CHF-indexed loan clause upheld: bank prevails as Cassation rejects abusive-terms appeal.

Şedinţa publică din data de 30 martie 2022

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu la 17 martie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. a solicitat instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună constatarea nulităţii absolute a clauzelor contractuale inserate în contractul de credit bancar ipotecar nr. x din 25 aprilie 2008, la art. 1.2 privind restituirea în valută CHF, respectiv efectuarea plăţilor în moneda creditului şi suportarea de către consumator a diferenţelor de curs valutar ca fiind abuzive; îngheţarea cursului de schimb valutar CHF-leu pentru efectuarea plăţilor în temeiul contractului de credit la valoarea de la data încheierii contractului, respectiv 25 aprilie 2008; calcularea şi plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în RON a francului elveţian de la data încheierii contractului pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului şi obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate în plus faţă de cursul de la data încheierii contractului de credit, de la data încheierii contractului de credit până la data rămânerii definitive a hotărârii, a penalităţilor încasate pentru neplata la termen a acestor sume, precum şi dobânda legală aferentă acestor sume până la restituirea integrală a acestora, sume ce vor fi actualizate la data plăţii efective.

Prin sentinţa nr. 5292 din 28 iunie 2017, Judecătoria Târgu Jiu a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii civile formulată de reclamantul A., în favoarea secţiei a II-a Civilă a Tribunalului Gorj.

Pe rolul Tribunalului Gorj cauza a fost înregistrată sub nr. x/2017.

Prin sentinţa nr. 96 din 11 septembrie 2017, Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a trimis dosarul Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, pentru emiterea regulatorului de competenţă.

Pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă cauza a fost înregistrată sub nr. x/2017.

Prin sentinţa nr. 102/2017 din 11 decembrie 2017, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj.

Prin sentinţa nr. 124/2018 din 5 noiembrie 2018, Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă a admis în parte cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A., a constatat nulitatea absolută parţială a clauzei de la art. 1.2 din contract, referitoare la suportarea exclusivă de către consumator a diferentelor de curs valutar, cu consecinţa recalculării şi plăţii ratelor creditului pe toată durata contractului în moneda CHF, la cursul de schimb valutar de la data încheierii contractului, respectiv 25 aprilie 2008, şi a dispus obligarea pârâtei la restituirea sumelor de bani reprezentând diferenţa de curs valutar încasată în plus, de la data încheierii contractului, la zi, actualizată cu inflaţia şi dobânda legală de la data încasării până la data plăţii efective.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta B., în nume propriu şi pentru Sucursala Târgu Jiu.

Prin decizia civilă nr. 411/2020 din 22 septembrie 2020, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a admis apelul formulat de pârâta B., în nume propriu şi pentru Sucursala Târgu Jiu şi a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că a respins în tot acţiunea.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., solicitând casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Autorul căii de atac arată că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material edictate de art. 4 din Legea nr. 193/2000, art. 75-art. 77 din Legea nr. 296/2004 şi de art. 966-art. 970 C. civ.. Apreciază că dispoziţia contractuală prin care consumatorul suportă exclusiv riscul valutar are caracter abuziv. În opinia sa, contractul de credit nu a fost negociat şi conţine clauze preformulate care au determinat dezechilibre majore în defavoarea consumatorului. Apreciază că banca a fost de rea-credinţă întrucât avea cunoştinţă de existenţa riscului de hipervalorizare a francului elveţian şi nu şi-a respectat obligaţia de informare.

Recurentul-reclamant susţine că motivarea curţii de apel în sensul că obligaţia dintr-un contract de împrumut de restituire în aceeaşi monedă în care a fost acordat creditul indiferent de fluctuaţia acestei monede este străină de natura cauzei.

Recurentul-reclamant şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă B. S.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Pe baza cererii de recurs şi a întâmpinării depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat.

Prin încheierea din 17 noiembrie 2021 s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 2 februarie 2022 a fost admis în principiu recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 411/2020 din 22 septembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, şi s-a fixat termen pentru judecata recursului la 30 martie 2022.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte va respinge criticile prin care recurentul-reclamant susţine că motivarea curţii de apel este străină de natura pricinii întrucât instanţa de apel a analizat solicitarea pârâtei de a se reforma sentinţa determinat de faptul că tribunalul a prezentat un raţionament contradictoriu şi a aplicat greşit norma de drept material, în esenţă principiul nominalismului, prevăzut de art. 1578 C. civ. din 1864. Plecând de la prevederile contractului de credit încheiat între părţi şi dând eficienţă hotărârii pronunţate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene la 9 iulie 2020 în Cauza C-81/19 Şerban, curtea de apel a reţinut în mod corect că dispoziţiile art. 1578 C. civ. din 1864 "consacră obligaţia împrumutatului de a restitui aceeaşi sumă numerică înscrisă in contract, indiferent de valorizarea sau devalorizarea acesteia." A mai reţinut că nu poate fi analizat caracterul abuziv al prevederii contractuale indicate de recurent deoarece aceasta transpune o normă legală.

Ca urmare, instanţa supremă apreciază că sunt îndeplinite exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. întrucât curtea de apel s-a raportat la situaţia de fapt din dosar, iar hotărârea nu cuprinde argumente străine de natura cauzei.

Art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează încălcarea normelor de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, în extinderea normelor dincolo de ipotezele la care se aplică ori în restrângerea nejustificată a aplicării acestora.

