Damages claim for insolvency debt time-barred as limitation ran from 2013 asset auction; appeal rejected.

Şedinţa publică din data de 30 martie 2022

Asupra recursului civil de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 25.09.2018 sub nr. x/2018, reclamanta A., a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând: obligarea pârâtei la plata următoarelor sume de bani: a) 2.230.000 RON, reprezentând creanţa nerecuperată în dosarul de insolvenţă nr. x/2011; b) 1.380.000 RON reprezentând daune-morale (echivalentul în RON la cursul de 4,6 RON=1 Euro al sumei de 300.000 Euro); c) 657.985 RON reprezentând dobânda legală la suma de 2.230.000 RON calculată pentru perioada 24.09.2015 - 21.09.2018; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 1825 din 20 iunie 2019 a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a fost respinsă acţiunea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă în cauză.

Împotriva sentinţei civile nr. 1825 din 20 iunie 2019 a formulat apel A..

Prin decizia civilă nr. 1766 din 27 noiembrie 2020 a fost admis apelul; a fost anulată sentinţa civilă nr. 1825 din 20 iunie 2019 şi rejudecând: a anulat sentinţa civilă nr. 1825 din 20 iunie 2019; a admis excepţia prescripţiei, a respins acţiunea ca prescrisă.

Împotriva deciziei civile nr. 1766 din 27 noiembrie 2020 a declarat recurs A. invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 8 din C. proc. civ.

În motivarea cererii recurenta arată că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 2538 din C. civ., întrucât incident în speţă este art. 2537 din C. civ., înscrierea la masa credală a societăţii fiind o cauză de întrerupere a prescripţiei, termenul de prescripţie calculându-se de la închiderea procedurii insolvenţei, prin care creanţa a rămas integral nerecuperată, precizându-se cuantumul acesteia.

Recurenta a arătat că instanţa de apel a soluţionat apelul prin desfiinţarea în tot a sentinţei apelate rejudecând cauza fără a acorda un alt termen pentru evocarea fondului, aşa cum prevede art. 480 din C. proc. civ.. Faptul că l-a finalul dezbaterilor - arată recurenta - instanţa de apel a solicitat şi concluzii pe excepţia prescripţiei, este o chestiune care depăşeşte limitele soluţionării cererii de apel.

În acest sens, recurenta menţionează că motivarea instanţei de apel este contradictorie, mai ales că a respins proba testimonială solicitată în eventualitatea admiterii căii de atac, argumentând că se limitează la acel moment la soluţionarea motivelor de apel, iar proba ar putea fi discutată doar în eventualitatea căii de atac.

De asemenea, recurenta arată că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 480 alin. (3) din C. proc. civ. prin rejudecarea cauzei fără a evoca fondul acesteia, admiţând o excepţiei de fond şi respingând din nou acţiunea fără a uni excepţia cu fondul cauzei. În acest sens recurenta arată că instanţa de apel a respins acţiunea şi a soluţionat cauza prin admiterea unei excepţii care nu a fost pusă în discuţia părţilor în faţa instanţei de fond, pronunţând o soluţie definitivă care nu mai poate fi supusă niciunui control în ceea ce priveşte temeinicia, fiind privată de ambele grade de jurisdicţie şi încălcate dreptul la apărare şi accesul la justiţie prevăzut de art. 21 din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Pe baza cererii de recurs şi a întâmpinării, în temeiul art. 493 din C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent, prin care s-a apreciat că recursul este admis în principiu.

Prin încheierea din 3 noiembrie 2021 s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 19 ianuarie 2022 a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamată A. împotriva deciziei civile nr. 1766 din 27 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi s-a stabilit termen pentru soluţionarea recursului la 9 martie 2022.

Analizând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate în raport de criticile formulate de către recurentă, apărarea intimatei prin întâmpinare şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că recursul este nefondat.

Chestiune prealabilă: Înalta Curte va analiza mai întâi motivele invocate de recurentă cu privire la încălcarea regulilor de procedură.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Din această perspectivă recurenta arată că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 480 în sensul că a procedat la judecarea cauzei fără a acorda un alt termen pentru judecata fondului, încălcându-i dreptul la apărare şi accesul la justiţie.

Potrivit art. 480 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de apel în caz de admitere a apelului poate anula ori, după caz, schimba în tot sau în parte hotărârea apelată.

Art. 480 alin. (3) teza I C. proc. civ. prevede că în cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va judeca procesul evocând fondul.

