Damages claim for administrator's revocation: inapplicability of general commercial law due to special corporate governance ordinance provisions governing mandates in force at appointment

Şedinţa publică din data de 30 martie 2022

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 8 iunie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Societatea pentru Servicii de Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei în Reţele Electrice de Transport Teletrans S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata daunelor-interese în cuantum de 69.600 RON reprezentând plata drepturilor aferente contractului de mandat nr. C1651 din 17 ianuarie 2017, pentru perioada 10 august 2017 - 23 decembrie 2019, întrucât a dispus încetarea/revocarea intempestivă şi fără justă cauză a reclamantului din calitatea de administrator al Servicii de Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei în Reţele Electrice de Transport Teletrans S.A.; în subsidiar, să dispună anularea Hotărârii nr. 4 din 10 august 2017 a Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor Societăţii pentru Servicii de Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei în Reţele Electrice de Transport Teletrans S.A.; să dispună obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente debitului principal reprezentând indemnizaţia restantă, calculata de la data scadenţei obligaţiei de plată şi până la data achitării efective; cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea precizatoare şi completatoare depusă la 1 noiembrie 2018, reclamantul şi-a majorat cuantumul pretenţiilor la suma de 98.600 RON şi a completat temeiul de drept al acţiunii prin raportare la dispoziţiile art. II din Legea nr. 111/2016 şi ale art. 6 C. civ.

Prin încheierea de şedinţă din 14 decembrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în temeiul art. 406 C. proc. civ., a luat act de renunţarea reclamantului la judecata capătului de cerere formulat în subsidiar referitor la anularea Hotărârii nr. 4 din 10 august 2017.

Prin încheierea de şedinţă din 18 februarie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia decăderii cu privire la solicitarea reclamantului referitoare la obligarea pârâtei de a depune la dosar planul de administrare revizuit şi procesul-verbal al şedinţei consiliului de administraţie al Teletrans din 14 aprilie 2016.

Prin sentinţa civilă nr. 1069 din 22 aprilie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins capetele de cerere referitoare la plata daunelor-interese şi a dobânzii legale aferente astfel cum au fost precizate, ca neîntemeiate, şi a luat act de renunţarea reclamantului la judecata capătului de cerere, formulat în subsidiar, referitor la anularea Hotărârii Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor Societăţii pentru Servicii de Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei în Reţele Electrice de Transport Teletrans S.A. nr. 4 din 10 august 2017. A respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamant.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul A..

Prin decizia civilă nr. 712A din 6 iulie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamant.

Împotriva acestei decizii şi împotriva încheierilor premergătoare, reclamantul a declarat recurs, solicitând instanţei să admită calea de atac formulată şi să caseze hotărârea atacată.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Recurentul-reclamant afirmă că instanţa de apel a reţinut o motivare greşită întrucât s-a întemeiat pe dispoziţiile O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, astfel cum acestea erau în vigoare la 23 decembrie 2015. Aceeaşi parte susţine că decizia conţine o motivare străină de natura cauzei sau contradictorie şi că a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Recurentul-reclamant critică considerentele prin care instanţa de apel a reţinut că raporturilor juridice dintre părţi le sunt aplicabile dispoziţiile O.U.G. nr. 109/2011 în forma în vigoare la data desemnării reclamantului ca administrator prin Hotărârea AGOA nr. 10 din 23 noiembrie 2015, că revocarea reclamantului nu poate fi analizată prin raportare la prevederile generale ale art. 1371 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, ci trebuie avute în vedere şi dispoziţiile speciale ale art. 30 alin. (3) din O.U.G. nr. 109/2011 şi că nu poate fi reţinută puterea de lucru judecat a sentinţei nr. 1303 din 26 aprilie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017.

Autorul căii de atac arată că în hotărârea prin care a fost revocat din funcţia de administrator a fost indicat art. 30 alin. (3) din O.U.G. nr. 109/2011, dar în forma în vigoare până la 3 iunie 2016, deşi hotărârea de revocare a fost adoptată în 2017. Mai arată că în contractul de mandat încheiat la 17 ianuarie 2017 se face referire la completarea clauzelor contractuale cu dispoziţiile Legii nr. 31/1990 şi cu alte acte normative în vigoare, deci cu trimitere la O.U.G. nr. 109/2011 astfel cum a fost modificată de Legea nr. 111/2016.

Susţine şi că au fost încălcate dispoziţiile art. 6 C. civ. şi că au fost greşit aplicate prevederile art. II din Legea nr. 111/2016 în conformitate cu care contractele de mandat ale membrilor consiliului de administraţie (…) rămân supuse legislaţiei în vigoare la data încheierii acestora. În opinia sa, curtea de apel a constatat în mod eronat că părţile au avut intenţia de a se raporta la prevederile O.U.G. nr. 109/2011 în forma în vigoare la data numirii recurentului-reclamant în funcţia de administrator.

Se afirmă că recurentul-reclamant şi-a îndeplinit obligaţiile rezultând din contractul de mandat astfel că nu există o motivare reală, o justă cauză pentru încetarea acestui contract, că daunele interese nu au fost cuantificate prin contract şi că acestea au fost calculate raportat la cuantumul indemnizaţiei lunare la care recurentul avea dreptul pe perioada contractului de mandat şi la perioada pentru care acesta a fost încheiat.