Instanţa supremă va înlătura criticile prin care se susţine că nu au fost respectate dispoziţiile art. 75 - art. 77 din Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului întrucât recurentul nu a formulat întâmpinare în cadrul apelului, susţinerile din recurs nefiind supuse dezlegării curţii de apel, fiind formulate omisso medio.

Vor fi înlăturate şi criticile referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 966-art. 970 C. civ. din 1864 deoarece aceste dispoziţii legale se referă la cauza şi efectele convenţiilor, statuând în esenţă obligaţia părţilor de a executa cu bună-credinţă obligaţiile contractuale şi puterea de lege a contractului între părţi. Curtea de apel a reţinut în mod corect că obligaţia de a rambursa ceea ce s-a primit cu titlu de împrumut este impusă de principiul forţei obligatorii a contractului, prevăzut de art. 969 C. civ. din 1864 şi de principiul executării obligaţiilor cu bună-credinţă, prevăzut de art. 970 din acelaşi cod. Aprecierea bunei-credinţe la momentul încheierii contractului de credit, precum şi aspectele legate de negociere şi de existenţa unui dezechilibru în defavaoarea consumatorului sunt chestiuni de netemeinicie care nu pot fi analizate în calea extraordinară de atac a recursului.

Criticile recurentului-reclamant referitoare la soluţia de admitere a apelului raportat la considerentele prin care instanţa de apel a constatat că prevederile stipulate la art. 1 alin. (2) din contractul de credit sunt excluse de la analiza caracterului abuziv vor fi înlăturate.

În sensul atribuit de dreptul Uniunii Europene, actele sau normele obligatorii ale dreptului naţional sunt excluse din domeniul de aplicare al Directivei 93/13, atât normele imperative, cât şi cele supletive, acestea din urmă fiind menţionate în mod expres în considerentul al treisprezecelea ca fiind cele ce se aplică între părţile contractante cu condiţia să nu se fi instituit alte acorduri.

Această interpretare a prevederilor Directivei 93/13 a fost evidenţiată şi de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în Cauza C-92/11 RWE Vertrieb AG împotriva Verbraucherzentrale Nordrhein - Westfalen eV, în Cauza C-34/13 Monika Kusionova împotriva SMART Capital a.s., precum şi în Cauza C-186/16 Ruxandra Andriciuc şi alţii împotriva B. S.A.

Totodată, prin hotărârea pronunţată în Cauza C-186/16 Andriciuc, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a instituit o ordine de prioritate a condiţiilor care trebuie să fie verificate din perspectiva Directivei 93/13, neîndeplinirea uneia dintre condiţii făcând de prisos analiza celor subsecvente şi determinând concluzia lipsei caracterului abuziv al clauzei cercetate.

Recent, prin hotărârea nr. 89 din 9 iulie 2020, pronunţată în Cauza C-81/19 Şerban, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat, în considerarea propriei jurisprudenţe, că, " (...) din moment ce, potrivit instanţei de trimitere, clauza din condiţiile generale al cărei caracter abuziv este invocat de reclamanţii din litigiul principal reflectă o dispoziţie de drept naţional care este de natură supletivă, ea intră sub incidenţa excluderii prevăzute la articolul 1 alin. (2) din Directiva 93/13."

Totodată, în hotărârea pronunţată în cauza C-81/19, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a reţinut că "expresia «acte cu putere de lege sau norme administrative obligatorii», în sensul articolului 1 alin. (2) din Directiva 93/13, acoperă, ţinând seama de al treisprezecelea considerent al acestei hotărâri, şi norme supletive, cu alte cuvinte acelea care, potrivit legii, se aplică între părţile contractante cu condiţia să nu fi intervenit alte acorduri, iar faptul că o clauză contractuală care reflectă una dintre dispoziţiile vizate la articolul 1 alin. (2) din Directiva 93/13 nu a făcut obiectul unei negocieri individuale nu are niciun efect asupra excluderii sale din domeniul de aplicare al acestei directive".

Raportat la aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că în mod corect a reţinut curtea de apel că art. 1 alin. (2) din contract prevede obligaţia împrumutatului de a restitui creditul în moneda în care a fost acordat (CHF). Această clauză reflectă principiul nominalismului monetar, prevăzut de art. 1578 C. civ. din 1864 în conformitate cu care "obligaţia ce rezultă din împrumut de bani este totdeauna pentru aceeaşi sumă numerică arătată în contract", iar la alin. (2) se prevede "întâmplându-se o sporire sau o scădere a preţului monedelor, înainte de a sosi epoca plăţii, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată şi nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs la momentul plăţii." Altfel spus, debitorul obligaţiei de restituire a unui împrumut de consumaţie (categorie care include şi creditele bancare) va fi liberat prin plata sumei numerice arătate în contract, indiferent de fluctuaţiile monedei în care a fost acordat împrumutul.

Părţile ar fi putut deroga de la aceste prevederi legale, dar nu au făcut-o, astfel că norma menţionată se aplică în lipsa unei alte înţelegeri a părţilor de vreme ce recurentul-reclamant s-a obligat prin contractul de credit să restituie creditul în aceeaşi valută.

Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, faţă de prevederile Legii nr. 193/2000, interpretate în lumina Directivei 93/13 şi de cele statuate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, clauza contractuală în discuţie nu poate forma obiectul cenzurii instanţei de judecată, neintrând în domeniul de aplicare al directivei transpuse în dreptul intern prin Legea nr. 193/2000.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 411/2020 din 22 septembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 411/2020 din 22 septembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 martie 2022.