Civil liability classification and insufficient appellate reasoning regarding suspension of proceedings pending criminal investigation

Şedinţa publică din data de 30 martie 2022

Asupra recursului civil de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 20 noiembrie 2018 pe rolul Tribunalului Mehedinţi, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtele B. S.A., B. - SUCURSALA DROBETA TURNU SEVERIN, C. S.A. precum şi sucursala acestei bănci din Drobeta Turnu Severin, D. S.R.L., solicitând obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 224.851,80 RON, reprezentând daune materiale, precum şi la plata dobânzii legale aferente indexată cu indicele de inflaţie, de la data de 29 noiembrie 2017 până la achitarea efectivă.

Prin sentinţa nr. 60 din 9 octombrie 2019 Tribunalul Mehedinţi, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, respinge excepţia inadmisibilităţii, admite în parte acţiunea, în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. şi D. S.R.L., obligându-le la plata sumelor astfel cum au fost solicitate prin cererea de chemare în judecată. A fost respinsă acţiunea faţă de pârâtele B. şi cele două sucursale bancare.

Prin decizia civilă nr. 330/2020 din 16 iulie 2020 Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, respinge apelul declarat de pârâta C. S.A., ca nefondat.

Împotriva deciziei instanţei de apel se formulează recurs de către pârâta C. S.A., solicitându-se, în principal admiterea recursului şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, casarea deciziei şi rejudecarea procesului pe fond, admiterea apelului împotriva încheierii din 20 martie 2019, cât şi împotriva sentinţei civile nr. 60/2019 şi schimbarea în parte a hotărârilor atacate, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a C. S.A. şi a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii; în cazul soluţionării cererii pe fond, se solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Nepronunţarea de către instanţa de apel cu privire la cererea de suspendare a judecăţii şi cu privire la motivele de anulare a încheierii din 20 martie 2018 şi a sentinţei nr. 60/2019 pentru încălcarea normelor de procedură ce impuneau suspendarea cauzei până la soluţionarea dosarului penal.

Recurenta încadrează aceste susţineri motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., susţinând faptul că nu au fost respectate dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. referitoare la suspendarea judecării apelului până la soluţionarea plângerii penale ce formează obiectul dosarului penal nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, din care s-a disjuns ulterior şi dosarul nr. x/2018 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin.

Deşi a reiterat cererea de suspendare a cauzei prin apelul formulat, recurenta susţine că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra acestei cereri, reţinând doar că instanţa de fond a respins în mod corect această cerere.

Un alt motiv de casare vizează faptul că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia de respingere a apelului cu privire la criticile legate de nelegala respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a C. S.A., excepţie care a fost invocată prin întâmpinare. De asemenea recurenta invocă faptul că nici soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii de către instanţa de fond şi care a fost criticată prin motivele de apel, a fost motivată generic de către instanţa de apel.

O altă critică subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează faptul că instanţa nu a răspuns criticilor formulate prin motivele de apel referitoare la tipul răspunderii ce poate fi reţinut în cauză, delictuală ori contractuală, câtă vreme cei trei pârâţi au fost chemaţi în judecată în solidar.

În opinia recurentei, în condiţiile în care între părţi exista raportul juridic convenţional care reglementează operaţiunile de transfer credit şi debitare din contul clientului, aşa cum se reţine în mod expres în sentinţa instanţiei de fond, nu se poate atrage sau reţine o răspundere civilă delictuală, câtă vreme o pretinsă răspundere a băncii ar putea fi angajată exclusiv pe temei contractual.

Contrar celor reţinute de instanţa de apel, susţine recurenta, este fără putinţă de tăgadă că răspunderea nu poate fi decât una contractuală, cu care instanţa nu a fost învestită prin cererea de chemare în judecată, având în vedere că prin convenţia părţilor (cererea de deschidere cont şi Condiţiile Generale Bancare pentru Persoane Juridice - contractul dintre client şi bancă) au fost stabilite în concret procedurile de urmat cu privire la completarea ordinului de plată şi modalităţile de modificare şi revocare a acestuia, iar completarea corectă a ordinului de plată a fost asumată în mod expres şi reprezintă obligaţia plătitorului, respectiv a intimatei A. S.A.