Din practicaua deciziei recurate rezultă fără echivoc că s-au dezbătut aspecte legate de calitatea procesuală activă a recurentei-reclamante, iar instanţa de apel i-a pus în vedere apelantei-reclamante să pună concluzii şi pe excepţia prescripţiei pentru eventualitatea în care ar aprecia că motivele cu privire la calitatea procesuală activă ar fi întemeiate, având în vedere că la instanţa de fond s-au mai invocat şi alte apărări, punând în discuţie şi data de la care curge termenul.

Aşadar, instanţa de apel, în prealabil dezbaterii fondului a pus în discuţia părţilor în concordanţă cu principiul contradictorialităţii şi a dreptului la apărare, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de către intimata-pârâtă prin întâmpinarea depusă în faţa primei instanţe şi reiterată prin întâmpinarea depusă în apel.

Faţă de faptul că, instanţa de apel a pus în discuţia părţilor excepţia procesuală a prescripţiei care a fost invocată în termen legal, dar asupra căreia prima instanţă nu s-a pronunţat stabilind în funcţie de art. 248 alin. (2) din C. proc. civ. ordinea de soluţionare în funcţie de efectul produs, Înalta Curte apreciază că în cauză recurenta a avut acces la justiţie nefiind încălcate dispoziţiile art. 480 C. proc. civ. şi nici dreptul la apărare al recurentei-reclamante.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai străine de natura cauzei.

Înalta Curte reţine că susţinerile recurentei-reclamante referitoare la motivarea contradictorie a instanţei încadrate cazului de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. indicat în cererea de recurs nu sunt întemeiate, deoarece din practicaua deciziei recurate reiese că instanţa de apel şi-a argumentat soluţia de respingere a probei testimoniale reţinând că nu este utilă în ceea ce priveşte calitatea procesuală, iar în ceea ce priveşte fondul cauzei a arătat că la momentul respectiv are a analiza motivele de apel, proba nedovedindu-se utilă în analiza acestora.

Din această perspectivă, faţă de faptul că prin hotărârea recurată nu s-a evocat fondul cauzei, soluţionând pricina pe prescripţie, rezultă că motivarea acesteia nu este contradictorie, dimpotrivă instanţa de apel şi-a construit raţionamentul logico-juridic corect, care sprijină soluţia dată.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. vizează încălcarea normei de drept material ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, în extinderea normelor dincolo de ipotezele la care se aplică ori în restrângerea nejustificată a aplicării acestora.

Înalta Curte va înlătura critica prin care recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 2538 din C. civ., deoarece din considerentele deciziei recurate rezultă că instanţa nu a făcut trimitere la aceste dispoziţii, ci şi-a argumentat decizia pe dispoziţiile art. 2528 din C. civ. care se referă la dreptul la acţiune în repararea cauzei printr-o faptă ilicită.

Referitor la momentul de la care curge termenul de prescripţie, recurenta susţine că pentru capătul de cerere privind obligaţiile intimatei-pârâte la plata sumelor de 2.230.000 RON şi 657.985 RON reprezentând dobândă este data închiderii procedurii insolvenţei.

Din această perspectivă, în mod corect, instanţa de apel a stabilit că din punct de vedere obiectiv prin intrarea în insolvenţă a societăţii, recurenta-reclamantă ca reprezentant legal al societăţii putea şi trebuia să cunoască paguba pretinsă pentru primul capăt de cerere (2.230.000 RON reprezentând creanţa nerecuperată în dosarul de insolvenţă nr. x/2011), iar sub aspect subiectiv înlăturarea oricărui dubiu asupra pagubei s-a produs în decembrie 2013 când terenul a fost înstrăinat şi banii recuperaţi de creditorii cu rang preferenţial.

Aşadar, faţă de data introducerii cererii de chemare în judecată 24 septembrie 2018 reiese fără echivoc, că instanţa de apel a aplicat în mod corect dispoziţiile art. 2528 din C. civ.

Înalta Curte nu îşi va însuşi argumentul recurentei-reclamante în sensul că în cauză este incident art. 2537 din C. civ. care reglementează cazurile de întrerupere a prescripţiei, deoarece recurenta ca reprezentant legal al societăţii debitoare C. S.R.L. a fost cea care a introdus cererea de insolvenţă ştiind că singurul imobil al societăţii a fost adjudecat la 20 decembrie 2013.

În consecinţă, în mod corect instanţa de apel nu a ţinut cont de data închiderii procedurii insolvenţei din moment ce recurenta, putea şi trebuia să cunoască paguba şi pe autor faţă de data de 20 decembrie 2013 când a fost adjudecat imobilul, respectiv 23 decembrie 2013 când a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare.

Având în vedere considerentele arătate Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul art. 496 coroborat cu art. 497 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1766 din 27 noiembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 30 martie 2022.