Applicability of civil law revocatory action to corporate resolutions transferring business activities versus special corporate law remedies

Şedinţa publică din data de 30 martie 2022

Asupra recursului civil de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la 6 septembrie 2016 reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâtele B. S.R.L. şi C. S.R.L., solicitând instanţei să dispună revocarea (inopozabilitatea) Hotărârii Asociatului Unic nr. 2 din 3 februarie 2014 a B. S.R.L. privind transferul activităţii de distribuţie, prin predarea-primirea activităţii de distribuţie de către B. S.R.L. către C. S.R.L. privind cesionarea contractelor de distribuţie încheiate cu producătorii şi furnizorii de produse din portofoliul B. S.R.L. către C. S.R.L. şi transferul prin novaţie a facilităţilor de credit contractate de B. S.R.L. la D. S.A., către C. S.R.L.; obligarea pârâtei C. S.R.L. la plata către reclamantă a sumelor de 508.954,28 euro, echivalentul în RON la cursul BNR din ziua plăţii, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1526 din 15 octombrie 2019 pronunţată de Tribunalul Constanţa a fost respinsă ca nefondată excepţia prescripţiei dreptului la acţiune; a fost respinsă ca nefondată acţiunea, reclamanta fiind obligată la plata cheltuielilor de judecată către pârâte.

Prin decizia civilă nr. 180/2020 din 29 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal este admis apelul formulat de reclamanta A. S.A., schimbându-se în parte sentinţa instanţei de fond în sensul admiterii în parte a acţiunii. A fost constatată inopozabilitatea faţă de reclamantă a Hotărârii Asociatului Unic nr. 2 din 3 februarie 2014 a B. S.R.L. privind transferul activităţii de distribuţie prin cesionarea contractelor de distribuţie încheiate de această pârâtă cu furnizorii de produse din portofoliu, către pârâta C. S.R.L. Celelalte capete de cerere au fost respinse ca nefondate, pârâtele fiind obligate la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, cheltuieli efectuate la fond, cât şi la plata cheltuielilor efectuate în apel.

A fost menţinută dispoziţia cu privire la respingerea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune.

Împotriva deciziei din apel formulează recurs reclamanta A. S.A., cât şi pârâta B. S.R.L.

Recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului şi casarea în parte a deciziei din apel în sensul admiterii cererii formulate şi obligării pârâtei C. S.R.L. la plata către reclamantă a sumelor de 508.954,28 euro, în echivalent RON la cursul BNR din ziua plăţii şi 81.939,06 RON, cu titlu de daune, reprezentând prejudiciul cauzat urmare a Hotărârii Asociatului Unic nr. 2 din 3 februarie 2014 a B. S.R.L.

Recurenta-reclamantă invocă faptul că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 1562 C. civ., pronunţând astfel o hotărâre cu încălcarea normelor de drept material, conform art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, în ce priveşte obligarea terţului C. S.R.L. la plata către creditoarea-reclamantă a prejudiciului cauzat, în mod greşit instanţa de apel a respins cererea reclamantei privind obligarea acesteia la plata sumelor de 508.954,28 euro şi 81.939,06 RON, în condiţiile în care, potrivit dispoziţiilor art. 1562 - 1565 C. civ., efectul admiterii acţiunii revocatorii îl constituie obligaţia terţului de a plăti creditorului o sumă de bani egală cu prejudiciul suferit de aceasta din urmă, prin încheierea actului fraudulos.

Recurenta arată că, potrivit Noului C. civ. terţul, dispune de opţiunea între a efectua plata către creditorul-reclamant şi de a lăsa sau abandona bunul în mâinile acestuia. Pentru situaţia în care terţul nu plăteşte creditoarei suma de bani, reprezentând prejudiciul suferit de aceasta prin încheierea actului, hotărârea judecătorească de admitere a acţiunii revocatorii va avea ca efect indisponibilizarea bunului, până la încetarea executării silite a creanţei pe care s-a întemeiat acţiunea.

Ca urmare, având în vedere aceste dispoziţii legale, cât şi faptul că actul fraudulos a cărui inopozabilitate a dispus-o instanţa de apel, vizează transferul activităţii de distribuţie preluate de terţul C. S.R.L., în mod nelegal instanţa de apel a respins cererea reclamantei creditoare de obligare a acestui terţ la plata prejudiciului cauzat ca urmare a imposbilităţii de executare a titlului executoriu, decizia nr. 327 din 30 aprilie 2015.

Recurenta-pârâtă B. S.R.L. solicită admiterea recursului şi casarea în parte a deciziei instanţei de apel, în ceea ce priveşte admisibilitatea acţiunii revocatorii şi, rejudecând pe fond, să se menţină sentinţa instanţei de fond.

