Arbitral award upheld as annulment appeal rejected; penalty reduction discretionary under legality review

Şedinţa publică din data de 30 martie 2022

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de arbitrare înregistrată pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României la 15 noiembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L., în calitate de lider al asocierii B. S.R.L. - A. S.R.L., a solicitat tribunalului arbitral ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei C. S.A. la plata sumei de 1.722.354,96 RON, compusă din 1.066.385,86 RON, reprezentând daune interese pentru lucrările executate şi 655.969,10 RON, reprezentând daune interese, pierderi şi prejudicii suferite de către reclamantă, precum şi obligarea pârâtei la restituirea garanţiei de bună execuţie; cu cheltuieli de judecată.

Pârâta C. S.A. a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat obligarea reclamantei A. S.R.L. la plata sumei de 2.914.398,25 RON din care 2.705.883,64 RON penalităţi de întârziere şi 208.514,61 RON contravaloarea analize laborator.

Prin sentinţa arbitrală nr. 27 din 29 aprilie 2020, Tribunalul arbitral a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta C. S.A. să plătească reclamantei A. S.R.L. suma de 591.555,47 RON, din care suma de 427.546,62 RON (TVA inclus) reprezintă lucrări efectuate şi neachitate, iar suma de 164.008,85 RON (TVA inclus) reprezintă daune rezultate din menţinerea mobilizării de şantier până la 24 martie 2017. A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 14.094,24 RON cu titlu de cheltuieli de arbitrare. A respins, ca nedovedite, celelalte pretenţii. A admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta C. S.A. şi a obligat reclamanta A. S.R.L. să plătească pârâtei C. S.A. suma de 276.995,50 RON, din care suma de 68.480,89 RON reprezintă penalităţi de întârziere şi suma de 208.514,61 RON reprezintă daune rezultate din prestaţii facturate şi neachitate. A obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 6.707,13 RON cu titlu de cheltuieli de arbitrare. A procedat la compensarea sumelor reciproc datorate, respectiv 591.555,47 RON şi 276.995,50 RON şi, în contul acestora, a obligat pârâta C. S.A. să plătească reclamantei A. S.R.L. soldul compensării în sumă de 314.559,97 RON reprezentând pretenţii. A procedat la compensarea cheltuielilor arbitrale reciproc datorate de părţi, respectiv 14.094,24 RON şi 6.707,13 RON şi, în contul acestora, a obligat pârâta C. S.A. să plătească reclamantei A. S.R.L. soldul compensării, cu titlu de cheltuieli de arbitrare, în sumă de 7.387,11 RON.

C. S.A., în calitate de reclamantă, a formulat acţiune în anulare împotriva sentinţei arbitrale nr. 27 din 29 aprilie 2020, în contradictoriu cu A. S.R.L., în calitate de lider al asocierii B. S.R.L. - A. S.R.L., în calitate de pârâtă. Acţiunea în anulare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2020.

Prin încheierea din 28 mai 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei funcţionale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea uneia din secţiile civile ale curţii de apel.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă sub nr. x/2020.

Prin sentinţa civilă nr. 62 din 5 august 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca neîntemeiată acţiunea în anulare formulată de reclamanta C. S.A., a admis în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată şi a obligat reclamanta C. S.A. la plata către pârâtă a sumei de 6.198,77 RON cu titlu de onorariu avocat, astfel cum a fost redus.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta C. S.A., solicitând casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Recurenta-reclamantă arată au fost greşit aplicate normele juridice întrucât intimata-pârâtă nu a solicitat reducerea penalităţilor în faţa tribunalului arbitral, nici prin acţiune şi nici prin întâmpinarea la cererea reconvenţională. Totuşi, tribunalul arbitral a redus penalităţile, cu încălcarea dispoziţiilor art. 9 şi art. 22 alin. (6) C. proc. civ., pe care recurenta le consideră imperative. Autoarea căii de atac afirmă că a susţinut aceste aspecte şi în faţa curţii de apel, dar ele au fost implicit respinse prin respingerea acţiunii în anulare.

Se mai susţine că au fost greşit aplicate de curtea de apel şi dispoziţiile de drept material edictate de art. 1541 C. civ. în sensul că s-a reţinut că această normă nu ar avea caracter imperativ. Astfel, instanţa de fond nu a verificat dacă tribunalul arbitral a aplicat corect prevederile legale. Recurenta-reclamantă susţine că deşi tribunalul s-a raportat la temeiul de drept de la art. 1541 alin. (1) lit. a) C. civ., din motivare reiese incidenţa art. 1541 alin. (1) lit. b) din acelaşi cod. Mai susţine că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 1541 alin. (1) lit.) C. civ. deoarece nu este îndeplinită condiţia potrivit căreia partea din obligaţia principală executată parţial să fi profitat creditorului obligaţiei întrucât niciuna din cele două staţii de epurare nu a putut fi pusă în funcţiune. Arată că nu sunt incidente nici prevederile art. 1541 alin. (1) lit. b) C. civ. deoarece penalitatea nu este excesivă. Legat de clauza penală, menţionează că aceasta este o clauză FIDIC, fiind legală conform prevederilor H.G. nr. 1405/2010.