Ultimul motiv de recurs este circumscris motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătându-se că instanţa de apel a omis să analizeze incidenţa prevederilor O.U.G. nr. 113/2009 invocate prin motivele de apel; a constatat în mod nelegal că prevederile art. 2 alin. (1) pct. 9 din Regulamentul BNR nr. 2/2016 cu privire la procedura de securitate, ce poate fi stabilită prin convenţie între plătitor şi instituţia plătitorului, ar impune o obligaţie legală pentru banca plătitorului de a detecta erorile în transmiterea sau în conţinutul ordinului de transfer de credit sau de debitare directă ori a comunicării de modificare sau de revocare a acestuia.

De asemenea, instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 4 alin. (2) din Regulamentul BNR nr. 2/2016 care prevăd exonerarea de obligaţia verificării concordanţei dintre nume/denumire şi cod IBAN ar aparţine numai băncii beneficiarului, iar nu şi băncii plătitorului.

Intimata - reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În cauză s-a dispus întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, potrivit art. 493 C. proc. civ., raport care a fost comunicat părţilor iar la termenul din 2 februarie 2022 recursul a fost admis în principiu, acordându-se termen pentru soluţionare în şedinţă publică.

Recursul este fondat pentru următoarele considerente.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească va cuprinde şi considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Instanţa de apel avea obligaţia de a motiva soluţia pronunţată, aşa cum această obligaţie este impusă de prevederile textului de lege menţionat, presupunând necesitatea motivării punctuale a fiecărui motiv de critică formulat, să examineze şi să dea un răspuns argumentat problemelor de fapt şi de drept cu care a fost învestită.

Instanţa de apel nu a răspuns tuturor criticilor cuprinse în motivele de apel, respectiv nu a lămurit care este forma de răspundere civilă care se reţine în cauză şi care a stat la baza admiterii acţiunii reclamantei, în condiţiile în care acest aspect nu a fost stabilit în mod neechivoc de către instanţa de fond.

În considerentele deciziei instanţei de apel, referitor la tipul de răspundere aplicabil în cauză, redă doar ceea ce a reţinut instanţa de fond, faptul că nu se poate formula o acţiune în răspundere contractuală împotriva C.. câtă vreme nu a fost indicat contractul ce a fost încălcat.

Instanţa de apel s-a limitat la a prelua susţinerile instanţei de fond referitoare la tipul de răspundere civilă, respectiv răspunderea civilă delictuală, fără însă a dezvolta propriile argumente logice şi juridice referitoare la aceste aspecte şi, implicit, fără a răspunde criticilor exprimate în motivele de apel.

În aceeaşi modalitate a procedat instanţa de apel atunci când a răspuns criticilor referitoare la respingerea cererii de suspendare formulată în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., reţinând că "instanţa de fond a apreciat corect atunci când a respins cererea de suspendare, în condiţiile în care reclamanta invocă nerespectarea de către pârâtă a unor obligaţii legale", fără a indica propriile argumente referitoare la această măsură.

Curtea constată că instanţa de apel nu a reţinut, dar nici nu a înlăturat susţinerile apelantei şi nici nu a explicat de o manieră convingătoare raţionamentul juridic pe care l-a adoptat, astfel că hotărârea pronunţată nu reflectă silogismul judiciar care trebuie să justifice dispozitivul şi care să permită realizarea controlului judiciar, motiv pentru care se impune admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea spre o nouă judecată instanţei de apel.

Având în vedere cele arătate mai sus, în temeiul art. 497 C. proc. civ., reţinând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia atacată şi va trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 330/2020 din 16 iulie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 martie 2022.