Motivele de recurs sunt întemeiate tot pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi vizează greşita interpretare de către instanţa de apel a dispoziţiilor Legii nr. 31/1990, cât şi a dispoziţiilor art. 1562 C. civ.

În esenţă, motivele de recurs ale recurentei-pârâte sunt următoarele:

Hotărârile asociaţilor au un regim special şi pot fi atacate numai pentru motivele de nelegalitate şi doar în condiţiile prevăzute de legea societăţilor comerciale, respectiv art. 132 alin. (2) şi (3) potrivit cărora hotărârile adunării generale pot fi atacate în justiţie de oricare dintre acţionarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra şi au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al şedinţei. Atunci când se invocă motive de nulitate absolută cererea poate fi formulată şi de orice persoană interesată, situaţie în care dreptul la acţiune este imprescriptibil.

Faţă de aceste dispoziţii legale, recurenta pârâtă arată faptul că terţii care pot justifica un interes legitim, personal, născut şi actual au la îndemână acţiunea în anularea hotărârii asociaţilor atunci când se invocă nulitatea absolută a unei hotărâri.

Recurenta invocă şi dispoziţiile art. 61 din Legea societăţilor comerciale în raport de care terţii care au creanţe anterioare luării unei hotărâri privind modificarea actului constitutiv al unei societăţi comerciale, au deschisă doar calea opoziţiei.

Recurenta învederează şi faptul că hotărârile asociaţilor nu pot fi supuse unei cereri de revocare de către terţi pentru motive de natură comercială, considerând că nu sunt îndeplinite condiţiile acţiunii revocatorii.

Astfel, condiţia "prejudiciului suferit de creditor ca urmare a încheierii actului juridic de către debitor", nu este îndeplinită, Hotărârea Asociatului Unic nr. 2 din 3 februarie 2014 a B. S.R.L. negenerând niciun prejudiciu recurentei-reclamante; nu a fost un act viclean fiind un act cu titlu oneros.

În opinia recurentei, transferul "activităţii de distribuţie" nu reprezintă în sine un bun determinat, de o anumită valoare determinată prin a cărei cedare să se poată considera că patrimoniul societăţii a fost însărăcit, cu atât mai mult cu cât, la data adoptării hotărârii, majoritatea contractelor era expirată.

Nu este îndeplinită nici condiţia "debitorul să fi acţionat cu rea-credinţă, în scopul fraudării creditorului".

Recurenta arată faptul că la data emiterii Hotărârii Asociatului Unic A. S.A. nu avea nicio creanţă faţă de B. S.R.L., decizia civilă prin care s-a constatat creanţa fiind pronunţată ulterior, respectiv la 30 aprilie 2015.

Nu a fost dovedită de către reclamantă complicitatea terţului C. S.R.L. la fraudarea intereselor sale, împrejurarea că asociaţii celor două societăţi au relaţii de familie neputând duce la concluzia că ar fi existat conivenţă cu scopul de a produce o fraudă în dauna creditorului.

Se mai arată de către recurenta-pârâtă că la data emiterii Hotărârii Asociatului Unic nr. 2 din 3 februarie 2014 nici măcar nu a anticipat existenţa vreunui prejudiciu faţă de reclamantă întrucât prin sentinţa nr. 2916 din 11 noiembrie 2014 Tribunalul Harghita a respins acţiunea formulată de către aceasta din urmă împotriva B. S.R.L., ca atare nu este îndeplinită nici condiţia deţinerii de către creditor a unei creanţe certe, lichide şi exigibile anterioară actului atacat cu revocare.

Ambele recurente depun întâmpinări prin care solicită respingerea recursului părţii adverse.

În cauză s-a dispus întocmirea raportului cu privire la admisibilitatea recursurilor, potrivit art. 493 C. proc. civ., raport comunicat părţilor.

În şedinţa de filtru din 2 februarie 2022 recursurile au fost admise în principiu, fixându-se termen pentru judecată în şedinţă publică.

Analizând motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că este fondat recursul formulat de reclamantă, urmând a fi admis, iar recursul pârâtei este nefondat, pentru următoarele considerente.

Referitor la recursul formulat de către pârâta B. S.R.L., acesta vizează, în esenţă, faptul că Hotărârea Asociatului Unic nr. 2 din 3 februarie 2014 nu putea fi atacată decât în condiţiile prevăzute de Legea nr. 31/1990, fie printr-o acţiune în anulare conform art. 132, fie pe calea opoziţiei reglementate de art. 61 şi de art. 202, în niciun caz pe calea acţiunii revocatorii prevăzută de art. 1562 C. civ., fapt ce atrage inadmisibilitatea unei asemenea acţiuni, iar în subsidiar, consideră că nu sunt îndeplinite condiţiile acţiunii revocatorii.