Recurentul-reclamant şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinării depuse şi a răspunsului la întâmpinare, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat prin care s-a reţinut că recursul declarat în prezenta cauză este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 17 noiembrie 2021 s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Intimata-pârâtă a depus punct de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 2 februarie 2022 a fost admis în principiu recursul declarat de A. împotriva deciziei civile nr. 712A din 6 iulie 2020 şi a încheierilor premergătoare, şi s-a fixat termen pentru judecata recursului la 30 martie 2022.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Deşi autorul căii de atac menţionează că declară recurs şi împotriva încheierilor premergătoare, din memoriul de recurs nu rezultă care sunt încheierile atacate şi nici care sunt motivele de casare invocate în acest sens.

În ceea ce priveşte criticile formulate cu privire la existenţa unei motivări străine de natura cauzei sau contradictorii, Înalta Curte reţine că că acestea sunt formale şi că din cererea de recurs nu se desprind aspecte care să poată fi analizate prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează încălcarea normelor de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, în extinderea normelor dincolo de ipotezele la care se aplică ori în restrângerea nejustificată a aplicării acestora.

Instanţa supremă va înlătura criticile prin care recurentul-reclamant arată că instanţa de apel ar fi trebuit să aplice prevederile O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, în forma în vigoare la data adoptării hotărârii adunării generale a acţionarilor prin care s-a constatat încetat de drept mandatul de administrator al recurentului A. întrucât în mod corect a reţinut curtea de apel, pe baza înscrisurilor de la dosar, că intenţia părţilor a fost ca raportul de mandat dintre recurentul-reclamant şi intimata-pârâtă să fie supus legislaţiei în vigoare de la data naşterii relaţiei juridice.

Astfel, curtea de apel a coroborat numirea recurentului în funcţia de administrator prin hotărârea adunării generale ordinare nr. 10 din 23 decembrie 2015 cu dispoziţiile art. 2 din contractul de mandat încheiat la 17 ianuarie 2017, conform căruia acesta produce efecte de la data hotărârii adunării generale prin care mandatarul (respectiv recurentul) a fost numit în calitate de membru al consiliului de administraţie, şi cu cele menţionate la punctul 2.3 din hotărârea adunării generale ordinare a acţionarilor din 10 august 2017 prin care s-a constatat încetarea de drept a mandatului de administrator în temeiul prevederilor art. 30 alin. (3) din O.U.G. nr. 109/2011, în forma în vigoare până la 3 iunie 2016.

Dând eficienţă principiului aplicării legii civile în timp, statuat de art. 6 alin. (2) C. civ. şi prevederilor art. II din Legea nr. 111/2016 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, potrivit cărora "Contractele de mandat ale membrilor consiliului de administraţie şi directorilor, respectiv ale membrilor consiliului de supraveghere şi directoratului rămân supuse legislaţiei în vigoare la data încheierii acestora, dacă părţile nu convin modificarea lor, potrivit prezentei legi.", curtea de apel a reţinut că în situaţia în care planul de administrare revizuit nu este aprobat de adunarea generală a acţionarilor, devin aplicabile prevederile art. 30 alin. (3) din O.U.G. nr. 109/2011 în forma în vigoare la 23 decembrie 2015 (data numirii în funcţia de administrator). Acest text de lege menţionează în mod expres că în această situaţie, administratorii al căror mandat a încetat ex lege "nu sunt îndreptăţiţi la daune-interese."

Nu vor fi reţinute criticile prin care recurentul susţine că ar fi trebuit avute în vedere dispoziţiile art. 1371 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile întrucât acest text de lege care reglementează dreptul la despăgubiri al administratorului revocat fără justă-cauză reprezintă norma generală referitoare la încetarea contractului de mandat al administratorilor societăţilor pe acţiuni. Conform principiului specialia generalibus derogant, legea generală este înlăturată de la aplicare ori de câte ori există o dispoziţie specială într-o materie dată. Astfel, în mod corect curtea de apel a aplicat cu prioritate norma specială edictată de art. 30 alin. (3) din O.U.G. nr. 109/2011, în forma în vigoare la 23 decembrie 2015, data numirii recurentului-reclamant în funcţia de administrator, şi a respins apelul formulat de reclamant, apreciind că nu se impune acordarea daunelor-interese.

Înalta Curte va înlătura criticile prin care se susţine că prin sentinţa nr. 1303 din 26 aprilie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă ar fi stabilit cu putere de lucru judecat că măsura dispusă de adunarea generală a acţionarilor din 10 august 2017 reprezintă o revocare, ceea ce ar da naştere dreptului recurentului la daune-interese în temeiul art. 1371 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, întrucât tribunalul a constatat că prin petitul cererii de chemare în judecată din acel dosar, A. "se plânge de măsura revocării sale din funcţia de administrator" reţinând în considerentele sentinţei că "hotărârea AGA nr. 4 din 10 august 2017 a avut ca efect încetarea de drept a reclamantului din funcţia de administrator". Faţă de această statuare şi având în vedere faptul că cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active, nefiind efectuată o analiză asupra fondului raportului juridic dintre părţi, instanţa supremă apreciază că în dosarul nr. x/2017 nu au fost stabilite în mod definitiv aspecte care să aibă relevanţă pentru soluţionarea prezentului recurs.

Nu vor fi analizate criticile prin care autorul căii de atac arată că şi-a îndeplinit obligaţiile şi nici cele referitoare la cuantificarea daunelor-interese, acestea fiind aspecte de netemeinicie care nu pot face obiectul examenului de nelegalitate din recurs.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 712A din 6 iulie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi a încheierilor premergătoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 712A din 6 iulie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi a încheierilor premergătoare.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 martie 2022.