plata sumei de 463.658,12 RON, reprezentând dobânda legală penalizatoare aferentă sumei de 2.620.241,07 RON, achitată de către reclamantă, iar în subsidiar a solicitat obligarea pârâtului la plata aceloraşi sume în temeiul art. 1345 C. civ. ce reglementează îmbogăţirea fără justă cauză, cu cheltuieli de judecată.

La termenul de la 7 decembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a invocat excepţia necompetenţei materiale raportat la dispoziţiile art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Prin sentinţa civilă nr. 1821 din 7 decembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

În esenţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a reţinut că cererea de chemare în judecată are ca obiect executarea contractului de finanţare nr. x din 31 martie 2009 încheiat între reclamanta A. S.A., în calitate de beneficiar şi Ministerul Mediului, al cărei succesor în drepturi este Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de autoritate de management. A mai reţinut că acest contract are natura juridică a unui act administrativ asimilat, întrucât are ca obiect prestarea unui serviciu public, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c)1 din Legea nr. 554/2004, reclamanta învestind instanţa de judecată cu o cerere care decurge din executarea unui contract administrativ. Faţă de dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 95 pct. 1 raportat la art. 94 pct. 1 lit. k) şi art. 111 C. proc. civ., instanţa a apreciat că soluţionarea litigiului este de competenţa Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2021.

La termenul de la 4 martie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a invocat excepţia de necompetenţă materială, iar reclamanta a invocat excepţia necompetenţei funcţionale, apreciind că este competentă secţia a II-a a Tribunalului Bucureşti.

Prin încheierea din 4 martie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia de necompetenţă materială, invocată din oficiu, a declinat cauza în favoarea Curţii de Apel Bucureşti şi a respins ca rămasă fără obiect excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a VI-a a Tribunalului Bucureşti, invocată de reclamantă. A constatat ivit conflict negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului şi a suspendat din oficiu judecarea cauzei.

În esenţă, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a reţinut că cererea de chemare în judecată ce formează obiectul prezentului dosar are ca obiect obligarea pârâtului la plata sumei de 3.083.899,19 RON din care 2.620.241,07 RON reprezentând contribuţie nerambursabilă conform contractului de finanţare nr. x/31.03.2009 şi suma de 463.658,12 RON reprezentând dobânda legală penalizatoare şi că acest contract are natura juridică a unui act administrativ asimilat.

Tribunalul a apreciat că, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată şi faţă de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare aparţine Curţii de Apel Bucureşti întrucât actul administrativ ce face obiectul cauzei, respectiv contractul de finanţare nr. x din 31 martie 2009, a fost încheiat de reclamantă cu Ministerul Mediului, autoritate publică centrală, astfel cum este definită această sintagmă de art. 2 alin. (1) din Codul administrativ potrivit căruia "Autorităţile administraţiei publice centrale sunt: Guvernul, ministerele, alte organe centrale de specialitate subordonate Guvernului sau ministerelor, autorităţile administrative autonome".

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că instanţele învestite, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre aceste instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Nici una din instanţele aflate în conflict nu se consideră competentă, din punct de vedere material, să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Pentru a stabili competenţa materială de soluţionare a cauzei, Înalta Curte reţine că instanţele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect executarea contractului de finanţare nr. x din 31 martie 2009 încheiat între reclamanta A. S.A., în calitate de beneficiar şi Ministerul Mediului, al cărei succesor în drepturi este Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de autoritate de management. Astfel reclamanta solicită obligarea pârâtului la plata contribuţiei nerambursabile, determinat de faptul că aceasta a fost obligată prin hotărâri judecătoreşti definitive să achite subcontractorilor implicaţi în proiect anumite sume de bani.

Având în vedere obiectul cauzei, astfel cum a fost stabilit de reclamantă, Înalta Curte reţine că acţiunea cu care a fost sesizată Curtea de Apel Bucureşti este o acţiune prin care se solicită plata unei sume de bani, cu dobânzile legale aferente, în temeiul unui contract administrativ, situaţie în care sunt incidente dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Conform dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, "instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi orice litigii legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ. Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competenţa de soluţionare a instanţelor civile de drept comun".

Din analiza prevederilor legale mai sus menţionate rezultă că legiuitorul a înţeles să departajeze litigiile ce presupun un anume grad de specializare în analiza şi soluţionarea respectivelor cauze de cele care pot fi rezolvate şi de alte secţii sau completuri specializate, nepresupunând o problematică juridică diferită, sens în care, în urma modificării art. 8 din Legea nr. 554/2004 prin Legea nr. 212/2018, au fost incluse în sfera de competenţă a instanţelor civile şi litigiile ce provin din executarea contractelor administrative. În speţă, pretenţiile formulate de reclamantă nu implică analiza unor aspecte premergătoare încheierii contractului sau legate de validitatea sa, ci a unora legate de îndeplinirea obligaţiilor de plată ale pârâtului, chestiune care intră în sfera de competenţă a instanţei civile deoarece ţine de executarea contractului cu caracter administrativ.

Înalta Curte are în vedere şi dispoziţiile art. 94 alin. (1) lit. k) raportat la art. 95 pct. 1 C. proc. civ. şi, faţă de valoarea capătului principal al cererii de chemare în judecată, respectiv 2.620.241,07 RON, constată că este competent în soluţionarea cauzei tribunalul.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 martie 2022.