Instanţa de apel a reţinut faptul că reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune revocatorie îndreptată împotriva debitoarei B. S.R.L., respectiv actul prin care aceasta a transferat activitatea de distribuţie a unor produse aparţinând furnizorilor săi cu care avea în derulare contracte de vânzare - cumpărare, către pârâta C. S.R.L., prin cesionarea contractelor de distribuţie încheiate cu producătorii şi furnizorii de produse, din portofoliul B. S.R.L. către C. S.R.L.

Prin acţiunea din prezenta cauză, recurenta-reclamantă a solicitat inopozabilitatea unei hotărâri a asociatului unic, nu anularea acesteia ori constatarea nulităţii şi nici nu a înţeles să formuleze cerere de opoziţie.

O hotărâre a adunării generale, respectiv a asociatului unic, poate fi invalidatată şi prin alte mijloace decât acţiunea în nulitate reglementată de art. 132 din Legea societăţilor comerciale. Astfel, la acest efect se poate ajunge indirect prin admiterea unei plângeri împotriva încheierii de înregistrare a unei menţiuni în registrul comerţului (art. 7 din O.U.G. nr. 116/2009), a unei acţiuni în radierea unei menţiuni (art. 25 din Legea nr. 26/1990), ori a unei opoziţii la modificarea actelor constitutive (art. 62 din Legea nr. 31/1990) etc.

Toate aceste mijloace prin care se urmăreşte anularea ori invalidarea unei hotărâri a adunării generale/asociat unic sunt prevăzute de legislaţia specială a societăţilor comerciale, fiind puse la îndemâna atât a acţionarilor/asociaţilor, cât şi a creditorilor sociali ori a altor persoane interesate, funcţie de interesul urmărit.

Astfel, dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 31/1990 reglementează modalităţile prin care acţionarii pot ataca hotărârile adunării generale ale unei societăţi, contrare legii şi actului constitutiv, dar şi modalităţile prin care terţii, persoane interesate, pot solicita anularea acestor hotărâri.

De asemenea, dispoziţiile art. 61 din Legea nr. 31/1990 recunosc dreptul creditorilor sociali ori a oricărei persoane prejudiciate prin hotărârile adunărilor generale să atace aceste hotărâri pe calea unei acţiuni (opoziţia), desigur cu respectarea condiţiilor de admisibilitate prevăzute în legea specială.

Dispoziţiile legii speciale în materia societăţilor comerciale nu exclud dreptul creditorilor sociali să formuleze o acţiune în răspundere civilă delictuală în cazul în care sunt prejudiciaţi printr-o hotărâre a adunării generale/asociat unic, situaţie în care sunt ţinuţi să dovedească în afara prejudiciului, existenţa unei fapte ilicite şi a unei vinovăţii, aspecte care nu întotdeauna trebuie dovedite în cazul exercitării acţiunii în anulare ori a opoziţiei.

Acţiunea revocatorie întemeiată pe dispoziţiile art. 1562 C. civ. este o acţiune care, la fel ca şi acţiunea în nulitate atrage ineficacitatea actului juridic pentru cauze ulterioare încheierii actului juridic, pe când în cazul nulităţii, pentru cauze anterioare ori concomitente actului juridic.

Dispoziţiile Legii nr. 31/1990 nu limitează dreptul creditorilor sociali şi nu exclud promovarea unei acţiuni revocatorii împotriva unei hotărâri societare prin care li s-a produs un prejudiciu, dar prin care nu s-au adus modificări actului constitutiv al societăţii şi nici nu s-au transmis părţile sociale între asociaţi, astfel cum se întâmplă în cazul acţiunii în anulare ori a opoziţiei.

Recurenta-reclamantă nu putea formula o acţiune în nulitate împotriva Hotărârii Asociatului Unic în condiţiile art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 întrucât aceasta era conformă actului constitutiv şi nici opoziţie nu putea exercita întrucât la data adoptării acestei hotărâri, creanţa sa era certă şi lichidă, devenind exigibilă la data rămânerii definitive a sentinţei civile nr. 2916 din 11 noiembrie 2014 pronunţată de Tribunalul Harghita, respectiv prin decizia civilă nr. 327 din 30 aprilie 2015 a Curţii de Apel Târgu Mureş.

Recurenta-reclamantă a înţeles să promoveze o acţiune revocatorie în condiţiile dreptului comun, acţiune justificată în raport de scopul urmărit şi de condiţiile de admisibilitate pe care a înţeles să le dovedească.

