Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1097/2005 AI generated

Eligibility for military service benefits under Law No. 309/2002: evidentiary sufficiency of military record for labor detachment status

Case Number Decizia nr. 1097/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal of the defendant pension house, quashed the lower court's judgment, and remanded the case for retrial, finding that the trial court erred in granting benefits without sufficient proof. The dispute concerned the annulment of an administrative decision refusing pension rights under Law No. 309/2002 for military service performed between 1957 and 1959; while the plaintiff claimed this period was served in labor detachments under the General Directorate of the Labor Service, his military record indicated service in a specific military unit without explicit confirmation of its administrative classification. The decisive legal basis was Article 1 of Law No. 309/2002, which restricts benefits to those who served in labor detachments within the General Directorate of the Labor Service, and Article 313 of the Code of Civil Procedure, which justified the remand to allow the lower court to supplement the evidentiary record, potentially via an official address, to verify whether the unit in question fell under the statutory requirement.

Legislator headnote

AI generated

art. 1 din Legea nr. 309/2002, art. 313 C. proc. civ; Eligibility for military service benefits under Law No. 309/2002: evidentiary sufficiency of military record for labor detachment status: În conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002, „beneficiază de prevederile prezentei legi, persoana, cetățean român, care a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada1950 - 1961”.

Keywords

AI generated
military service pension rights civil status evidentiary requirements statutory benefit proof of service

Cited Legislation

AI generated
art. 1 din Legea nr. 309/2002
În conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002, „beneficiază de prevederile prezentei legi, persoana, cetățean român, care a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada1950 - 1961”.
art. 313 C. proc. civ
Prin urmare, pentru a se putea stabili cu certitudine incidența prevederilor legale invocate, în considerarea dispozițiilor art. 313 C.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 29 ianuarie 2004, reclamantul C.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj, anularea hotărârii nr. 7100 din 16 septembrie 2003, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru întreaga perioadă cât a efectuat stagiul militar.

În motivare, reclamantul a arătat că prin hotărârea contestată, pârâta i-a acordat drepturile prevăzute de legea indicată, doar pentru perioada 13 septembrie 1959 - 31 octombrie 1959, deși a dovedit că a prestat stagiul militar, în condițiile prevăzute de Legea nr. 309/2002, și în perioada 20 iunie 1957 - 17 februarie 1959.

Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 127 din 11 martie 2004, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată, a constatat că reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioadele 20 iunie 1957 - 17 februarie 1959 și 15 septembrie 1959 - 31 octombrie 1959 și a obligat pârâta să-i acorde aceste drepturi, începând cu 1 octombrie 2003.

Instanța a reținut că soluția se impune, în raport cu probele administrate și cu dispozițiile Legii nr. 309/2002 și ale Normelor metodologice nr. 1114/2002, elaborate în aplicarea legii.

Împotriva sentinței a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj, susținând, în esență, că pentru perioada 20 iunie 1957 - 17 februarie 1959, reclamantul nu a făcut dovada efectuării stagiului militar la un detașament de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, ci la U.M. 03753.

Recursul este întemeiat.

În conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002, „beneficiază de prevederile prezentei legi, persoana, cetățean român, care a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada1950 - 1961”.

În speță, din copia livretului militar, depus ca probă în susținerea acțiunii, rezultă că în perioada contestată (20 iunie 1957 - 17 februarie 1959), intimatul-reclamant a efectuat serviciul militar la U.M. 03753, în calitate de constructor.

Din același act, reiese că intimatul-reclamant a fost lăsat la vatră, la finalul stagiului militar, ca soldat în categoria I, categoria soldaților instruiți.

Împrejurările de fapt invocate de către reclamant, nu au putut fi verificate suficient prin singura probă administrată în cauză, livretul militar nefăcând dovada indubitabilă că U.M. 03753 a fost un detașament de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.

Prin urmare, pentru a se putea stabili cu certitudine incidența prevederilor legale invocate, în considerarea dispozițiilor art. 313 C. proc. civ., Curtea va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță, în vederea suplimentării probatoriului, eventual printr-o adresă de la U.M. 02405 Pitești, care să ateste susținerile privind situația de fapt.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj împotriva sentinței civile nr. 127 din 11 martie 2004, a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2005.