Recurenta-reclamantă şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.

Pe baza cererii de recurs şi a întâmpinării depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat.

Prin încheierea din 17 noiembrie 2021, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Intimata-pârâtă a depus punct de vedere cu privire la raport, prin care a arătat că nu este de acord cu concluziile raportului.

Prin încheierea din 2 februarie 2022 a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă C. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 62 din 5 august 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, şi s-a stabilit termen pentru soluţionarea acestuia la 30 martie 2022, în şedinţă publică.

Examinând sentinţa atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Cu privire la criticile prin care se susţine că prin sentinţa recurată au fost încălcate dispoziţiile art. 9 C. proc. civ. referitor la dreptul de dispoziţie al părţilor şi ale art. 22 alin. (6) din acelaşi cod prin care se statuează că judecătorul trebuie să se pronunţe în limitele învestirii, instanţa supremă constată că acestea sunt nefondate şi le va înlătura deoarece recurenta-reclamantă nu a invocat prin acţiunea în anulare aspecte legate de nerespectarea principiului disponibilităţii şi depăşirea limitelor învestirii în ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 1541 C. civ. de către tribunalul arbitral.

Înalta Curte va înlătura şi criticile prin care se invocă greşita aplicare de către curtea de apel a normei de drept material întrucât prin acţiunea în anulare se invocă nerespectarea dispoziţiilor art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. raportat la faptul că nu s-a reţinut de către curtea de apel caracterul imperativ al art. 1541 C. civ.

Art. 1541 C. civ. prevede posibilitatea judecătorului de a reduce penalităţile contractuale în situaţia în care obligaţia principală a fost executată în parte şi această executare a profitat creditorului şi în cazul în care penalitatea este vădit excesivă faţă de prejudiciul ce putea fi prevăzut de părţi la încheierea contractului. Din redactarea textului de lege care prevede că "instanţa nu poate reduce penalitatea decât atunci când (…)", rezultă că judecătorul nu are obligaţia, ci posibilitatea de a aplica acest text de lege. Or, doctrina a stabilit că "normele de drept civil imperative sunt acelea care impun subiectelor de drept civil o acţiune sau le obligă la o abstenţiune şi care, sub sancţiune, nu permit să se deroge de la ele sau să nu se aplice."

Menţinerea de către curtea de apel a soluţiei tribunalului arbitral de a reduce penalităţile solicitate de recurentă prin cererea reconvenţională formulată în cursul arbitrajului este corectă atât din perspectiva lipsei caracterului imperativ al art. 1541 C. civ., cât şi din perspectiva caracterului de netemeinicie al susţinerilor vizând nerespectarea acestei norme de drept material. Astfel, recurenta-reclamantă critică modalitatea în care tribunalul arbitral a aplicat dispoziţiile privind reducerea penalităţilor, aducând în discuţie chestiuni referitoare la executarea parţială a obligaţiilor contractuale, la natura excesivă sau nu a penalităţii sau la interpretarea clauzelor contractului. Aceste aspecte exced controlului de legalitate ce poate fi făcut de instanţă în acţiunea în anulare şi, desigur, în recursul îndreptat împotriva sentinţei pronunţate într-o asemenea acţiune deoarece sunt chestiuni care ţin de fondul litigiului şi asupra cărora tribunalul arbitral s-a pronunţat în mod definitiv.

Instanţa supremă a statuat, în jurisprudenţa sa, că, în conformitate cu dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată prin acţiune în anulare când aceasta încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii, subliniind că ipoteza reglementată de acest text de lege nu permite examinarea temeiniciei hotărârii arbitrale, întrucât competenţa arbitrajului exclude, pentru litigiul ce face obiectul convenţiei arbitrale, competenţa instanţelor judecătoreşti. Acţiunea în anulare nu are efectul devolutiv al apelului, controlul efectuat de instanţele judecătoreşti fiind unul de legalitate, nu de temeinicie a hotărârii arbitrale.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă C. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 62 din 5 august 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Faţă de soluţia de respingere, ca nefondat, a recursului, în temeiul art. 494, raportat la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-reclamantă C. S.A. la plata către intimata-pârâtă A. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 8.429,6 RON, reprezentând onorariu avocat, conform dovezilor aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă C. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 62 din 5 august 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 8.429,6 RON.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 martie 2022.