Signature authenticity challenge; appellate court’s failure to exercise active role and assess new graphological evidence despite devolutive effect.

Şedinţa publică din data de 30 martie 2022

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomiţa la 24 iulie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea acestuia la plata sumei de 576.213,90 RON reprezentând contravaloare facturi fiscale şi penalităţi, la plata dobânzii legale calculate până la data plăţii efective şi stabilirea unui termen de plată a sumelor care să nu depăşească 30 de zile de la data emiterii hotărârii, cu cheltuieli de judecată.

La 11 septembrie 2019, reclamanta A. S.A. a depus cerere completatoare prin care a solicitat obligarea lui C., alături de B., la plata sumei de 576.213,90 RON reprezentând contravaloare facturi fiscale şi penalităţi.

Prin sentinţa civilă nr. 172/F din 20 februarie 2020, Tribunalul Ialomiţa, secţia Civilă a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. S.A., a obligat pârâtul B. la plata către reclamanta A. S.A. a sumei de 575.018,72 RON şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume, calculată de la data introducerii cererii, 22 iulie 2019 şi până la data plăţii efective, precum şi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 9.355,18 RON, reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru aferentă pretenţiilor admise, şi a respins cererea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul C. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâtul B..

Prin decizia civilă nr. 390/2021 din 4 martie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâtul B..

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul B., solicitând admiterea căii de atac şi casarea deciziei recurate.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Recurentul-pârât arată că intimata-reclamanta a solicitat obligarea sa la plata sumei de 576.213,90 RON, în temeiul contractului nr. x din 16 august 2017, fiind invocate clauzele prin care a dobândit calitatea de fideiusor, şi contractul de garanţie reală mobiliară pe bunuri viitoare nr. x din 16 august 2017. Susţine că instanţa de apel a reţinut că pârâtul nu a invocat apărări cu privire la semnăturile contestate şi nici nu a administrat probe şi în mod greşit a respins apelul pe aceste considerente, deşi pârâtul a depus pentru comparaţie un contract care poartă semnătura sa. Arată că au fost încălcate dispoziţiile art. 22 C. proc. civ. deoarece curtea de apel nu a manifestat rol activ, ale art. 479 alin. (2) din acelaşi cod astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 9 din 30 martie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii şi ale art. 476 C. proc. civ., ignorând efectul devolutiv al apelului.

Intimata-reclamantă A. S.A. a depus întâmpinare prin care a invocat netimbrării şi excepţia tardivităţii recursului şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul-pârât a depus răspuns la întâmpinare.

La termenul de la 2 februarie 2022 judecata cauzei a fost amânată la 30 martie 2022, în vederea soluţionării cererii de reexaminare a încheierii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 17 noiembrie 2021, în dosarul nr. x/2019.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Cu privire la excepţia netimbrării, instanţa supremă constată că prin încheierea din 3 februarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2019.1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis cererea formulată de petentul B. privind reexaminarea încheierii din 17 noiembrie 2021 şi a dispus reducerea taxei judiciare de timbru în valoare de 4.677,59 RON, stabilite în sarcina petentului pentru soluţionarea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 390/2021 din 4 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, la suma de 2.400 RON, pe care a eşalonat-o în 24 tranşe lunare, egale, fiecare în valoare de 100 RON, ce urmează a fi achitate până la data de 15 ale fiecărei luni, începând cu 15 martie 2022. Faţă de faptul că recurentului i-au fost acordate facilităţi la plata taxei judiciare de timbru şi având în vedere dispoziţiile art. 44 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru conform cărora "în cazul eşalonării sau amânării, instanţa transmite hotărârea de încuviinţare, care constituie titlu executoriu, organelor competente (…) pentru urmărirea executării obligaţiei de plată", Înalta Curte va respinge excepţia invocată.

Cu privire la excepţia tardivităţii recursului, instanţa supremă o va respinge întrucât decizia atacată a fost comunicată recurentului-pârât la 26 martie 2021, astfel cum rezultă din dovada de înmânare aflată la dosarul de apel, iar recursul a fost declarat la 23 aprilie 2021, conform dovezii de la dosarul de recurs, cu respectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte cererea de recurs, Înalta Curte va reţine criticile prin care recurentul arată că instanţa de apel nu a avut rol activ şi a ignorat efectul devolutiv al apelului întrucât nu a administrat probe, critici ce pot fi analizate prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Conform acestui text de lege, casarea hotărârii se poate cere atunci când aceasta a fost pronunţată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Instanţa supremă reţine că instanţa de apel nu a avut în vedere faptul că prin cererea de apel, recurentul-pârât a susţinut că cele două contracte pe care intimata-reclamantă şi-a întemeiat pretenţiile nu poartă semnătura sa, că a solicitat proba cu înscrisuri şi expertiză grafoscopică şi că a arătat că aceleaşi susţineri au fost analizate şi în dosarul nr. x/2019 a Tribunalului Ialomiţa. Curtea de apel a respins proba cu expertiză grafoscopică, raportându-se la dispoziţiile art. 301 alin. (1) C. proc. civ., dar a ignorat dispoziţiile art. 470, art. 478 alin. (2) şi a art. 479 alin. (2) din acelaşi cod, care permit instanţei devolutive să administreze probe noi, chiar şi în situaţia în care acestea nu au fost propuse în faţa primei instanţei sau au fost propuse tardiv.

În acelaşi sens, a statuat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii în Decizia nr. 9/2020 în considerentele căreia s-a reţinut că "instanţa de apel poate administra orice probe noi, indiferent dacă au fost sau nu solicitate în faţa primei instanţe, cerinţa impusă de către legiuitor pentru etapa procesuală a apelului fiind ca acestea să se fi propus în condiţii procedurale prin cererea de apel sau prin întâmpinare, iar instanţa de apel să aprecieze că sunt necesare soluţionării cauzei." Instanţa supremă constată că instanţa de apel are obligaţia "de a administra probatoriile necesare stabilirii situaţiei de fapt reale şi aflării adevărului în cauză în raport cu normele legale aplicabile raportului juridic litigios dedus judecăţii, respectiv de a realiza, în limitele sesizării sale, o nouă judecată de fond, această interpretare şi aplicare a legii asigurând valorificarea drepturilor consacrate de art. 21 şi art. 24 din Legea fundamentală şi art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului."

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza I şi al art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat de declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei civile nr. 390/2021 din 4 martie 2021, pe care o va casa şi va trimite cauza spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Din perspectiva criticilor întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că faţă de considerentele ce au determinat casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe, analiza acestor critici nu se mai impune.

În rejudecare, instanţa de apel, cu respectarea principiilor dreptului la un proces echitabil, statuat de art. 6 C. proc. civ., al dreptului la apărare şi al rolului activ al judecătorului, prevăzute de art. 13 şi 22 din acelaşi cod, şi cu respectarea efectului devolutiv al apelului, va dispune administrarea probatoriului necesar în vederea stabilirii corecte a situaţiei de fapt şi va clarifica dacă semnătura de pe înscrisurile pe care reclamanta şi-a întemeiat cererea de chemare în judecată aparţine sau nu pârâtului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia netimbrării şi excepţia tardivităţii recursului, invocate de intimata-reclamantă A. S.A. prin întâmpinare.

Admite recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei civile nr. 390/2021 din 4 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 martie 2022.