Prin Hotărârea Asociatului Unic nr. 2 din 3 februarie 2014 a B. S.R.L. s-a înstrăinat parte din fondul de comerţ al acesteia, este singurul act care a constatat acest lucru, nemaiexistând un act juridic distinct ulterior.

Această hotărâre este un act juridic ce produce prin el însăşi efecte juridice, translative de drepturi cu valoare economică aparţinând B. S.R.L. pentru că dispune cu privire la patrimoniul societăţii, fără a fi necesare actele juridice subsecvente, respectiv contracte de cesiune în formă scrisă şi înregistrate în contabilitate.

În consecinţă, nu poate fi reţinută critica recurentei pârâte în sensul că revocarea Hotărârii Asociatului Unic nu era admisibilă pe calea acţiunii revocatorii, ci doar în condiţiile legii speciale a societăţilor comerciale.

Referitor la criticile privind neîndeplinirea condiţiilor cumulative prevăzute de lege pentru admisibilitatea acţiunii revocatorii, condiţii prevăzute în art. 1562 C. civ., Înalta Curte constată că acestea nu pot fi încadrate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează o hotărâre dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, în speţă a dispoziţiilor art. 1562 C. civ., potrivit criticilor cuprinse în recursul recurentei pârâte.

Analizând criticile recurentei pârâte rezultă că aceasta aduce spre o nouă examinare chestiuni de fond legate de situaţia de fapt a cauzei şi o reapreciere a probatoriului administrat în cauză.

Or, astfel de critici, doar în mod formal circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu corespund exigenţelor căii de atac a recursului în reglementarea sa legală, ce a fost concepută ca un mijloc procesual menit să asigure un control de legalitate a hotărârilor instanţei de apel.

În recursul pârâtei nu au fost dezvoltate critici din care să rezulte care este încălcarea ori aplicarea greşită a normei prevăzută la art. 1562 C. civ., în ce constau greşelile săvârşite de instanţă ori care este norma de drept ce trebuia aplicată.

Ca urmare aceste critici referitoare la neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate ale acţiunii revocatorii nu vor fi analizate din perspectiva încălcării ori aplicării greşite a normei de drept material.

În ceea ce priveşte recursul recurentei-reclamante A. S.A., Înalta Curte constată că într-adevăr instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 1562 C. civ. atunci când a respins cererea de obligare a terţului C. S.R.L. la plata prejudiciului cauzat.

Prin respingerea acestui capăt de cerere instanţa de apel a anihilat tot demersul juridic promovat de reclamantă pentru recuperarea prejudiciului, deşi a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale acţiunii revocatorii, constatând inopozabilitatea faţă de reclamantă a Hotărârii Asociatului Unic a B. S.R.L. privind transferul activităţii de distribuţie prin cesionarea contractelor către C. S.R.L.

Prin admiterea acţiunii revocatorii, actul atacat, respectiv Hotărârea Asociatului Unic nr. 2 din 3 februarie 2014 a B. S.R.L. a fost declarat inopozabil faţă de reclamanta creditoare, în alte cuvinte, Hotărârea este lipsită de efecte în raporturile dintre reclamanta creditoare şi terţul pârât, respectiv C. S.R.L., potrivit art. 1565 alin. (1) teza I din C. civ.

Efectul admiterii acţiunii revocatorii îl reprezintă dreptul reclamantei de a urmări veniturile rezultate din transferul activităţii de distribuţie, din contractele care au făcut obiectul Hotărârii Asociatului Unic şi, pe cale de consecinţă de a se îndestula din aceste venituri în vederea reparării prejudiciului suferit.

Recurenta-reclamantă a solicitat, potrivit acţiunii introductive, ca recuperarea prejudiciului să se facă în cadrul aceluiaşi proces, evident în situaţia în care acţiunea sa revocatorie ar fi fost admisă, cerere căreia instanţa de apel nu i-a dat curs, considerând că efectul acţiunii revocatorii constă doar în inopozabilitatea actului atacat, iar reclamanta va putea urmări veniturile rezultate din contractele înstrăinate.

Procedând astfel, instanţa de apel a lăsat fără finalitate acţiunea revocatorie.

În consecinţă, instanţa de apel, cu ocazia rejudecării, în baza probelor, va soluţiona şi cererea privitoare la repararea prejudiciului.

Având în vedere cele mai sus reţinute, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul pârâtei B. S.R.L. şi să admită recursul reclamantei A. S.A., dispunând casarea în parte a deciziei atacate, trimiţând cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe doar cu privire la obligarea terţului la suportarea prejudiciului cauzat reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 180/2020 din 29 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 180/2020 din 29 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte decizia atacată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe doar cu privire la obligarea terţului la suportarea prejudiciului cauzat reclamantei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 martie 2022.